Formarea profesională. Obligații de restituire ale fostului salariat
4 aprilie 2018 | Mihai PAȘCA
Mihai Pașca
Drepturile și obligațiile, prerogativele și competențele corespondente privind relațiile de muncă dintre angajator și angajat, se stabilesc și se determină potrivit legii aplicabile, a legislației și normelor incidente dar și a prevederilor legale cuprinse inclusiv în art. 6 – 8, art. 11, art. 37 – 40 și urm. din Legea nr 53/2003 modificată și actualizată[1], precum și dispozițiile evidențiate expres și limitativ atât în normele convenționale, dar și în legislația specială/derogatorie în materie.
În afara clauzelor esențiale, între părți pot fi negociate și cuprinse în contractul individual de muncă și alte clauze specifice, respectiv clauza cu privire la formarea profesională, dar și clauza de mobilitate, salariatul având în principal dreptul la acces la formarea profesională, cu obligația acestuia de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil, și în contractul individual de muncă, precum și obligația de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuțiilor de serviciu.
Se poate realiza formarea profesională prin participarea la cursuri organizate de către angajator sau de către furnizorii de servicii de formare profesională din ţară ori din străinătate; stagii de adaptare profesională la cerinţele postului şi ale locului de muncă; stagii de practică şi specializare în ţară şi în străinătate; ucenicie organizată la locul de muncă; formare individualizată; alte forme de pregătire convenite între angajator şi salariat.
Angajatorii, au obligația de a asigura participarea la programe de formare profesională pentru toți salariații, după cum urmează: cel puţin o dată la 2 ani, dacă au cel puţin 21 de salariaţi; cel puţin o dată la 3 ani, dacă au sub 21 de salariați, iar cheltuielile cu participarea la programele de formare profesională, asigurată în condițiile alin. (1), se suportă de către angajatori. Participarea la formarea profesională poate avea loc la iniţiativa angajatorului sau la inițiativa salariatului, iar modalitatea concretă de formare profesională, drepturile și obligațiile părților, durata formării profesionale, precum și orice alte aspecte legate de formarea profesională, inclusiv obligațiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, se stabilesc prin acordul părţilor şi fac obiectul unor acte adiţionale la contractele individuale de muncă.
În cazul în care participarea la cursurile sau stagiile de formare profesională este inițiată de angajator, toate cheltuielile ocazionate de această participare sunt suportate de către acesta. Pe perioada participării la cursurile sau stagiile de formare profesională, salariatul va beneficia, pe toată durata formării profesionale, de toate drepturile salariale deţinute. Pe perioada participării la cursurile sau stagiile de formare profesională salariatul beneficiază și de vechime la acel loc de muncă, această perioadă fiind considerată stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor sociale de stat.
Salariaţii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională, nu pot avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă pentru o perioadă stabilită prin act adiţional. Durata obligaţiei salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, precum și orice alte aspecte în legătură cu obligațiile salariatului, ulterioare formării profesionale, se stabilesc prin act adiţional la contractul individual de muncă. Nerespectarea de către salariat a dispoziției amintite, determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adiţional la contractul individual de muncă. Obligaţia aceasta revine şi salariaţilor care au fost concediaţi în perioada stabilită prin actul adițional, pentru motive disciplinare, sau al căror contract individual de muncă a încetat ca urmare a arestării preventive pentru o perioadă mai mare de 60 de zile, a condamnării printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o infracţiune în legătură cu munca lor, precum și în cazul în care instanţa penală a pronunţat interdicţia de exercitare a profesiei, temporar sau definitiv.
Se impune a fi evidenţiat şi valorificat faptul că potrivit Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 376/ 27 decembrie 2006[2] , formarea profesională continuă este definită, cu reținerea în acest context inclusiv a dispozițiilor cuprinse în articolul 7 alin. (3) din OG nr. 129 /31 august 2000 republicată, privind formarea profesională a adulților[3], ca fiind, formarea ce asigură adulţilor fie dezvoltarea competențelor profesionale deja dobândite, fie dobândirea de noi competențe, fiind ulterioară formării inițiale și care asigură pregătirea necesară pentru dobândirea competențelor profesionale minime necesare, dar și dezvoltarea competențelor profesionale deja dobândite, fie dobândirea de noi competențe.
