TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

CEDO. Date personale. Sănătate. Divulgare de către medicul psihiatru către jurnaliști și familie. Cauza Mockute c. Lituaniei
09.03.2018 | Dragoș BOGDAN, Irina Andreea MICU


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019
Dragoș Bogdan

Dragoș Bogdan

Irina Andreea Micu

Irina Andreea Micu

Protecția datelor personale este un subiect vechi în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), aceasta punând bazele actualei abordări europene în materie încă din anii 1970 – 1980. Astfel, prima hotărâre pe care o cunoaștem în legătură cu datele personale este pronunțată în anul 1978 (Klass și alții c. Germaniei, diferite mijloace de supraveghere); raționamentul este dezvoltat apoi în cauze legate de interceptarea convorbirilor telefonice (Malone c. Regatului Unit în 1984), controlarea datelor personale (Leander c. Suediei în 1987), accesul la datele personale (Gaskin c. Regatului Unit în 1989) sau procesarea datelor privind sănătatea (Chave nee Jullien c. Franței, 1991).

Desigur, instrumentele metodologice, în special noțiunile create, dar și raționamentele și argumentele folosite în aceste cazuri au fost ulterior completate și înnoite în lungul șir de hotărâri CEDO privind protecția datelor personale. Trebuie totuși subliniat că legalitatea procesării datelor, scopul legitim, necesitatea și proporționalitatea acesteia, așa cum au fost stabilite de Curte în aceste prime cazuri, au rămas bazele abordării în materie, influențând nu doar jurisprudența CEDO ulterioară, ci și convențiile privind date personale elaborate în cadrul Consiliului Europei, jurisprudența Curții Europene de Justiție într-o primă etapă și, ulterior, însăși legislația Uniunii Europene privind protecția datelor personale. Garanțiile consacrate mai întâi în Directiva privind datele personale și, mai apoi, în GDPR (Regulamentul nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date), sunt rezultatul evoluției acestei abordări vechi de aproape 50 de ani, dar adaptată mereu evoluțiilor sociale, politice și tehnologice din statele Europei – membre atât ale Consiliului Europei, cât și ale Uniunii Europene.

Având în vedere aceste aspecte, cunoașterea și înțelegerea jurisprudenței CEDO în materia datelor personale ni se pare cât se poate de importantă pentru o corectă aplicare a GDPR. Feluritele garanții consacrate de acesta sunt menite, finalmente, să asigure respectarea principiilor legalității, scopului legitim, necesității și proporționalității prelucrării datelor personale, așa cum au fost acestea interpretate și aplicate de CEDO în cadrul unei jurisprudențe dezvoltate pe parcursul a 40 de ani.

În data de 27 februarie 2018, CEDO a pronunțat o hotărâre în cauza Mockute c. Lituaniei, prin care s-a constatat încălcarea, de către statul lituanian, a art. 8 și art. 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acesta din urmă fiind obligat la plata unor daune morale în cuantum de 8.000 euro. În speță, în legătură cu art. 8 din Convenție, reclamanta a susținut că dreptul său la viață privată a fost încălcat, prin aceea că un spital psihiatric de stat, unde aceasta fusese tratată pentru anumite probleme mintale, a dezvăluit informații despre viața sa privată unor jurnaliști, precum și mamei acesteia.

Astfel, analizând circumstanțele cauzei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, pe de o parte, că dezvăluirea, de către medicul psihiatru din cadrul spitalului de stat, a unor informații confidențiale, strict personale și sensibile despre reclamantă, obținute în timpul spitalizării și tratamentelor acordate acesteia, reprezintă o ingerință în dreptul la respectarea vieții private garantat de art. 8 din Convenție. Fiind vorba despre un spital de stat, Curtea a concluzionat că actele sau omisiunile personalului sau ale administrației pot angaja un Stat parte la Convenție, pe tărâmul acesteia.

Pe de altă parte, în opinia Curții, divulgarea de către spitalul psihiatric de stat a informațiilor privind starea de sănătate a reclamantei, către mama acesteia, indiferent de forma în care a avut loc divulgarea, reprezintă de asemenea o încălcare a dreptului la viață privată.

Hotărârea CEDO

În cursul anului 2003, reclamanta a fost internată și tratată o perioadă de timp în Spitalul Psihiatric din Vilnius, aceasta fiind tratată și în trecut în alte instituții psihiatrice. În timp ce se afla internată, a fost difuzată o emisiune TV, în cadrul căreia era discutat impactul unui centru de practicare a meditației asupra sănătății mintale a reclamantei, care frecventase anterior centrul respectiv. Emisiunea TV a prezentat, printre altele, un interviu al medicului psihiatru al reclamantei, din cadrul spitalului, precum și un interviu al mamei reclamantei. Deși identitatea reclamantei nu a fost divulgată în cadrul acestei emisiuni, au fost totuși prezentate informații privind diagnosticul stabilit de medici, faptul că aceasta studiase în străinătate, precum și faptul că era tratată la Spitalul Psihiatric din Vilnius, detalii pe baza cărora identitatea reclamantei putea fi stabilită (cel puțin de către unele persoane).

În consecință, în anul 2006, reclamanta a formulat o acțiune împotriva Spitalului Psihiatric din Vilnius, solicitând plata unor daune morale, pentru încălcarea dreptului său la viața privată. Prima instanță a reținut că a avut loc o încălcare a dreptului prevăzut prin art. 8 din Convenție, întrucât divulgarea informațiilor către jurnaliști a avut loc fără acordul reclamantei, iar tipul informațiilor astfel transmise permiteau stabilirea identității reclamantei. În schimb, instanța de apel, deși recunoscând dreptul pacienților la confidențialitatea informațiilor despre sănătatea lor, care nu puteau fi astfel divulgate de către medici, a reținut că, în speță, informațiile dezvăluite de către spital jurnaliștilor și folosite în emisiunea televizată, nu permiteau identificarea reclamantei și, ca urmare, dreptul acesteia la viață privată nu ar fi fost încălcat. În legătură cu transmiterea către mama reclamantei a informațiilor privind starea de sănătate a acesteia, instanța de apel a concluzionat că nu este vorba despre o ingerință în dreptul la viața privată, întrucât reclamanta mai fusese internată și anterior în alte instituții psihiatrice, iar mama sa avusese cunoștință de acest aspect. În plus, furnizarea de informații despre starea de sănătate a reclamantei, către rude apropiate, nu ar putea fi considerată o încălcare a dreptului garantat prin art. 8 din Convenție.

Prin cererea formulată la CEDO, reclamanta a susținut, în esență, că dreptul său la viața privată a fost încălcat prin divulgarea, de către unul dintre medicii din cadrul spitalului psihiatric, a informațiilor despre sănătatea și viața sa privată, către jurnaliști și către mama sa. Prin hotărârea pronunțată în cauză, Curtea a constatat încălcarea art. 8 din Convenție.

Pe fondul cauzei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat, în primul rând că, pentru analizarea susținerilor reclamantei cu privire la încălcarea dreptului său la viață privată, este suficient că a existat o divulgare de către medicul psihiatru din cadrul spitalului de stat, a informațiilor legate de reclamantă, către jurnaliști și mama sa. Așadar, faptul că, pe baza informațiilor divulgate jurnaliștilor, aceștia au realizat o emisiune televizată, prin care informațiile respective au fost aduse la cunoștința unui public mai larg, nu este relevant în sine, ci oferă, cel mult, detalii privind contextul în care a avut loc divulgarea. În al doilea rând, Curtea a considerat că nici posibilitatea ca reclamanta să fie identificată de către persoanele care au urmărit emisiunea respectivă, pe baza informațiilor furnizate în cadrul acesteia, nu are importanță din perspectiva unei posibile încălcări a art. 8 din Convenție.

Cu privire la existența unei încălcări în sine, Curtea a reținut că în cauză a avut loc o divulgare, către jurnaliști și către mama reclamantei, de către medicul psihiatru din cadrul spitalului public, a unor informații privind starea de sănătate a acesteia, fără a exista acordul său. Aceste informații sunt confidențiale și au un caracter profund personal și sensibil. Prin urmare, transmiterea acestor informații reprezintă, în opinia Curții, o încălcare a dreptului la respectarea vieții private.

Mai departe, Curtea a trecut la analiza clasică a condițiilor pe care trebuie să le respecte o ingerință în dreptul la viața privată, pentru a fi permisă pe tărâmul Convenției, respectiv cele stabilite prin art. 8 alin. 2: ingerința să fie prevăzută de lege; ingerința să fie adoptată pentru un scop legitim; ingerința să fie necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit.

Constatând, înainte de toate, că reclamanta nu și-a dat consimțământul la divulgarea de către medicul psihiatru ori de către spital a informațiilor privind starea sa de sănătate, nici către jurnaliști, nici către mama sa, Curtea s-a oprit la examinarea primului criteriu prevăzut de art. 8 alin. (2) din Convenție, respectiv respectarea principiului legalității ingerinței, adică existența unei baze legale pentru divulgarea din speță. Curtea a constatat că o asemenea justificare nu există, ținând seama, printre altele, și de faptul că Guvernul lituanian a invocat doar un așa-zis scop legitim de informare a societății despre noi mișcări religioase (mai precis, centrul de practicare a meditației care fusese frecventat de reclamantă), iar nu o dispoziție legală relevantă. Mai mult, în ce privește informațiile dezvăluite către mama reclamantei, faptul că aceasta avea cunoștință de istoricul problemelor de sănătate mentală ale reclamantei nu are relevanță pentru a stabili existența unei baze legale de natură să justifice o încălcare a art. 8 din Convenție.

Prin urmare, stabilind că nu există o bază legală pentru încălcarea dreptului la viață privată al reclamantei, Curtea nu a mai trecut la analiza celorlalte două criterii, respectiv existența unui scop legitim și caracterul său proporțional și a concluzionat că art. 8 din Convenție a fost violat.

În consecință, din motivarea hotărârii Curții pronunțate în cauza Mockute c. Lituaniei, reiese importanța pe care aceasta o atribuie protejării dreptului la viața privată, fiind aplicată o interpretare strictă a condițiilor pe care trebuie să le respecte o ingerință în viața privată a unei persoane prin prelucrarea datelor personale, pentru a fi permisă din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului. Existența unei baze legale pentru justificarea unei ingerințe reprezintă primul dintre criteriile ce trebuie avute în vedere, în lipsa căruia nici măcar nu mai este necesară analiza celorlalte criterii prevăzute de art. 8 alin. (2). Este așadar suficientă lipsa bazei legale care să justifice o ingerință în viața privată, pentru a se constata o încălcare a dreptului la viața privată, din perspectiva Convenției.

Totodată, noțiunea de transmitere către terți a unor informații despre viața privată a unei persoane este analizată strict, din moment ce, pentru constatarea unei încălcări a art. 8, nu are relevanță dacă informațiile respective au ajuns la un public larg și nici dacă acest public putea să identifice persoana în cauză, pe baza informațiilor divulgate despre aceasta. În fine, hotărârea pronunțată de Curte Mockute c. Lituaniei este relevantă și din perspectiva faptului că oferă noi criterii în definirea noțiunii de terți cărora le poate fi divulgată o informație despre o persoană, divulgare de natură să fie considerată o încălcare a dreptului la viață privată a persoanei respective. Astfel, Curtea extinde și mai mult sfera terților către care este interzisă dezvăluirea informațiilor privind viața privată a unei persoane, din aceasta făcând parte chiar și persoanele ce aparțin cercului apropiat al familiei, inclusiv părinții. Prin urmare, se poate concluziona că, în lipsa consimțământului expres al persoanei în cauze – pe care Curtea îl examinează cu prioritate – este posibil ca divulgarea informațiilor despre viața privată a unei persoane, să fie calificată drept o încălcare a drepturilor garantate prin art. 8 din Convenție, în tot mai multe situații.

Avocat Dragoș Bogdan
Senior Partner STOICA & Asociații

Avocat Irina Andreea Micu
Partner STOICA & Asociații

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate