Gabriel Biriș: Soluționarea problemei lipsei de creșe trebuie gândită ca un parteneriat public-privat
25.04.2018 | JURIDICE.ro

Marți, 24 aprilie 2018, avocatul Gabriel Biris, partener fondator BIRIS GORAN, a declarat, in cadrul unei conferinte cu tema „Proiect de tara – Romania 2040”, potrivit business24.ro: „Sunt importante primele 1.000 de zile in viitorul copilului. Are sens, pentru ca sinapsele in creier se fac la inceputul vietii si in timp nu se mai fac atat de multe. Un copil care este bine ingrijit si bine educat prin metode specifice din primele luni are un risc mai mic sa ajunga analfabet functional, decat unul ingrijit de bunici care sunt semi-analfabeti. 75% din nou intratii pe piata fortei de munca in 50 de ani vor avea profesii care azi nu exista. Asta pune presiune pe sistemele educationale. Este important sa adaptam aceste sisteme.
Noi avem o mare problema cu cresele. Nu mai exista in sistem de crese de stat, mai sunt cateva prin Bucuresti si orase mari unde este foarte greu sa intri si oricum sunt extrem de putine. Cresele private sunt si ele putine, dar costa destul de mult. Cam 1.500 de lei este tariful la crese. E deja greu. PSD are in Programul de guvernare sa faca 3.000 de creste. In primii doi ani de guvernare cred ca s-au facut doar 3, iar astea in Bucuresti. Lipsa creselor afecteaza Romania pe doua paliere, unul este al natalitatii. Familiile de tineri profesionisti tot amana decizia de a avea copii. Aici vrem sa stimulam natalitatea, sunt familiile care investesc in copiii lor. Al doilea palier este cel al fortei de munca.
In momentul in care o mamica sta acasa doi ani, se rupe de profesie. Cum facem sa reparam sistemul de crese? Nu poate fi facut decat de catre sectorul privat. Sectorul de stat nu va fi in stare sa refaca sistemul de creste intr-un mod eficient. Sistemul privat costa, evident. Chestiunea asta trebuie gandita ca un parteneriat public-privat. La cresele private costurile sa fie platite de angajator si rambursare de stat prin credit fiscal, adica scazute din impozitele de plata luna de luna, ca sa nu trebuiasca sa finantezi.”