ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Malpraxis medical. Neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale. Obligarea medicului și a unității medicale la plata daunelor morale

08.05.2018 | Gabriela Petruța ȘTIRBU
Abonare newsletter
Gabriela Petruța Știrbu

Gabriela Petruța Știrbu

1. Cu titlu preliminar

Atât vechiul Cod civil cât și actualul Cod civil reglementează instituția răspunderii civile delictuale.

Astfel, „răspunderea civilă delictuală presupune un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, raport în care autorul faptei ilicite sau o altă persoană chemată să răspundă are obligația de a repara prejudiciul.”[1]

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale sunt necesare îndeplinirea cumulativă a unor condiții:
– existența unui prejudiciu cert, nereparat;
– existența unei fapte ilicite;
– raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu;
– existența vinovăției.

În condițiile în care elementele menționate supra nu sunt îndeplinite în mod cumulativ nu se poate atrage răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

2. Demersurile judiciare realizate

Prin cererea de chemare în judecată formulată, care s-a constituit în dosarul nr. 3xxx/325/2012, reclamanta XX în contradictoriu cu pârâţii Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă T. şi N. T., a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să atragă răspunderea civilă delictuală pentru malpraxis a pârâţilor (pentru presupusa uitare a unei spatule în abdomenul acesteia), în solidar cu asigurătorul pentru răspundere medicală şi obligarea acestora la achitarea daunelor materiale în sumă de 40.000 lei şi a daunelor morale în sumă de 100.0000 lei, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1xxxxx pronunțată în ședința publică din 25.11.2014 în dosarul nr. 3xxx/325/2012, Judecătoria Timișoara, Secția I civilă, Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă T., invocată de acesta. Admite în parte acţiunea formulată de către reclamanta XX, în contradictoriu cu pârâţii N. T., şi Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă T.. Obligă pârâţii, în solidar, la plata în favoarea reclamantei a sumei de 100.000 lei, cu titlu de daune morale. Respinge în rest, ca nefondate, pretenţiile reclamantei. Fără cheltuieli de judecată.

Fără a-și întemeia argumentul pe nici o probă pertinentă și concludentă, „instanța constată că din toate actele medicale enumerate mai sus rezultă că singură operație chirurgicală suferită de către reclamantă a fost operația de histerectomie efectuată de pârât” și „din toate probele administrate în cauză, instanța reține că medicul pârât a uitat un obiect – o spatulă metalică de aproximativ 25 cm în abdomenul reclamantei” dar „în ceea ce privește lipsa observării la RGR abdominală pe gol sau la ecografie abdominală, acest aspect nu mai este necesar a fi analizat, în condițiile în care actele medicale sunt pe deplin susținute prin declarații de martori.”

Aceste aspecte invocate de prima instanță nu sunt susținute de declarațiile martorilor.

Nu putem să distrugem cariera și reputația unui om doar pe presupuneri. Pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală este necesară îndeplinirea cumulativă a unor elemente. În lipsa acestora nu poate fi vorba de o răspundere civilă delictuală. În prezenta cauză nu s-a stabilit care este sursa de proveniență a spatulei și modalitatea în care a ajuns în abdomenul pacientei, astfel că nu putem să stabilim vinovăția unui medic care a salvat mii de vieți, inclusiv pe cea a reclamantei, doar pe prezumții.

Împotriva hotărârii, ambii pârâți au formulat apel invocând mai multe aspecte, printre care neîndeplinirea condițiilor cumulative ale răspunderii civile delictuale.

Prin Decizia civilă nr. 1354/2016 pronunțată în ședința publică din 11.11.2016 de Tribunalul Timiș secția I-a civilă, în dosarul nr. 3xxx/325/2012, în mod temeinic și legal, instanța: Admite apelurile declarate de pârâții N. T. și Spitalul Clinic de Municipal de Urgență T.. Schimbă în parte sentința civilă nr. 15650/25.11.2014 a Judecătoriei Timișoara în sensul că respinge în tot cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Hotărârea Tribunalului este singură, din această speță, temeinică și legală, instanța de apel realizând aplicarea normelor de drept material, respectând literă și spiritul legii.

Astfel, Tribunalul a luat în considerare întregul material probator, prevederile legale și situația faptică din speță:” Cu privire la a doua categorie de critici, referitoare la modalitatea în care instanța de fond a interpretat probatoriul administrat și raportat la condițiile existenței răspunderii civile delictuale, instanța de apel le constată întemeiate, apreciind că din probatoriul administrat nu rezultă în mod direct sau indirect fapta ilicită imputată apelantului pârât N. T.

Deși se impută apelantului pârât N. T. fapta ilicită constând în faptul că a uitat o spatulă metalică în abdomenul reclamantei cu ocazia intervenției chirurgicale din 04.09.2007, când a fost realizată o histerectomie totală cu anexectomie bilaterală, suspensia bontului vaginal la ligamentele rotunde și drenaj, din probatoriul administrat nu rezultă existența unei probe directe sau indirecte cu privire la acest aspect.