În mod neechivoc formarea profesională a adulților, se impune a fi finalizată cu certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaștere națională şi/sau certificate de competențe profesionale, și se poate realiza, exclusiv de către entități care au calitatea şi prerogativele de furnizori/prestatori de formare profesională.
Potrivit dispozițiilor, din acest ultim act normativ OG nr. 129/31 august 2000, formarea profesională a adulților se realizează prin programe de formare profesională ce cuprind totalitatea activităților de pregătire teoretică şi/sau practică în vederea realizării obiectivelor de formare de competente pentru un anumit domeniu, iar programa de pregătire poate fi structurată pe module cuantificate în credite transferabile. Participanții la programele de formare profesională susțin examene de absolvire la terminarea stagiilor de pregătire teoretică sau practică, iar examenul de absolvire reprezintă un set de probe teoretice și/sau practice prin care se constată dobândirea competentelor specifice programului de formare profesională, cu respectarea criteriilor de asigurare a calității, în condițiile în care participanții la programele de formare profesională nu pot fi obligați să participe la alte activităţi decât cele prevăzute în programa de pregătire.
HG nr. 522/2003[4], dispune în sensul că formarea profesională, organizată de către angajatori, se finalizează cu certificatele de absolvire iar furnizorii de formare profesională, pot organiza programe de formare profesională finalizate cu documente de absolvire proprii, care nu sunt însă certificate cu recunoaștere națională.
Rezoluția Consiliului Europei privind noile competenţe pentru noi locuri de muncă nr. 20071115/15 noiembrie 2007 (2007/C 290/01)[5], precum şi Recomandarea Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind competentele-cheie pentru învăţarea continuă (2006/962/CE)[6], prevăd faptul că, educația și formarea, în perspectiva învățării continue, reprezintă mijloace indispensabile pentru promovarea capacităţii de adaptare și de ocupare a forței de muncă, a cetățeniei active și a împlinirii personale și profesionale, dar și furnizarea și promovarea educaţiei şi formării iniţiale şi continue pentru dobândirea unor calificări și competenţe de cea mai înaltă calitate, chiar excelentă, pentru a menține şi întări capacitatea acestora de inovare și de utilizare a cercetării, care este necesară pentru o mai mare competitivitate, creștere economică și ocupare a forței de muncă.
Trebuie valorificate inclusiv prevederile din Codul muncii, în sensul că angajatorul are obligația asigurării formarii profesionale a salariaților săi în condițiile prevăzute de lege, de a elabora anual și de a aplica planuri de formare profesională, așa încât în funcție de caz există o serie de reguli care trebuie urmate pentru participarea la diferitele modalități de formare profesională, astfel că participarea la formare profesională presupune urmarea unei proceduri.
Modalitatea concretă de formare profesională, drepturile și obligațiile părților, durata formarii profesionale, precum și orice alte aspecte legate de formarea profesională, inclusiv obligațiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, se stabilesc prin acordul parților şi fac obiectul unor acte adiţionale la contractele individuale de muncă.
Formarea profesională şi evaluarea cunoștințelor se fac pe baza standardelor ocupaționale, inclusiv prin realizarea de stagiilor de practică şi adaptare profesională la cerințele postului şi ale locului de muncă, și/sau stagii de specializare în străinătate, aspecte care trebuie certificate inclusiv prin acte adiţionale încheiate şi semnate.
Se impune inclusiv certificarea calității de furnizor de formare profesională a entității calificate în materie şi care are prerogative de formare atât teoretică cât și practică, precum și cerința dar şi condiţia obligatorie a finalizării procedurii formării profesionale, cu consecința emiterii certificatului a atestatului de calificare sau de absolvire cu recunoaștere națională şi/sau a certificatului de competenţe profesionale dobândite de către salariat, scripte care se impun a se regăsi la mapa profesională, aceasta și pentru evidențierea justă a traseului şi evoluţiei profesionale a angajatului, sub aspectul competențelor și prerogativelor dobândite.
Se impune a fi apreciate ca fiind lipsite de suport juridic, și nu trebuie primite eventuale aprecieri și susțineri, în încercarea eventuală a motivării atitudinii omisive de a nu emite un document din care să rezulte finalizarea stagiului de formare profesională decât sub condiţia unei cereri exprese a salariatului, în condițiile în care prin efectul aplicativ al legislației în materie, această cerință obligatorie trebuie realizată în mod efectiv, imperativ și exclusiv de către formatorul profesional autorizat şi care a organizat şi efectuat stagiul de pregătire, specializare și formare.
Un alt aspect extrem de important, este circumscris necesității și obligativităţii programei de pregătire și formare profesională, procedură care se impunea a fi structurată pe module cuantificate inclusiv în credite transferabile etapizat pentru acoperirea în integrum a costurilor corespondente, aspecte tehnice și procedurale care pot fi stabilite prin acorduri încheiate de către părțile interesate, unde pot fi prevăzute inclusiv prevederi convenţionale privind cheltuielile de cazare și de transport, părțile interesate putând conveni ca alte eventuale pretenții din partea acestora referitoare la eforturile din cadrul măsurilor de instruire, chiar să fie compensate.
Angajatorul interesat trebuie să aibă posesiunea dovezii certe a suportării/plății efective a costurilor de formare profesională a angajatului, în caz contrar se impune a nu fi primită eventuala pretenţie a acestuia privind obligarea salariatului/fostului salariat la plata sumei solicitată cu titlu despăgubiri reprezentând contravaloarea cursurilor de pregătire profesională, trebuind a fi lămurite fără putere de tăgadă, chiar eventuale și posibile compensări/compensații, natura, felul și câtimea acestora, astfel stabilite convențional.
Trebuie de asemenea produsă şi realizată dovada îndeplinirii certe a obligației de plată certă şi efectivă de către angajator a sumei care este calificată, apreciată și solicitată cu titlu despăgubiri, aceasta fiind în sarcina şi interesul exclusiv şi evident pecuniar al angajatorului, ori trebuie depuse la dosarul cauzei civile care este dedusă judecăţii şi aprecierii judecătoreşti şi care ca obiect antrenarea dispozitivă a răspunderii materiale, patrimoniale a fostului angajat înscrisuri, dovezi, scripte în aceste sens, respectiv acte de virament bancar, facturi, chitanțe, ordine de plată, etc. înaintate pentru plata efectivă a contravalorii cursurilor/stagiului de practică și specializare, toate acestea trebuind a fi circumscrise unei probațiuni utile, pertinentă și persuasivă.
Pentru consacrarea și aplicabilitatea normelor procedurale aplicabile, prin forța logico-interpretativă și de aplicare justă şi teleologică a legislației în materie incidentă, aplicabilă și astfel reținută prin prezenta, inclusiv art. 198 și art. 253-259, dar și art. 268 lit. c) din Legea 53/2003 actualizată, dar și ca urmare a valorificării corecte și deplin juste a probațiunii care se impune a fi administrată de către fostul angajator astfel menționată mai sus, numai instanțele de judecată, completele specializate formate din judecători și asistenți judiciari, au competența de a se pronunța asupra admisibilităţii şi temeiniciei cererilor introductive privind eventuala obligare a foștilor angajaţi la plata sumelor reprezentând contravaloarea perioadelor, stagiilor, cursurilor de formare profesională, sau exonerarea parțială sau în integrum de la obligaţia de dezdăunare materială solicitată a fi căzută în sarcina pecuniară şi exclusivă a fostului salariat.
[1] Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003 (**republicată**) publicată în M. Of. nr. 345 din 18 mai 2011, data intrării în vigoare, 18 mai 2011.
[2] Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne, publicată in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 376/ 27 decembrie 2006.
[3] Ordonanţa Guvernului nr. 129 din 31 august 2000, privind formarea profesională a adulților, publicată în M. Of. nr. 430 din 2 septembrie 2000, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2001.
[4] Hotărârea Guvernului nr. 522 din 8 mai 2003, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, publicată în M. Of. nr. 346 din 21 mai 2003, intrată în vigoare la data de 21 mai 2003.
[5] Rezoluția Consiliului Europei privind noile competențe pentru noi locuri de muncă nr. 20071115 din 15 noiembrie 2007 ( 2007/C 290/01).
[6] Recomandarea Parlamentului European si a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind competentele-cheie pentru învăţarea continuă (2006/962/CE).
Mihai Paşca
Vicepreşedinte AAJR
