Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
Print Friendly, PDF & Email

Tribunalul Timiș. Refuzul instanței de a obliga ANRP să plătească efectiv și integral debitul stabilit definitiv într-un proces anterior. Notă critică la sentința nr. 4692/2017
02.04.2018 | Anca Postumia TIMIŞ, Andrei PAP

Anca Postumia Timiș

Anca Postumia Timiș

Andrei Pap

Andrei Pap

Dosar nr. 1209/30/2017
R O M Â N I A

TRIBUNALUL TIMIŞ
SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 4692/2017

Şedinţa publică din 5 decembrie 2017
Completul compus din:
PREŞEDINTE: ADRIANA SPĂTARU
Grefier: ADNANA CRISTINA FLOROIU

Pe rol fiind soluţionarea acţiunii formulată  de reclamanta P.O. în contradictoriu cu pârâţii AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU   RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR – SERVICIU PENTRU APLICAREA LEGII NR. 290/2003 şi MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PRIN DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE TIMIŞOARA, în cauza având ca obiect anulare act administrativ.

Dată fără citarea părţilor.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 14.11.2017, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când la solicitarea reclamantei, prin avocat, instanţa a amânat pronunţarea la data de 28.11.2017, când, în aceeaşi compunere şi având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea în cauză la data de 05.12.2017.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 1209/30/2017, la data de 13.02.2017, reclamanta P.O. a chemat în judecată pârâtele   Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: anularea deciziei nr. 3123/30.12.2016 şi obligarea pârâtei să emită decizia privind cuantumul dobânzii legale în conformitate cu Decizia civila nr. 4636/6.12.2016 pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 6672/30/2015, după cum urmează:
–  pentru o suma reprezentând 40% din totalul despăgubirii (512.908,14 lei), începând cu data de 15.01.2008
– pentru o suma reprezentând 60% din totalul despăgubirii (512.908,14 lei), începând cu data de 15.01.2009
Dobânzile respective vor fi calculate conform prevederilor art. 3 alin. (3) din OG 9/2000 până la data de 2.09.2011 şi conform prevederilor  art. 3 alin. (2) si (3) din PG 13/2011 după data de 2.09.2011, precum şi pe viitor, până la data achitării integrale a debitului.
– obligarea Ministerului Finanţelor Publice la plata sumelor corespunzătoare din decizia ce urmează sa fie emisă
– aplicarea unei amenzi pârâtei ANRP pentru nerespectarea obligaţiilor stabilite de instanţa de judecata în sarcina sa, ţinând cont că deja reclamanta este pusă în situaţia de a contesta actele acesteia a doua oară.

În temeiul art. 453 din Noul Cod de procedură civilă arată că solicită cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 411, alin. (1), pct. 2, teza a doua N.C.p.c. (art. 242 alin. (2) C.p.c), solicită judecarea în lipsă.

În susţinerea cererii arată că:

În fapt, prin decizia civilă nr. 4636/6.12.2016, pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr.   6672/30/2015, Curtea de Apel Timişoara a anulat Decizia   nr. 312/17.07.2015 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a obligat-o pe aceasta să emită o nouă decizie privind dobânda legala datorata, după cum urmează:
– pentru o suma reprezentând 40% din totalul despăgubirii (512.908,14 lei), începând cu data de 15.01.2008
– pentru o suma reprezentând 60% din totalul despăgubirii (512.908,14 lei), începând cu data de 15.01.2009.

Dobânzile respective vor fi calculare conform prevederilor art. 3 alin. 3) din OG 9/2000 până la data de 2.09.2011 şi conform prevederilor art. 3 alin. (2) si (3) din PG 13/2011 după data de 2.09.2011, precum şi pe viitor, până la data achitării integrale a debitului. [s.n.]

Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a fost obligat să plătească sumele stabilite prin respectiva decizie.

Contrar celor dispuse de instanţa de judecată, pârâta ANRP a emis decizia nr. 3123/30.12.2016, si a calculat dobânda legală după cum urmează:
– pentru suma  de  205.153,26  lei  reprezentând   40%  din  suma  stabilită  cu   titlu   de despăgubire a calculat dobânda legala pentru perioada 15.01.2008-24.07.2015.
– pentru suma de  307.744,89  lei  reprezentând   60%  din  suma  stabilita  cu   titlu   de despăgubire a calculat dobânda legala pentru perioada 15.01.2009-24.07.2015,

Menţionează  că, între  reclamanta  şi pârâta Autoritatea  Naţională  pentru Restituirea Proprietăţilor, a existat un litigiu înregistrat în data de 6.12.2013 sub numărul 11660/30/2013, litigiu soluţionat în mod definitiv prin Decizia civilă nr. 4492/18.06.2015.

Prin  decizia civilă  ante-menţionată, pârâta a fost obligată să achite reclamantei următoarele sume:
– 512,908,14 lei reprezentând despăgubirea cuvenită reclamantei pentru bunurile ramase pe teritoriul Basarabiei (suma acordată prin dispoziţie în temeiul Legii nr. 290/2003);
– diferenţa de actualizare calculată în raport cu data de 15.01.2008 (40% din debit) şi 15.01.2009 (60%) din debit până la data achitării efective a debitului restant;
– dobânda legal aferentă debitului, calculată începând de la data celor doua scadenţe şi până la data achitării debitului scadent.

Conform deciziei atacate iniţial şi anulată de instanţa de judecată, pârâta a înţeles să ia act de decizia civila anterior menţionată într-un mod eronat, astfel ca, pe rolul Tribunalului Timiş, a  fost  înregistrat dosarul 6672/30/2015, soluţionat definitiv prin Decizia  civilă nr. 4636/6.12.2016.

Decizia criticată nu respectă dispoziţiile Curţii de Apel Timişoara, pentru considerentele pe care le va expune în cele ce urmează.

1. Momentul în care se sfârşeşte dreptul reclamantei la dobânda legală

În ceea ce priveşte momentul de început şi de sfârşit al dreptului de a primi dobânda legală, instanţa de judecata a dispus următoarele:
– pentru 40% din debit dobânda se calculează începând cu data de 15.01.2008;
– pentru 60% din debit dobânda se calculează începând cu data de 15.01.2009.

În ceea ce priveşte momentul la care se sfârşeşte dreptul reclamantei la dobânda legală, acesta este data achitării efective a debitului. Ori, aşa cum rezultă din decizia contestată, pârâta ANRP a înţeles să calculeze acest drept până la data de 24.07.2015, nerespectând astfel hotărârea judecătorească. [s.n.]

Decizia civilă 4636/6.12.2016 pronunţată de Curtea de ApeilTimişoara în dosarul nr. 6672/30/2015, este clară şi stabileşte că dobânda legală se datorează până la data efectivă a achitării debitului restant. Ori, până la data prezentă, reclamanta nu a primit în totalitate debitul restant, ci doar 2 tranşe reprezentând câte 20% din debit (deci 40% din debit). Prin urmare, dobânda trebuie să fie calculată pentru fiecare tranşă în parte, până la achitarea debitului. [s.n.]

Rezultă cu claritate din decizia contestată că dispoziţiile instanţei de judecată sunt nesocotite sub acest aspect, astfel că se impune anularea deciziei contestate.

2. Calculul sumei datorate

In ceea ce priveşte calcul sumei datorate, aşa cum rezultă din decizia contestată, pârâta reţine că suma acordată în baza deciziei anulate (312/17.07.2015) a fost de 162,835,22 lei şi a fost calculată pentru perioada cuprinsă între 15.01.2008-18.12.2014 (pentru 40% din debit) şi 15.01.2009-18.12.2014 (pentru 60% din debit). Pentru decizia nou contestată suma stabilită este de 167.154,05 lei şi a fost calculată pentru perioada 15.01.2008-24.07.2015 (40% din debit) şi respectiv 15.01.2009-17.07.2015 (60% din debit).

