TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

PwC. Ofertele publice inițiale derulate în al doilea semestru din 2017 au îmbunătățit valoarea indicilor de referință ai BVB
25.04.2018 | JURIDICE.ro


Ofertele publice initiale derulate in al doilea semestru din 2017 au imbunatatit valoarea indicilor de referinta ai Bursei de Valori Bucuresti.

– valoarea de piata a companiilor listate la BVB a crescut cu aproape 20% pe parcursul anului 2017
– pe parcursul ultimilor sase ani, investitorii de pe piata de capital au castigat, in medie, cu pana la 12% mai mult comparativ cu investitorii in titlurile de stat
– conjunctura macroeconomica din ultimii 10 ani a afectat preponderent societatile listate la BVB care opereazain sectorul bunurilor de larg consum, al sanatatii si cel al serviciilor financiare si mai putin pe cele din sectorul petrol si gaze si al materiilor prime.

Companiile listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) care opereazain sectorul petrol si gaze si al materiilor prime au fost cele mai reziliente la fluctuatiile ciclurilor economice in perioada 2007-2017, conservand cel mai bine valoarea investitiilor, conform unei analize PwC. Cele mai afectate de conjunctura macroeconomicain ultimii 10 ani au fost societatile din sectorul bunurilor de larg consum, al sanatatii si cel al serviciilor financiare. Studiul intitulat Multiplii de evaluare ai Bursei de Valori Bucuresti si ai pietei locale de M&A a fost realizat de echipa de Evaluare si Analiza Economica a PwC Romania, datele financiare si clasificarea pe sectoare a companiilor avand ca sursa baza de date S&P Capital IQ.

Tendintele analizate la nivel agregat reliefeaza faptul ca multiplii financiari ai companiilor tind sa se deterioreze in perioadele in care economia se contracta, acest fapt confirmand perceptia generala ca multiplii financiari incorporeaza asteptarile investitorilor, care au tendinta de a fi mai optimisti in perioade de crestere economica. In acelasi timp raportul observa, pe baza evolutiei indicilor BET si BET-TR, faptul ca Bursa de Valori Bucuresti (BVB) este foarte dependenta de perceptia asupra riscului de tara, aceasta influentand, de asemenea, si nivelul investitiilor straine. O imbunatatire substantiala a celor doi indici a fost observatain 2017 in urma IPO-urilor din cea de-a doua jumatate a anului, dar si ca urmare a intrarii in componenta indicelui general al BVB a companiei de telecomunicatii Digi Communications N.V. si a lantului de servicii medicale private MedLife.

Sorin Petre, Partener, Servicii de Evaluare si Analiza Economica: „Statul roman poate contribui la dezvoltarea pietei locale de capital prin accelerarea procesului de listare a companiilor detinute. Portofoliul statului in domeniul energiei, al infrastructurii si al transportului, de exemplu, prezinta interes deosebit pentru investitori si ar atrage si mari fonduri ce urmaresc oportunitatile de plasament din regiunea Europei Centrale si de Est. Mai mult decat atat, acest proces ar contribui si la dezvoltarea companiilor de stat, prin infuzia de capital de care vor beneficia, ceea ce le va permite saisi finanteze programele de investitii, contribuind astfel la imbunatatirea infrastructurii de transport aerian sau a celei energetice, fara un cost pentru contribuabili.”

Pe parcursul anului 2017, dintre cele 7 industrii analizate, sectorul energiei electrice a inregistrat cel mai ridicat nivel mediu al capitalizarii bursiere si cel mai ridicat multiplu PER (price to earnings ratio) , in timp ce sectorul serviciilor financiare a inregistrat cel mai scazut multiplu PER.

Ileana Gutu, Senior Manager, Servicii de Evaluare si Analiza Economica, PwC Romania: „De-a lungul celor 10 ani analizati observam o imbunatatire a evolutiei Bursei de Valori Bucuresti, dar dependenta de capitalul strain, in lipsa unor investitori autohtoni puternici, cu exceptia fondurilor private de pensii, este in continuare ridicata. Ameliorarea indicilor bursieri din a doua parte a anului trecut reflecta succesul inregistrat de listarile realizate, fapt care denota nevoia de capital pe bursa bucuresteana. Pe de alta parte, observam ca investitorii de pe piata de capital au castigat in medie cu pana la 12% mai mult decat investitorii in obligatiuni guvernamentale pe parcursul ultimilor 6 ani, ceea ce poate reprezenta un argument suplimentar pentru investitiile pe Bursa.”

Companiile listate pe BVB si-au imbunatatit capitalizarea bursiera cu aproximativ 20% pe parcursul anului 2017, in timp ce indicele BET a marcat o crestere de 16% in acelasi interval de timp.

In anul 2017, capitalizarea BVB a atins un nivel de 90 de miliarde de lei, dar valoarea este in continuare sub maximul de peste 141 de miliarde atins in 2007, in ciuda cresterii numarului de companii listate.

In ceea ce priveste zona de fuziuni si achizitii (M&A), de-a lungul perioadei analizate a fost considerat un esantion de 50 de tranzactii pentru care au existat informatii financiare relevante iar multiplul mediu de EBITDA in perioada analizata a fost de 8.3x. Cel mai ridicat nivel a fost inregistrat in anul 2008, iar cel mai scazut in anul 2010. Multiplul mediu de EBITDA observat in anul 2017 a fost de 7.5x.

Despre raport

Studiul Multiplii de evaluare ai Bursei de Valori Bucuresti si ai pietei locale de M&A prezinta tendintele multiplilor de evaluare pentru 79 de companii listate la Bursa de Valori Bucuresti in perioada 2007-2017. Analiza se centreaza pe sectoarele de petrol si gaze, sanatate, servicii financiare, industrial, bunuri de consum, materii prime si energie electrica. In ceea ce priveste analiza pietei de fuziuni si achizitii (M&A) raportul are la baza 50 de tranzactii finalizate si pentru care au existat informatii relevante.

Despre PwC

Scopul PwC este de a construi incredere in mijlocul societatii si de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din reteaua PwC ajuta organizatiile si indivizii sa creeze valoarea adaugata de care au nevoie. PwC este o retea de firme prezentain 158 de tari cu mai mult de 236.000 de specialisti dedicati oferirii de servicii de calitate de audit, consultanta fiscalasi consultanta pentru afaceri.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate