ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Armonia Codului de procedură civilă cu Regulamentul (UE) ref. executarea hotărârilor în materie civilă și comercială

31.03.2018 | Gheorghe-Liviu ZIDARU
Liviu Zidaru

Liviu Zidaru

În faza de judecată există o tendință ca normele de competență prevăzute în Cartea a VII-a să se suprapună în practică  peste Regulamentul (UE) 1215/2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, pe care îl „canibalizează”, astfel încât instanțele uneori nici nu sesizează că, de fapt, este aplicabil Regulamentul și nu Codul de procedură civilă, care, sigur, un pic a încercat să armonizeze soluțiile naționale cu cele europene, dar sunt în continuare diferențe, atât de soluții, cât și de regim juridic al invocării regulilor.

Consider că trebuie urmărit cu mare atenție ce se aplică și ce nu. Potrivit Regulamentului, o hotărâre executorie pronunțată într-un stat membru poate fi pusă în executare în alt stat membru. Nu se cere să fie definitivă. Se poate suspenda punerea în executare, la cererea debitorului, dacă hotărârea nu este definitivă. În procedura internă de recunoaștere a executării unei hotărâri străine, dacă hotărârea nu este definitivă, nu este permisă executarea sub nicio formă. De asemenea, este exclusă executarea măsurilor provizorii, în vreme ce, dimpotrivă, Regulamentul reglementează punerea în executare a măsurilor provizorii în alt stat membru și, ca atare, beneficiază de prioritate de aplicare regula europeană.

În ce privește art. 43, care reglementează comunicarea hotărârii și a certificatului înainte de executare, ar putea exista instanțe de executare care să considere că aceasta este o condiție adițională care trebuie verificată inclusiv cu ocazia încuviințării, deși, în mod clar, este vorba despre o normă de ordine privată. O discuție similară s-a purtat în cazul amenzilor privitoare la rovinietă,  dacă s-a făcut acea dovadă de comunicare și dacă se verifică sau nu în procedura încuviințării. S-ar putea argumenta că art. 43 impune această comunicare înaintea oricărei măsuri de executare, însă iarăși aș susține ideea că o existență a dovezii de comunicare face ca încuviințarea să fie dată și n-are decât debitorul după aceea să invoce eventualele vicii ale procedurii de comunicare și să demonstreze vătămarea.

Jud. dr. Gheorghe-Liviu Zidaru
Curtea de Apel București

* Opinie susținută în cadrul dezbaterii Cât de mică este Europa, ediția 178 organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)


Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.