CJUE. C‑80/17, Fundo de Garantia Automóvel vs. Alina Juliana. RCA. Noțiunea „pagube produse de vehicule”. Concluziile Avocatului General

Cerere de decizie preliminară — Asigurare de răspundere civilă auto — Obligația de asigurare — Domeniu de aplicare — Noțiunea „pagube produse de vehicule”

Propunerile Avocatului General:

Prima întrebare
Articolul 3 din Directiva 72/166/CEE a Consiliului din 24 aprilie 1972 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto și introducerea obligației de asigurare a acestei răspunderi (în vigoare la data accidentului) trebuie interpretat în sensul că obligația încheierii unui contract de asigurare de răspundere civilă auto există și în situațiile în care, ca urmare a deciziei proprietarului, vehiculul este imobilizat pe o proprietate privată, în afara drumurilor publice, dar fără să fi fost întreprinse formalitățile administrative pentru a radia în mod oficial vehiculul. Statele membre au sarcina să stabilească în dreptul național cine are obligația de a asigura vehiculul în aceste împrejurări.

A doua întrebare
Articolul 1 alineatul (4) din Directiva 84/5/CEE a Consiliului din 30 decembrie 1983 privind apropierea legislațiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule trebuie interpretat în sensul că statele membre pot stabili un drept de subrogație împotriva persoanei sau a persoanelor responsabile de accident în favoarea unui organism de despăgubiri, precum Fundo de Garantia Automóvel care, în absența unui contract de asigurare de răspundere civilă, a plătit despăgubirea corespunzătoare terților victime ale unui accident de circulație cauzat de un autovehicul care, fără permisiunea proprietarului și fără știința acestuia, a fost scos de pe terenul privat unde se afla imobilizat. Condițiile răspunderii acestei persoane sau a acestor persoane trebuie să fie stabilite de legislația națională. Aceste condiții pot include cerința ca persoanele în cauză să fi deținut comanda efectivă a vehiculului la momentul accidentului.

Această dispoziție nu impune statelor membre și nu le împiedică pe acestea să prevadă un drept de subrogație în alte circumstanțe, inclusiv împotriva persoanei care nu s-a conformat obligației de asigurare impuse de dreptul național prin care a fost transpus articolul 3 alineatul (1) din Prima directivă.

:: Concluziile AV