Succinte considerații privind nelegalitatea dispozițiilor art. 34 alin. (1) și (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii

Camelia Bogdan

Fără a relua argumentația expusă pe larg în cuprinsul articolului Magistrați. Incompatibilitate. Valențe. Forță juridică a unui act administrativ individual. Despre obligația judecătorilor de a-și motiva hotărârile pronunțate[1], în completarea argumentației urmează să facem referire la faptul că articolul 71 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor („Legea nr. 303/2004”) care prevede posibilitatea de a transfera în competența magistraților asistenți obligația intuitu personae a judecătorului de a motiva hotărârea judecătorească, nu este singular în peisajul legislației românești în vigoare.

Conform art. 426 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă „Hotărârea se redactează de judecătorul care a soluționat procesul”[2].

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (1) din REGULAMENTUL privind organizarea şi funcţionarea administrativă a CSM, hotărârile secţiilor Consiliului prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară se redactează de către Biroul grefa secţiilor, în termen de cel mult 20 de zile de la pronunţare şi se comunică, de îndată, în scris, judecătorului sau procurorului vizat, precum şi Inspecţiei Judiciare ori, după caz, titularului acţiunii disciplinare care a exercitat-o. Comunicarea hotărârilor este asigurată de Secretariatul general al Consiliului, prin intermediul Biroului grefa secţiilor.

În plus, potrivit dispozițiilor alin. (3) din același articol, din Completul de 5 judecători nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii sau judecătorul sancţionat disciplinar.

Apreciem că și prevederile art. 34 alin. (1) ROI CSM încalcă dreptul justițiabilului la un proces echitabil, în a cărui sferă de garanții intră și acela de a fi judecat de o instanță imparțială, care să analizeze situația de fapt și să pronunțe decizia cu respectarea valențelor principiului nemijlocirii, în măsura în care hotărârea instanței supreme adoptate nu este motivată de către judecătorii care au pronunțat-o, ci de către Biroul GREFĂ din cadrul CSM.

În această situație, sunt încălcate disp. art. 426 alin. (1) C. pr. civ., dar și standardele convenționale și constituționale care guvernează dreptul la un proces echitabil, fiindu-mi încălcat dreptul la o justiție independentă și imparțială.

Într-adevăr, jurisprudența CEDO referitoare la art. 6 din Convenție include multiple soluții prin care s-a statuat că hotărârea trebuie și motivată de judecătorii în fața cărora s-a derulat procedura și care au asistat în mod nemijlocit la procesul de administrare a probelor.

Curtea s-a pronunțat în acest sens, spre exemplu, atunci când a analizat cauzele Mellors c. Regatului Unit (hotărârea din 17 iulie 2003), P. K. c. Finlandei (decizia din 9 iulie 2002), Beraru c. României (hotărârea din 18 martie 2014) și Cutean c. României (hotărârea din 2 decembrie 2014).

Este de notorietate că, potrivit art. 426 C. pr. civ., hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluționarea cauzei și se semnează de toți membrii completului de judecată. În caz de împiedicare a unuia dintre aceștia, hotărârea se semnează în locul său de președintele completului, iar dacă nici acesta nu poate semna, hotărârea se semnează de președintele instanței.

Analizând o reglementare națională asemănătoare, Curtea a constatat o încălcare a art. 6 din Convenție în cauza Cerovšek și Božičnik c. Sloveniei (hotărârea din 7 martie 2017).

Curtea a admis că pot exista situații obiective în care un judecător să fie în imposibilitate de a-și motiva hotărârea, dar a arătat că se impune remedierea acestei deficiențe prin mijloace procedurale, constând fie în desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, fie în rejudecarea cauzei de către o instanță de control judiciar. În cauză nu s-a recurs la niciuna dintre aceste măsuri. În consecință, Curtea a constatat că redactarea motivării de către alți judecători decât cei care au participat la proces conduce la o încălcare a dreptului reclamanților la un proces echitabil.

Este important de evidențiat că, în repetate rânduri, și în alte cauze împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (vezi cauza Achina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le aprecia.

A nu motiva o hotărâre și a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile parților, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Logica hotărârii în cauza Cerovšek și Božičnik (care are aceleași fundamente ca și în cauzele Mellors, P.K., Beraru și Cutean) este că raționamentul care l-a condus pe judecător la o anumită soluție trebuie să inspire încredere justițiabilului, în particular, și publicului, în general. Numai astfel justițiabilul poate înțelege soluția și o poate critica atunci când nu este de acord cu ea. Raționamentul trebuie, în mod necesar, să fie al judecătorului care a perceput probele în mod nemijlocit, pentru că altfel justițiabilul va rămâne cu impresia unei judecăți superficiale, din partea unui magistrat care nu-i cunoaște cauza decât în mod formal.

