Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 
 1 comentariu

CJUE. C-574/15, Scialdone. Protecția intereselor financiare ale Uniunii. Prof. univ. dr. Camelia Toader, membru al completului
02.05.2018 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Trimitere preliminară – Taxa pe valoarea adăugată (TVA) – Protecția intereselor financiare ale Uniunii – Articolul 4 alineatul (3) TUE – Articolul 325 alineatul (1) TFUE – Directiva 2006/112/CE – Convenția PIF – Sancțiuni – Principiile echivalenței și efectivității – Neplata, în termenele stabilite de lege, a TVA‑ului care rezultă din declarația anuală – Reglementare națională care prevede o pedeapsă privativă de libertate numai atunci când cuantumul TVA‑ului neplătit depășește un anumit prag de incriminare – Reglementare națională care prevede un prag de incriminare inferior pentru neplata reținerilor la sursă aferente impozitului pe venit

Din completul de judecată a făcut parte prof. univ. dr. Camelia Toader, judecătorul român la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Agenzia delle Entrate (administrația fiscală, Italia) a efectuat un control fiscal la Siderlaghi. În urma acestui control s‑a constatat că societatea menționată nu a plătit, în termenele stabilite de lege, TVA‑ul care rezulta din declarația sa anuală pentru exercițiul fiscal 2012, în cuantum de 175 272 de euro. Administrația fiscală a notificat această neregulă Siderlaghi și a invitat‑o să își regularizeze situația prin plata taxei datorate, a dobânzilor de întârziere și, în conformitate cu articolul 13 alineatul 1 din Decretul legislativ nr. 471/97, a unei amenzi echivalente cu 30 % din datoria sa fiscală. Întrucât societatea menționată s‑a angajat să plătească eșalonat TVA‑ul neplătit în termen de 30 de zile de la data acelei notificări, a beneficiat de o reducere cu două treimi a amenzii prevăzute.

Pe de altă parte, la 29 mai 2015, Procura della Repubblica (Procurorul Republicii, Italia) a sesizat instanța de trimitere, Tribunale di Varese (Tribunalul din Varese, Italia), cu o cerere având ca obiect obligarea domnului Scialdone la plata unei amenzi în cuantum de 22 500 de euro. Această cerere se întemeia pe faptul că neplata TVA‑ului în cauză constituia infracțiunea prevăzută și pedepsită la articolele 10 bis și 10 ter din Decretul legislativ nr. 74/2000 în măsura în care, în special, cuantumul TVA‑ului neachitat depășea pragul de incriminare de 50 000 de euro de la care o astfel de neplată era pasibilă de aplicarea sancțiunii prevăzute de aceste dispoziții și pe faptul că această infracțiune era imputabilă domnului Scialdone, în calitatea sa de administrator unic al Siderlaghi.

La 22 octombrie 2015, a intrat în vigoare Decretul legislativ nr. 158/2015. Instanța de trimitere arată că modificările aduse prin acest text Decretului legislativ nr. 74/2000 se aplică retroactiv faptelor imputate domnului Scialdone ca norme mai favorabile. În consecință, faptele în discuție nu mai constituie infracțiune, întrucât articolul 10 ter din acest din urmă decret legislativ, astfel cum a fost modificat prin Decretul legislativ nr. 158/2015, prevede în prezent un prag de incriminare de 250 000 de euro pentru neplata TVA‑ului, iar datoria fiscală a Siderlaghi are un cuantum inferior acestui nou prag. Pe de altă parte, domnul Scialdone ar putea beneficia de cauza de nepedepsire care figurează în prezent la articolul 13 din Decretul legislativ nr. 74/2000, astfel cum a fost modificat prin Decretul legislativ nr. 158/2015, întrucât Siderlaghi și administrația fiscală au căzut de acord cu privire la plata eșalonată a TVA‑ului datorat, a amenzii aplicate și a dobânzilor de întârziere.

Instanța de trimitere are însă îndoieli cu privire la compatibilitatea modificărilor aduse reglementării italiene prin Decretul legislativ nr. 158/2015 cu dreptul Uniunii, mai ales că, în cazul în care aceste modificări nu ar fi conforme cu acest drept, instanța menționată s‑ar considera obligată să nu le aplice și să revină la versiunea inițială a Decretului legislativ nr. 74/2000, astfel încât domnul Scialdone ar fi în continuare pasibil de o sancțiune penală.

În această privință, pe de o parte, instanța de trimitere arată că, în temeiul articolelor 10 bis și 10 ter din Decretul legislativ nr. 74/2000, în versiunea sa inițială, același prag de incriminare de 50 000 de euro se aplica fără distincție neplății reținerilor la sursă aferente impozitului pe venit și neplății TVA‑ului. În schimb, odată cu modificarea Decretului legislativ nr. 74/2000 prin Decretul legislativ nr. 158/2015, acest prag se ridică la 150 000 de euro pentru neplata respectivelor rețineri, în conformitate cu noul articol 10 bis, și la 250 000 de euro în ceea ce privește neplata TVA‑ului declarat, în conformitate cu noul articol 10 ter. Or, instanța menționată are îndoieli că o astfel de diferență este compatibilă cu cerințele care decurg din articolul 4 alineatul (3) TUE și din articolul 325 TFUE, precum și din Directiva TVA, dat fiind că aceasta presupune, în opinia sa, o mai bună protecție a intereselor financiare naționale în raport cu cele ale Uniunii Europene.

Pe de altă parte, instanța respectivă deduce din aceste dispoziții și din Convenția PIF că statele membre ar putea fi ținute să sancționeze neplățile TVA‑ului, cum sunt cele în discuție în litigiul principal, cu pedepse privative de libertate atunci când suma neplătită este mai mare de 50 000 de euro. Dacă aceasta ar fi situația, articolul 10 ter din Decretul legislativ nr. 74/2000, astfel cum a fost modificat prin Decretul legislativ nr. 158/2015, nu ar fi conform cu dreptul Uniunii, în măsura în care sancțiunea prevăzută la acest articol se aplică numai neplăților care privesc o sumă mai mare sau egală cu 250 000 de euro. Din motive similare, aceeași instanță are îndoieli că o cauză de nepedepsire de tipul celei prevăzute la articolul 13 din Decretul legislativ nr. 74/2000, astfel cum a fost modificat prin Decretul legislativ nr. 158/2015, este compatibilă cu dreptul Uniunii.

În aceste condiții, Tribunale di Varese (Tribunalul din Varese) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) [D]reptul Uniunii, în special dispozițiile [articolului] 4 alineatul (3) TUE coroborate cu cele ale [articolului] 325 TFUE și [ale] Directivei [TVA], care impun statelor membre obligația asimilării în ceea ce privește politicile de sancționare, poate fi interpretat în sensul că se opune promulgării unei norme naționale care prevede că neplata TVA‑ului constituie infracțiune doar dacă se depășește un prag pecuniar care este mai ridicat decât cel stabilit pentru neplata impozitului direct pe venit[?]

2) [D]reptul Uniunii, în special dispozițiile [articolului] 4 alineatul (3) TUE coroborate cu cele ale [articolului] 325 TFUE și [ale] Directivei [TVA], care impun statelor membre obligația de a prevedea sancțiuni efective, disuasive și proporționale pentru apărarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, poate fi interpretat în sensul că se opune promulgării unei norme naționale care exclude sancționarea inculpatului (indiferent dacă acesta este administrator, reprezentant legal, delegat să îndeplinească atribuții fiscale sau participant la fapta ilicită) atunci când entitatea dotată cu personalitate juridică de care este legat acesta a efectuat cu întârziere plata taxei și a penalităților administrative datorate cu titlu de TVA, în pofida controlului fiscal deja intervenit și a exercitării acțiunii penale, a trimiterii în judecată, a constatării că inculpatului i s‑a explicat în mod corespunzător învinuirea ce i se aduce în cadrul procedurii și atât timp cât nu s‑a declarat deschiderea dezbaterilor, într‑un sistem care nu impune administratorului, reprezentantului legal sau delegatului acestora și participantului la fapta ilicită menționat nicio altă sancțiune, nici măcar cu titlu administrativ[?]

3) [N]oțiunea de faptă ilicită frauduloasă reglementată la articolul 1 din Convenția PIF trebuie interpretată în sensul că include în concept și ipoteza neplății, a plății parțiale sau tardive a [TVA‑ului] și, în consecință, articolul 2 din [această convenție] impune statului membru să sancționeze cu pedepse privative de libertate neplata, plata parțială sau tardivă a TVA‑ului pentru sume mai mari de 50 000 de euro[?] În cazul unui răspuns negativ, dispoziția de la articolul 325 TFUE, care obligă statele membre să impună sancțiuni, inclusiv penale, disuasive, proporționale și efective, trebuie interpretată în sensul că se opune unui cadru național de reglementare care îi exonerează de răspundere penală și administrativă pe administratorii și pe reprezentanții legali ai persoanelor juridice sau pe delegații acestora pentru funcția respectivă și pe participanții la fapta ilicită pentru neplata, plata parțială sau întârziată a TVA‑ului în cazul unor sume echivalente cu de [trei] sau de [cinci] ori pragurile minime stabilite în caz de fraudă, în valoare de 50 000 de euro[?]”

Curtea (Marea Cameră) declară:

Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată coroborată cu articolul 4 alineatul (3) TUE și articolul 325 alineatul (1) TFUE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care prevede că neplata, în termenele stabilite de lege, a taxei pe valoarea adăugată (TVA) care rezultă din declarația anuală pentru un anumit exercițiu fiscal constituie o infracțiune care se pedepsește cu o pedeapsă privativă de libertate numai atunci când cuantumul TVA‑ului neplătit depășește un prag de incriminare de 250 000 de euro, în condițiile în care pentru infracțiunea de neplată a reținerilor la sursă aferente impozitului pe venit este prevăzut un prag de incriminare de 150 000 de euro.

:: Hotărârea



PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “CJUE. C-574/15, Scialdone. Protecția intereselor financiare ale Uniunii. Prof. univ. dr. Camelia Toader, membru al completului”

  1. Miruna DRĂGAN spune:

    Întrucât Uniunea Europeană nu deţine un rol direct în ceea ce priveşte colectarea sau stabilirea cotelor de impozitare, valoarea impozitelor precum şi sancţiunile aplicabile în cazul neplăţii acestora se vor stabili la nivelul fiecărui stat membru. Prin urmare, Uniunea Europeană se va ocupa de supravegherea normelor internaţionale în materie de impozitare, în principal, în scopul de a asigura concordanţa acestora cu obiectivele politicilor europene, cum ar fi, spre exemplu, asigurarea liberei circulații a bunurilor, serviciilor și capitalurilor în interiorul pieţei unice. Or, directiva Parlamentului European și a Consiliului privind combaterea fraudei și protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene prin intermediul dreptului penal nu îşi găseşte aplicarea în speţă, întrucât neplata, plata parțială sau tardivă a TVA‑ului nu poate fi asimilată noţiunii de faptă ilicită frauduloasă reglementată în art. 1 din Convenţia PIF, Curtea statuând pe bună dreptate că dreptul unional nu se poate opune unei astfel de reglementări naţionale privind neplata, în termenele stabilite de lege, a taxei pe valoarea adăugată.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.