Oportunitatea stabilirii rezidenței alternative ca variantă de exercitare a autorității părintești
13 aprilie 2018 | Cătălina DICU
Cătălina Dicu
Rezidența alternantă este un concept nou în practica judiciară din țara noastră. Practic, ea este strâns legată de exercitarea autorității părintești în comun. Potrivit legislației noastre, în mod obligatoriu minorul trebuie să aibă stabilită locuința la unul dintre părinți. Rezidența alternantă a fost stabilită de către instanța de judecată mai mult în legătură cu modalitatea de exercitare a legăturilor personale, ale părinților cu minorul, pornind de la dispozițiile art. 262 din Noul Cod civil, care se referă la relațiile dintre părinți și copii, și, de asemenea, pornind de la dispozițiile art. 488 din Noul Cod civil, care menționează că părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul. Pornind de la aceste dispoziții legale, există o hotărâre recentă a Tribunalului București care a stabilit această rezidență alternantă cu prilejul stabilirii modalității de exercitare a legăturilor părintești. Bineînțeles, autoritatea părintească a fost stabilită în comun, și, de asemenea, locuința minorului a fost stabilită la unul dintre părinți.
Au fost mai multe argumente care au fost analizate de către instanța de judecată și au fost reținute pentru a ajunge la această concluzie că rezidența alternantă este benefică și este în interesul superior al copilului. Argumentul principal pe care l-a avut în vedere instanța de judecată a fost chiar cel legat de exercitarea autorității părintești în comun. Instanța a pornit de la acest concept și de la ce presupune de fapt autoritatea părintească și a ajuns la concluzia că nu putem vorbi de autoritate părintească comună și de asumarea deciziilor în privința minorilor, dacă nu există o implicare în mod egal a ambilor părinți în ceea ce privește procesul de creștere și de educare al copiilor.
Tribunalul București a menționat foarte frumos în motivarea hotărârii judecătorești faptul că părinții, pentru a putea lua decizii în deplină cunoștință de cauză și în interesul superior al minorului, trebuie să petreacă un timp egal cu copiii. Această hotărâre consacră un concept nou în practica instanțelor române, mai ales dacă ne gândim că înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil concepția era cu totul alta, potrivit căreia minorul era încredințat unuia dintre părinți. Și, practic, celălalt părinte nu era implicat absolut deloc în procesul decizional în ceea ce-l privește pe minor. Drepturile lui erau restrânse la programul de vizită.
Deși este un concept nou în România, rezidența alternantă se raportează la jurisprudența europeană și, foarte important, la Rezoluția nr. 2079 din 2015 a Consiliului Europei care a subliniat aceste aspecte care sunt reflectate în hotărâreaTribunalului București la care m-am referit până acum în sensul că părinții sunt egali în privința împărțirii responsabilităților părintești. În această rezoluție s-a subliniat faptul că rolul ambilor părinți trebuie să fie luat în considerare, și ambii părinți trebuie să fie tratați în mod egal. De asemenea, s-a subliniat faptul că în nici un caz tatăl nu trebuie să aibă un rol mai puțin important în creșterea și educarea copilului chiar dacă copilul are o vârstă fragedă. Iar la finalul acestei rezoluții se recomandă tuturor statelor să introducă în legislație acest principiu de reședința alternantă în cazul separării părinților.
Avocat Cătălina Dicu
Senior Partner STOICA & Asociații
* Opinie susținută în cadrul dezbaterii Aspecte privind autoritatea părintească și locuința minorului: autoritate exclusivă, rezidența alternantă și dificultăți în executare, ediția 181 organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