În plus, soluția aleasă de către judecătorii din secția disciplinară a CSM, de a-și desemna sarcina inerentă funcției de judecător de a motiva hotărârea, obligație ce ține de esența funcției de a judeca, care nu poate fi apropiată de către o altă persoană în nicio situație, nu are temei în Codul de procedură civilă, nefiind prevăzută în nicio dispoziție din arhitectonica art. 426 cu denumirea marginală „Redactarea și semnarea hotărârii”.

Or, potrivit piramidei lui Kelsen, un Regulament de ordine interioară care ar permite degrevarea magistraților supremi de obligația motivării deciziilor încalcă disp. art. 426 C. pr. civ., fiind încălcate valențele principiului LEX SUPERIOR DEROGAT INFERIORI și, pe cale de consecință, standardele de argumentare juridică care trebuie să guverneze soluționarea conflictelor de legi.

Mutatis mutandis, opțiunea unui judecător al secției de judecată din CSM, de încălcare a obligației motivării hotărârii judecătorești pronunțate nu are temei în nicio dispoziție legală.

Curtea Constituțională a reținut că redactarea hotărârii judecătorești, actul final şi de dispoziţie al instanţei prin care se soluţionează cu autoritate de lucru judecat litigiul dintre părţi, este rezultatul activității de deliberare, desfășurată în secret, la care participă doar judecătorii care au calitatea de membri ai completului în faţa căruia a avut loc dezbaterea. Motivarea hotărârii judecătorești este un act inerent funcției judecătorului cauzei, constituie expresia independenței sale și nu poate fi transferată către o terță persoană. Motivarea nu constituie doar premisa unei bune înțelegeri a hotărârii, dar și garanția acceptării sale de către justițiabil, care se va supune actului de justiție având încrederea că nu este un act arbitrar. Ea reprezintă un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Or, în condițiile în care hotărârea judecătorească ar fi redactată/motivată de o altă persoană decât judecătorul cauzei, justițiabilul este lipsit tocmai de aceste garanții. În consecință, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, contravenind dispozițiilor art. 21 alin. (3), art. 124 și art. 126 alin. (1) din Constituție.

Mutatis mutandis, ubi eadem est rațio idem eadem soluțio esse debet, cu atât mai puternic cuvânt în cazul de față deoarece forul de contencios constituțional a fost sesizat chiar de către Înalta Curte de Casație și Justiție; pe cale de consecință, orice reglementare care ar permite unui judecător să fie degrevat de obligația motivării hotărârii pronunțate este de natură a-l plasa pe acesta deasupra legii. Or, potrivit disp. art. 1 alin. (5) din Constituția României, nimeni nu este mai presus de Lege. Nici măcar membrii Secției disciplinare pentru judecători din CSM.

În ceea ce privește disp. art. 34 alin. (3) din ROI CSM, se cuvine a fi observat că CSM depășește din nou atribuțiile puterilor în stat legiferând în materia compunerii instanțelor, deși compunerea instanțelor, organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi se stabilește prin Lege organică, conform art. 73 alin. (3) lit. i) din Constituție, nefiind permis ca printr-un act cu forță juridică inferioară să se deroge/adauge la LEGE.

Urmează a fi concluzionat că în sistemul nostru de drept, Biroul GREFA nu face parte din compunerea completului de judecată al instanței disciplinare din cadrul CSM, neputând fi asimilat magistratului de scaun, înfăptuirea justiției prin Biroul Grefa fiind contrară dezideratului unei justiții independente și imparțiale.

Cu alte cuvinte, optica legiuitorului a fost de a stabili că hotărârea se redactează întotdeauna de judecătorul – membru al completului de judecată – care a pronunțat hotărârea. Singura excepție avută în vedere de legiuitor este atunci când în compunerea completului de judecată sunt incluși și asistenții judiciari, ceea ce nu e cazul în speța dedusă judecății.

În plus, reglementarea disp. art. 34 alin. (3) din ROI CSM potrivit cu care din compunerea completelor de 5 judecători nu pot face membrii cu drept de vot din CSM, adaugă la Lege, fiind necesar înlăturarea acestor dispoziții, pentru a nu încuraja garantul independenței justiției să legifereze în materii ce ar trebui reglementate prin Legi organice.

[1] A se vedea articolul „Magistrați. Incompatibilitate. Valențe. Forța juridică a unui act administrativ individual. Despre obligația judecătorilor de a-și motiva hotărârile pronunțate, în lumina principiilor statuate în lumina forului de contencios constituțional. UPDATE: Sesizare CCR”, publicat pe JURIDICE.ro.
[2] Situația de excepție de la această regulă avută în vedere de legiuitor vizează doar asistenții judiciari, nu și magistratul asistent.

Judecător dr. Camelia Bogdan, cercetător CEREFREA

Citeşte mai mult despre Camelia Bogdan, Consiliului Superior al Magistraturii, magistrati asistenti! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.