Secţiuni » Flux noutăţi
Flux noutăţi
Comunicate profesioniştiEvenimenteRecrutareBarouriExecutoriNotariatSistemul judiciarJURIDICE NEXT

Victor Negrescu: Președinția României la Consiliul UE va pune în prim plan cetățeanul
07.05.2018 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content
JURIDICE - In Law We Trust

Sâmbătă, 5 mai 2018, Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, a declarat, în cadrul ediției cu numărul cinci a evenimentului „Piața Statelor Membre ale Uniunii Europene”, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe: „Uniunea Europeană poate fi puternică doar dacă se reapropie de cetățeni. Valorile, problemele și așteptările de zi cu zi ale celor peste 500 de milioane de cetățeni europeni trebuie să fie în centrul atenției decidenților europeni care nu trebuie să uite obiectivele acestei construcții europene. De aceea, încă din start, am fixat ca obiectiv al acțiunii noastre în domeniul afacerilor europene nevoia de a democratiza accesul la informația cu caracter european și, în consecință, la oportunitățile pe care le oferă diversitatea spațiului comun în care trăim. Președinția României la Consiliul Uniunii Europene va pune în prim plan cetățeanul, iar evenimentul de astăzi reiterează încă o dată mesajul că avem nevoie de coeziune pentru ca proiectul european să găsească resursele interne pentru a genera proiectul integrator pentru viitorul Europei.”

Evenimentul a marcat debutul acțiunilor organizate cu prilejul zilei de 9 mai – Ziua Europei.

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti