Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
Înregistrările video şi transcripturile sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Reducere 39,6 euro pentru avocaţii din barourile Bucureşti, Ilfov, Dolj, Timiş, Prahova şi Sibiu. Se acordă 20 de puncte de pregătire profesională. UNBR încurajează extinderea naţională, detalii aici. Reducere 19,8 euro pentru executorii Camerei Executorilor Bucureşti, membrii UNELM şi notarii Camerei Notarilor Publici Bucureşti.
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

TUE pendinte: anulare decizie ref. ajutoare de stat acordate pentru subvenționarea misiunilor de ajutor social (Germania)

29.03.2018 | Mihaela MAZILU-BABEL, Andrei Alexandru MARCU
Andrei Alexandru Marcu

Andrei Alexandru Marcu

Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

Prin cererea înregistrată în data de 5 februarie 2018 (T-69/18, Verband Deutscher Alten- und Behindertenhilfe și CarePool Hannover GmbH/Comisia Europeană), s-a solicitat Tribunalului Uniunii Europene anularea Deciziei C(2017) 7686 privind ajutoarele de stat SA.42268 (2017/E) – Germania acordate pentru subvenționarea misiunilor de ajutor social și SA.42877 (2017/E).

În susţinerea acestei acţiuni, reclamantele invocă trei motive:
1. Comisia a decis, în pofida dificultăților serioase de evaluare a situației de fapt și juridice, să nu inițieze procedura oficială de investigare chiar dacă durata procedurii, calitatea motivării pârâtei și comportamentul acesteia în cursul procedurii de control al ajutoarelor în litigiu ar confirma aceste dificultăți serioase în aprecierea aspectului dacă trebuia inițiată procedura oficială de investigare;
2. Decizia atacată este insuficient motivată, ceea ce contravine unei dispoziții de drept principal UE;
3. Comisia a încălcat două dispoziții de drept principal UE întrucât a pornit în mod greșit de la principiul că exista deja o măsură, subvențiile din litigiu devenind așadar măsuri noi, care ar îndeplini criteriile unui ajutor.

Dispozițiile reclamate a fi încălcate au următorul conținut normativ:

Art. 107 – TFUE
(1) Cu excepția derogărilor prevăzute de tratate, sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele
acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau
amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.
(2) Sunt compatibile cu piața internă:
(a) ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali, cu condiția ca acestea să fie acordate fără discriminare în funcție de originea produselor;
(b) ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de calamități naturale sau de alte evenimente extraordinare;
(c) ajutoarele acordate economiei anumitor regiuni ale Republicii Federale Germania afectate de
divizarea Germaniei, în măsura în care acestea sunt necesare pentru compensarea dezavantajelor
economice cauzate de această divizare. În termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei, poate adopta o decizie de abrogare a prezentei litere.
(3) Pot fi considerate compatibile cu piața internă:
(a) ajutoarele destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forței de muncă extrem de scăzut,
precum și a regiunilor prevăzute la articolul 349, avându-se în vedere situația lor structurală,
economică și socială;
(b) ajutoarele destinate să promoveze realizarea unui proiect important de interes european comun
sau să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat membru;
c) ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activități sau a anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun;
(d) ajutoarele destinate să promoveze cultura și conservarea patrimoniului, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale și de concurență în Uniune într-o măsură care contravine interesului comun;
(e) alte categorii de ajutoare stabilite prin decizie a Consiliului, care hotărăște la propunerea Comisiei.

Art. 108 – TFUE
(1) Comisia, împreună cu statele membre, verifică permanent regimurile ajutoarelor existente în
aceste state. Comisia propune acestora măsurile utile cerute de dezvoltarea treptată sau de
funcționarea pieței interne.
(2) În cazul în care, după ce părților în cauză li s-a solicitat să-și prezinte observațiile, Comisia constată că ajutorul acordat de un stat sau prin intermediul resurselor de stat nu este compatibil cu piața internă în conformitate cu articolul 107 sau că acest ajutor este utilizat în mod abuziv, aceasta hotărăște desființarea sau modificarea ajutorului de către statul în cauză în termenul stabilit de Comisie.
În cazul în care statul în cauză nu se conformează deciziei în termenul stabilit, Comisia sau orice alt stat interesat poate sesiza direct Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin derogare de la articolele 258 și 259.
La cererea unui stat membru, Consiliul, hotărând în unanimitate, poate decide că un ajutor acordat sau care urmează să fie acordat de acest stat trebuie să fie considerat compatibil cu piața internă, prin derogare de la dispozițiile articolului 107 sau de la regulamentele prevăzute la articolul 109, în cazul în care o astfel de decizie este justificată de împrejurări excepționale. În cazul în care, în legătură cu acest ajutor, Comisia a inițiat procedura prevăzută la primul paragraf din prezentul alineat, cererea adresată Consiliului de statul în cauză va avea ca efect suspendarea procedurii menționate până când Consiliul se pronunță asupra acesteia.
Cu toate acestea, în cazul în care Consiliul nu se pronunță în termen de trei luni de la formularea cererii, Comisia hotărăște.
(3) Comisia este informată în timp util pentru a-și prezenta observațiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele. În cazul în care apreciază că un proiect nu este compatibil cu piața internă în conformitate cu dispozițiile articolului 107, Comisia inițiază fără întârziere procedura prevăzută la alineatul precedent. Înainte de pronunțarea unei decizii finale, statul membru în cauză nu poate pune în aplicare măsurile preconizate.
(4) Comisia poate adopta regulamente privind categoriile de ajutoare de stat cu privire la care
Consiliul, în temeiul articolului 109, a considerat că pot fi exceptate de la procedura prevăzută la alineatul (3) din prezentul articol.

Art. 263 (extras) – TFUE
În acest scop, Curtea are competența să se pronunțe cu privire la acțiunile formulate de un stat membru, de Parlamentul European, de Consiliu sau de Comisie, pentru motive de necompetență, de încălcare a unor norme fundamentale de procedură, de încălcare a tratatelor sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia ori de abuz de putere.

Art. 296 (extras) – TFUE
Actele juridice se motivează și fac trimitere la propunerile, inițiativele, recomandările, cererile sau avizele prevăzute în tratate.

Andrei Alexandru Marcu (text și selecție)
Student, Facultatea de Drept, Universitatea „Ovidius” Constanţa

dr. Mihaela Mazilu-Babel (coordonator)


Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan