Secţiuni » Arii de practică » Business » Cyberlaw
Cyberlaw
CărţiProfesionişti

Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/397 a Consiliului privind lansarea schimbului automatizat de date în ceea ce privește datele privind înmatricularea vehiculelor în Portugalia
20.03.2018 | Elena ALBU

Secţiuni: Cyberlaw, Data protection, Dreptul Uniunii Europene, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Lege 9
JURIDICE - In Law We Trust
Elena Albu

Elena Albu

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 71/38 din 14 martie 2018 a fost publicată Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/397 a Consiliului din 8 martie 2018 privind lansarea schimbului automatizat de date în ceea ce privește datele privind înmatricularea vehiculelor în Portugalia.

În conformitate cu articolul 25 alineatul (2) din Decizia 2008/615/JAI, transmiterea datelor cu caracter personal reglementată de respectiva decizie nu poate avea loc decât după ce dispozițiile generale privind protecția datelor prevăzute în capitolul 6 din decizia menționată au fost puse în aplicare în legislația națională aplicabilă pe teritoriile statelor membre implicate în această transmitere.

Articolul 20 din Decizia 2008/616/JAI a Consiliului prevede că verificarea îndeplinirii condiției menționate la considerentul (1) în ceea ce privește schimbul automatizat de date în conformitate cu capitolul 2 din Decizia 2008/615/JAI se face pe baza unui raport de evaluare bazat pe un chestionar, o vizită de evaluare și un test-pilot.

În conformitate cu capitolul 4 punctul 1.1 din anexa la Decizia 2008/616/JAI, chestionarul elaborat de grupul de lucru competent al Consiliului se aplică fiecăruia dintre schimburile automatizate de date și trebuie să fie completat de un stat membru de îndată ce acesta consideră că îndeplinește condițiile pentru schimbul de date din categoria de date relevantă.

Portugalia a completat chestionarul referitor la protecția datelor și chestionarul referitor la schimbul de date privind înmatricularea vehiculelor (VRD). Portugalia a derulat cu succes un test-pilot împreună cu Țările de Jos.

S-a efectuat o vizită de evaluare în Portugalia și echipa de evaluare din Țările de Jos, Spania și Slovacia a elaborat un raport privind vizita de evaluare care a fost transmis grupului de lucru competent al Consiliului.

Un raport de evaluare global a fost prezentat Consiliului, care sintetizează rezultatele chestionarului, ale vizitei de evaluare și ale testului-pilot referitoare la schimbul de VRD. La 12 octombrie 2017, Consiliul, luând act de acordul tuturor statelor membre cărora le revin obligații în temeiul Deciziei 2008/615/JAI, a ajuns la concluzia că Portugalia a pus în aplicare pe deplin dispozițiile generale privind protecția datelor prevăzute în capitolul 6 din Decizia 2008/615/JAI.

Prin urmare, în scopul căutării automatizate a VRD, Portugalia ar trebui să aibă dreptul de a primi și furniza date cu caracter personal în temeiul articolului 12 din Decizia 2008/615/JAI.

În scopul căutării automatizate a datelor privind înmatricularea vehiculelor, Portugalia are dreptul de a primi și furniza date cu caracter personal în temeiul articolului 12 din Decizia 2008/615/JAI începând cu 15 martie 2018.

Prezenta decizie intră în vigoare la 16 martie 2018. Prezenta decizie se aplică în conformitate cu tratatele.

Consilier juridic Elena Albu

 

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti