Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Afaceri transfrontaliere
CărţiProfesionişti
 
15 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Comisia a trimis Franța în judecată din cauza faptului că instanța supremă franceză nu și-a îndeplinit obligația de a realiza o trimitere preliminară (printre altele). UPDATE: condamnare
09.10.2018 | Mihaela MAZILU-BABEL


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

09 octombrie 2018: Curtea declară:

1) Prin faptul că a refuzat să ia în considerare, pentru calcularea rambursării impozitului anticipat pe bunuri mobile plătit de o societate rezidentă pentru distribuirea de dividende plătite de o societate nerezidentă prin intermediul unei filiale nerezidente, impozitarea aplicată acestei a doua societăți asupra profiturilor subiacente respectivelor dividende, în condițiile în care mecanismul național de prevenire a dublei impuneri economice permite, în cazul unui lanț de participare pur intern, să se neutralizeze impozitarea aplicată dividendelor distribuite de o societate la fiecare nivel al acestui lanț de participare, Republica Franceză nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 49 și 63 TFUE.

2) Întrucât Conseil d’État (Consiliul de Stat, Franța) a omis să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 267 al treilea paragraf TFUE, pentru a se stabili dacă era necesar să refuze să ia în considerare, pentru calculul rambursării impozitului anticipat pe bunuri mobile plătit de o societate rezidentă pentru distribuirea de dividende plătite de o societate nerezidentă prin intermediul unei filiale nerezidente, impozitarea aplicată acestei a doua societăți asupra profiturilor subiacente respectivelor dividende, în condițiile în care interpretarea pe care a reținut‑o a dispozițiilor dreptului Uniunii în hotărârea din 10 decembrie 2012, Rhodia (FR:CESSR:2012:317074.20121210), și în hotărârea din 10 decembrie 2012, Accor (FR:CESSR:2012:317075.20121210), nu se impunea cu o asemenea evidență încât să nu lase loc niciunei îndoieli rezonabile, Republica Franceză nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 267 al treilea paragraf TFUE.

3) Respinge în rest acțiunea.

4) Comisia Europeană și Republica Franceză suportă, fiecare, propriile cheltuieli de judecată. (s.n. – M.M.-B.)

:: hotărârea CJUE

***

24 aprilie 2018: În data de 10 iulie 2017, Comisia a trimis Franța în judecată pe rolul Curții de Justiție din cauza jurisprudenței instanței supreme de contencios administrativ (C-416/17).

Situația de fapt:
1. acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor;
2. materia UE: libertatea de stabilire;
3. se reproșează Franței că a menținut efectul unor dispoziții care încalcă dreptul Uniunii, aspect de necontestat după pronunțarea Curții de Justiție în cauza C-310/09 Accor;
4. ca atare, se reproșează Franței că și-a încălcat obligațiile care îi revin în temeiul principiilor echivalenței și efectivității, dar și în temeiul articolelor 49, 63 și 267 al treilea paragraf TFUE;
5. în ceea ce privește nerespectarea specifică de către Franța a obligației de realizare a unei trimiteri preliminare, Comisia reproșează faptul că instanța administrativă de ultim grad din Franța a stabilit, pe cale interpretativă, restricții în ceea ce privește anumite cereri de rambursare a anumitor impozite ce fuseseră percepute contrar dreptului UE (aspect stabilit de CJUE anterior), și asta fără a solicita apriori opinia Curții de Justiție pentru a determina compatibilitatea restricțiilor legislative cu dreptul Uniunii;
6. mai precis, Comisia critică Franța:
6.1. din cauza jurisprudenței constante a instanței supreme, jurisprudență prin care de facto s-a refuzat să se asigure efectul deplin al unei hotărâri CJUE anterioare;
6.2. din cauza refuzului aceleiași instanțe supreme de a realiza o trimitere preliminară înainte de a impune restricții pe cale de interpretare.

dr. Mihaela Mazilu-Babel

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 15 de comentarii cu privire la articolul “Comisia a trimis Franța în judecată din cauza faptului că instanța supremă franceză nu și-a îndeplinit obligația de a realiza o trimitere preliminară (printre altele). UPDATE: condamnare”

  1. Ioan BUCSA spune:

    Vedeţi că se întâmplă mai rău la alţii!!? Şi tot în materie de impozite, fiscal!

    • Nu înțeleg ce vreți să spuneți stimate domn. 🙂

      Doar pentru că România nu e trimisă în judecată de Comisie în această materie, nu înseamnă că în România jurisprudența CJUE e respectată de către instanțele ultime în grad, sau că acestea respectă articolul 267 al treilea paragraf TFUE (și fac trimiteri preliminare), ci doar că justițiabilii nu știu să facă plângeri corecte pe rolul Comisiei (ar fi o variantă la fel de plauzibilă).

      Și da, e șocant să vezi o astfel de acțiune, mai ales într-o țară în care unii cred că instituțiile europene sunt părtinitoare, și țin cu Franța, Germania și Belgia, asuprind doar pe țările de la Est. Ce bine că avocații și justițiabilii – care s-au plâns pe rolul Comisiei de jurisprudența instanței supreme din Franța – nu au crezut și ei la fel (sau deși au crezut la fel, ei totuși au acționat împotriva crezului, și conform regulilor și mecanismelor instituite – adică au fost profesioniști ai dreptului).

      • Ioan BUCSA spune:

        Am vrut mai degrabă să atrag atenţia unui domn care afirma într-un comentariu că cei din serviciile secrete spun judecătorilor ce soluţii să dea în dosarele de contencios fiscal, nemulţumit fiind de unele soluţii primite, care erau contrare şi jurisprudenței CJUE!!!

        • In Romania, paranoia in materie juridica nu este un lucru rau avand in vedere ca este o tara cu coruptie extinsa. Unii ar spune generalizata, ca in Venezuela.
          Ar trebui folosite serviciile detectivilor privati licentiati pentru a pune sub urmarire participantii la proces sau pentru a face investigatii amanuntite cu privire la detaliile cauzei.
          Sunt cazuri in care judecatori au fost fotografiati cand se intalneau cu procurorul in restaurante si puneau la cale detalii in proces. Comunicau ex parte si mai cine stie ce.
          Asa ceva nu se face.
          Acel judecator s-a retras din judecarea cauzei.
          Detectivii particulari sunt extrem de utili in cercetarea dedesubturilor cauzelor. Din pacate sunt foarte scumpi.

  2. „fără a solicita apriori opinia Curții de Justiție”
    Comisia nu stie probabil ca orice instanta nationala, de la judecatorii si pana la Curti Supreme pot interpreta dreptul UE. Nu au nicio obligatie sa solicite avize de la CJUE inainte de a emite o decizie.
    Daca nu ii convine vreunui justitiabil, inclusiv Comisiei cum decide o instanta aplicarea dreptului UE pot ataca decizia respectiva.
    Dar sa impuna judecatorilor avize obligatorii de la alti judecatori, este un nonsens.
    Comisia nu prea cunoaste ce inseamna independenta judecatorilor.

    • Nu aveti dreptate dar nu are rost sa va contrazic in substanta.
      Exista deja jurisprudenta CJUE unde Spania a fost condamnata (tot dupa ce Comisia a introdus o acțiune) pentru cam acelasi lucru: incalcarea obligatiei de a realiza o trimitere preliminara de catre instanta ultima in grad.
      Ati fi putut constata acest lucru daca ati fi facut o cautare pe http://www.curia.eu 5 minute.
      Cat despre independenta judecatorilor, am impresia ca o considerati o notiune absoluta.

      • Ca de obicei, juriştii noştri citesc normele de lege şi îşi dau şi ei cu părerea:
        Este o „obligaţie” de trimitere care de fapt nu e nicio obligaţie.
        Instanţa europeană a interpretat deja din 1982 textul actualului art. 267(3), fost 177, în sensul că instanţele naţionale pot interpreta normele europene prin aplicarea teoriei „actului clar” şi trebuie să solicite avizul consultativ al UE doar dacă au îndoieli rezonabile.
        Instanţa română decide dacă are „îndoieli rezonabile” care să o îndreptăţească să solicite avizul CJUE.
        Deci Instanţele române sunt „obligate” să trimită o cerere preliminară doar dacă au îndoieli rezonabile. Ceea ce NU este niciun fel de obligaţie. Este o FACULTATE, nu o obligaţie.
        Textul în engleză este tradus prost în româneşte ca „obligaţie”.
        Dacă consideră necesar, „în cazul în care” atunci „va trimite”

        Instanţa naţională decide dacă are îndoieli rezonabile şi este necesar un aviz consultativ. Instanţa naţională nu este „obligată” să trimită cerere prealabilă.

