Pentru comunicare profesională JURIDICE.ro recomandă Infinit PR
TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

De ce propunerea de eliminare a titlurilor executorii în materia creditului acordat consumatorilor nu are o motivare obiectivă și rezonabilă

18.04.2018 | Elena-Adina POPESCU
Elena-Adina Popescu

Elena-Adina Popescu

1. CONȚINUTUL PROPUNERII LEGISLATIVE. ISTORIC

Propunerea legislativă pentru modificarea OG nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, precum și a OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvare a capitalului, adoptată de Senat la data de 26.03.2018, prevede la art. II după cum urmează:

„Art. II. – La art. 120 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1027 din 27 decembrie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul 1 se introduce două noi alienate, alin. (2) și (3), cu următorul cuprins:

(2) Dispozițiile alin. (1)[1] nu se aplică în situația contractelor încheiate cu consumatorii.

(3) În cazul în care în contractul dintre părți sunt prevăzute penalități de întârziere, dobânzi sau alte obligații de plată accesorii, aceste daune-interese nu vor putea depăși 50% din suma reprezentând ratele restante la data rezilierii.”

Ambele texte propuse spre adoptare prezintă interes atât din perspectiva protecției consumatorilor, cât și a activității de creditare, însă în continuare vom avea în vedere propunerea de la alin. (2), referitoare la eliminarea caracterului de titlu executoriu al contractelor de credit și de garanție, în cazul în care acestea sunt încheiate cu persoane având calitatea de consumatori în sensul legislației speciale.

Art. 120 din OUG nr. 99/2006, de la care își propune să deroge exceptarea de la alin. (2), a fost introdus pentru prima dată în legislația română prin Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară[2] care, la art. 79 alin. (2), prevedea că, „Contractele de credit bancar, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titluri executorii.”

Ulterior, o dată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 99/2006[3], Legea nr. 58/1998 a fost abrogată, iar fostul art. 79 alin. (2) a fost preluat la art. 120 din noul act normativ.

Până la momentul adoptării acestui text, contractele de credit nu aveau forța juridică a unor titluri executorii, astfel încât recuperarea creanțelor datorate de către împrumutați parcurgea etapele necesare conform legislației de la acel moment, în vederea dobândirii unui titlu executoriu. Aceste demersuri au generat însă inconveniente reale în practica bancară, fapt ce a generat necesitatea adoptării unei reglementări care să răspundă interesului public reprezentat de activitatea bancară.

De altfel, interesul public reprezentat de activitatea bancară, și care a justificat adoptarea unei astfel de norme, a fost reținut[4] inclusiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Decizia nr. 13/2006, având ca obiect un recurs în interesul legii referitor la aplicarea dispozițiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998, în cazul contractelor de credit bancar încheiate înainte de data intrării în vigoare a acestei legi.

În același sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1024/2012, prin care a respins excepția de neconstituționalitate a art. 79 alin. (2) din Legea nr. 58/1998, preluat la art. 120 din OUG nr. 99/2006, a reținut[5] că, inclusiv în aceste condiții este asigurat dreptul împrumutatului la un proces echitabil, acesta având deschisă calea formulării unei contestații la executare, în cadrul căreia poate invoca apărări de fond, asigurându-se, astfel, concilierea interesului public cu cel privat.

Apreciem că interesul public menit a fi ocrotit prin intermediul acestei prevederi nu doar că subzistă, dar, raportat la creșterea considerabilă a activității de creditare este cu atât mai pregnant și susține necesitatea menținerii caracterului de titlu executoriu al contractelor de credit, indiferent de persoana împrumutatului, recuperarea cu celeritate a creditelor acordate constituind un imperativ și un mijloc de protecție nu atât pentru instituțiile de credit, cât pentru persoanele care instituie depozite bancare, principala sursă de fonduri destinate creditării în activitatea băncilor.

II. PRETINSA RAȚIUNE A PROPUNERII LEGISLATIVE. EXPUNEREA DE MOTIVE

Dincolo de împrejurarea că sunt nesocotite prevederile art. 6 alin. (3)[6] din Legea nr. 24/2000, referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească proiectele de acte normative, respectiv, actele însoțitoare ale acestora, din expunerea de motive care fundamentează propunerea legislativă, rezultă că aceasta are la bază următoarele rațiuni, care, în viziunea inițiatorului propunerii, nu ar putea fi atinse decât prin eliminarea caracterului de titlu executoriu al contractelor de credit și a contractelor de garanție accesorii, în cazul în care una dintre părțile contractante este un consumator:

(i) Posibilitatea verificării caracterului abuziv al clauzelor din contractele încheiate cu consumatorii, în sensul Directivei 93/13/CEE, există doar în cadrul contestației la executare, ceea ce constituie o încălcare a principiului efectivității, care impune, cu privire la modalitățile procedurale aplicabile acțiunilor destinate să asigure protecția drepturilor conferite justițiabililor în temeiul dreptului Uniunii Europene, ca aceste modalități să nu facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a UE;

(ii) Contestația la executare este un remediu ulterior declanșării executării silite;

(iii) Contestația la executare presupune plata unei taxe de timbru;

(iv) Contestați la executare nu suspendă procedura de executare silită în mod automat;

(v) Pentru suspendarea executării silite este necesară achitarea unei taxe de timbru.

Rezultă că propunerea legislativă tinde spre adoptarea unor măsuri suplimentare de protecție a consumatorilor în ceea ce privește momentul declarării scadenței anticipate a creditului și executarea silită a creanței rezultând din acesta.

De asemenea, în ceea ce privește aspectul referitor la suprimarea caracterului de titlu executoriu al contractelor încheiate de instituțiile de credit cu consumatorii, exigențele cărora pare a le da satisfacție propunerea legislativă sunt: (i) temporizarea declanșării executării silite împotriva consumatorilor prin imposibilitatea inițierii acesteia exclusiv în baza contractelor de credit sau de garanție; (ii) recunoașterea unei căi de înlăturare a eventualelor clauze abuzive din contracte anterior declanșării executării silite.

III. CĂI LEGALE DE PROTECȚIE A CONSUMATORILOR DE LEGE LATA

În demersul de apreciere a oportunității propunerii legislative, raportat la dezideratele pe care aceasta le preconizează, este util a verifica mecanismele existente de protecție a consumatorilor, care vizează declararea scadenței anticipate a creditului și punerea sa în executare.

a) Căi de protecție a consumatorului reglementate de OUG nr. 50/2010 și de OUG nr. 52/2016

În legislația în vigoare la acest moment există o serie de reglementări recente[7] care asigură protecția consumatorilor în ceea ce privește evitarea sau, cel puțin, atenuarea impactului declarării scadenței anticipate și declanșării executării silite.

Prin cel mai recent act normativ adoptat în materia protecției consumatorilor, OUG nr. 52/2016, au fost aduse modificări și completări reglementărilor deja existente ale OUG nr. 50/2010 pornind de la situația particulară a fiecărui consumator și adaptat la nevoile acestuia, astfel:

(i) În situaţia în care un consumator se află în dificultate de plată, creditorul şi consumatorul trebuie să conlucreze pentru a stabili motivele apariţiei dificultăţilor şi pentru a se lua măsuri adecvate de către creditor (art. 46 din OUG nr. 52/2016);

(ii) În situația în care consumatorul se confruntă cu dificultăți la plată, creditorul are obligația de a avea în vedere circumstanțele individuale ale consumatorului, drepturile și interesele acestuia, urmând ca, în funcție de aceste criterii să îi propună soluții pentru deblocarea situației respective și evitarea declarării scadenței anticipate. Dintre soluțiile[8] enumerate de actul normativ, amintim schimbarea ratei dobânzii, rescadențarea ratelor, reeșalonarea ratelor, schimbarea tipului contractului de credit, conversia creditului etc. (art. 48 din OUG nr. 52/2016);

(iii) Creditorul are obligația de a depune diligențe în vederea prevenirii declanșării scadenței anticipate și a procedurii de executare silită, precum și de a face dovada acestor diligențe în vedere inițierii acestor proceduri. În acest scop, după înregistrarea unui număr de 60 de zile consecutive de restanță, creditorul va depune diligențele necesare pentru a transmite în scris consumatorului soluțiile propuse pentru achitarea debitului, corespunzătoare situației sale, comunicată anterior creditorului (art. 50 din OUG nr. 52/2016);

(iv) Consumatorul, oricând pe durata derulării contractului, în mod preventiv, poate solicita în mod direct creditorului să-i propună una dintre aceste soluții chiar și în situația în care nu înregistrează restanțe, dar face dovada iminenței neplății sau a unei situații dificile ( 50 alin. 4 din OUG nr. 52/2016);

(v) Creditorul are obligația de a-l notifica pe consumator cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de declararea scadenței anticipate a creditului sau de inițierea executării silite (art. 51 din OUG nr. 52/2016);

(vi) Creditorul poate declara scadent anticipat creditul după înregistrarea unui număr de 90 de zile consecutive restanță de către consumator (art. 55 alin. 4 din OUG nr. 52/2016 și art. 38 alin. 9 din OUG nr. 50/2010);

(vii) Perioada dintre data declarării scadenței anticipate și declanșarea executării silite nu poate fi mai mică de 3 luni (art. 55 (5) din OUG nr. 52/2016 și art. 38 alin. 10 din OUG nr. 50/2010);

(viii) În vederea preîntâmpinării declarării scadenței anticipate a creditului sau declanșării executării silite, consumatorul are dreptul să solicite creditorului vânzarea bunului imobil ipotecat direct de către consumator, drept pe care creditorul îl acordă pentru o perioadă de cel puțin 6 luni, situație în care executarea silită eventual inițiată de creditor este amânată până la expirarea acestei perioade (art. 56 alin. 1 din OUG nr. 52/2016)

Rezultă din cuprinsul acestor prevederi legale faptul că, de lege lata, consumatorul este protejat de o eventuală declarare precipitată a scandenței anticipate și de o iminentă executare silită, la discreția băncii, în ipoteza acumulării de restanțe, legiuitorul instituind mecanisme obligatorii pentru creditor, atât pentru corectarea eventualelor dificultăți întâmpinate de consumator la rambursarea creditului, cât și pentru amânarea declanșării executării silite pentru o perioadă considerată rezonabilă, astfel încât să i se asigure acestuia posibilitatea rambursării voluntare a creditului.

Pe cale de consecință, legislația în vigoare la acest moment încurajează derularea contractului de credit în condiții reciproc avantajoase, fiind posibile și, în anumite situații, chiar obligatorii, mecanismele de reevaluare a creditului în funcție de nevoile individuale ale consumatorului. Or, adoptarea unei propuneri care să suprime caracterul de titlu executoriu este aptă să îngreuneze și chiar să facă inaplicabil acest mecanism, consumatorul fiind încurajat să refuze propunerile băncii în contextul în care are confortul faptului că, oricum, banca nu poate declanșa executarea silită împotriva sa decât după parcurgerea unei proceduri judiciare care, fie ea simplificată sau de drept comun, presupune trecerea unei perioade de timp în care acesta este scutit de la plata ratelor de credit[9].

b) Căi de protecție a consumatorului reglementate de Legea nr. 193/2000 și de Legea nr. 77/2016

În expunerea de motive a proiectului legislativ, se arată faptul că scopul viitoarei reglementări este acela de a „curăța” contractele de eventualele clauze abuzive, anterior punerii acestora în executare silită. Susțin inițiatorii proiectului faptul că, de lege lata, contestația la executare este singura cale procedurală care permite consumatorului să atace astfel de clauze, ceea ce îl dezavantajează, întrucât contestația la executare presupune achitarea unei taxe judiciare de timbru și nu trage în mod automat suspendarea executării silite, aceasta, la rândul ei, fiind condiționată de achitarea unei taxe de timbru și a unei cauțiuni.

Dincolo de faptul că expunerea de motive pornește de la premisa îndoielnică a prezumării caracterului abuziv al clauzelor inserate în contractele încheiate de bancă cu consumatorii, aceasta face totală abstracție de mecanismele actuale pe care le are la dispoziție consumatorul pentru a înlătura eventuale clauze abuzive din contract, precum și de a se elibera de la plata întregului credit, nu doar a costurilor datorate în baza clauzelor prezumtiv abuzive.

În acest sens, este de notat faptul că, oricând după încheierea contractelor de credit și independent de începerea executării silite, consumatorii au posibilitatea formulării unei acțiuni în constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale pe temeiul art. 14 din Legea nr. 193/2000, această acțiune prezentând următoarele avantaje:

(i) Poate fi formulată oricând, fiind o acțiune imprescriptibilă extinctiv;

(ii) Este independentă de începerea executării silite, deci nu presupune plata taxei de timbru corespunzătoare contestației la executare și nici plata unei cauțiuni aferente suspendării executării silite;

(iii) Este scutită de la plata oricărei taxe de timbru, astfel cum prevede art. 29 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 80/2013;

(iv) În cazul unei declanșări ulterioare a executării silite, creanța pusă în executare este deja clarificată, este certă, dacă este cazul, ca efect al hotărârii judecătorești prin care, eventual, instanța a constatat caracterul abuziv al unor clauze contractuale pe care le-a eliminat din contract, banca nemaiavând dreptul de a solicita perceperea costurilor corespunzătoare acestora;

(v) Exercitarea anterioară a acțiunii întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 193/2000, îl scutește pe consumator de cheltuielile pe care le presupune contestația la executare, inclusiv suspendarea executării silite, în situația în care singurele motive pe care le-ar invoca ar fi cele legate de caracterul abuziv al unor clauze contractuale.

Rezultă, că de lege lata există în legislația națională o cale procedurală care aduce satisfacție principiului eficienței din dreptul UE, și care permite consumatorilor să supună controlului judecătoresc contractele încheiate cu instituțiile de credit, fără niciun cost din partea acestora și fără a fi supuși executării silite, astfel încât protecția consumatorilor este realizată pe deplin și nu necesită eliminarea caracterului de titlu executoriu al contractelor de credit încheiate cu consumatorii.

În plus, spre deosebire de propunerea legislativă, care, deși permite consumatorului să pună în discuție caracterul abuziv al unora dintre clauzele contractuale, nu conduce la înlăturarea obligației de rambursare cel puțin a capitalului împrumutat, Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor imobile asigură această finalitate, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile pe care aceasta le enumeră, astfel cum au fost înțelese și explicitate prin prisma jurisprudenței Curții Constituționale[10]. În această modalitate se asigură protejarea debitorului aflat într-o situație specială, de impreviziune, în raport cu care nu au funcționat mijloacele preventive reglementate de OUG nr. 50/2010 și de OUG nr. 52/2016, să se elibereze de întreaga creanță, oferind în plată imobilul adus garanție.

IV. CONSECINȚE

Din examenul legislativ dezvoltat mai sus, rezultă că, cel mai probabil, propunerea legislativă nu aduce nicio noutate din perspectiva protecției consumatorilor.

Cu toate acestea, intrarea sa în vigoare va produce o serie de efecte de care nu se poate face abstracție și în legătură cu care rămâne de analizat dacă nu cumva sunt tocmai opuse protecției consumatorilor și scopului declarat al inițiativei.

Astfel, dată cu intrarea în vigoare a acestei propuneri:

(i) Contractele de credit încheiate cu consumatorii, astfel cum aceștia sunt definiții în legislația specială, nu ar mai avea putere executorie și nu ar mai putea fi puse direct în executare silită;

(ii) Aceeași consecință se produce și în ce privește contractele accesorii contractelor de credit, respectiv, contractele de garanție reală sau personală;

(iii) Băncile se vor afla în situația de a iniția demersuri judiciare pentru obținerea titlurilor executorii (hotărâri judecătorești), ceea ce va presupune cheltuieli cu: taxe judiciare de timbru calculate la valoarea creanței reclamate (capitalul rămas de rambursat și accesoriile), onorarii avocațiale, eventual, onorarii de experți. Cel puțin parțial, în limita capitalului rămas de rambursat, aceste acțiuni vor fi admise, chiar dacă s-ar pune în discuție eventuale clauze abuzive. Admiterea acțiunilor, fie și în parte, va genera o cădere în pretenții proporțională a consumatorului, obligat să suporte în aceeași măsură cheltuielile de judecată pricinuite băncii;

(iv) Recurgerea la mecanismul judiciar de obținere a titlurilor executorii va genera și un grad de încărcare mai mare al instanțelor judecătorești;

(v) Instituțiile de credit ar putea opta pentru încheierea tuturor contractelor de credit în formă notarială autentică, potrivit art. 639 alin. (1) C. proc. civ.[11] și art. 101 alin. (1) din Legea nr. 36/1995[12], ceea ce ar presupune: (i) costuri cu taxele notariale în sarcina împrumutaților, taxele notariale fiind plătite la valoarea obiectului contractului, deci la valoarea creditului contractat; (ii) la acestea s-ar adăuga și costurile cu autentificarea contractelor de garanție, calculate la valoarea garanției; (iii) în cazul în care se pornește executarea silită în temeiul contractului de credit autentificat, iar consumatorul debitor invocă un pretins caracter abuziv al clauzelor, calea procedurală pe care o are la dispoziție pentru a contesta creanța este tot contestația la executare în forma actuală, astfel încât consumatorul nu este cu nimic mai protejat, dimpotrivă, în sarcina sa sunt puse și cheltuielile notariale pentru autentificarea contractului de credit.

