ICCJ. Renunţare la cererea de strămutare
20 aprilie 2018 | JURIDICE.ro
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că partea reclamantă poate renunţa la o cerere de strămutare, aceasta având dreptul să dispună de soarta procesului, putând renunța oricând la judecată, fie verbal, fie prin cerere scrisă. Astfel, chiar dacă cererea de strămutare nu este o veritabilă cerere de chemare în judecată, ci un incident procedural, având în vedere că renunțarea la judecată reprezintă un act de dispoziție al părții, continuarea judecării cauzei nu se poate realiza decât în urma manifestării de voință a acesteia. (Decizia nr. 1000 din data de 13 iunie 2017 pronunţată de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect strămutare)
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
Login | Nu aveti cont? Click aici pentru abonare!
Subscribe
Login
Please login to comment
0 Comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.