O delegație a Consiliului de Mediere va participa la discuții pe marginea medierii la sediul Ministerului Justiției
15.03.2018 | JURIDICE.ro

Miercuri, 14 martie 2018, Consiliul de Mediere a informat că la data de 26 martie 2018, ca urmare a invitației prof. univ. dr. Tudorel Toader, ministrul Justiției, o delegație a Consiliului de Mediere formată din Mugur Bogdan Mitroi, președinte, Zeno Daniel Șuștac, vicepreședinte, și Ion Dedu, membru în Comisia Permanentă și reprezentant al Consiliului în relația cu sistemul judiciar, se va întâlni, la sediul Ministerului Justiției, cu Nicolae Liviu Popa, secretar de stat, potrivit unui comunicat.
Discuțiile vor viza găsirea unor soluții eficiente privind profesionalizarea și recredibilizarea medierii și a profesiei de mediator, astfel încât medierea să funcționeze în cele mai bune condiții, ca alternativă viabilă de soluționare a conflictelor în scopul degrevării instanțelor de judecată.
Consiliul de Mediere își exprimă convingerea că deschiderea manifestată de actuala conducere a Ministerului Justiției față de fenomenul medierii reprezintă un moment important si demonstrează că o implicare reală în susținerea eforturilor depuse de Consiliul de Mediere ar reprezenta un ajutor indirect acordat întregului sistem judiciar din România.
:: Planul de acțiune privind dezvoltarea sistemului judiciar 2015-2020