        Traducerea corectă este „(se) va trimite”, nu „este obligată să trimită” deoarece are o condiţie, şi anume decizia prealabilă a instanţei.
        Este ca şi cum ai spune în româneşte: Dacă judecătorul consideră necesar, atunci este obligat să încuviinţeze probele.
        Este o exprimare proastă în româneşte.
        Dacă judecătorul decide că un lucru este necesar atunci va emite o decizie, va admite probele, sau va trimite o cerere preliminară, etc.
        În niciun caz nu spui „este obligat să emită o decizie sau este obligat să trimită o decizie”
        Cum poate fi OBLIGAT să dea o decizie dacă el este acela care hotărăşte dacă sau nu dă o decizie? Ai înţeles filosofia?
        Cei care au tradus Tratatul nu cred că erau jurişti, ci sunt lingvişti traducători de romane. Nu e glumă, verificaţi cine e traducător la IER.
        Şcoala românească de traduceri juridice din engleză este o catastrofă. Şi romanele, nu doar textele europene.

        „dacă consideră necesar” este decizia judecătorului iar „va trimite o cerere preliminară” este doar PROCEDURA de urmat.

        Nu poate comisia europeană să spună că o instanţă naţională a avut „îndoieli rezonabile” şi deci era „obligată” să trimită o cerere preliminară.
        E un nonsens. Comisia nu e Mafalda. Instanţele nu dau hotărâri în care îşi exprimă dubii şi îndoieli în dispozitivul hotărârii.

        Sper că m-ai înţeles.

        Vezi
        hotărârile Cilfit, Francovich, Köbler.
        Vezi ce spune avocatul general:
        Concluziile avocatului general N. Wahl prezentate la 13 mai 2015.
        X împotriva Inspecteur van Rijksbelastingdienst și T.A. van Dijk împotriva Staatssecretaris van Financiën.
        Cereri de decizie preliminară formulate de Gerechtshof te ‘s-Hertogenbosch și de Hoge Raad der Nederlanden.
        Trimitere preliminară – Lucrători migranți – Securitate socială – Legislație aplicabilă – Navigatori de pe Rin – Certificatul E 101 – Forță probantă – Sesizarea Curții – Obligație de trimitere.
        Cauzele conexate C-72/14 și C-197/14.
        ECLI identifier: ECLI:EU:C:2015:319

        • Ar fi înteresant să vedem un dispozitiv de hotărâre, în care în loc de:
          ADMITE / RESPINGE Cererea… să scrie

          AVEM DUBII cu privire la cerere.
          Definitivă şi irevocabilă.

          …………..
          În cazul unei astfel de hotărâri, Comisia Europeană va putea, într-adevăr să „oblige” Curtea Supremă a unui stat să ceară aviz preliminar de la CJUE.
          Până la apariţia unei astfel de hotărâri, nu văd cum.

        • Vezi (aleatoriu selectat la o cautare de 2 secunde pe google):

          1. https://lawexplores.com/when-are-national-courts-obliged-to-refer-questions/
          2. https://blogs.kcl.ac.uk/kslreuropeanlawblog/?p=1098#.WuGgoy97Fp8 (pentru a vedea de ce nu se incalca doar 267 TFUE, ci se poate incalca si art. 6 CEDO)
          3. http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-142504

          33. The Court has examined the Court of Cassation judgment of 15 April 2008 and found no reference to the applicant’s request for a preliminary ruling to be sought or to the reasons why the court considered that the question raised did not warrant referral to the CJEU. It is therefore not clear from the reasoning of the impugned judgment whether that question was considered not to be relevant or to relate to a provision which was clear or had already been interpreted by the CJEU, or whether it was simply ignored (see, conversely, Vergauwen and Others, cited above, § 91, where the Court found that the Belgian Constitutional Court had duly provided reasons for refusing to refer questions for a preliminary ruling). The Court observes in this connection that the reasoning of the Court of Cassation contains no reference to the case-law of the CJEU.
          34. That finding is sufficient for the Court to conclude that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention.

          Regula este ca instantele ultime in grad au obligatia sa trimita – exceptia este ca nu au obligatia sa trimita – si cine verifica daca exceptia e indeplinita? – (și) Curtea de Justitie inclusiv pe calea unei sesizari a Comisiei Europene.

          Chiar nu am vreme domnule Kurtyan sa discut aspecte ce de ceva ani sunt lamurite in doctrina si in jurisprudenta (cat despre concluziile AG – accept doar din ultimul an pe subiectul in discutie (banuiesc ca nu are rost sa va explic de ce)).
          Accept noutati. Acest subiect nu e o noutate.
          Ah, ca vreti sa puneti sub semnul intrebării o posibilă pronunțare ultra vires a Curtii de Justitie, si cum ca procedand astfel, ar exista o depasire a competentelor de catre institutiile UE – asta e altceva (si e la nivel politic – de propunere legislativa de modificare a tratatelor UE). Dar acest articol nu este despre asta.

          Este deja acceptat ca instantele ultime in grad RASPUND (prin intermediul statului, sau in unele state, chiar ele avand locus standi) pentru neindeplinirea obligatiei de a realiza trimiteri preliminare. In Bulgaria – chiar in temeiul lui Francovich si Kobler – statul a fost condamnat sa plateasca despagubiri de vreo 350 de mii de euro pentru ca instanta suprema nu si-a indeplinit obligatia de a realiza o trimitere preliminara (iar nu e o noutate – asta fu acum CEVA ANI: http://curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2016-04/fr_2016_reflets1.pdfla pagina 14.), iar Parlamentul bulgar nu si-a indeplinit obligatia de a legifera.

          Nu mai spun ca in Spania, instanta de contencios constitutional ANULEAZA o hotarare daca o instanta ultima in grad nu si-a indeplinit obligatia de a realiza o trimitere preliminara (in anumite conditii evident) – fiind contrar inclusiv Constitutiei. Și nu mai zic – dar chiar deloc nu mai menționez – că în Germania, Curtea Constituțională Federală la fel anulează hotărâri din cauza neîndeplinirii obligației de realizare a unei trimiteri preliminare. Și trimite cauza înapoi la instanța de drept comun, obligând-o să sesizeze CJUE (vezi aici: https://citate.juridice.ro/4977/obligatia-judecatorului-de-a-realiza-o-trimitere-preliminara-incalcarea-dreptului-fundamental-de-acces-la-judecatorul-cjue-si-conditiile-din-penitenciarele-din-romania/) (ah, acum ca e posibil ca instantele de drept comun sa se planga la CJUE de faptul ca sunt obligate de instantele de contencios constitutional nationale sa realizeze trimiteri preliminare – asta este IAR un alt subiect, irelevant pentru incalcare art. 267 TFUE coroborat cu art. 4 (3) TUE pentru neindeplinirea obligatiei de realizare a unei trimiteri preliminare de catre instantele ultime in grad)

          Și să vă zic ce zice doctrina (străină – cea dragă dvs) referitor la această nouă practică a instanțelor constituționale? Cică zice că e un mecanism instituit ca să se asigure că statul nu va fi condamnat de CJUE pentru neîndeplinirea obligației de a trimite („șoc!!!! … n-ai să crezi ce a putut să zică doctrina!!!!”:) ) (nu va pot cita cu titlu si pagina deoarece nu mai dorii sa irosesc timp sa ma apuc sa caut in biblioteca unde am citit asta acum cateva luni)

          Chiar am nevoie de un mecanism sa rezist tentatiei de a va mai raspunde la comentariile de pe JURIDICE, pentru ca eseurile din cartile de filosofie nu m-au ajutat suficient (pare-se). Ajutor! 🙂

