« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii

Ce face România pentru cetățenii săi? Ce să facă – îi trimite în pușcăriile turcești!
21.03.2018 | Gheorghe IONESCU

Drept Timisoara
Secţiuni: Articole, Content, Drept penal, Opinii, Selected | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , ,
JURIDICE - In Law We Trust
Gheorghe Ionescu

Gheorghe Ionescu

Un proces în care am asistat, în fața unui complet din cadrul Tribunalului Argeș – Secția penală, 2 cetățeni români – intimați într-o cerere de asistență juridică/comisie rogatorie internațională, formulată de „Judecata penală cu circumstanțe agravante nr. 6 din orașul Antalya” (o instanță de judecată din Turcia), ne prilejuiește prezentele comentarii, referitoare la „grija” pe care România – prin autoritățile sale, o are față de cetățenii ale căror drepturi și libertăți sunt, chipurile, „garantate”, conform art. 1 alin. (3) din Constituție…

Consultând dosarul cauzei, am rămas stupefiat:

Cei doi cetățeni români erau trimiși în judecată de procuratura republicii Turcia la instanța mai sus arătată (de ce oare „cu circumstanțe agravante”, că nu rezultă din actele înaintate?) pentru comiterea infracțiunii de „omor intenționat” prevăzută de art. 81 din Codul penal turc și pedepsită cu – atenție! – „privare de libertate pe viață”!

Situația de fapt – astfel cum rezultă chiar din rechizitoriul emis de procuratura turcă, constă, în esență, în următoarele:

Cei doi români, tată și fiu, dintre care ultimul, conducând un TIR, a avariat ușor, din culpă, autoturismul unui cetățean turc, au fost interpelați de acesta, pe motivul arătat; a urmat o discuție – care a fost un veritabil „dialog al surzilor”, pentru că ai noștri cetățeni nu cunoșteau limba turcă, iar cetățeanul turc nu cunoștea limba română!

La un moment dat, pe parcursul disputei, cetățeanul turc s-a simțit rău, fiind dus la spital, unde a decedat în aceeași zi.

Deși în cererea de asistență juridică internațională se vorbește despre faptul că ar exista un document medico-legal „care confirmă că pătimitul a decedat în data de 18.05.2015, în rezultatul unei crize cardiace care s-a desfășurat în rezultatul unui stres grav, care a survenit în rezultatul cerții cu suspecții (…)”, actul respectiv nu a fost depus alături de cele înaintate autorităților române.

Revenind la cererea de asistență juridică internațională, aceasta consta în solicitarea de audiere a „suspecților”, cărora urma a li se adresa, de către instanța de judecată din România, un set de 3 întrebări.

Ultima dintre aceste întrebări era „dacă judecata va lua o decizie condiționată, să se întrebe dacă vor accepta acest fapt.”

Cum din extrasele din Codul penal și Codul de procedură penală ale republicii Turcia nu rezultă ce înseamnă sintagma „decizie condiționată”, am cerut instanței să ceară autorităților solicitante lămuriri suplimentare asupra ei.

Cererea ne-a fost respinsă, motivat de faptul că „se tergiversează foarte mult judecarea cauzei”…

Instanța a apreciat, totodată, că sintagma „decizie condiționată” este echivalentă (cu) procedura de recunoaștere a vinovăției din Codul de procedură penală român (încheierea nr. 28/31.01.2018 a Tribunalului Argeș – Secția penală, dosar 2488/216/2017, pag. 1, ultimul alineat).

Și aceasta, în condițiile în care suspecții au declarat că nu-și recunosc vinovăția în săvârșirea infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată!

Prin hotărârea judecătorească mai sus amintită, s-a constatat îndeplinită audierea prin comisie rogatorie internațională a celor doi suspecți, declarațiile acestora fiind înaintate Ministerului Justiției – Direcția Drept internațional și cooperare judiciară internațională, pentru a fi comunicate Judecății penale cu circumstanțe agravante nr. 6 Antalya – Turcia.

…Cam așa are grijă România de cetățenii săi!

Cunoscând ce se întâmplă actualmente în Turcia, nu ar fi de mirare ca, peste 1 – 2 ani, autoritățile române să primească o cerere de extrădare pentru cei doi clienți ai mei, pentru executarea – în Turcia – a unor pedepse cu închisoare pe viață…

Avocat Gheorghe Ionescu
Baroul Argeș

 
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
VIDEO
Codul muncii









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.