Mugur Isărescu: Întărirea politicii monetare ar putea să fie singura alternativă
29.03.2018 | JURIDICE.ro

Joi, 29 martie 2018, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, a declarat, potrivit profit.ro: “În legătură cu fermitatea politicii monetare… suntem între ciocan și nicovală. Unii ne-au acuzat că nu am fost foarte fermi, alții că am dat la început de an cu capul ca berbecul în creșterea economică prin majorări de dobândă. În contextul dat, credem că reacția noastră a fost proporțională cu riscurile care ne amenință și că va da roade. Avem îngrijorările noastre, sunt cele care apar și în raportul FMI. Dacă politica fiscală nu ajută politica monetară, întărirea politicii monetare ar putea să fie singura alternativă.
Măsurile de întărire se prefigurau, erau legate de o normalizare a ratelor de dobândă de pe piață. Istoric, în ultimii 10 ani, am avut coridor de variație mare, susținând stabilitatea cursului de schimb, și am început prin a îngusta acest coridor înainte de a crește ratele dobânzilor. Am încercat să ținem sub control economia fără a o brusca. Lucru pe care l-aș propune și pentru perioada următoare dacă lucrurile ar rămane sub control… dar nu mereu ce îți dorești se și îndeplinește.“