CCR pendinte: art. 134 pct. (2) și art. 135 alin. (1) și (2) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social
26 aprilie 2018 | Mihaela MAZILU-BABEL, Andrei Alexandru MARCU
În data de 24.04.2018 s-a constituit un nou dosar (593D/2018) pe rolul Curţii Constituţionale, urmând a fi analizate dispoziţiile art. 134 pct. (2) și ale art. 135 alin. (1) și (2) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social (cauza Sindicatul Liber „Educația” Galați).
Conform motorului de căutare de pe pagina Curții Constituționale, acesta este primul dosar în care aceste dispoziții formează obiectul unui control de constituționalitate.
Instanţa de trimitere este Tribunalul Galați, care a și respins acțiunea principală a autorului excepției. Iar pe portal se mai menționează și următoarele, la un termen ulterior:
Admite cererea de completare formulată de reclamanta SINDICATUL LIBER „EDUCAŢIA” GALAŢI în contradictoriu cu pârâtă INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ GALAŢI, completează Sentinţa Civilă nr.317/13.03.2018, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosar nr.3451/121/2017, în sensul că: Admite cererea privind excepţia de neconstituţionalitate.
Dispoziţiile criticate au următorul conţinut normativ:
Art. 134 (extras)
Părţile contractului colectiv de muncă sunt angajatorul sau organizaţia patronală şi angajaţii, prin organizaţiile sindicale, reprezentaţi după cum urmează:
2. Angajaţii:
a) la nivel de unitate, de către sindicatele legal constituite şi reprezentative. În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ, reprezentarea se face de către federaţia la care este afiliat sindicatul, dacă federaţia este reprezentativă la nivelul sectorului din care face parte unitatea; acolo unde nu sunt constituite sindicate, de către reprezentanţii aleşi ai angajaţilor;
b) la nivelul grupurilor de unităţi şi al sectoarelor de activitate, de către organizaţiile sindicale legal constituite şi reprezentative potrivit legii;
c) la nivelul instituţiilor bugetare şi al autorităţilor şi instituţiilor publice care au în subordine sau în coordonare alte persoane juridice care angajează forţă de muncă, de către organizaţiile sindicale reprezentative potrivit legii.
Art. 135 (extras)
(1) În unităţile în care nu există sindicate reprezentative negocierea contractului colectiv de muncă se face după cum urmează:
a) dacă există un sindicat constituit la nivel de unitate, afiliat la o federaţie sindicală reprezentativă în sectorul de activitate din care face parte unitatea, negocierea se face de către reprezentanţii federaţiei sindicale, la solicitarea şi în baza mandatului sindicatului, împreună cu reprezentanţii aleşi ai angajaţilor;
b) dacă există un sindicat neafiliat la o federaţie sindicală reprezentativă în sectorul de activitate din care face parte unitatea sau nu există niciun sindicat, negocierea se face numai de către reprezentanţii angajaţilor.
(2) În cazul în care la nivelul grupului de unităţi nu există organizaţii sindicale reprezentative care să reprezinte cel puţin jumătate din numărul total de angajaţi ai grupului de unităţi, la negocierea contractului colectiv de muncă salariaţii sunt reprezentaţi după cum urmează:
a) de către reprezentanţii mandataţi de organizaţiile sindicale reprezentative din cadrul fiecărei unităţi care au decis constituirea grupului;
b) pentru unităţile membre ale grupului în care nu există sindicate reprezentative, dar există sindicate afiliate la federaţii sindicale reprezentative în sectorul de activitate în care s-a constituit grupul, angajaţii sunt reprezentaţi de către federaţiile sindicale respective, în baza solicitării şi mandatului sindicatelor, şi de reprezentanţii angajaţilor din respectivele unităţi.
Dispozițiile din Constituție în raport de care se va efectua controlul de constituționalitate au următorul conținut normativ:
Art. 1 (extras) – Statul român
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
Art. 9 – Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale
Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor.
Art. 16 (extras) – Egalitatea în drepturi
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
Art. 40 (extras) – Dreptul de asociere
(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.
Art. 41 (extras) – Munca şi protecţia socială a muncii
(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.
Mulțumim pe această cale Tribunalului Galați pentru faptul că precizează pe pagina dosarului și dispozițiile din Constituție în raport de care se va realiza controlul de constituționalitate. Nu înțelegem de ce nu se poate impune, la nivel normativ, obligația ca această mențiune să fie realizată pe pagina dosarelor tuturor instanțelor din România care acceptă trimiterea unei excepții de neconstituționalitate.
Andrei Alexandru Marcu (text și selecție)
Student, Facultatea de Drept, Universitatea „Ovidius” Constanţa
dr. Mihaela Mazilu-Babel (coordonator)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro