CyberlawDrept civilDrept constituţionalUEBusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporate
ComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
Print Friendly, PDF & Email

ICCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Infracţiunea de părăsire a locului accidentului

26.04.2018 | Andrei PAP
Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 24 aprilie 2018 a fost publicată Decizia nr. 5/2018 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 8.618/279/2016, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea de ședință din data de 31 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 8.618/279/2016, Curtea de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea dezlegării următoarelor chestiuni de drept:

-dacă pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal cu trimitere la dispozițiile art. 75 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, este necesar ca victima accidentului să prezinte leziuni consemnate într-un act medical, cuantificabile (rănirea) într-un număr de zile de îngrijiri medicale sau nu, în orice situație, dacă este necesară existența unui certificat medico-legal;

-ce se înțelege prin termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, din punct de vedere juridic, având în vedere că Dicționarul explicativ al limbii române definește rana ca fiind o „ruptură internă sau exterioară a țesutului unei ființe vii, sub acțiunea unui agent distrugător; leziune, plagă”.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

Infracțiunea de părăsire a locului accidentului este prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal și se regăsește în titlul VII – Infracțiuni contra siguranței publice, capitolul II – Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Astfel, conform art. 338 alin. (1) din Codul penal:

„Părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.”

Sintagma „accident de circulație” este definită de dispozițiile art. 75 lit. a) -c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind „evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții:

a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc;

b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale;

c) în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare”.

Potrivit cauzei justificative speciale prevăzute de art. 338 alin. (3) lit. a) din Codul penal: „Nu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului când: a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale”.

Per a contrario, fapta constituie infracțiune numai în ipoteza în care accidentul produce consecințe vătămătoare asupra unei persoane.

Dispozițiile art. 338 alin. (3) lit. b) -d) din Codul penal prevăd și alte împrejurări în care fapta nu constituie infracțiune (cauze de tipicitate negativă sau de excludere a infracțiunii):

-conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuși persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistență medicală necesară și la care a declarat datele personale de identitate și numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;

-conducătorul autovehiculului cu regim de circulație prioritară anunță de îndată poliția, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unității de poliție pe a cărei rază de competență s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;

-victima părăsește locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție.

Obiectul juridic principal al infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal este reprezentat de relațiile sociale privind siguranța circulației pe drumurile publice, care presupun prezența la fața locului a celui implicat în accidentul rutier. În subsidiar sunt protejate și relațiile sociale privind înfăptuirea justiției, întrucât părăsirea locului accidentului poate impieta asupra stabilirii modului în care s-a produs accidentul, dar și asupra tragerii la răspundere a persoanelor vinovate.

Infracțiunea are o situație premisă ce constă în producerea unui accident de circulație.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal constă în acțiunea de părăsire a locului accidentului, care se poate realiza în două modalități, respectiv printr-un act de comisiune, ce presupune plecarea efectivă de la locul accidentului și prin acte de omisiune – neîntoarcere la locul accidentului a persoanei care l-a părăsit legal, în baza dispozițiilor art. 338 alin. (3) lit. b) și c) din Codul penal ori neoprirea la locul accidentului.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale privitoare la siguranța circulației pe drumurile publice, dar și pentru relațiile sociale privind înfăptuirea justiției.

Legătura de cauzalitate între acțiunea incriminată de lege și urmarea imediată nu mai trebuie dovedită, întrucât rezultă din materialitatea faptei.

În ce privește latura subiectivă se constată că fapta poate fi comisă cu intenție, directă sau indirectă. Desigur, pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, autorul trebuie să aibă și reprezentarea „rănirii” uneia sau a mai multor persoane (deși această urmare a accidentului se produce din culpă), căci, independent de comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 din Codul penal, „rănirea” constituie o condiție de tipicitate a infracțiunii de părăsirea locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal.

Este important să nu se facă o confuzie între: pe de o parte, elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal, care constă în părăsirea fără încuviințare a locului accidentului și care se comite cu intenție directă sau indirectă, iar, pe de altă parte, producerea accidentului de circulație, care constituie situația premisă a infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal și care, întotdeauna, are loc din culpă. De asemenea, urmarea imediată a infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal, care constă într-o stare de pericol, nu trebuie confundată cu urmările produse prin accidentul de circulație (deces, rănirea uneia sau a mai multor persoane).

Dispozițiile art. 338 alin. (1) din Codul penal nu prevăd cu exactitate condițiile în care producerea unui accident de circulație generează obligația de a nu părăsi locul accidentului, așa încât definirea acestei infracțiuni se face prin trimitere la legislația extrapenală, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care constituie reglementarea-cadru în materia circulației pe drumurile publice.

Drept urmare, elementele de tipicitate ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului sunt stabilite prin interpretarea sistematică a prevederilor relevante din cele două acte normative.

Astfel, dispozițiile art. 338 alin. (1) din Codul penal se completează cu art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare -, în ce privește definiția „accidentului de circulație”. Luând în considerare cauza justificativă specială prevăzută de art. 338 alin. (3) lit. a) din Codul penal, rezultă că situația premisă a infracțiunii are în vedere, în mod necesar, consecințe vătămătoare constând în decesul sau rănirea uneia sau a mai multor persoane.

Așa fiind, infracțiunea de părăsire a locului accidentului, în accepțiunea art. 338 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 75 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu poate fi considerată săvârșită cu întrunirea tuturor elementelor de tipicitate decât atunci când este realizată și cerința obiectivă a rănirii, ce caracterizează, alături de alte elemente, situația premisă a acestei infracțiuni.

Noțiunea de „rănire” nu are o definiție juridică. Nu este explicată în Codul penal în titlul X – Înțelesul unor termeni sau expresii în legea penală și nici în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului, nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pe de altă parte, această noțiune nu a dobândit un înțeles juridic, consacrat în doctrină sau prin jurisprudență (problema are caracter de noutate, fiind determinată de modificarea tiparului de incriminare a infracțiunii de părăsirea locului accidentului, prin reglementarea acesteia în art. 338 din Codul penal).

Prin această modificare a infracțiunii de părăsire a locului accidentului, odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod penal, legiuitorul a ales să nu utilizeze noțiuni consacrate, prin referire la urmările specifice infracțiunilor contra integrității corporale sau sănătății [art. 193 alin. (1) din Codul penal – lovirea sau alte violențe; art. 196 din Codul penal – vătămarea corporală din culpă, care face trimitere la urmările prevăzute deart. 193 alin. (2) din Codul penal – lovirea sau alte violențe și la art. 194 din Codul penal – vătămarea corporală].

Anterior, conform art. 89 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, condițiile accidentului de circulație erau prevăzute chiar în conținutul normei de incriminare: „accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni”.

Se constată, așadar, că, în vechea reglementare, legiuitorul a utilizat sintagma vătămarea integrității corporale ori a sănătății unei persoane care, prin Decizia în interesul legii nr. LXVI/2007 (66/2007) – publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, a fost interpretată în sensul că se referă doar la vătămările ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum și la celelalte urmări prevăzute în art. 182 alin. 2 din Codul penal din 1968, care reglementa infracțiunea de vătămare corporală gravă.

Prin introducerea art. 338 alin. (1) din Codul penal, tiparul de incriminare a infracțiunii de părăsire a locului accidentului a fost modificat prin eliminarea necesității ca în urma accidentului să fi rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau a mai multor persoane ori ca acesta să se fi produs ca urmare a unei infracțiuni. Elementele de caracterizare a accidentului de circulație nu au mai fost prevăzute în Codul penal, urmând să se aplice dispozițiile art. 75 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Dată fiind această modificare legislativă, dar și modificarea conținutului constitutiv al infracțiunilor de vătămare corporală și vătămare corporală din culpă, la care decizia pronunțată în interesul legii făcea trimitere, luând în considerare dispozițiile art. 4741 din Codul de procedură penală, se constată că Decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr. LXVI/2007 (66/2007) nu mai produce efecte. Drept urmare, dezlegarea dată prin această decizie nu mai este aplicabilă în interpretarea normei de incriminare cuprinsă în art. 338 alin. (1) din Codul penal.

Faptul că, potrivit legii noi, legiuitorul a ales să nu mai condiționeze existența infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal de vătămare a integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane nu constituie un argument concludent în sensul că a dorit să extindă incidența infracțiunii la orice accident de circulație, indiferent de gravitatea și urmările acestuia. Intenția legiuitorului nu poate fi interpretată în sensul unei extinderi nelimitate, indiferent de caracterizarea accidentului de circulație, căci noile condiții nu au mai fost prevăzute în Codul penal, dar se regăsesc în dispozițiile art. 75 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În realitate, legiuitorul a ales să impună limitele prevăzute de această normă specială, care reglementează condițiile pe care trebuie să le îndeplinească accidentul de circulație, printre care se regăsește și cea privind decesul sau rănirea uneia sau a mai multor persoane.

În altă ordine de idei, s-ar putea considera că definirea noțiunii de „rănire” se poate realiza prin interpretarea teleologică, respectiv prin raportare la valorile sociale protejate și scopul incriminării. În acest sens sunt considerate relevante opiniile exprimate în doctrină referitor la infracțiunea prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal, potrivit cărora:

-„valoarea socială protejată se deduce din rațiunea incriminării. În principal se urmărește reprimarea unui comportament susceptibil să afecteze înfăptuirea justiției, prin îngreunarea aflării adevărului. În subsidiar, textul are ca obiectiv diminuarea consecințelor accidentului de circulație prin implicarea activă a participantului la respectivul accident de circulație” (S. Bogdan, D. A. Șerban, G. Zlati, Noul Cod penal, Partea specială. Analize, explicații, comentarii. Perspectiva clujeană, Ed. Universul juridic, București, 2014, pag. 612);

-„cuprinderea unor asemenea fapte în sfera ilicitului penal a fost necesară, altfel siguranța circulației pe drumurile publice ar fi fost periclitată în mod indirect prin posibilitatea participanților la un accident rutier de a (…) pleca de la locul faptei, îngreunând astfel sau făcând imposibilă tragerea la răspundere (penală sau civilă) a persoanelor vinovate” (C. Rotaru în Curs universitar, Drept penal. Partea specială II, Curs tematic, Ed. C.H. Beck, București, 2016, pag. 433).

Pornind de la obiectul juridic al infracțiunii de părăsire a locului accidentului și de la rațiunea incriminării – inclusiv prezervarea mijloacelor de probă care să permită tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de producerea accidentului, s-ar putea considera că prin introducerea art. 338 alin. (1) din Codul penal, legiuitorul a înțeles să aibă în vedere orice urmări, inclusiv cele de o gravitate redusă, neevaluate printr-un număr de zile de îngrijiri medicale (o opinie în acest sens a fost, de altfel, formulată în doctrină: C. Rotaru în Curs universitar, Drept penal. Partea specială II, Curs tematic, Ed. C.H. Beck, București, 2016, pag. 436).

Totuși, nu trebuie să se piardă din vedere că prioritară este regula interpretării gramaticale sau literale (ce implică analiza textului de lege), că dispozițiile de drept penal sunt de strictă interpretare și, nu în ultimul rând, că trebuie să se țină cont de necesitatea interpretării acestor dispoziții în acord cu respectarea principiului previzibilității normei de incriminare, cu atât mai mult cu cât, prin cele trei decizii mai sus-menționate, Curtea Constituțională a stabilit că norma de incriminare cuprinsă în dispozițiile art. 338 alin. (1) din Codul penal este constituțională, respectând condițiile de previzibilitate.

Aplicând principiul interpretării după scopul normei (interpretare teleologică), s-ar putea considera că norma de incriminare vizează orice situație care ar putea genera o vătămare fizică a unei persoane.

Acesta poate constitui un argument de lege ferenda, însă, o atare concluzie este îndepărtată de conținutul textului de lege în vigoare și, implicit, de voința legiuitorului, care nu caracterizează accidentul de circulație de o manieră generală, prin referire la simpla implicare a unor persoane în evenimentul rutier, ci indică o urmare concretă – rănirea, ce reprezintă producerea unui rezultat vătămător pentru integritatea corporală a uneia sau a mai multor persoane.

În acest context este considerat relevant și punctul de vedere al specialiștilor Facultății de Drept din cadrul Universității „Nicolae Titulescu” din București, potrivit căruia: „condițiile principiului legalității incriminării vizează, inter alia, necesitatea ca interpretarea legii penale să fie concordantă cu voința legiuitorului, adică să nu fie interpretată nici extensiv, nici restrictiv (lex stricta). Din esența principiului legalității rezultă că legea penală se interpretează restrictiv”.

Or, interpretarea teleologică conduce la o concluzie contrazisă chiar de către textul analizat, așa încât nu poate fi primită. Mergând pe această linie de gândire s-ar ajunge la concluzia că, exceptând situațiile prevăzute deart. 338 alin. (3) din Codul penal, obligația conducătorului vehiculului de a nu părăsi locul unde s-a produs evenimentul rutier ar fi nelimitată, căci, pentru a evita tragerea la răspundere penală, indiferent de urmările aparente ale accidentului, conducătorul vehiculului ar trebui să nu părăsească locul unde s-a produs evenimentul rutier, pentru ca, mai apoi, să se stabilească dacă a avut loc sau nu un accident de circulație în sensul art. 338 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 75 lit. b) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prioritar, înainte de aplicarea oricărei alte metode de interpretare a dispoziției legale, se impune interpretarea literală, pornind de la sensul cuvintelor folosite.

În conformitate cu art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „dacă o noțiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înțelesuri diferite, semnificația acestuia în context se stabilește prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispozițiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, și devine obligatoriu pentru actele normative din aceeași materie.”

Cum nu este vorba despre utilizarea unei terminologii juridice, înțelesul noțiunii de rănire nefiind explicat prin norme de drept substanțial penal și nici consacrat în doctrină sau prin jurisprudență, definirea acestui termen utilizat într-o prevedere legală de incriminare nu poate fi alta decât cea din limbajul obișnuit, pornind de la înțelesul curent al noțiunii.

Această concluzie este susținută și de prevederile art. 36 alin. (3) și (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora termenii de specialitate pot fi utilizați numai dacă sunt consacrați în domeniul de activitate la care se referă reglementarea; redactarea textelor se face prin folosirea cuvintelor în înțelesul lor curent din limba română modernă, cu evitarea regionalismelor; redactarea este subordonată dezideratului înțelegerii cu ușurință a textului de către destinatarii acestuia.

Drept urmare, împrejurarea că în cazul infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal, pentru a indica urmările accidentului de circulație, legiuitorul nu a folosit niciunul din termenii care se regăsesc în conținutul infracțiunilor contra integrității corporale sau sănătății (lovire, suferințe fizice, leziuni traumatice, vătămare corporală, vătămarea integrității corporale), nu este un argument pentru a considera că sensul noțiunii de rănire este unul extrem de larg, care include orice suferință fizică ce a fost cauzată unei persoane, indiferent de tipul, intensitatea sau gravitatea acesteia.

Dimpotrivă, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, rana este vătămare de o anumită intensitate, respectiv o „ruptură internă sau exterioară a țesutului unei ființe vii, sub acțiunea unui agent distrugător; leziune, plagă”. În plus, faptul că legiuitorul nu a folosit noțiuni cu înțeles mai larg, de tipul „lovire” – consacrat în art. 193 alin. (1) din Codul penal, ce constituie urmarea cea mai ușoară (minimală) a unei agresiuni corporale, conduce la concluzia că urmarea la care art. 338 alin. (1) din Codul penal face trimitere la art. 75 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, presupune o anumită specificitate și gravitate.

Diferențele de înțeles între noțiuni, astfel cum sunt definite în Dicționarul explicativ al limbii române, evidențiază faptul că rănirea constituie o vătămare fizică de o anumită consistență, diferită de simpla lovire sau de rezultatul acțiunii de lovire, ceea ce conduce la concluzia că, pentru a caracteriza accidentul de circulație, legiuitorul nu a avut în vedere suferințele fizice minore.

Aceste diferențe sunt evidențiate de definițiile date în Dicționarul explicativ al limbii române, după cum urmează:

LOVIRE, loviri, s. f. Acțiunea de a (se) lovi și rezultatul ei. ♦ Infracțiune care constă în atingerea corpului unei persoane prin acte de violență fizică.

LOVI, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. A bate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de. . . ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

A LOVI ~esc 1. tranz. 1) A atinge cu putere. 2) A atinge în mod violent (și repetat), producând durere (cu mâna sau cu un obiect). 3) A atinge din întâmplare (fără violență). RĂNIRE, răniri, s. f. Acțiunea de a (se) răni și rezultatul ei. – V. răni.

RĂNIRE s. (MED.) (livr.) lezare, (pop.) vătămare.

RANĂ, răni, s. f. 1. Ruptură internă sau exterioară a țesutului unei ființe vii, sub acțiunea unui agent distrugător; leziune, plagă.

RUPTURĂ, rupturi, s. f. 1. Faptul de a se rupe; întrerupere a continuității materiei.

RUPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți

RĂNI, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti.

A RĂNI ~esc tranz. 1) A vătăma printr-o rană; a leza; a traumatiza. 2) fig. A îndurera printr-o traumă psihică; a traumatiza. / < sl. Raniti

RĂNI vb. (MED.) (livr.) a (se) leza, (rar) a (se) vulnera, (pop.) a (se) vătăma, (reg.) a (se) săgni, (Transilv. și Ban.) a (se) prizări, (înv.) a (se) plăgui. (S-a ~ la mână.).

Drept urmare, noțiunea de rănire din art. 75 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu poate avea ca înțeles orice suferință fizică ori atingerea minimă adusă integrității corporale sau sănătății unei persoane, indiferent de gravitate, sau orice tip de leziune.

Deși gravitatea leziunilor traumatice produse sau afectarea sănătății victimei nu este condiționată, în mod expres, de evaluarea prin zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, terminologia folosită de legiuitor conduce la concluzia că este vorba despre o consecință de o anumită gravitate, superioară ca intensitate urmării specifice acțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (1) din Codul penal, deci, pentru a fi îndeplinită cerința prevăzută de art. 75 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este necesar să se stabilească, cel puțin, producerea unei leziuni traumatice cuantificată printr-un număr de zile de îngrijiri medicale, ceea ce ar corespunde urmărilor specifice infracțiunii prevăzute de art. 193 alin. (2) din Codul penal.

O asemenea concluzie a fost exprimată și în doctrină, în sensul că „noțiunea de rănire subliniază ideea de leziune corporală, motiv pentru care ar trebui să existe cel puțin o zi de îngrijiri medicale în ceea ce o privește pe victimă, astfel încât fapta să fie tipică. Credem că aceasta este singura interpretare rațională. Rănirea este mai aproape de leziunea traumatică prevăzută de art. 193 alin. (2) NCP – Noul cod penal, s.n., o simplă echimoză nu implică per se necesitatea unor îngrijiri medicale” (S. Bogdan, D. A. Șerban, G. Zlati, Noul Cod penal, Partea specială. Analize, explicații, comentarii. Perspectiva clujeană, Ed. Universul juridic, București, 2014, pag. 614).

În concluzie, „rănirea”, în sensul dispozițiilor art. 338 alin. (1) cu referire laart. 75 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu constă în orice suferință fizică, ci, cel puțin, în leziuni traumatice sau în afectarea sănătății unei persoane, urmări a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puțin o zi), după caz, în una din urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a), c), d) și e) din Codul penal.

Această interpretare corespunde sensului comun al termenului de „rănire”, astfel cum este enunțat de Dicționarul explicativ al limbii române, ceea ce asigură respectarea condiției de previzibilitate a legii penale, având în vedere că noțiunea de „rănire” reprezintă un reper obiectiv de conformare a conduitei destinatarului normei de incriminare. Drept urmare, nu se poate considera că prin această explicitare a normei de incriminare, obligația de a nu părăsi locul accidentului ar fi lăsată la liberul arbitru al conducătorului auto.

Modalitatea de dovedire a producerii acestor urmări ce caracterizează accidentul de circulație ca situație premisă (latura obiectivă a infracțiunii), dar și a posibilității inculpatului de a constata existența urmărilor (latura subiectivă a infracțiunii) constituie chestiuni ce țin de stabilirea situației de fapt în fiecare caz în parte, respectiv de analiza materialului probator, ce trebuie efectuate de instanța de judecată învestită cu respectiva cauză, fără să aibă legătură cu definirea, la nivel abstract, a tiparului de incriminare a infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal. Drept urmare, aceste chestiuni nu pot face obiectul dezlegării unor chestiuni de drept, conform art. 475 din Codul de procedură penală.

De lege ferenda se impune intervenția legiuitorului, fie prin modificarea art. 338 alin. (1) din Codul penal, prin menționarea în conținutul normei de incriminare a tuturor elementelor de tipicitate, inclusiv a consecințelor accidentului de circulație, fie prin definirea noțiunii de „rănire” în titlul X – Înțelesul unor termeni sau expresii în legea penală.

Necesitatea acestui demers este susținută și de rațiuni de tehnică legislativă, cu atât mai mult cu cât, spre deosebire de art. 338 alin. (1) din Codul penal, în care nu se menționează urmările accidentului de circulație, în conținutul alin. (2) al aceluiași articol, care reglementează infracțiunea de modificare a stării locului sau de a șterge urmele accidentului de circulație (sancționată cu aceeași pedeapsă), se face vorbire expresă de vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane..

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 8.618/279/2016, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: „Ce se înțelege prin termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal privind infracțiunea de părăsire a locului accidentului?”.

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal privind infracțiunea de părăsire a locului accidentului, stabilește că termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, se interpretează în sensul de „leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puțin o zi) ori printr-una din urmările prevăzute deart. 194 alin. (1) lit. a), c), d) și e) din Codul penal”.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivitart. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2018.”

Andrei Pap
Avocat colaborator SVS & PARTNERS


Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.