Propunere privind îmbunătățirea transparenței studiilor științifice în domeniul siguranței alimentare, publicată de Comisia Europeană
12 aprilie 2018 | JURIDICE.roMiercuri, 11 aprilie 2018, Comisia Europeană a informat că, urmare a unei inițiative cetățenești de succes, a prezentat o propunere de îmbunătățire a transparenței studiilor științifice din domeniul siguranței alimentare, potrivit unui comunicat.
Inițiativa cetățenească care a stat la baza propunerii, intitulată „Interzicerea glifosatului și protecția oamenilor și mediului de pesticide toxice”, a fost prezentată Comisiei în octombrie 2017, împreună cu declarații de susținere din partea a 1.070.865 de europeni.
Principalele elemente ale propunerii au în vedere:
– asigurarea unei transparențe sporite, permițând cetățenilor un acces automat și imediat la toate informațiile legate de siguranță prezentate de industrie în cadrul procesului de evaluare a riscurilor;
– crearea unui registru european comun al studiilor comandate, pentru a garanta faptul că firmele care solicită o autorizație prezintă toate informațiile relevante și nu ascund studiile nefavorabile;
– posibilitatea solicitării unor studii suplimentare de către Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, la cererea Comisiei și finanțate de la bugetul UE;
– obligația consultării părților interesate și a publicului cu privire la studiile prezentate de sectorul industrial în sprijinul cererilor de autorizare a produselor;
– creșterea implicării statelor membre în structura, guvernanța și grupurile științifice ale Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară;
– consolidarea comunicării riscurilor către cetățeni, prin acțiuni comune de creștere a încrederii consumatorilor, promovarea sensibilizării și înțelegerii publicului și printr-o mai bună explicare a avizelor științifice emise de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, precum și a elementelor care stau la baza deciziilor privind gestionarea riscurilor.
Propunerea urmează să fie transmisă Parlamentului European și statelor membre spre adoptare, Comisia Europeană intenționând ca aceasta să fie adoptată în actuala perioadă legislativă, până la jumătatea anului 2019, în vederea punerii rapide în aplicare.
Vytenis Andriukaitis, comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară: „Evaluarea riscurilor privind siguranța alimentară în UE este una dintre cele mai stricte din lume. Ea va deveni de acum înainte și mai solidă prin adoptarea unor norme mai clare privind transparența și printr-o comunicare mai eficientă a riscurilor pe parcursul întregului proces. Datorită acestei reforme, cetățenii vor avea un acces imediat la studiile științifice care vin în sprijinul cererilor de autorizare. Fac apel la statele membre și la Parlamentul European să transforme cât mai rapid această propunere într-un act legislativ, astfel încât să putem oferi cetățenilor rezultate concrete înainte de alegerile europene de anul viitor.”
:: Fișa informativă privind propunerea CE