          • Dacă nu vrei să „iroseşti” timp, nu mai răspunde, pentru că răspunzi neadecvat. Nu îmi folosesc citatele aleatorii, în 2 secunde, de pe google.
            Şi nu mai da copy/paste, te rog. Mai ales în limbi străine.
            Tratezi cu neseriozitate subiectul.
            Noi discutăm aici despre Tratat şi normele comunitare, nu despre legile interne din Germania şi Spania şi obligaţiile instituite intern de respectivele state.
            Îmi dai exemple de cum operează mecanismul din perspectiva Spaniei şi Germaniei.
            Nu aşa se interpretează legea comunitară, prin prisma legilor naţionale, ci INVERS. Dreptul Uniunii are prioritate, nu legile naţionale.
            Este irelevant cum operează mecanismul instituit de 267(3) în transpunerea internă în Germania.
            Tu discuţi de TRANSPUNEREA lui 267, eu discut din perspectiva comunitară.
            Eu ofer opinia avocatului general din 2016 în care descrie clar că nu există obligaţie, tu spui că ai referinţe din 2017. Din nou, nu oferi niciun citat.
            Imi dai un articol online din lawexplorer, nesemnat, scris de vreun francez care face aceeaşi greşeală logică la fel ca şi tine. Spune: „instanţa este obligată să… DACĂ consideră…”
            Păi dacă instanţa CONSIDERĂ, atunci este o FACULTATE lăsată la considerarea instanţei, nu o obligaţie.
            Eu cred că de aia se retrag britanicii din UE, deoarece au ajuns românii şi francezii să le dea britanicilor lecţii de engleză.
            Varianta persuasivă a Tratatului este cea engleză: când există un conflict lingvistic se face trimitere ÎNTOTDEAUNA la varianta engleză (celelalte variante nu se bucură de persuasiune maximă)
            Întotdeauna în actele oficiale comunitare se indică VARIANTA AUTENTICĂ (de regulă engleză), special pentru referire în caz de conflict în traducere.
            Există o prezumţie destul de puternică în favoarea trimiterilor la CJUE când instanţele naţionale au „îndoieli rezonabile”, dar nu există o obligaţie.
            Este o diferenţă uriaşă.
            https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN-RO/TXT/?uri=CELEX:62014CC0072&fromTab=ALL&from=RO

            • Domnule Kurtyan,

              Mi-am dat seama – probabil – de unde ajungeți la concluzii pe care eu le consider eronate.
              Am impresia că dvs confundați dreptul tuturor instanțelor de a realiza trimiteri preliminare (și deci opțiunea), cu obligația instanțelor ultime în grad de a realiza trimiteri preliminare (care admite excepții de strictă interpretare – și oricum autoritatea de a verifica aceste excepții aparține (și) lui CJUE).
              E regretabil, dar măcar înțeleg sursa acestor comentarii ale dvs.

              Numai bine și promit să nu mai vă citesc comentariile. Ca atare, în cazul în care nu primiți vreun răspuns de la mine atunci când comentați la articole semnate de mine, menționez expres că nu se aplică Qui tacet consentire videtur.

              • Observ că ai schimbat melodia, înseamnă că ai citit textul şi nu ştii cum s-o dai la întors.
                Oricum, tot nu ai înţeles nimic, văd că foloseşti în continuare cuvântul „obligaţie” dar acum ai nuanţat, ca să încerci să dregi busuiocul – cu excepţii şi interpretări.
                Tot nu înţelegi că o „obligaţie” în sarcina instanţei… dar lăsată la interpretarea instanţei nu este o obligaţie, ci doar o RECOMANDARE sau o FACULTATE.
                Ex: Este ca şi cum ai spune că un inculpat este OBLIGAT la pedeapsa închisorii, dar condamnatul este cel care interpretează/decide dacă este obligat sau nu.

                Încerc prin multe exemple să te fac să înţelegi că nu are logică ce spui şi că repeţi greşelile altora, dar se pare că eşti prea consecventă.

                Având în vedere argumentele nefondate, ţie şi se aplică o altă maximă latină:
                „Si tacuisses, philosophus mansisses..”

              • Domnule Kurtyan,

                Vedeți că fu condamnată Franța.
                Să vă spun consecințele acestei condamnări? Mai ales cele pecuniare? 😀

                (of, nici CJUE nu mai știe dreptul Uniunii atât de bine precum știți dvs… să-și dea demisia CJUE! :p)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate