ICCJ. Cameră preliminară. Obiectul procedurii. Abuz în serviciu. Tăinuire. Verificarea în procedura camerei preliminare
12 martie 2018 | Adrian ŞANDRU
Adrian Șandru
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât faptul că, potrivit art. 342 C. proc. pen., în procedura camerei preliminare, în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, verificarea judecătorului de cameră preliminară din perspectiva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 se limitează la existenţa menţiunilor privind normele legislaţiei primare încălcate, neputând fi extinsă asupra conţinutului şi asupra caracterului insuficient sau incomplet al normelor legislaţiei primare indicate, întrucât acestea reprezintă chestiuni de fond care privesc temeinicia și fundamentarea în drept a acuzaţiei şi, în consecinţă, nu se situează în cadrul verificărilor în procedura camerei preliminare, ci în cadrul examinării în cursul judecăţii.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că în cazul infracţiunii de tăinuire, constatarea caracterului incomplet al probatoriului, determinat de absenţa unei hotărâri penale definitive prin care să se statueze asupra provenienţei bunului din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, echivalează cu soluţionarea problemei de drept a autonomiei infracţiunii de tăinuire, problemă de drept care priveşte fondul cauzei şi nu poate forma obiectul procedurii camerei preliminare.
În speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că aspectele reţinute de judecătorul de cameră preliminară în cuprinsul încheierii prin care s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, cu privire la excepţiile referitoare la neregularitatea actului de sesizare a instanţei, în sensul că nu au fost indicate atribuţiile de serviciu cu caracter expres, distincte de regulile generale de desfăşurare a executării silite / urmăririi silite imobiliare sau de luare a măsurilor asigurătorii în procesul penal, încălcate cu intenţie de către inculpată şi că nu s-a indicat de unde rezultă, cu forţă probantă, că bunul imobil urmărit silit provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, sunt aspecte care exced verificărilor specifice etapei camerei preliminare.
În ceea ce priveşte infracţiunea de tăinuire Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că judecătorul a făcut un examen al faptelor şi probelor indicate de procuror, concluzionând că nu sunt suficiente, fiind necesar a fi completate cu o hotărâre penală definitivă prin care să se statueze asupra provenienţei din infracţiuni a bunului. Practic, a fost expusă o problemă de drept care vizează fondul cauzei, respectiv, dacă este necesar ca provenienţa din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală a bunului tăinuit să fie probată prin hotărâre penală definitivă, punându-se în discuţie autonomia infracţiunii de tăinuire. (Încheierea nr. 1064 din 14 noiembrie 2017 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară al Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de umărire penală în procedura de Cameră Preliminară)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
