Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Necesitatea încuviințării executării silite potrivit reglementărilor europene


29 martie 2018 | Ionuț SANDU

UNBR Caut avocat
JURIDICE by Night

Ionut Cotavian SANDU

O problemă a necesității încuviințării executării silite ce ar putea fi discutată, fiind de interes printre executorii judecătorești, derivă din formularea dispozițiilor art. 39 din Regulamentul nr. 1215 din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, potrivit căruia „O hotărâre pronunțată într-un stat membru care este executorie în statul membru respectiv este executorie în celelalte state membre fără a fi necesară o hotărâre de încuviințare a executării.”, text a cărui traducere reprezintă o echivalență de termeni cu legislația românească, iar de aici apare sintagma „declaration of enforceability” care este termenul din formularea originală a textului în limba engleză, dar care, în alte situații, a fost tradusă ca și exequator, nu ca o încuviințare a executării silite.

Apare astfel o confuzie în rândul executorilor judecătorești, nu știu dacă poate o mai fi și prin rândul instanțelor de judecată, cu privire la necesitatea sau nu a încuviințării executării silite, în procedura de executare. Or, zic eu, că plecând și de la Decizia nr. 458/2009 a Curții Constituționale referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3731 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006, este evident că ne trebuie o încuviințare a executării silite, trebuie să se parcurgă acel filtru al puterii judecătorești la care face referire Curtea Constituțională.

Și după ce avem titlul și certificatul de titlu executoriu intrăm pe procedura clasică prevăzută de Codul de procedură civilă, instanța de executare este de asemenea, cea de la domiciliul debitorului sau se aplică regulile generale, în lipsa unui domiciliu al debitorului în țară, cea de la sediul creditorului, și, firește, încuviințarea executării silite. Faptul necesității încuviințării rezultă și din dispozițiile art. 41 din Regulamentul nr. 1215/2012, care spune că „O hotărâre pronunțată într-un stat membru care este executorie în statul membru solicitat este executată în aceleași condiții ca o hotărâre pronunțată în statul membru solicitat”.

Executor judecătoresc Ionuț Sandu, BEJA AEQUITAS

* Opinie susținută în cadrul dezbaterii Cât de mică este Europa, ediția 178 organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică