Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Întrebare preliminară cu privire la modul de calcul al dobânzii la sumele ce trebuie restituite de autoritatea fiscală, sume percepute în temeiul unei legislații declarate a fi contrară dreptului UE. UPDATE: Hotărârea CJUE
29.04.2020 | Mihaela MAZILU-BABEL

JURIDICE - In Law We Trust
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

23 aprilie 2020: Curtea declară:

1) Dreptul Uniunii și în special principiile efectivității și neutralității fiscale trebuie interpretate în sensul că se opun practicii unui stat membru care constă în calcularea dobânzilor aferente excedentelor de taxă pe valoarea adăugată (TVA) deductibilă reținute de acest stat membru după trecerea unui termen rezonabil, cu încălcarea dreptului Uniunii, prin aplicarea unei rate care corespunde ratei de referință a băncii centrale naționale, atunci când, pe de o parte, această rată este mai mică decât cea pe care o persoană impozabilă care nu este o instituție de credit ar trebui să o plătească pentru a împrumuta o sumă egală cu cuantumul menționat și, pe de altă parte, dobânzile aferente excedentelor de TVA în discuție curg într‑o anumită perioadă de declarare, fără aplicarea unei dobânzi pentru a compensa persoanei impozabile deprecierea monetară provocată de scurgerea timpului în urma acestei perioade de declarare până la plata efectivă a acestor dobânzi.

2) Dreptul Uniunii și în special principiile efectivității și echivalenței trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei practici a unui stat membru care supune unui termen de prescripție de cinci ani cererile de plată a dobânzilor aferente excedentului de taxă pe valoarea adăugată deductibilă reținut ca urmare a aplicării unei dispoziții naționale considerate contrară dreptului Uniunii.

3) Dreptul Uniunii și în special principiul efectivității trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei practici a unui stat membru care, în primul rând, condiționează plata unei dobânzi de întârziere datorate ca urmare a faptului că administrația fiscală nu a efectuat, în termenul stabilit, plata unei creanțe datorate cu titlu de rambursare a unui excedent de taxă pe valoarea adăugată reținut cu încălcarea dreptului Uniunii de introducerea unei cereri specifice, deși, în alte cazuri, o astfel de dobândă se acordă din oficiu, și, în al doilea rând, aplică această dobândă de la data expirării termenului de 30 sau de 45 de zile acordat administrației pentru soluționarea unei asemenea cereri, iar nu de la data la care acest excedent a fost constituit.

:: hotărârea CJUE

***

13 septembrie 2019: Avocatul general propune:

„(1) Principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat, într‑o situație precum cea descrisă de aceste instanțe, ca opunându‑se unei practici naționale de a calcula dobânzile datorate pentru a compensa prejudiciul cauzat ca urmare a aplicării condiției de plată a contraprestației pe baza unei rate corespunzătoare celei aplicate de banca centrală competentă principalelor operațiuni de refinanțare, fie fără a majora această rată pentru a reflecta rata pe care o persoană impozabilă care nu reprezintă o instituție de credit ar fi putut să o obțină pentru a împrumuta aceeași sumă, fie fără a prevedea niciun fel de dobânzi pentru a compensa eroziunea monetară privind valoarea compensației datorate, atunci când aceasta din urmă a fost calculată la data la care respectivul prejudiciu a devenit definitiv.

(2) Principiile eficacității și al echivalenței măsurilor de remediere trebuie să fie interpretate ca neopunându‑se unei practici naționale care, în circumstanțe precum cele din litigiile principale, consideră ca fiind data de început a calculului dobânzilor de întârziere datorate pentru plata cu întârziere a despăgubirii, nu data la care dobânzile plătite cu titlu de compensație pentru prejudiciul principal au devenit prima dată exigibile, ci o dată ulterioară, cu condiția ca, pe de o parte, această dată să nu fie amânată în plus față de un termen rezonabil ulterior recunoașterii obligației de plată a acestei compensații și, pe de altă parte, ca același termen să se aplice și în caz de plată tardivă a unei compensații întemeiate exclusiv pe încălcarea unei norme a dreptului național.

(3) Principiile eficacității și al echivalenței trebuie să fie interpretate în sensul că nu se opun unei practici naționale care impune persoanelor impozabile să introducă o cerere distinctă atunci când solicită plata dobânzilor de întârziere, cu condiția ca această cerință să se aplice fără diferenţiere, indiferent dacă prejudiciul aflat la originea datoriei a cărei plată este tardivă a luat naștere dintr‑o încălcare a dreptului Uniunii sau dintr‑o încălcare a dreptului național.

(4) Principiile eficacității și al echivalenței trebuie să fie interpretate în sensul că nu se opun unei practici naționale potrivit căreia dobânzile de întârziere pot fi acordate numai dacă o persoană impozabilă a depus o cerere al cărei conținut nu se referă la plata compensației datorate pentru toate prejudiciile cauzate ca urmare a aplicării condiției de plată a contraprestației, ci la recuperarea, la data abrogării acestei condiții, a excedentului de TVA deductibil existent la acea dată, cu condiția ca, pentru a depune o astfel de cerere, persoana impozabilă să nu fie obligată să dețină încă, la acea dată, un excedent de TVA deductibil și ca o astfel de cerință să se aplice și în caz de plată tardivă a unei compensații pentru încălcarea dreptului național.

(5) Principiile eficacității și al echivalenței trebuie să fie interpretate în sensul că nu se opun unei practici naționale potrivit căreia dobânzile de întârziere se aplică numai în privința cuantumului pierderii financiare care a survenit în perioada de raportare a TVA‑ului anterioară formulării cererii, cu condiția ca termenul de prescripție astfel stabilit de practica națională să nu fie prea scurt, pentru a permite unei persoane rezonabil de atente și de avizate să depună o cerere de plată a dobânzilor de întârziere, ca respectiva condiție să nu se aplice retroactiv și ca aceasta să se aplice deopotrivă în caz de plată tardivă a unei creanțe care ia naștere din încălcarea unei norme de drept național.

(6) Principiile eficacității și al echivalenței trebuie să fie interpretate ca opunându‑se unei practici naționale care privează în mod definitiv persoanele impozabile de posibilitatea de a solicita dobânzi de întârziere ca urmare a faptului că respectiva condiție de plată a contraprestației era în vigoare la momentul aplicării sale. Aceste principii nu se opun însă unei practici naționale care privează în mod definitiv persoana impozabilă de posibilitatea de a solicita dobânzi de întârziere ca urmare a faptului că termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de cereri a expirat, cu condiția ca acest termen de prescripție (i) să nu fie nejustificat de scurt și (ii) să se aplice de asemenea plăților tardive ale datoriilor referitoare la prejudiciul cauzat de o dispoziție care încalcă o normă națională.” (notă MMB: traducerea realizată în limba română nu este în conformitate cu noțiunile de drept din alte versiuni lingvistice. De exemplu: în alte versiuni lingvistice avem principiul aplicării prioritare, și nu principiul suprameției. Totodată, în alte traduceri în limba română – majoritare – avem principiul efectivității și nu principiul eficacității)

:: concluzii AG

***

27 aprilie 2018: Judecătorul maghiar se întreabă cu privire la calculul dobânzii la sumele ce trebuie restituite de autoritatea fiscală (C-13/18 Sole-Mizo).

Situația de fapt:
1. fiscalitate
2. avem o practică a unui stat membru prin care, în demersurile de examinare a dispozițiilor relevante în materie de dobânzi de întârziere, se pornește de la premisa că autoritatea fiscală națională nu a săvârșit o încălcare (abținere de a acționa) – adică nu a provocat o întârziere în ceea ce privește plata părții nerecuperabile a taxei pe valoare adăugată (denumită în continuare „TVA”) […] aferentă achizițiilor neplătite ale persoanelor impozabile – întrucât la data deciziei autorității fiscale naționale, reglementarea națională contrară dreptului Uniunii era în vigoare, iar incompatibilitatea cerinței prevăzute de această reglementare cu dreptul Uniunii a fost constatată abia ulterior de Curtea de Justiție;
3. avem o practică a unui stat membru care, în aplicarea normelor relevante în materie de dobânzi de întârziere, face distincție după cum nerambursarea taxei de către autoritatea fiscală națională a avut loc cu respectarea legislației naționale în vigoare în acel moment, care, în plus, era contrară dreptului Uniunii sau cu încălcarea acesteia, identificând în ceea ce privește rata dobânzilor datorate pentru TVA-ul a cărui rambursare nu a putut fi solicitată într-un termen rezonabil din cauza unei cerințe din dreptul național declarată contrară dreptului Uniunii de către Curtea de Justiție, două perioade delimitate, astfel încât:
3.1. pentru prima perioadă, persoanele impozabile au dreptul la dobânzi de întârziere doar la rata de referință a băncii centrale, având în vedere că, întrucât reglementarea maghiară contrară dreptului Uniunii era încă în vigoare la data respectivă, autoritățile fiscale maghiare nu au acționat în mod nelegal prin neautorizarea plății, într-un termen rezonabil, a TVA-ului inclus în facturi, în timp ce
3.2. pentru a doua perioadă trebuie achitată o dobândă echivalentă dublului ratei de referință a băncii centrale – aplicabilă, în plus, în cazul întârzierii în ordinea juridică a statului membru vizat – însă numai pentru plata tardivă a dobânzilor de întârziere aferente primei perioade.
4. avem o practică a unui stat membru în temeiul căreia, în ceea ce privește TVA-ul nerambursat, autoritatea fiscală plătește dobânzi la rata de referință (simplă) a băncii centrale în cazul încălcării dreptului Uniunii, dar la dublul ratei de referință a băncii centrale în cazul încălcării dreptului național.
5. necesitatea de a afla dacă dreptul UE relevant se opune acestor practici naționale.

Dispoziții invocate a fi incidente:
1. dispozițiile dreptului Uniunii per se;
2. prevederile Directivei 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006, și mai ales art. 183;
3. principiul efectivității, al efectului direct, al echivalenței, și al proporționalității.

dr. Mihaela Mazilu-Babel


Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.