Din nou ne aflăm în faţa aceleiaşi nerespectări care a generat litigiul înregistrat sub numărul 6672/30/2015, când pârâta a calculat dobânda legală drept dobândă remuneratorie şi nu penalizatoare aşa cum era firesc. Această nouă încălcare este cu atât mai gravă cu cât între reclamantă şi pârâtă a exista deja un litigiu care a constatat faptul că suma reprezentând dobânda legală a fost calculată în mod greşit, iar pârâta înţelege că şi cu ocazia celei de-a doua decizii să aibă un comportament abuziv, lezionar pentru drepturile cetăţenilor.

În acest sens, în cadrul dosarul nr. 6672/30/2015, reclamanta a argumentat faptul că nu ne aflam în faţa dobânzii legale remuneratorii, şi în faţa unei dobânzi legale penalizatoare. Dacă din prima hotărâre acest fapt nu apărea cu claritate, deşi nu se pot ignora prevederile OG 13/2011, Decizia civila nr. 46536/2016 stabileşte cu claritate prevederile legale aplicabile, şi anume:
– până la data de 2.09.2011 art. 3 alin, (3) din OG 9/2000 – „în toate celelalte cazuri dobânda legala se stabileşte la nivelul dobânzii de referinţa a Băncii Naţionale a României, diminuat cu 20%”.
– după data de 2.09.2011 conform art. 3 alin. (2) şi (3) din OG 13/2011 conform cărora:

„(2) rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale” si „(3). În raporturile   juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrative, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respective alin. (2), diminuat cu 20%”.

Aplicând cele stabilite de instanţa de judecată, rezultă ca suma la zi datorată cu titlu de dobândă legală este de 265.749,51 lei (dobânda legală diminuată cu 20%), aşa cum rezultă din tabelul anexat prezentei. Ori pârâta calculează doar suma de 167.154,05 lei.

Pentru a înţelege modalitatea de calcul a pârâtei, reclamanta a ataşat tabelului în care a calculat sumele o simulare a calculului făcut de ANRP utilizând rata BNR (simpla) diminuată cu 20%. Aşa cum se poate observa din ultima coloană, dacă se utilizează rata BNR simplă (şi nu rata BNR +4% aşa cum a stabilit instanţa judecătorească), calculând pana la data de 24.07.2015 (momentul la care ANRP opreşte în mod abuziv dreptul reclamantei la dobânda legală) rezultă o sumă de 167,322 lei. Se poate observa că suma din simularea reclamantei este aceeaşi cu cea a pârâtei astfel că rezultă cu claritate faptul că ANRP a utilizat nu rata dobânzii prevăzută de art. 3 alin. (2) şi (3) din OG 13/2011 aşa cum a stabilit instanţa de judecată, ci rata dobânzii prevăzută de art. (3) alin. (1) din OG 13/2011.

Prin urmare, printr-un nou comportament abuziv ANRP a vătămat drepturile reclamantei, emiţând aceeaşi decizie desfiinţată de instanţa de judecată, diminuând în mod nejustificat suma datorata reclamantei cu titlu de dobândă cu aproape 100.000 lei. [s.n.]

Rezultă cu claritate, din cele de mai sus, că prezenta acţiune este întemeiată.

Având în vedere aspectele arătate mai sus, solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În drept, şi-a fundamentat prezenta pe prevederile enunţate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În probaţiune, arată că înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri şi proba cu expertiza pentru a calcula cuantumul dobânzii legale datorate.

La data de 04.04.2017, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice a formulat întâmpinare, solicitând  instanţei:
– în principal, pe cale de excepţie, constatarea lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.F.P, Bucureşti ca reprezentant al Statului Român
– să constate că are calitate procesuală pasivă în speţa de faţă doar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – din cadrul Guvernului României
– în subsidiar, pe fondul cauzei, solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În susţinerea apărării sale, arată că:

Din cuprinsul acţiunii , aşa cum  susţine reclamanta, rezulta faptul că  raportul juridic a fost realizat de către reclamantă cu Autoritatea  Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea silită pornită de către reclamantă.

1.) – În principal, pe cale de excepţie, solicită instanţei să constate lipsa capacităţii procesuale pasive a pârâtului MFP Bucureşti ca reprezentant al statului român deoarece plata sumelor la care se solicită aceste despăgubiri s-a făcut aşa cum arată reclamanta prin titluri emise de către Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor din cadrul Guvernului României.

In aceste condiţii, M.F.P. Bucureşti nu poate fi  obligat la plata unor cheltuieli care cad în sarcina unui alt ordonator principal de credite:

Conform Legii nr. 500/200 (actualizată) privind finanţele publice:
Art. 20 Categorii de ordonatori de credite
1) Ordonatorii principali de credite sunt miniştrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale   conducătorii altor instituţiilor publice şi conducătorii instituţiilor publice autonome.
4) Conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz.

ART. 21 Rolul ordonatorilor de credite
1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
2) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare, aprobate, potrivit alin. (1), pentru bugetul propriu şi pentru bugetele   instituţiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit  Legii.
3) Ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor; instituţiilor pe care le conduc potrivit  prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile  legale. ”

Executarea în orice alt mod a acestor obligaţii de plată din ale credite bugetare decât cele aprobate în mod legal cu destinaţiile respective prin legea anuală a bugetului de stat sau din creditele bugetare ale altui-ordonator de credite constituie INFRACŢIUNE sau CONTRAVENŢIE şi se pedepseşte, potrivit legii respectiv conform dispoziţiilor art. 71 -72 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.

În acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. 2-4, art. 17 alin. 1, art. 18 alin. 2 lit. b), art. 21, art. 47 alin. 3-4, art. 71 şi art. 72 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, dispoziţii legale obligatorii în materie bugetara, doar Parlamentul, respectiv Guvernul, sunt organele competente să aprobe, respectiv să propună, repartizarea de la bugetul de stat către ordonatorii principali a creditelor, bugetare necesare acoperirii tuturor tipurilor de cheltuieli, potrivit destinaţiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuala şi nu M.F.P. Bucureşti.

Mai mult, pârâta susţine că prin eventuala obligare de către instanţa a M.F.P. Bucureşti, în calitate de pârât, de a efectua plata solicitată, instanţa de judecată ar dispune în mod direct, nemijlocit şi evident obligarea: M.F.P. Bucureşti să săvârşească o infracţiune sau ocontravenţie dintre cele prevăzute de art.72 din Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice.

2) In subsidiar, solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată având vedere faptul că, plata acestor sume de bani făcută de către ANRP la care  s-a solicitat despăgubiri este limitată prin lege la suma creditelor  bugetare aprobate prin legile anuale bugetare cu aceasta destinaţie în bugetul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor din cadrul Guvernului României, în limita creditelor bugetarea probate.

Pentru aceste motive solicită instanţei admiterea excepţiei invocate, a lipsei calităţii procesuale pasive a MFP în reprezentarea Statului Român, constatarea de către instanţa a faptului că are calitate procesuală pasivă în speţa de faţă doar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, entitatea care face plata acestor despăgubiri, cu finalitatea respingerii cererii de chemare în judecată  faţă de M.F.P. Bucureşti.

Solicită aplicarea dispoziţiilor art. 223 alin. ultim C. pr. civilă.

La 19.04.2017, pârâta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia rămânerii fără obiect a celui de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:

În susţinerea excepţiei rămânerii fără obiect a cererii reclamantei de obligare a A.N.R.P. la emiterea unei noi decizii privind cuantumul dobânzii legale în conformitate cu Decizia civilă nr. 4636/06.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, învederează următoarele:

Având în vedere că, la data emiterii Deciziei nr. 3123/30.12.2016 (a cărei anulare o solicită reclamanta), a fost avută în vedere dobânda legală prevăzută de art. 3 alin (1) din O.G. nr. 13/2011, în data de 11.04.2017, A.N.R.P. a emis Decizia nr. 3970/2017, prin care a fost modificată şi s-a constatat că dobânda legală la care reclamanta P.O. este îndreptăţită este în cuantum de 231.727,93 lei, din care a fost încasată suma de 65.134,08 lei, potrivit Legii nr. 164/2014, dobândă legală calculată în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (3) din O.G. nr 9/2000 şi a art. 3 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 13/2011, cu respectarea Deciziei civile nr. 4636/2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara. Ataşează, in acest sens, Decizia nr. 3970/11.04.2017.

Având în vedere cele expuse mat sus, solicită instanţei să constate că cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată este rămas fără obiec,t având în vedere îndeplinirea de către A.N.R.P. a tuturor obligaţiilor legale ce îi revin.

Pe fondul cauzei, faţă de solicitarea reclamantei P. O., A.N.R.P. face următoarele precizări:

I. Situaţia de fapt:

1. În data de 15 decembrie 2014, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 164/2014 prin care a fost reglementată o nouă procedură de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărârile emise de comisiile judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Conform art. 3 alin. (2) din acest act normativ, „dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata”.

Plata despăgubirilor stabilite în dosarele constituite în baza Legii nr. 290/2003 „se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015″ (a se vedea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014).

Prin decizie a preşedintelui A.N.R.P., sumele neplătite aferente hotărârilor emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, prevăzute la art. 9 lit. a) se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi, conform dispoziţiilor art. 10 alin (4).

De asemenea, conform art. 10 alin. (6) şi (7) din lege, pentru fiecare tranşă anuală, A.N.R.P. emite un titlu de plată, care se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite.

2. În speţa în cauză, în data de 15.01.2007 Instituţia Prefectului Judeţului Timiş – Comisia pentru aplicarea Legii 290/2003 a emis pe  numele reclamantei P.O., Hotărârea nr. 256 prin care s-a acordat cu titlu de despăgubire suma de 512.908,40  lei compensaţii băneşti pentru bunurile pe care le-a deţinut în proprietate în localitatea Chişinău, abandonate şi sechestrate ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace semnat la Paris în anul 1947.

În condiţiile prevăzute de art. 10 alin. (4) din Legea nr. 164/2014, A.N.R.P. a emis pe numele reclamantei P.O., Decizia de actualizare nr. 975/15.05.2015, prin care s-a stabilit valoarea actualizată a compensaţiilor stabilite prin Hotărârea nr. 256/15.01.2007 la suma de 726.739.91 lei.

Ulterior, prin Decizia civilă nr. 4492/18.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 11660/30/2013, a fost obligată ANRP la plata către reclamanta P.O. a sumei de 512.908,14 lei, actualizată în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Naţional de Statistică, faţă de luna Decembrie a anului anterior, în proporţie de 40% începând cu data de 15.01.2008 şi dobânda legală aferentă, respectiv actualizată în proporţie de 60% din sumă, cu acelaşi titlu, începând cu data de 15.01.2009, precum şi dobânda legală aferentă.

Având în vedere obligaţiile stabilite prin Decizia civilă nr. 4492/18.06.2015 pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara, în temeiul art. 17  alin. (3) din H.G.  nr.  1120/2006, Vicepreşedintele A.N.R.P. a emis Decizia de nr. 312/17.07.2015, prin care s-a atribuit reclamantei suma de 162.835,22 lei.

Aşa cum a arătat, conform art. 10 alin (6) şi (7) din Legea nr. 164/2014, pentru fiecare tranşă anuală, A.N.R.P. emite un titlu de plată, care se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite.

Având în vedere Decizia de actualizare nr. 975 din 15.05.2015, A.N.R.P. a emis pe numele reclamantei P.O., în data de 24.07.2015, 14.03.2016 şi 27.03.2017, titlurile de plată aferente anilor 2015, 2016 şi 2017, fiecare în cuantum de 145.347,98 lei reprezentând 1/5 din suma de 726.739.91 lei. Până la această dată, sumele stabilite prin acestea au fost achitate de M.F.P. în data de 19.08.2015 şi 21.04.2016.

De asemenea, A.N.R.P. a emis pe numele reclamantei P.O., titlurile de plată aferente anilor 2015 şi 2016, fiecare în cuantum de 32,567,04 lei reprezentând primele două tranşe, a câte 1/5, din suma de 162,835,22 Iei stabilită prin Decizia nr. 312/17,07,2015 (prin care s-a stabilit valoarea dobânzii legale aferente despăgubirilor). Sumele stabilite prin acestea au fost achitate de M.F.P. în data de 19.08.2015 şi 21.04.2016

3. Prin Decizia civilă nr. 4636 din 06.12.2016, pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara în dosarul 6672/30/2015. a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta P.O. şi s-a dispus:
– anularea în parte a Deciziei nr. 312/17,07.2015, emisă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor;
– obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să emită o nouă decizie privind dobânzile legale cuvenite   reclamantei P.O., care să cuprindă dobânzile legale aferente despăgubirii de 512.908,14 lei, calculate începând de la data celor două scadenţe, respectiv: – pentru o sumă reprezentând 40% din totalul despăgubirii, începând cu data de 15.01.2008, şi respectiv – pentru o sumă reprezentând 60% din totalul despăgubirii,

Începând cu data de 15.01.2009, dobânzile respective vor fi calculate conform prevederilor art. 3 alin. (3) Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 până la data de 2.09.2011 şi conform prevederilor art. 3 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 după data de 02.09.2011, precum şi pe viitor, până la data achitării integrale a debitului;
– obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata sumelor corespunzătoare primelor două tranşe de plată din decizia ce urmează a fi emisă.

Deoarece, prin Decizia civilă nr. 4636 din 06.12.2016, pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara, a fost anulată în parte Decizia nr. 312/17,07.2015 emisă de A.N.R.P. şi luând în considerare faptul că A.N.R.P. a emis titlurile de plată pentru anii 2015 şi 2016 în baza Deciziei nr. 312/17.07.2015, în temeiul art. 17 alin.  (3) din H.G. nr. 1120/2006, Vicepreşedintele A.N.R.P. a emis Decizia nr. 3123/30.12.2016, prin care s-a atribuit reclamantei suma de 167.154,05 lei, reprezentând dobânda aferentă sumei de 512.908,14 lei, din care reclamanta a încasat, în anii 2015 şi 2016, suma totală de 65.134,08 lei.

Având în vedere Decizia nr. 3123/30.12.2016, în data de 13.03.2017, A.N.R.P. a emis al 3-lea titlu de plată, în cuantum de 35.158,34 lei.

Ulterior, aşa cum pârâta a arătat, în data de 11.04.2017 A.N.R.P. a emis Decizia nr. 3970/2017 prin care a fost modificată Decizia nr. 3123/30.12.2016 (a cărui anulare o solicită reclamanta) şi s-a constatat că dobânda legală la care reclamanta P.O. este îndreptăţită este în cuantum de 231.727,93 lei, din care se constată că deja a fost încasată suma de 65.134,08 lei.

II. În cererea de chemare în judecată, reclamanta susţine că A.N.R.P. nu a respectat Decizia civilă nr. 4636 din 06.12.2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, deoarece a calculat dobânda legală, pentru tranşa de 40% de la data de 15.01.2008 şi până la data de 24.07.2015, iar pentru tranşa de 60% de la data de 15.01.2009 şi până la data de 24.07.2015 şi nu până la data plăţii efective, aşa cum s-a stabilit în sentinţa menţionată.

Învederează instanţei faptul că, sub imperiul noii legislaţii aplicabile în prezenta cauză, respectiv Legea nr. 164/2014, sarcina plăţii revine în mod exclusiv Ministerului Finanţelor Publice, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor neavând obligaţii privind plata despăgubirilor.

Astfel, începând cu data de 18.12.2014, A.N.R.P. a pierdut calitatea de debitor, respectiv a obligaţiei de „a da”, a despăgubirilor stabilite prin hotărârile emise în baza Legii nr. 290/2003.

Conform art. 10 alin. (1), plata despăgubirilor se va face în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani.

În vederea efectuării plăţii despăgubirilor, pentru fiecare tranşă anuală, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un titlu de plată ce se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite.

Astfel, A.N.R.P. nu poate anticipa la ce dată, din următorii ani, va emite titlurile de plată pentru fiecare tranşă anuală.

De asemenea, conform art. 11 alin. (1), plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 180 de zile de la data emiterii acestora.

Însă, Legea nr. 164/2014 nu instituie un termen limită până la care beneficiarii titlurilor de plată ar fi obligaţi să ridice sumele virate de către Ministerul Finanţelor Publice.

Astfel, A.N.R.P. nu poate stabili când va avea loc „plata efectivă” a despăgubirilor.

Din aceste motive, prin Decizia nr. 3123 din 30.12.2016 modificată prin Decizia nr. 3970 din 11.04.2017, a calculat dobânda legală a sumei stabilite prin Hotărârea nr 256/15.01.2007 emisă de Comisia Judeţeană Timiş pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, de la data de 15.01,2008 pentru 40% din sumă, respectiv de la dala de 15.01.2009 pentru 60% din sumă. până la data de 24.07.2015, data emiterii primului titlu de plată şi nu până la data plăţii efective.

Data de 24.07.2015, până la care s-a calculat dobânda legală, a fost stabilită la data emiterii primului titlu de plată, deoarece, prin emiterea titlului de plată, A.N.R.P. şi-a îndeplinit obligaţia stabilită de Legea nr. 164/2014, faţă de reclamantă.

III. Referitor la cererea reclamantei de obligare a A.N.R.P. la plata în continuare a dobânzii legale până la stingerea în totalitate a debitului, menţionează următoarele:

Potrivit art. 1489 alin. (2) din Noul Cod civil, este admis anatocismul (dobânda la dobânzile scadente) numai atunci când legea sau contractul, în limitele permise, o prevede.

Dar, aşa cum a arătat, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 290/2003, între A.N.R.P, şi reclamanta P.O. nu există raporturi juridice bilaterale şi nici nu este încheiat un contract civil.

De asemenea, O.G. nr. 13 din 24.08.2011 prevede în sensul că dobânzile remuneratorii se pot capitaliza şi pot produce dobânzi, însă, dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris, ceea ce în speţa în cauză nu este cazul.

Astfel, solicitarea reclamantei din acest petit este neîntemeiată.

IV. În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de amendare a A.N.R.P. pentru nerespectarea obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată în sarcina sa, învederează instanţei de judecată că în prezenta cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 200 alin. (3) C. pr. civ.

Potrivit dispoziţiilor legale precizate anterior „Când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea ca, în termen de cel mult 10  zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anularii cererii.

Aşadar, în contextul aplicabilităţii dispoziţiilor art. 194 lit.  d C. pr. civ, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă este nulă, întrucât reclamanta nu a întemeiat în drept contestaţia.

Mai mult, aşa cum a arătat, având în vedere noua legislaţie aplicabilă, respectiv Legea nr. 164/2014, prin emiterea pe numele reclamantei   P.O. a Deciziei nr. 3132 din 30.12.2016 modificată prin Decizia nr. 3970 din 11.04.2017 şi a titlului de plată aferent anului 2017, A.N.R.P. a pus în executare Decizia civilă nr. 4636/06.12.2016.

Astfel, nu poate fi vorba de o „nepunere în executare a unei hotărâri judecătoreşti”, cererea reclamantei este inadmisibilă, motiv pentru care solicită onoratei instanţe respingerea ca atare a acestui capăt de cerere.

V. Referitor la solicitarea de plată a cheltuielilor de judecată, solicită instanţei respingerea ca neîntemeiată, având în vedere aspectele   prezentate în cuprinsul acestei întâmpinări.

Pentru toate aceste considerente, solicită instanţei, admiterea excepţiei invocată şi să respingă ca neîntemeiată acţiunea formulată de către reclamanta P.O.

În  drept: invocă dispoziţiile art. 205-208 din Noul Cod de procedură civilă, Legea nr. 290/2003 modificată şi completată prin Legea nr. 164/2014 şi HG nr. 1120/2006.

La data de 16 mai 2017 pe rolul Tribunalului Timiş a fost înregistrat dosarul nr. 4474/30/2017, având ca reclamantă pe P.O. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăţilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect anularea decizie nr. 3970/11.04.2017 şi obligarea pârâtei să emită decizie privind cuantumul dobânzii legale în conformitate cu Decizia civilă nr. 4636/06.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 6672/30/2015, după cum urmează:
– pentru o sumă reprezentând 40% din totalul despăgubirii (512.908,14 lei), începând cu data de 15.01.2008, după cum urmează:
– tranşa 1 – în principal, până la data de 19.10.2015 (data încasării efective a tranşei 1 aşa cum rezulta din anexele la acţiune) – rezultând o diferenţă de 18.668,72 lei reprezentând diferenţa de plată dobândă legală tranşa 1, pentru dobânda calculată între data de 15.01.2008 şi data de 19.10.2015 (data încasării efective a debitului); în subsidiar până la data emiterii titlului de plată aferent tranşei 1.
– transa 2 – în principal, până la data de 20.07.2016 (data încasării efective a transei 2, aşa cum rezultă din anexele la prezenta) – rezultând o diferenţă de 22.211,02 lei reprezentând diferenţa de plată dobânda legală tranşa 1, pentru dobânda calculata între data de 15.01.2008 şi data de 20.07,2016 (data încasării efective a debitului); în subsidiar până la data emiterii titlului de plată aferent tranşei 2;

– pentru o sumă reprezentând 60% din totalul despăgubirii (512.908,14 lei), începând cu data de 15.01.2009, după cum urmează:

– pentru fiecare dintre transele 3-5, în principal, până la data încasării efective şi în subsidiar pana la data emiterii fiecărui titlu de plată aferent tranşelor respective.

Dobânzile respective vor fi calculate conform prevederilor art. 3 alin. (3) din OG 9/2000 până la data de 2.09.2011 şi conform prevederilor art. 3 alin. (2) şi (3) din PG 13/2011 după data de 2.09.2011, precum şi pe viitor, până la data achitării integrale a debitului.

– obligarea Ministerului Finanţelor Publice la plata sumelor corespunzătoare din deciziace urmează să fie emisă.

– aplicarea unei amenzi pârâtei ANRP pentru nerespectarea obligaţiilor stabilite de instanţa de judecata în sarcina sa, ținând cont că deja reclamanta este pusă în situaţia de a contesta actele acesteia a treia oară.

Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea din dosarul nr. 4474/30/2016 pe aceleaşi motive defapt şi de drept pe care se întemeiază prezenta acţiune.

Prin Încheierea din data de 23.10.2017, pronunţată în dosarul nr. 4474/30/2017, având în vedere strânsa legătură între cele două cauze, în temeiul art. 139 Cod procedură civilă, pentru asigurarea unei bune judecăţi şi evitarea pronunţării unor soluţii contradictorii, Tribunalul a dispus admiterea excepţiei conexităţii şi trimiterea dosarului nr. 4474/30/2017 la dosarul nr. 1209/30/2017, înregistrat pe rolul completului 8 al secţiei de contencios administrativ şi fiscal aTribunalului Timiş.

Analizând probatoriul administrat, instanţa reţine că, prin Decizia civilă nr. 4492/18.06.2015, pronunţată în dosarul nr. 11660/30/2013, Curtea de Apel Timişoara a obligat pârâta ANRP la plata către reclamanta P.O. a sumei de 512.908,14 lei, actualizată în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum , în proporţie de 40% începând cu 15.01.2008 şi dobânda legală aferentă, respectiv actualizată în proporţie de 60% din sumă, cu acelaşi titlu, începând cu data de 15.01.2009, precum şi dobânda legală aferentă. Sumele acordate reprezintă compensaţii acordate reclamantei în temeiul Legii nr. 290/2003.

În executarea acestei hotărâri judecătoreşti, pârâta ANRP a emis Decizia   nr. 312/17.07.2015, prin care s-a stabilit că urmează a fi achitată reclamantei suma de 162.835,22 lei, cu titlu de dobânzi.

Ulterior, pârâta A.N.R.P. a emis, pe numele reclamantei  P.O., în data de 24.07.2015, 14.03.2016 şi 27.03.2017, titlurile de plată aferente anilor 2015, 2016 şi 2017, fiecare în cuantum de 145.347,98 lei, reprezentând 1/5 din suma de 726.739.91 lei. Sumele stabilite prin titlurile de plată au fost achitate de M.F.P. în data de 19.08.2015 şi 21.04.2016.

De asemenea, pârâta A.N.R.P. a emis pe numele reclamantei P.O., titlurile de plată aferente anilor 2015 şi 2016, fiecare în cuantum de 32,567,04 lei reprezentând primele două tranşe, a câte 1/5, din suma de 162,835,22 lei, stabilită prin Decizia nr. 312/17.07.2015 (prin care s-a stabilit valoarea dobânzii legale aferente despăgubirilor). Sumele stabilite prin acestea au fost achitate de M.F.P. în data de 19.08.2015 şi 21.04.2016.

Prin Decizia civilă nr. 4636 din 06.12.2016, pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara în dosarul 6672/30/2015, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta P.O. şi s-a dispus:

– anularea în parte a Deciziei nr. 312/17,07.2015, emisă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor;

– obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să emită o nouădecizie privind dobânzile legale cuvenite   reclamantei P.O., care să cuprindă dobânzile legale aferente despăgubirii de 512.908,14 lei, calculate începând de la data celor două scadenţe, respectiv: – pentru o sumă reprezentând 40% din totalul despăgubirii, începând cu data de 15.01.2008, şi respectiv – pentru o sumă reprezentând 60% din totalul despăgubirii, începând cu data de 15.01.2009. Dobânzile respective vor fi calculate conform prevederilor art. 3 alin. (3) Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 până la data de 2.09.2011 şi conform prevederilor art. 3 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 după data de 02.09.2011, precum şi pe viitor, până la data achitării integrale a debitului;

– obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata sumelor corespunzătoare primelor două tranşe de plată din decizia ce urmează a fi emisă.

În executarea Deciziei civile nr. 4636 din 06.12.2016, pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara, pârâta ANRP a emis Decizia nr. 3123/30.12.2016 (contestată în prezenta cauză), prin care s-a stabilit că suma datorată reclamantei este suma de 167.154,05 lei, reprezentând dobânda aferentă sumei de 512.908,14 lei, din care reclamanta a încasat, în anii 2015 şi 2016, suma totală de 65.134,08 lei. Având în   vedere Decizia nr. 3123/30.12.2016, în data de 13.03.2017, pârâta A.N.R.P. a emis al treilea titlu de plată, pentru suma de 35.158,34 lei.

Ulterior, pârâta A.N.R.P. a emis Decizia nr. 3970/11.04.2017 (contestată în prezenta cauză), prin care a fost modificată Decizia nr. 3123/30.12.2016 (a cărei anulare o solicită reclamanta în dosar nr. 1209/30/2017), în sensul că dobânda legală la care reclamanta este îndreptăţită este în cuantum de 231.727,93 lei, din care se constată că deja a fost încasată suma de 65.134,08 lei.

Reclamanta contestă cele două decizii emise de pârâta ANRP – Decizia nr. 3123/30.12.2016, Decizia nr. 3970/11.04.2017, cu motivarea că ele nu respectă Decizia civilă nr. 4636/6.12.2016 a Curţii de Apel Timişoara. Astfel, primul motiv pentru care decizia Curţii nu ar fi respectată se referă la momentul în care se sfârşeşte dreptul reclamantei la dobândă legală, reclamanta precizând că aceste acesta este data achitării efective a debitului. Ori, aşa cum rezultă din decizia contestată, pârâta ANRP a înţeles să calculeze acest drept pana la data de 24.07.2015, aşa încât reclamanta apreciază că nu a fost respectată hotărârea judecătorească.

Cel de-al doilea motiv de nelegalitate se referă la calculul sumei datorate, reclamanta susţinând că pârâta a calculat dobânda legală drept dobândă remuneratorie şi nu penalizatoare, aşa cum era firesc. Susţine că Decizia civila nr. 46536/2016 stabileşte cu claritate prevederilelegale aplicabile, şi anume:

– până la data de 2.09.2011 art. 3 alin, (3) din OG 9/2000 – „în toate celelalte cazuridobânda legala se stabileşte la nivelul dobânzii de referinţa a Băncii Naţionale a României,diminuat cu 20%”.

– după data de 2.09.2011 conform art. 3 alin. (2) şi (3) din OG 13/2011 conform cărora:

„(2) rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale” si „(3) În raporturile   juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrative, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respective alin, (2), diminuat cu 20%”.

Aplicând cele stabilite de instanţa de judecată, rezultă ca suma la zi datorată cu titlu de dobândă legală este de 265.749,51 lei (dobânda legală diminuată cu 20%), susţine reclamanta.

Ori, pârâta calculează doar suma de 167.154,05 lei.

Tot astfel, în dosarul conexat, reclamanta susţine nelegalitatea Deciziei nr. 3970/11.04.2017, prin aceasta, cuantumul dobânzii legale fiind stabilit la suma de 231727,93 lei.

– dobândă penalizatoare. Motivele de nelegalitate sunt aceleaşi ca şi cele invocate cu privire la decizia iniţială.

Având a soluţiona mai întâi excepţiile invocate de pârâţi, potrivit art. 248 Cpc, instanţa constată că acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, este neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, atâta vreme cât unul dintre petitele acţiunilor conexate are ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata sumelor pretinse de reclamantă, adică a dobânzilor aferente compensaţiilor, într-un cuantum modificat faţă de cel stabilit prin deciziile contestate. Potrivit art. 11 din Legea nr. 164/2014, plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se face de către Ministerul Finanţelor Publice, aşadar, şi plata accesoriilor aferente acestor titluri se efectuează de aceeaşi autoritate. În consecinţă, excepţia invocată de acest pârât este neîntemeiată şi va fi respinsă.

Pârâta ANRP a invocat excepţia lipsei obiectului cu privire la petitul de obligare a A.N.R.P. la emiterea unei noi decizii privind cuantumul dobânzii legale în conformitate cu Decizia civilă nr. 4636/06.12.2016. Pârâta a arătat, astfel, că, la data emiterii Deciziei nr. 3123/30.12.2016 (a cărei anulare o solicită reclamanta), a fost avută în vedere dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011, însă, în data de 11.04.2017, A.N.R.P. a emis Decizia nr. 3970/2017, prin care a fost modificată Decizia nr. 3123/30.12.2016 şi s-a constatat că dobânda legală la care reclamanta P.O. este îndreptăţită este în cuantum de 231.727,93 lei, din care a fost încasată suma de 65.134,08 lei, potrivit Legii nr. 164/2014, dobândă legală calculată în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000 şi a art. 3 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 13/2011, cu respectarea Deciziei civile nr. 4636/2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.

Chiar în condiţiile în care decizia iniţială, având nr. 3123, a fost modificată prin cea cu nr. 3970/11.04.2017, nu se poate susţine că petitul de obligare a pârâtei la emiterea unei alte decizii ar fi rămas fără obiect, în condiţiile în care reclamanta urmăreşte obţinerea unui cuantum al dobânzii legale mai mare decât cel stabilit prin ambele decizii.

De asemenea, în dosarul conexat, pârâta a susţinut că ar fi lipsit de obiect şi petitul având ca obiect aplicarea unei amenzi pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti, pârâta susţinând că, prin deciziile emise, a executat decizia Curţii. Această apărare se impune a fi, însă, avută în vedere la analiza temeiniciei ori netemeiniciei acestui capăt de cerere, neputându-se afirma că petitul formulat ar fi lipsit de obiect, faţă de faptul că reclamanta susţine că pârâta a executat necorespunzător decizia Curţii.

În consecinţă, va respinge excepţia lipsei obiectului, aşa cum a fost invocată de pârâtă.

Este neîntemeiată şi excepţia lipsei interesului, invocată de pârâta ANRP în dosarul conexat nr. 4474/30/2017, pentru aceleaşi argumente ca şi cele anterior expuse (pârâta susţinând că ar fi lipsit de interes petitul de aplicare a unei amenzi pentru neexecutarea deciziei Curţii, cu motivarea că aceasta s-a conformat dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti). Ori, câtă vreme reclamanta pretinde că executarea deciziei nu este conformă acesteia, reclamanta justifică un interes în formularea acestui petit.

Pe fond, acţiunea este neîntemeiată, astfel cum a fost formulată în cele două dosare conexate. [s.n.]

Astfel cum s-a arătat în alineatele precedente, reclamanta contestă Decizia nr. 3123/30.12.2016 şi  Decizia nr. 3970/11.04.2017, cu motivarea că ele nu respectă Decizia civilă nr. 4636/6.12.2016 a Curţii de Apel Timişoara.

Primul motiv pentru care decizia Curţii nu ar fi respectată se referă la momentul în care se sfârşeşte dreptul reclamantei la dobândă legală, reclamanta precizând că acesta este data achitării efective a debitului. Ori, aşa cum rezultă din decizia contestată, pârâta ANRP a înţeles să calculeze acest drept pana la data de 24.07.2015, aşa încât reclamanta apreciază că nu a fost respectată hotărârea judecătorească.

Este de subliniat că pârâta ANRP a adresat Curţii de Apel Timişoara o cerere de lămurire a dispozitivului Deciziei civile nr. 4636/6.12.2016, această cerere vizând lămurirea datei achitării integrale a debitului, moment până la care pârâta a fost obligată la dobânzi legale.

Curtea a respins, însă, cererea, prin încheierea din 26.07.2017 (filele 124-125 din dosarul 1209), cu motivarea că dispozitivul este clar.

În prezenta cauză, pârâta se apără susţinând că a calculat dobânzile legale până la 24.07.2015, dată la care a emis primul titlu de plată. Instanţa apreciază că cele două decizii au stabilit, în mod corect, momentul până la care se impuneau a fi calculate dobânzile legale, în condiţiile în care pârâta ANRP nu putea, în contextul stabilit de Legea nr. 164/2014, să anticipeze momentul încasării efective a compensaţiilor de către reclamantă, plata efectivă a sumelor efectuându-se de către Ministerul Finanţelor Publice în termen de 180 de zile de la data emiterii  titlurilor de plată. Această lege este aplicabilă şi situaţie reclamantei, pentru că art. 3 al. 2 din actul normativ enunţat   prevede că „dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata”. Este evident şi logic că pârâta nu putea calcula dobânzi aferente titlurilor de plată care nu au fost încă emise şi care urmează a fi emise potrivit art. 10 al. 1 din Legea nr. 164/2014.

Ca atare, ţinând cont şi de faptul că cererea de lămurire a Deciziei nr. 4636/2016 a fost respinsă, instanţa apreciază că pârâta a efectuat calculul dobânzilor cu respectarea acestei hotărâri judecătoreşti, atât în privinţa momentului până la care datora dobânzile, cât şi în privinţa   formulei de  calcul. Cu  privire la aceasta din urmă, se observă că, prin decizia modificatoare nr. 3970/11.04.2017, pârâta a efectuat calcul dobânzilor astfel cum este precizat în dispozitivul deciziei Curţii – art. 3 al. 3 din OG nr. 9/2000 şi art. 3 al. 2, 3 din OG nr. 13/2011, respectiv, dobânda penalizatoare.

În consecinţă, constatând că deciziile contestate au fost emise cu respectarea Deciziei civile nr. 4636/6.12.2016, că pârâta a executat corespunzător această hotărâre judecătorească, în temeiul art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004, va respinge acţiunea formulată în cele două dosare conexate, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

Respinge excepţiile lipsei obiectului şi lipsei interesului, invocate de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta P.O., CNP […], domiciliată în Timişoara […], jud. Timiş, cu domiciliu procedural ales la […], cu sediul în […],  în  contradictoriu cu pârâţii AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR – SERVICIUL   PENTRU APLICAREA LEGII NR. 290/2003, cu sediul în Bucureşti, str. Calea Floreasca, nr. 202 A, sector 1, şi MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PRIN DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE TIMIŞOARA, cu sediul  în Timişoara, str. Ghe. Lazăr, nr. 9B, jud. Timiş, ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.12.2017.

NOTĂ:

Pentru că în ultima perioadă am constatat faptul că, atât în practica administrativă a ANRP, dar și în cea judiciară, nu sunt izolate situațiile în care persoanele îndreptățite să primească despăgubiri sunt pur și simplu ”furate” la calculul sumelor ce li se cuvin, evident pentru a le fi restituite efectiv sume mult mai mici decât cele cuvenite și stabilite, de altfel, prin hotărâri judecătorești definitive, în acest material dorim să prezentăm, pentru exemplificare, situația reclamantei din speță, care, atunci când a solicitat ANRP să pună în executare o hotărâre judecătorească definitivă prin care i se recunoștea dreptul la despăgubiri, dar și la dobânda legală aferentă sumelor stabilite de instanță, autoritatea-debitoare emite o primă decizie prin care încearcă să o priveze pe reclamanta-creditoare de o sumă deloc nesemnificativă în cuantum de cca. 100.000 LEI, instanța anulează decizia cu pricina ca nelegală, autoritatea în cauză, simulează respectarea hotărârii judecătorești nou-pronunțată și emite o altă decizie de restituire, dar în aceleași condiții nelegale, iar când reclamanta se vede nevoită să se adreseze din nou instanței de judecată pentru anularea și a celei de a 2-a decizii, atrăgând atenția că autoritatea-debitoare ignoră cu obstinație cele dispuse prin hotărârile judecătorești anterioare și este de rea-credință, făcându-se că nu înțelege la ce sume a fost mai exact obligată, reclamanta ajunge să fie umilită chiar și de către judecătorul învestit să soluționeze problema de drept expusă mai sus și care, în loc să facă dreptate, ignoră la rândul lui hotărârile judecătorești definitive pronunțate cu câteva luni/câțiva ani  înainte de către colegii de la nivelul aceleași instanțe, ba mai mult se hazardează în interpretări ale unor texte de lege care nici măcar nu aveau incidență în speța reclamantei și astfel ajunge să-și motiveze soluția pronunțată, raportându-se la o stare de fapt și de drept total denaturată.

Din punctul nostru de vedere, sentința prezentată mai sus este criticabilă sub mai multe aspecte, așa cum vom arăta în cele ce urmează.

i. Primo, sentința este criticabilă deoarece încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 4636/06.12.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 6672/30/2015 și a deciziei nr. 4492/18.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timisoara în dosarul nr. 11660/30/2013.

Pentru ca cititorii să înțeleagă mai bine situația de fapt, precizăm că prin cele două decizii s-a stabilit că dobânda legală aferentă se datorează până la data achitării efective a debitului.

De asemnea, potrivit sentinței civile nr. 2673/2014 pronunțată de Tribunalul Timiș la data de 11.06.2014 în dosarul nr. 11660/30/2013, instanța s-a pronunțat în sensul să: “oblige pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata către reclamantă a sumei de 512.908,14 lei, actualizată conform indicelui inflației, începând cu data de 15.01.2008 și până la data plății efective a sumei, precum și a dobânzii aferenta sumei de 512.908,14 lei”, iar prin decizia nr. 4492/18.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în același dosar, sunt menținute dispozițiile privind calculul până la achitarea efectivă a debitului.

Rezultă cu claritate, din cele expuse anterior, că instanțele au obligat de fiecare dată ANRP la plata dobânzii legale până la achitarea efectivă a debitului restant, așa cum s-a stabilit atât în dosarul nr. 11660/30/2013, cât și în dosarul nr. 6672/30/2015.

Contrar celor doua hotărâri judecătorești defintive, și încalcând autoritatea de lucru judecat, instanța chemată să tranșeze strict problema ce i-a fost dedusă spre soluționare în prezenta speță, reintră în fondul cauzei privind dreptul reclamantei la despăgubiri și pentru ce perioadă i se cuvin acestea (chestiune tranșată anterior, definitiv, de două instanțe!) și stabilește în mod total surprinzător că, “în contextul Legii nr. 164/2014”, pârata nu poate fi obligată la suma solicitată cu titlu de dobândă pentru că nu poate să anticipeze momentul plății efective, în condițiile în care prin hotărârile judecătorești anterioare “contextul Legii 164/2014” a fost luat în dezbatere în fiecare din cele două dosare soluționate definitiv, și de fiecare dată soluția instanței a fost de a obliga ANRP la plata dobânzii până la data achitării efective a debitului prinicipal.

Nu este de neglijat nici faptul că decizia civilă nr. 4492/18.06.2015 a fost pronunțată la data de 18.06.2015, Legea nr. 164/2014 intrând în vigoare în 18.12.2014. Prin urmare, exact ”în contextul Legii nr. 164/2014” și sub imperiul acesteia, o instanță de judecată a obligat ANRP la plata dobânzii până la data achitării efective a debitului.

Revenind la decizia nr. 4636/06.12.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 6672/30/2015, trebuie reținut că aceasta a fost pronunțată la data de 06.12.2016, la mai bine de 2 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 și a avut în vedere din nou obligarea ANRP la plata dobânzii legale până la data achitării efective a debitului, tot în condițiile în care Legea nr. 164/2014 era în vigoare, deci în același context legislativ.

Mai mult, instanța care a pronunțat sentința prezentă mai sus, frapează reținând că: “… ținând cont și de faptul că cererea de lămurire a deciziei nr. 4636/2016 a fost respinsă, instanța apreciază că pârâta a efectuat calculul cu respectarea acestei hotărâri judecătorești”, or, este de neînțeles argumentul instanței și relevanța respingerii cererii de lămurire formulată cu rea-credință de ANRP care se face că nu înțelege la ce a fost obligată în mod definitiv, cerere de lămurire care din punct de vedere al efectelor, fiind respinsă, are ca principală consecință menținerea (considerentelor/dispozitivului) hotărârii a cărei lămurire se cere, nicidecum modificarea acesteia, în sensul că autoritatea-debitoare nu trebuie să mai plătească efectiv reclamantei cu titlu de dobândă suma de cca. 100.000 lei care trebuia calculată în mod corect și plătită conform hotărârilor judecătorești anterioare, iar în același context, atât timp cât dispozitivul unei hotărâri judecătorești definitive conține referirea “data achitării integrale a debitului” și “data achitării efective a debitului”, este inadmisibil și lipsit de orice bun-simț juridic ca un alt complet de judecată de la nivelul aceleași instanțe, să reintre pe fondul unei cauze tranșate definitiv și să stabilească un alt moment până la care curge dreptul reclamantei-creditoare de a încasa dobânda legală, aspect stabilit deja în mod definitiv în două litigii anterioare.

ii. Secundo, sentința prezentată în primele rânduri este criticabilă și pentru faptul că instanța în mod eronat face aplicarea Legii nr. 164/2014 în speța dedusă judecății.

Astfel, instanța reține faptul că: “această lege este aplicabilă și reclamantei, pentru că art. 3 al. 2 din actul normativ enunțat prevede că dispozițiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata. Este evident că pârâta nu putea calcula dobânzile aferente titlurilor de plată care nu au fost încă emise și care urmează a fi emise potrivit art. 10 al. 1 din Legea nr. 164/2014”. Or, instanța nu-și dă seama sau poate că în mod intenționat face referire la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 potrivit căruia “plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) și b) se efectuează în ordinea cronologică emiterii acestora, în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015”.

Astfel, opinăm că instanta face o aplicare eronată a dispozițiilor Legii nr. 164/2014, deoarece în speța de față problema de drept nu viza punerea în executare a unui act administrativ, ci o hotărâre judecătoarească definitivă prin care s-a stabilit reclamantei și dreptul la o dobândă, dar și modalitatea în care aceasta se calculează.

Acest fapt trebuia să fie extrem de clar instanței în momentul în care avea obligația să analizeze temeinic deciziile contestate în cauză. Astfel, potrivit comunicării nr. 95/09.01.2017, ANRP menționa expres: “vă transmitem, anexat, decizia nr. 3123/30.12.2016 emisă de către Vicepreședintele ANRP, prin care se ia act de decizia civilă nr. 4636/6.12.2016 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 6672/30/2015”. [s.n.]

De asemnea, în preambului Deciziei nr. 3123/2016 emisă de către Vicepreședintele ANRP se specifica expres: “având în vedere decizia civila nr. 4636/6.12.2016 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara […] în dosarul nr. 6672/30/2015”. [s.n.]

Prin  urmare, este impardonabil că instanța omite să analizeze exact deciziile contestate care făceau obiectul cauzei și face eronat aplicarea unor dispoziții legale, fără să-și dea seama, voit sau nu, că în speță ceea ce trebuia pus  în executare efectiv și în mod corect este hotărârea judecatorească prin care reclamantei i se recunoștea dreptul și la dobânda legală în condițiile stabilite anterior în mod definitiv.

iii. Tertio, așa cum am arătat anterior, ANRP fusese obligată prin hotărâre judecătorească definitivă la plata către reclamantă și a dobânzii legale, calculată până la achitarea (efectivă/integrală!) debitului.

Deși spiritul deciziei nr. 4492/2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 11660/30/2013 este de a obliga autoritatea-pârâtă la plata uno icto, ANRP înțelege să execute hotărârea eșalonat.

Pentru ca cititorii să înțeleagă mai bine cam cât de umilit poți fi atunci când îndrăznești să te adresezi autorităților statului român, între care și instanțelor judecătorești, pentru valorificarea unor drepturi ce-ți sunt recunoscute prin lege de către același stat român, se impune să mai facem și următoarele precizări în raport de speța prezentată.

Potrivit Legii nr. 164/2014 debitul și actualizarea se plătesc eșalonat în 5 tranșe egale. Consecința acestei eșalonări este că în fiecare an se plătește 20% din debit.

Data de 24.07.2015, în speță de față, este data emiterii primului titlu de plată, adică a 20% din debit. Judecătorul care a pronunțat sentința mai sus expusă nu-și dă seama că ”știrbește” reclamantei dreptul la o dobândă legală aferentă a 80% din debitul cuprins între data de 24.07.2015 și fiecare plată de 20% din debit. Prin urmare, în speța analizată, instanța nu doar că ignoră, asemenea pârâtei ANRP, ce s-a stabilit deja defintiv prin hotărâre judecătorească, dar încalcă cu nonșalanță și dreptul de proprietate al reclamantei, care este îndreptățită să considere că această creanță pe care o are asupra statului și-o poate valorifica în mod efectiv și integral.

În același context, se poate observa că instanța respinge acțiunea cu principalul argument că nu se poate cunoaște data la care se încasează debitul, or, acest argument este fără fundament juridic din mai multe considerente.

În primul rând, portivit jurisprudenței CEDO statului îi revine sarcina de a se dota cu un arsenal juridic adecvat și suficient, pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive care îi incumbă. Prin urmare, în speța de față, statul, reprezentat de autoritatea-debitoare, trebuia să depună diligențe pentru a afla data achitării efective a debitului pe care a fost obligat să-l achite prin hotărâre judecătorească definitivă. Argumentul instanței este nu numai dăunător, ci și periculos, deoarece propagă ideea cetățeanului fără drepturi, aflat la dispoziția capriciilor autorităților statului care nu depun nicio diligență pentru a executa efectiv și integral o hotărâre judecătorească definitivă.

În al doilea rând, în speța dedusă judecății, ANRP induce în eroare instanța, deoarece ca autoritate a statului are în permanență mijloace pentru a afla data la care se efectuează plata de către Ministerul Finanțelor Publice. În acest sens, instanței i-au fost puse la dispoziție pentru o analiză temeinică, chiar adresa emisă de ANRP în care comunică reclamantei că ultima plată a fost efectuată de Ministerul Finanțelor Publice în data de 03.11.2017.

În aceste condiții, cum ar putea instanța să-și motiveze soluția injustă de respingere acțiunii (și să tolereze faptul că o autoritate a statului încearcă să ”înșele” un om, urmărind să nu-i plătească o sumă considerabilă de cca. 100.000 lei, ce i se cuvine legal), pe considerentul că ANRP nu știe când se plătesc titlurile, de vreme ce pe site-ul web al Ministerului Finanțelor Publice există o rubrică intitulată “despăgubiri ANRP” în care se pot verifica exact datele la care se face plata de către Ministerul Finantelor Publice?! Dovezi de pe portalul Ministerului Finanțelor Publice care au fost depuse inclusiv la dosarul de instanță.

În ceea ce privește considerentele privind data plății efective, raționamentul instanței este unul care prejudiciază drepturile reclamantei-creditoare și nu are în vedere nici măcar ce a solicitat reclamanta. Astfel, în cererea introductivă de instanță, s-a solicitat în principal calcularea dobânzii până la plata efectivă și, în subsidiar, calcularea până la data emiterii titlului de plată aferent tranșei, tocmai pentru a evita orice discuții privind imposibilitatea asimetrică de a cunoaște data plății, invocată cu obstinație de ANRP pentru a nu pune efectiv și în mod corect în executare hotărârea judecătorească anterioară.

Or, se poate observa cum instanța a ignorat complet petitele subsidiare, achiesând la non-argumentul imposibilității cunoașterii datei plății în contextul Legii nr. 164/2014.

Instanța, însă, nu a analizat prevederile Legii nr. 164/2014 referitoare la modalitatea de executare a plății. Astfel, trebuia verificat dacă în speță nu cumva ar fi fi incidente prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 conform cărora “Plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora”, iar potrivit alin. (2) “procedura de plată se aprobă prin ordin al Ministrului Finantelor Publice, până la data de 31 decembrie 2014, care se publică în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I”.

Referitor la modalitatea de plată de către Ministerul Finanțelor s-a emis Ordinul nr. 57/2015 pentru aprobarea Procedurii de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condițiile art. 10 alin. (6) din Legea nr. 164/2014. Potrivit art. 1 din acest ordin, în speță se aplică dispozițiile Ordinului nr. 1857/2013, iar în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (8) din acest din urmă ordin “Ministerul Finanțelor Publice deschide un cont de consemnări special la CEC Bank – SA, denumită în continuare banca, în care se virează sumele aferente titlurilor de plată emise în condițiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013”.

Procedura de plată descrisă anterior are natura unei consemnațiuni ca cea prevăzută de Codul de procedură civilă care, în opinia noastră, echivalează cu plata. Astfel, rezultă că se poate cunoaște cu exactitate data plății, aceasta fiind data la care Ministerul Finanțelor Publice consemnează suma la CEC, iar în acest sens, reclamanta a depus la dosarul instanței extrase privind data consemnării de pe portalul Ministerului Finanțelor Publice, dar prima instanța nu le-a luat în considerare, deși exigențele unui proces echitabil impuneau o analiză temeinică și asupra acestor documente.

Rezultă, așadar, cu claritate, că ANRP este de rea-credință ori de câte ori își permite să afirme în cadrul unor astfel de litigii că nu cunoaște data plății, iar în speța prezentată de noi, prima instanța, pe lângă faptul că tolerează reaua-credință a autorității-debitoare (care încearcă să ”înșele” un cetățean ce speră totuși să-și valorifice, la un moment dat,  în mod efectiv și integral, creanța pe care o are asupra statului, exact în cuantumul care i se cuvine legal), interpretează greșit normele privind data plății în raport de care autoritatea-debitoare urma să plătească reclamantei și acea sumă deloc neglijabilă de cca. 100.000 lei, dar care, deocamdată rămâne în ”vistieria” statului pentru că persoana care trebuia să facă dreptate a preferat să se erijeze în genul acela de ”consilier juridic” care își exercită cu pasiune nebănuită funcția pentru apărarea avutului obștesc, nicidecum pentru asigurarea și respectarea drepturilor garantate cetățenilor [și] prin Constituția României, inclusiv dreptul de proprietate care poate viza și un drept de creanță asupra statului, stabilit, ca în speță, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, și care rămâne unul teoretic și iluzoriu, în măsura în care nu poate fi valorificat efectiv și integral.

Av. Anca Postumia Timiş
Av. Andrei Pap


Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!






JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.