Ședința Consiliului ASF – 28 martie 2018
29 martie 2018 | JURIDICE.ro
Miercuri, 28 martie 2018, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a aprobat măsuri privind cadrul de funcţionare a pieţelor financiare nebancare supravegheate, asigurări, piaţă de capital şi pensii private, printre care potrivit unui comunicat:
A) Reglementare
– proiectul de regulament pentru modificarea și completarea Regulamentului ASF nr. 3/2014 privind unele aspecte legate de aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012
– proiectul de regulament pentru modificarea Regulamentului ASF nr. 9/2015 privind procedura de soluționare de către entitățile reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară în baza Legii nr. 297/2004 privind piața de capital și a Legii nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiții alternative, a petițiilor referitoare la activitatea acestora pe piața de capital.
B) Supraveghere
– sancționarea brokerilor de asigurare și/sau reasigurare care nu au respectat prevederile legale privind transmiterea la Autoritatea de Supraveghere Financiară a raportărilor aferente trimestrelor III și IV/2017
– respingerea unei plângeri prealabile formulate împotriva unei decizii a ASF
C) Autorizare – Avizare
– autorizarea STK Financial Societate de Administrare a Investițiilor S.A. în calitate de AFIA și înscrierea acesteia în Registrul ASF
– numirea Lenuței_Mirela Buduroiu și a lui Pintilie Vlad în calitate de conducători ai SSIF BT Capital Partners SA
– emiterea Certificatelor de Înregistrare a Valorilor Mobiliare pentru produsele structurate emise de Erste Group Bank AG
D) Diverse
– raportul privind evoluția pieței de asigurări în anul 2017
– raportul privind situația petițiilor înregistrate la ASF în anul 2017
– raportul privind calculul indicatorilor specifici activității de protecție a consumatorilor pentru piața asigurărilor – reasigurărilor în anul 2017
– raportul privind analiza perioadei de plată și soluționare a dosarelor de daună avizate la asigurători în trimestrul IV 2017 în baza polițelor de asigurare obligatorie auto RCA.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro