
22 august 2018: Marți, 21 august 2018, Michael Cohen, fost avocat personal al lui Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, a pledat vinovat pentru opt capete de acuzare, între care evaziune fiscală, fraudă bancară și încălcări ale legislației privind finanțarea campaniei electorale, cu referire la alegerile prezidențiale din anul 2016, potrivit reuters.com.
În declarația sa, Michael Cohen a precizat că a efectuat plăți în scopul influențării alegerilor.
În cauza, judecătorul William Pauley III a precizat că înţelegerea acuzatului cu procurorii include o posibilă pedeapsă cu închisoarea de până la cinci ani şi trei luni, pronunțarea fiind fixată la data de 12 decembrie 2018.
Cauțiunea stabilită în cauză este de 500.000 de dolari.
***
Sâmbătă, 2 iunie 2018: Donald Trump, președintele SUA, într-un mesaj postat pe rețelele de socializare a sugerat că Procurorul Robert Mueller divulgă documente presei.
Donald Trump: „Nu a existat nicio complicitate cu Rusia (mai puțin în cazul democraților). Când se va termina această vânătoare de vrăjitoare scumpă? Procurorul special/Departamentul Justiției divulgă presei Fake News scrisorile avocaților mei? N-ar trebui să ancheteze corupția democrată?”
***
Luni, 9 aprilie 2018: Poliția federală americană (FBI) a percheziționat birourile din New York ale lui Michael Cohen, avocatul personal al președintelui Statelor Unite, Donald Trump, potrivit nytimes.com.
Michael Cohen susține că această operațiune a avut loc în parte la cererea procurorului special Robert Mueller care anchetează asupra unei presupuse înțelegeri secrete între echipa lui Donald Trump și oficiali ruși în cursul campaniei prezidențiale din anul 2016.
Donald Trump: „Este o rușine! O adevărată rușine! Este un atac împotriva țării noastre. Vorbim despre Siria, vorbim despre lucruri serioase și am această vânătoare de vrajitoare, care durează de peste 12 luni, puteți spune chiar că a început în ziua în care am câștigat nominalizarea. Vă pot spune ca multe persoane sunt furioase!”
Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET JURIDICE utilizează SmartBill