V. CONCLUZII

Pe cale de consecință, din perspectiva protecției consumatorilor față de eventuale clauze abuzive, propunerea legislativă nu aduce vreo noutate care să nu fi fost deja acoperită prin legislația în vigoare la acest moment, situație față de care se naște întrebarea legitimă a scopului real urmărit prin intermediul acestui proiect, respectiv, dacă se urmărește o veritabilă protecție a unei categorii de împrumutați prezumați într-o poziție de inferioritate față de profesionist, sau, dimpotrivă, o perturbare a activității acestuia din urmă, căruia i se îngreunează posibilitatea recuperării sumei împrumutate și asigurarea continuității activității de creditare.

Oricare ar fi motivul determinat care stă la baza acestei propuneri legislative, consecințele pe care le va atrage asupra consumatorilor nu sunt cele de protecție, dimpotrivă, iar modificarea va produce consecințe defavorabile nu doar pentru consumatori, dar și pentru celelalte entități implicate, instituții de credit și instanțele judecătorești, în contextul în care, astfel cum am arătat, o veritabilă protecție a consumatorului se poate realiza cu succes pe alte căi deja reglementate.


[1] Art. 120 Contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii.
[2] În vigoare de la 22 aprilie 1998 până la 31 decembrie 2006, fiind abrogată şi înlocuită prin Ordonanţă de urgenţă nr. 99/2006.
[3] În vigoare de la 1 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1027 din 27 decembrie 2006.
[4] „Instituindu-se astfel un sistem execuțional unitar, simplificat, de natură a asigura recuperarea cu celeritate a creanțelor bancare, fără a se mai recurge la procedura complicată, specifică răspunderii contractuale, s-a răspuns unui vădit interes public, de garantare a creditului, care să înlăture riscul pentru depunători și acționari de a ajunge în situația de a fi lipsiți de economiile sau investițiile pe care le-au făcut.
În această privință este de reținut că activitatea bancară, deși se realizează de persoane juridice de drept privat, prezintă un incontestabil interes public. (…)
Or, realizarea acestui interes public impune garantarea creditului acordat de către bănci printr-o dispoziție a legii, în sensul ca actul juridic prin care împrumutul a fost convenit să aibă și caracter de titlu executoriu, spre a fi folosit, ca atare, în cadrul unei proceduri suple, simplificate, pentru recuperarea sumelor împrumutate de la debitorii de rea-credință care ar refuza să le restituie la termenele scadente.”
[5] „De altfel, Curtea a constatat că debitorul poate formula contestaţie la executare potrivit art.399 din Codul de procedură civilă, în situaţia în care a fost încuviinţată executarea silită a contractului de credit, având astfel asigurat accesul la o instanţă. Întrucât executarea se încuviinţează în temeiul unui titlu executoriu, altul decât cel emis de o instanţă de judecată, debitorul poate invoca inclusiv apărări de fond, prin aceasta fiind garantat dreptul la un proces echitabil.”
[6] (3) Proiectele de acte normative se supun spre adoptare însoţite de o expunere de motive, o notă de fundamentare sau un referat de aprobare, precum şi de un studiu de impact, după caz.
[7] OUG nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 727 din 20 septembrie 2016
[8] (2) Soluţiile oferite de creditor pot include:
a) refinanţarea totală sau parţială a contractului de credit utilizând una din ofertele curente ale creditorului;
b) prelungirea duratei contractului de credit;
c) schimbarea tipului contractului de credit;
d) amânarea plăţii sumei totale sau parţiale a ratei de rambursare pentru o perioadă;
e) schimbarea ratei dobânzii;
f) oferirea unei perioade fără plăți;
g) reducerea pe perioade scurte a ratei;
h) consolidarea mai multor credite care poate oferi un termen mai lung de creditare şi o rata mai mică;
i) rescadenţarea ratelor;
j) reeşalonarea ratelor;
k) conversia creditelor.
[9] Cu atât mai mult în contextul limitării valorii dobânzii penalizatoare în condițiile propunerii de la alin. (3) din același proiect legislativ.
[10] A se vedea în acest sens, Decizia nr. 623/2016, Decizia nr. 639/2016.
[11] (1) Actul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă constituie titlu executoriu. În lipsa originalului, titlul executoriu îl poate constitui duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public.
[12] Art. 101. –  (1) Înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă şi lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilităţii acesteia. În lipsa înscrisului original poate constitui titlu executoriu duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public.


Avocat Elena-Adina Popescu
Managing lawyer AVRAM LAW


Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.