Or, chiar dacă din depozițiile martorilor care au asistat la intervenția chirurgicală din 01.11.2011, ar rezulta că în abdomenul reclamantei s-a găsit spatula metalică de aproximativ 20 cm lungime și 5 cm lățime în condițiile în care din depozițiile martorilor ce au participat la intervenția chirurgicală din 04.09.2007 rezultă foarte clar că s-au folosit doar spatule de 12 cm lungime, că spatula era ținută de un medic ajutor ci nu de către medicul operator principal (în speță medicul chirurg N. T.), că nu s-a constatat vreo lipsă a instrumentelor folosite în acea operație, nu se poate stabili prin intermediul unei prezumții simple faptul că apelantul pârât N. T. este persoana care ar fi uitat în abdomenul reclamantei spatula metalică de 25 cm lungime și 5 cm lățime.

Împotriva deciziei menționate supra reclamanta a formulat recurs.

Prin Decizia civilă nr. 158/2017 pronunțată în ședința publică din 25.10.2017, Curtea de Apel Timișoara: respinge excepțiile nulității recursului, a lipsei de interes şi a prescripţiei invocate de intimaţii N. T. şi Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă T.. Admite recursul declarat de reclamanta X. X. împotriva deciziei civile nr. 1354/11.11.2016 pronunţată în dosar nr. 3xxx/325/2012 de Tribunalul Timiş. Modifică în parte decizia recurată şi, ca efect al admiterii apelurilor pârâţilor, schimbă în parte sentinţa civilă nr. 15650/25.11.2014 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 3xxx/325/2012 şi, în consecinţă, obligă în solidar pârâţii N. T. şi Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara la plata către reclamanta XX a sumei de 50.000 lei cu titlu de daune pentru prejudiciul moral suferit şi respinge în rest acţiunea. Menţine în rest hotărârile atacate. Obligă în solidar pârâţii intimaţi la plata către recurenta Maticiuc Victoria a sumei de 3805,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a pronunțat o hotărâre criticabilă din mai multe aspecte, pe care le vom dezvălui la punctul 4.

Curtea de Apel Timișoara reţine următoarele: „Instanţa reaminteşte că tribunalul a reţinut că nu rezultă existenţa unei probe directe sau indirecte cu privire la săvârşirea de către medicul pârât a faptei ilicite şi că prima instanţă a interpretat greşit prevederile art. 1199 Cod civil, concluzia trasă din probele directe (care ar dovedi că spatula a fost găsită în abdomenul reclamantei la intervenţia chirurgicală realizată la spitalul din Reşiţa) fiind urmarea unei simple prezumţii care nu poate naşte probabilitatea faptului pretins (că a fost uitată de medicul pârât). De asemenea, tribunalul a apreciat că faptul necunoscut în sensul acestei norme nu poate fi cel stabilit de prima instanţă deoarece este contrazis de elemente factuale care nu îl fac probabil şi care rezultă din probele administrate (anume că la prima intervenţie nu a fost folosită vreo spatulă de genul celei în litigiu, că, oricum, nu medicul pârât a ţinut spatula în timpul intervenţiei şi că nu s-a constatat vreo lipsă a instrumentelor folosite în acea operaţie). Apoi, sub aspectul sarcinii probei, tribunalul a reţinut că, întrucât un fapt negativ general, nedefinit nu poate forma obiect al probei (dovedirea lui nefiind posibilă), nu poate fi primită aserţiunea reclamantei conform căreia, dacă medicul afirmă că nu el ar fi persoana vinovată de fapta ce a generat prejudiciul, atunci are sarcina de a face dovada că, între cele două intervenţii chirurgicale cunoscute, reclamanta s-ar fi operat în altă unitate sanitară. Cu privire la cele astfel reţinute, Curtea observă că potrivit art. 1199 Cod civil, „Prezumţiile sunt consecinţele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut” şi că, reglementând prezumţiile simple, art. 1203 Cod civil dispune că acestea nu sunt stabilite de lege, ci „… sunt lăsate la luminile şi înţelepciunea magistratului…”, astfel că, aşa cum a reţinut şi tribunalul, prezumţia simplă este rezultatul raţionamentului judecătorului şi constă fie în considerarea unui fapt existent, dedus din existenţa altui fapt, vecin şi conex, fie în inducerea existenţei unui fapt necunoscut din cunoaşterea altui fapt, datorită legăturii dintre fapte. Calificând ca greşit raţionamentul primei instanţe şi constatând că din faptul găsirii spatulei în abdomenul reclamantei cu ocazia intervenţiei chirurgicale din 2011 nu se poate stabili în condiţiile normelor legale menţionate că instrumentul a ajuns acolo ca urmare a faptei din 2007 a medicului pârât, tribunalul a reţinut că acest fapt (necunoscut în sensul art. 1199) este făcut improbabil de elementele factuale pe care le-a indicat că rezultând din probele de la dosar. Apreciind în acest sens, judecătorul apelului nu a mai arătat şi care este, în opinia sa, faptul necunoscut în sensul art. 1199 Cod civil, anume care este modalitatea în care spatula a ajuns în abdomenul reclamantei; or, pentru legala soluţionare a cauzei, această menţiune era obligatorie, câtă vreme, după cum s-a arătat, statuând asupra stării de fapt, tribunalul a reţinut şi că spatula a fost depistată cu ocazia intervenţiei chirurgicale suportată de reclamantă la spitalul din Reşiţa. Curtea apreciază că aplicarea prevederilor art. 1199 Cod civil în modalitatea în care a făcut-o tribunalul pentru a stabili că din faptul găsirii la Reşiţa a spatulei nu rezultă fapta culpabilă a medicului pârât conduce la concluzia că din faptul cunoscut pot fi deduse trei modalităţi plauzibile (altele decât fapta medicului pârât) în care spatula a ajuns în abdomenul reclamantei, şi anume: fie era acolo înainte de intervenţia din 2007, fie a fost uitată cu prilejul unei intervenţii chirurgicale pe care reclamanta a suferit-o în intervalul dintre cea din anul 2007 şi cea din anul 2011, fie spatula nici nu s-a aflat în abdomenul reclamantei, iar exhibarea ei a fost rezultatul unei conivenţe între pacientă şi echipa care a operat-o la Reşiţa (sau cel puţin unul dintre membrii acesteia). Se observă, însă, că dacă prima situaţie nu a fost evocată, a doua a fost indicată ca eventualitate, iar a treia a fost sugerată, nici una dintre ele nu a fost dovedită de pârâţi şi nici nu a fost reţinută de tribunal ca alternativă a faptului dedus de prima instanţă (lăsarea obiectului în abdomenul reclamantei ca urmare a faptei medicului pârât). În continuare, instanţa de recurs reţine că este greşită şi interpretarea dată de tribunal prevederilor legale ce vizează sarcina şi obiectul probei în procesul civil. Astfel, corespunde realităţii că faptele negative nedefinite nu pot forma obiect al probei şi că, potrivit art. 1169 Cod civil, „Cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”. Se observă, însă că statuarea tribunalului conform căreia validarea raţionamentului reclamantei (anume că dacă medicul pârât afirmă că nu el ar fi persoana vinovată de fapta ce a generat prejudiciul, atunci îi revine sarcina de a dovedi că între cele două intervenţii chirurgicale reclamata ar mai fi fost supusă alteia) ar pune pârâtul în situaţia de a dovedi un fapt negativ general, nedefinit este nelegală, deoarece, în realitate, dovada vizează un fapt pozitiv determinat (fie suportarea de către reclamantă a unei intervenţii chirurgicale în intervalul 2007-2011, fie simularea extragerii spatulei din abdomenul reclamantei ca rezultat al complicităţii dintre această şi echipa de la Reşiţa) şi este nu doar permisă, ci şi cerută de art. 1169 Cod civil mai sus arătat. Din aceste considerente rezultă că decizia tribunalului a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 1199 şi 1169 Cod civil, consecinţa fiind aceea că în mod nelegal a înlăturat instanţa de apel concluzia primei instanţe, anume că spatula a fost uitată în abdomenul reclamantei ca rezultat al faptei ilicite a medicului pârât. Ca efect al reţinerii caracterului întemeiat al criticilor formulate în acest sens de recurentă, instanţa de control judiciar va constata că prima instanţă a reţinut în mod corect că în cauză sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru angajarea în solidar a răspunderii civile delictuale a pârâţilor cu consecinţa obligării acestora la repararea prejudiciului moral suferit de reclamantă. Astfel, fapta săvârşită de medicul care a acţionat ca prepus al spitalului de lăsare a spatulei după operaţie în interiorul persoanei care a suferit intervenţia are, incontestabil, caracter ilicit. Apoi, împrejurarea că nu medicul pârât ar fi fost cel care a ţinut spatula în cursul intervenţiei din anul 2007 nu se constituie în cauză de înlăturare a vinovăţiei sale, câtă vreme, pe de o parte, acesta nu a contestat atribuţiile ce-i reveneau în calitate de operator principal şi, pe de altă parte, nu a indicat în mod concret în condiţiile cerute de legea de procedură care ar fi persoana care ar fi săvârşit fapta ilicită pentru care domnia sa nu era ţinut să răspundă. Condiţia producerii prejudiciului moral este şi ea îndeplinită în cauză, instanţa reţinând că, în acest sens, reclamanta nu a susţinut că prejudiciul ar fi fost cauzat de vreo eventraţie ori ocluzie, ci a învederat şi a dovedit că după intervenţia din anul 2007 problemele de sănătate pe care le-a avut au fost altele decât cele tipice stării postoperatorii şi că acestea s-au perpetuat până după intervenţia din anul 2011; că în acest interval de timp a suportat dureri care au condus inclusiv la degradarea sănătăţii sale psihice; că a fost nevoită să apeleze repetat la servicii medicale de urgenţă, la internări şi la investigaţii, însă starea de incertitudine privind cauza problemelor medicale s-a prelungit până la momentul extragerii spatulei în anul 2011. Pe de altă parte, în cauză nu s-a făcut dovada contrară susţinerilor reclamantei (probate, conform celor mai sus arătate) potrivit cărora toate aceste probleme s-au datorat spatulei uitată în abdomen, respectiv nu s-a dovedit că, în realitate, alta ar fi fost cauza determinantă a producerii prejudiciului (chiar medicul care se presupune că a extras spatula a declarat în fața instanței că nu spatula era cauza intervenției chirurgicale din anul 2011), cauză care să nu aibă legătură cu fapta ilicită invocată şi al cărei efect să fie acela că, indiferent de existenţa în organism a corpului străin, starea de sănătate a reclamantei ar fi evoluat în acelaşi sens. În consecinţă, condiţia legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu cerută de prevederile art. 998, 999 Cod civil este şi ea îndeplinită. În ceea ce priveşte repararea prejudiciului moral cauzat reclamantei, Curtea constată că reclamanta a solicitat să îi fie acordată în acest sens suma de 100.000 lei, că prima instanţă (în aplicarea regulile de drept stabilite de Codul civil de la 1864) a validat această pretenţie şi că medicul pârât a contestat în apel cuantumul stabilit. Sub acest aspect, instanţa de recurs reţine că prejudiciul moral este consecinţa dăunătoare cu conţinut neeconomic a atingerilor drepturilor personale nepatrimoniale şi, câtă vreme prevederile legale nu conţin criterii de apreciere şi de evaluare, stabilirea întinderii lui este atributul instanţei de judecată care va proceda în acest sens prin apreciere, aplicând criterii referitoare la consecinţele negative în plan fizic, psihic şi afectiv suportate de cel în cauză, la importanţa valorilor lezate şi la măsura în care acestea au fost lezate, la intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării şi altele asemenea, criterii care să asigure acordarea despăgubirilor într-un cuantum rezonabil şi proporţional cu prejudiciul moral suferit. Este evident că stabilirea în aceste condiţii a despăgubirilor menite să acopere prejudiciul moral implică o doză de aproximare, astfel că doctrină şi jurisprudenţa au consacrat echitatea ca criteriu fundamental pe care instanţa trebuie să îl aibă în vedere pentru realizarea unui echilibru, în sensul că despăgubirile acordate să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, dar fără a se ajunge în situaţia îmbogăţirii fără just temei. Raportând aceste considerente la situaţia dedusă judecăţii, instanţa reţine că, faţă de starea îndelungată de incertitudine cu privire la propria sănătate şi de intensitatea cu care a perceput această stare, de spitalizările repetate care nu au avut efectul scontat, de vârsta la care reclamanta a trebuit să parcurgă această perioadă, nu poate fi contestată afectarea vieţii acesteia sub aspect fizic şi psihic şi nici necesitatea unei reparaţii care să compenseze traumele astfel suferite. Având în vedere aceste elemente ce individualizează situaţia reclamantei şi ţinând seama de criteriile mai sus arătate, instanţa de recurs apreciază că suma de 50.000 lei reprezintă un cuantum rezonabil al reparaţiei şi respectă echilibrul la care s-a făcut mai sus referire. Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1, 2, 3 C. pr. civ. raportat la art. 304 pct… 7, 9 C. pr. civ., instanţa va admite recursul declarat de reclamanta XX împotriva deciziei civile nr. 1354/11.11.2016 pronunţată în dosar nr. 3xxx/325/2012 de Tribunalul Timiş pe care o va modifica în parte.”

3. Prezentarea speței și analizarea acesteia din punct de vedere a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie

În toate cele 3 cicluri procesuale s-a invocat de către pârâți neîndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale.

La data de 04.09.2007 N. T. a făcut parte din echipă ce a efectuat intervenția chirurgicală a reclamantei – o histerectomie totală. La efectuarea intervenției a participat o echipă complexă formată din asistenta instrumentară G. S., dr. P. L. și dr. R. I.. În urma operației, asistenta instrumentară a făcut inventarul tuturor ustensilelor chirurgicale.

La controlul din luna iulie 2008 efectuat asupra reclamantei-recurente nu s-a constatat nici un element patologic. Ulterior acestui moment, aceasta nu s-a mai prezentat la nici un control și nici nu a reclamat vreo suferință cu privire la intervenția suferită.

În anul 2011, reclamanta-recurentă a suferit o intervenție chirurgicală la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, unde, medicul chirurg C. A. susține că a extras din abdomenul acesteia o spatulă metalică, procedeul de extragere a acestui instrument nu a fost văzut decât de către asistentul medical B. O., ceilalți participanți la intervenție nu au observat extragerea corpului străin din abdomen.

Totodată, de la operația din anul 2007 și până la cea din 2011, reclamanta-recurentă însăși recunoaște că și-a făcut radiografii și ecografii care însă nu au relevat existența unui corp străin în abdomenul acesteia.

Inclusiv înainte de intervenția chirurgicală din anul 2011 i s-a făcut o radiografie în urma căreia nu s-a a observat nimic. Medicul primar S. D., cel care a citit filmul nu a observat nici un corp străin în abdomenul acesteia arătând în declarația de martor dată că în experiența sa nu a pățit să existe în interiorul pacientului obiecte metalice care să nu fie observate.

Trebuie reținut un aspect esențial: însuși medicul chirurg C., cel care a extras spatula, a declarat că” spatula nu era cauza eventrației, care era motivul durerilor abdominale și a intervenției abdominale”, ceea ce înseamnă că, chiar dacă s-ar admite, ad absurdum, că pârâtul fi fost cel care a uitat spatula în abdomenul recurentei, NU EXISTĂ LEGĂTURĂ DE CAUZALITATE ÎNTRE PREJUDICIUL PRODUS ȘI ACEASTĂ FAPTĂ. Potrivit afirmațiilor medicului chirurg C., „spatula nu este cauza eventrației (…)”. Totodată, acesta l-a întrebat pe medicul S. cum de nu s-a văzut spatula la radiografie, menționând că în experiența sa” un astfel de obiect nu putea să nu se vadă la un examen radiologic”. De asemenea medicul chirurg C. în declarația de martor dată în fața primei instanțe afirmă că” părerea mea este că în urma a 4 radiografii este imposibil să nu se fi observat spatula. Spatula după 4 ani nu putea să dea ocluzie, nu putea să taie și dacă nu făcea eventrație era acolo și azi.”

De asemenea, martorul B. O.- Asistentul medical care a asistat la operație a declarat că” această spatulă nu avea nici o legătură cu ocluzia intestinală”.

Astfel, spatula nu s-a văzut la nici o radiografie efectuată după operația din 2007 efectuată de pârât, nici măcar la radiografia efectuată înainte de operația din 2011.

Totodată, corpul metalic extras nu prezintă nici un element de identificare care să îl plaseze printre ustensilele utilizate de Spitalul Clinic Municipal Timișoara.

Reclamata-recurentă își dorește angajarea răspunderii civile delictuale a medicului pârât dar fără să facă dovada existenței elementelor constitutive ale acesteia.

Astfel, condițiile sau elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale sunt: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția. Presupusa victimă a faptei ilicite este cea care trebuie să facă dovada existenței faptei ilicite, a prejudiciului, legăturii de cauzalitate între fapta și prejudiciu și desigur a vinovăției.

Reclamanta-recurentă nu a făcut dovada întrunirii cumulative a acestor elemente:
– cu privire la existența faptei ilicite: se presupune că medicul pârât ar fi uitat spatula în abdomenul reclamantei-recurente dar nu există nici o dovadă în acest sens și nici nu există vreo probă certă că aceasta nu ar mai fi suferit nici o intervenție chirurgicală din anul 2007 și până în anul 2011;
– cu privire la existența prejudiciului: conform părerii unui profesionist-medicul care a extras spatula a declarat că „spatula nu era cauza eventrației”;
– cu privire la existența legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu: nu se probează existența vreunei legături: lipsește această condiție esențială a răspunderii civile delictuale;
– cu privire la existența vinovăției: nu este îndeplinită nici această condiție având în vedere că asistenta instrumentară a făcut inventarul tuturor ustensilelor chirurgicale și nu lipsea nici un instrument.

Fapta ilicită constă în acțiunea sau inacțiunea care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane. Dreptul victimei la reparație se naște atunci când prejudiciul cauzat este urmarea unei fapte ilicite.

Trăsăturile caracteristice ale faptei ilicite sunt:
– fapta are caracter obiectiv sau existență materială, constând într-o conduită sau manifestare umană exteriorizată;
– fapta este mijlocul prin care se obiectivează un element psihic, subiectiv;
– fapta este contrară ordinii sociale și reprobată de societate.

Reclamanta-recurentă nu a făcut dovada existenței unei fapte ilicite a medicului pârât. De asemenea, din întregul probatoriu administrat în cauză nu rezultă existența acesteia. Singurul lucru necontestat este faptul că medicul pârât a efectuat intervenția chirurgicală din anul 2007. Acțiunea comisivă de lăsare a spatulei în abdomenul acesteia nu a fost probată (nefiind reală) fapt susținut și de radiografiile ulterioare efectuate de către reclamantă. Dacă la intervenția chirurgicală din anul 2007 s-ar fi uitat obiectul metalic în abdomenul acesteia, era imposibil având în vedere tehnică medicală, să nu se fi observat. Astfel, nu este îndeplinită această condiție a răspunderii delictuale.

Din declarația de martor a asistenței medicale: „în cadrul operațiilor fiecare asistentă este obligată să țină evidența numărului ustensilelor folosite în sensul că trebuie că nr. acestora la intrarea în sala de operație să coincidă cu cel existent la ieșire și în situația reclamantei numărul ustensilelor medicale era același la intrarea și la ieșirea din operație. Nu s-a întâmplat niciodată să existe neconcordanțe în acest sens. (…) Nu avem și nu am avut niciodată în dotare spatule metalice de 25 de centimetri.rezultă clar că spatula nu provine din acțiunea comisivă și/sau omisivă a medicului pârât.

De asemenea, conform declarației de martor a medicului I. R., care a asistat la operație,” nu am întâlnit nici o situație în care un instrument să lipsească. (…) Toate instrumentele se îndepărtează la sfârșitul operației deodată. Consider că nu este posibil ca un instrument să rămână în corpul pacientului pentru că se fac verificări și reverificări atât de către asistente cât și de către medici. Spatulele folosite de noi au maxim 12 cm (…). La o radiografie lombosacrală din 11.02. 2008, efectuată la Spitalul județean Reșița s-ar fi văzut dacă în abdomen ar fi existat o spatulă de asemenea dimensiuni. O astfel de radiografie prinde întotdeauna abdomenul. Nu există posibilitatea existenței unei spatule, fără ca aceasta să se vadă la 4 radiografii.

Mai mult, nu înțeleg de ce ne-ar fi fost folositoare o spatulă de 20-25 cm, din moment ce la aceiași operație cei de la Spitalul din Reșița operează fără o astfel de spatulă.

Un alt element al răspunderii civile delictuale este prejudiciul – rezultatul dăunător, de natură patrimonială sau nepatrimonială, efect al încălcării drepturilor subiective și intereselor legitime ale unei persoane.

Astfel, reclamanta-recurentă susține că spatula a fost uitată de către subsemnatul cu ocazia intervenției chirurgicale și aceasta (spatula) ar fi cauza operației pe care a suferit-o în anul 2011 (părerea unui nespecialist). Acest lucru este total eronat și raportat la faptul că medicul chirurg care a efectuat operația la Spitalul din Reșița a declarat că spatula nu are nici o legătură cu starea în care se afla aceasta sau cu intervenția suferită (părere specializată). Deci nu este îndeplinită nici această condiție a răspunderii delictuale, neexistând prejudiciul.

Martorul P. L. unul dintre medicii care a participat la intervenția din anul 2007, a declarat, sub prestare de jurământ că” spatulele (în cadrul Spitalului Municipal Timișoara) au 10-12 cm. În cadrul operației un medic ține spatula, iar aceasta este izolată de intestine de un câmp operator (…). Spatula nu putea aluneca între intestine, întrucât era aplicată pe un câmp ce izola intestinele. Este foarte greu ca un câmp operator sau o spatulă să rămână în pacient în cadrul unei astfel de operații pentru că toate instrumentele se numără la intrarea și la ieșirea din operație. Dacă un astfel de obiect ar fi uitat în interiorul pacientului acesta ar cauza dureri foarte mari. În câteva săptămâni ar face peritonită sau un abces. Orice obiect existent în cavitatea abdominală chiar și de mărimea unui ac se vede la radiografia abdominală. Consider că situația evidențiată de biletul de ieșire din spitalul din Reșița este una imposibilă.”

Un alt element al răspunderii delictuale îl reprezintă legătura de cauzalitate. Între fapta omului constitutivă de culpă și paguba pe care săvârșirea ei o produce victimei trebuie să existe un raport de la cauză la efect. Dreptul la reparație poate fi recunoscut numai pentru daunele care sunt, neîndoielnic, consecința directă a faptei ilicite. Reclamanta-recurentă nu a făcut dovada existenței unui raport de cauzalitate între faptele reclamate de aceasta și existența unui prejudiciu direct, aspect care de asemenea nu reiese din probatoriul administrat. Nu este îndeplinită nici această condiție. Medicul chirurg C. a afirmat în fața instanței că nu spatula a fost cauza eventrației, fapt ce exclude existența legăturii de cauzalitate între pretinsa faptă ilicită și prejudiciu.

Cel de al patrulea element al răspunderii civile delictuale îl reprezintă culpa – conștientizarea acțiunii sau inacțiunii, a caracterului antisocial și urmărilor produse în realitate. De existența acestui element nici nu poate fi vorba, de asemenea reclamanta-recurentă nu a făcut dovada existenței acesteia.

Astfel, în cauza de față, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale (pentru malpraxis) având în vedere că în primul rând nu există fapta ilicită – reclamanta-recurentă fiind singura care susține că obiectul metalic a fost uitat de către medicul pârât la intervenția chirurgicală din anul 2007 deși nici o radiografie efectuată ulterior acestui moment nu au relevat existența acesteia în organismul ei, de asemenea din probatoriul administrat nu reiese fapta reclamată. De asemenea, nu există prejudiciu, intervenția chirurgicală pe care a suferit-o în anul 2011 nu este din cauza misteriosului obiect metalic găsit în corp. Având în vedere că aceste 2 elemente vitale ale angajării oricărei răspunderi lipsesc, este evident că nu poate fi vorba nici de existența unei legături de cauzalitate și cu atât mai mult de culpa profesională a medicului – pârât.

Totodată, reclamanta-recurentă are certitudinea vinovăției medicului pârât, pe baza faptului că la Spitalul din Reșița i s-ar fi sustras din abdomen o spatulă, iar reclamanta-recurentă este ferm convinsă de proveniența acesteia.

4. Critici juridice aduse hotărârii instanței de recurs

A. Instanța de recurs nu a dat eficacitate prevederilor Codului de procedură civilă referitoare la nulitatea recursului în cazul nemotivării recursului.

Conform art. 306 al. 1 Cod de procedură civilă de la 1864, Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

Conform art. 303 al. 1 Cod de procedură civilă de la 1864, Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Conform art. 301 Cod de procedură civilă de la 1864, Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. (s.n. în prezenta speță este aplicabil termenul general de 15 zile).

Conform art. 302 indice 1 Cod de procedură civilă de la 1864, Cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, următoarele mențiuni: a) numele, domiciliul sau reședința parților ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și, după caz, numărul de înmatriculare în Registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal și contul bancar. Dacă recurentul locuiește în străinătate, va arata și domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul; b) indicarea hotărârii care se ataca; c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; d) semnătura. La cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

Iar, conform art. 304 Cod de procedură civilă Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: 1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale; 2. când hotărârea s-a dat de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii; 3. când hotărârea s-a dat cu încălcarea competentei altei instante; 4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești; 5. când, prin hotărârea data, instanța a încălcat formele de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2; 6. dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut; 7. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii; 8. când instantă, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia; 9. când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii;

După, cum putem observa din recursul formulat, reclamanta-recurentă a solicitat casarea deciziei fără, însă, a indica și a dezvolta vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute în mod expres de art. 304 Cod de procedură civilă de la 1864.

Abia la termenul din data de 23.05.2017, reclamanta – recurentă a depus o „completare a motivelor de recurs”, arătând că îşi întemeiază criticile pe prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. pr. civ. şi că înţelege să detalieze pe această cale susţinerile din cererea iniţială.

Ori, termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut în mod imperativ de lege a fost cum mult depășit.

Conform doctrinei[2], recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte. Motivele de recurs sunt expres și limitativ prevăzute de art. 304 Cod de procedură civilă. Motivarea trebuie să fie concisă, clară și precisă și trebuie să cuprindă o dezvoltare a fiecărui motiv de recurs. Dacă recursul nu a fost motivat în termenul legal el este nul, astfel cum declară în mod expres art. 306 al. 1 Cod de procedură civilă, nulitatea trebuind să fie constată de instanță.

Conform practicii judiciare:

– „Deoarece motivele de recurs conform textelor legale indicate nu au fost cuprinse în cererea de declarare a recursului și nici nu s-au depus la dosar în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii și față de faptul că prin motivarea recursului depusă în ziua termenului de judecată nu au fost invocate ca motive de ordine publică, recursul este nul” (Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, decizia nr. 375/2002);

– „Dacă recursul nu a fost motivat prin declarația de recurs, cu arătarea motivelor de casare, trebuie că motivele de casare să fie depuse în termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii. În cazul în care dispoziția imperativă a legii nu este îndeplinită conform art. 306 Cod de procedură civilă, instanța este obligată să constate nulitatea recursului” (CSJ, secția civilă, decizia 383/1996).

Dis bene iuantibus, instanța de recurs nu a făcut aplicarea prevederilor legale imperative referitoare la nulitatea recursului, ci a validat abuzul de drept al reclamantei-recurente, săvârșind instanța de recurs, însăși, o încălcare a normelor legale, norme legale pe care instanța este obligată să le respecte.

Astfel, având în vedere că cererea de recurs nu a fost motivată pe baza nici unuia din motivele prevăzute în art. 304 Cod de procedură civilă de la 1864, că cererea de recurs nu a fost motivată în termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii, Curtea de Apel Timișoara era obligată să dispună anularea recursului.

B. Instanța de recurs și-a depășit limitele investirii prin transformarea petitului din recursul dedus spre soluționare în fața sa.

Astfel, recurenta-reclamantă a solicitat prin cererea de recurs casarea deciziei și menținerea Sentinței civile nr. 15650/2014 ca fiind temeinică și legală, întemeindu-se în drept pe prevederile art. 299 Cod de procedură civilă de la 1864, în condițiile în care a fost asistată de un avocat angajat.

Prin notele de ședință din 23.05.2017, recurenta-reclamantă arată că își întemeiază criticile pe prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. pr. civ.

Conform art. 312 al. 3 Cod de procedură civilă de la 1864, Modificarea hotărârii atacate se pronunța pentru motivele prevăzute de art.304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art.304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi.

Astfel, deși, recurenta-reclamantă solicită casarea hotărârii, această invocă motive care atrag modificarea hotărârii.

Casarea unei hotărâri presupune că hotărârea casată nu are nicio putere, fiind desființată, iar curțile de apel sau tribunalele vor rejudeca pricina în fond și în situația în care instanța a cărei hotărâre este recurată, a soluționat procesul fără judecarea fondului, va trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau alteia egală în grad.

Modificarea hotărârii presupune că instanța de recurs, va modifica în tot sau în parte hotărârea atacată, pronunțând o decizie, în urma unei examinări nedevolutive a hotărârii recurate.

Or, prin decizia pronunțată, instanța de recurs a modificat decizia recurată realizând o examinare devolutivă a speței deduse judecății.

C. Instanța de recurs a realizat o reapreciere a probelor administrate în cauză – care este în mod evident un aspect de netemeinicie a hotărârii, neîncadrându-se în niciunul din cazurile de casare sau modificare reglementate de art.304 Cod procedură civilă.

Ba mai mult, ca urmare a precizărilor realizate de recurenta-reclamantă, instanța de recurs trebuia să realizeze doar o examinare nedevolutivă a hotărârii recurate, respectiv să statueze asupra incidenței pct. 7 și 9 din art. 304 Cod de procedură civilă de la 1864, lucru pe care instanța de recurs nu l-a realizat.

D. Instanța de recurs admite recursul formulat de recurenta-reclamantă fără a motiva punctual pe reținerea incidenței motivului de casare, ci motivează că admite recursul raportat la prevederile art. 304 pct. 7 și 9 Cod de procedură civilă de la 1864.

Principalul argument al instanței de recurs se referă la faptul că instanța de apel nu a demontat afirmația conform căreia spatula a fost găsită în abdomenul pacientei, instanța de recurs realizând o veritabilă judecată a fondului dedus spre soluționare.

Ori, conform răspunderii civile delictuale, pentru antrenarea acesteia este necesară îndeplinirea cumulativă a 4 condiții: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția. Din materialul probator administrat, Tribunalul Timiș a constatat în mod clar că nu se face dovadă că pârâtul N.V. se face vinovat de uitarea spatulei în abdomenul pacientei.

În acest sens, pentru reanalizarea fondului speței deduse judecății, instanța de recurs trebuia să caseze cu reținere sau cu trimitere.

E. Instanța de recurs nu a analizat motivele de recurs invocate în fața sa.

Astfel, pct. 7 al. art. 304 Cod de procedură civilă de la 1864: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Această prevedere legislativă conține 2 situații:
– nemotivarea hotărârii;
– motive contradictorii/străine de natura pricinii;

Instanța de recurs nu a motivat și nu a explicitat care dintre aceste situații este incidentă cu privire la hotărârea pronunțată de Tribunalul Timiș.

Astfel, conform doctrinei este incidentă această prevedere în următoarele situații: existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii – în sensul că din unele rezultă netemeinica acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată, contrarietatea dintre dispozitiv și considerente – se referă la admiterea acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a respingerii acțiunii, nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea unor motive străine de natura pricinii.

După cum rezultă din considerentele hotărârii, instanța de recurs nu a constatat existența nici uneia din cele expuse supra.

Pct. 9 al art. 304 Cod de procedură civilă de la 1864: când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Acest motiv de recurs vizează nelegalitatea hotărârii prin prisma a două aspecte:
– pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal;
– pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Instanța de recurs, prin hotărârea pronunțată, inversează mecanismul realizat de instanța de apel referitor la instituția prezumțiilor. Astfel, instanța de apel constată că instanța de fond a aplicat greșit prezumțiile în speța dedusă spre soluționare, iar instanța de recurs la rândul ei constată că instanța de apel a soluționat speță în baza prezumțiilor.

Din fericire, instanța de recurs a putut aplica mecanismul copy-paste referitor la prezumții.

Ceea ce omite în mod voit Curtea de Apel să realizeze este faptul că Tribunalul nu a apelat la nici o prezumție în soluționarea cauzei ci pe baza interpretării probelor a ajuns la concluzia că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Instanța de recurs validează în mod nelegal hotărârea primei instanțe, o hotărâre care nici măcar nu analizează îndeplinirea sau neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Astfel, prima instanță, judecă în echitate, instanța de apel judecă aplicând prevederile legislative că ulterior, instanța de recurs să constate că soluția pronunțată de Tribunal conform normelor legislative imperative este inferioară unei soluții pronunțate în echitate.

Ori, în sistemul de drept romano – germanic, spre deosebire de cel anglo-saxon, se aplică cu prioritatea normelor legislative în soluționarea cauzelor.

F. Încălcarea art. 6 CEDO

Ca un corolar al dreptului la un proces echitabil într-o societate democratică, instanța de recurs a încălcat principiul preeminenței dreptului raportat la art. 6 din CEDO.

Instanța de recurs nu a judecat cauza în limitele legii ci a pronunțat hotărârea cu încălcarea flagrantă a legii: 1. Instanța de recurs nu a dat eficacitate prevederilor Codului de procedură civilă referitoare la nulitatea recursului în cazul nemotivării recursului.

Ca un corolar al dreptului la un proces echitabil într-o societate democratică, instanța de recurs a încălcat obligația privind motivarea hotărârii raportat la art. 6 din CEDO.

Instanța de recurs admite recursul formulat de recurenta-reclamantă fără a motiva punctual pe reținerea incidenței motivului de casare, ci motivează că admite recursul raportat la prevederile art. 304 pct 7 și 9 Cod de procedură civilă de la 1864.


[1] G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituții de drept civil în reglementarea noului Cod Civil, Editura Hamagiu, București, 2012, p. 238.
[2] I. Leș, Tratat de drept procesual civil, Editura CH Beck, București, 2010, p. 747.


Avocat Gabriela Petruța Știrbu

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week