Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

Georgia la CEDO: Abrogare după condamnarea definitivă, dezincriminare și articolul 7 din Convenție (posibila obligație de a recalcula sentința)

14.05.2018 | Mihaela MAZILU-BABEL, Valeria BĂLĂNEL
Valeria Bălănel

Valeria Bălănel

Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

Secția a V a, CEDO
Cererea nr. 16446/09
Gela Gorgodze împotriva Georgiei
introdusă la 25 iulie 2016 și comunicată la 27 aprilie 2017

I. Situația de fapt (precum este redată de reclamant, rezumată de CEDO și tradusă de noi)

Reclamantul, domnul Gela Gorgodze, este cetățean georgian care s-a născut în 1969 și care se află în prezent în închisoare.
La 25 februarie 1999, printr-o hotărâre definitivă, Curtea Supremă l-a condamnat pe reclamant la detențiune pe viață pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care tentativă de omor calificat, omor calificat și luarea ilegală a unui vehicul fără intenția de a-l însuși. La 1 decembrie 1999, Curtea Supremă a revizuit condamnarea și a înlocuit detențiunea pe viață cu închisoarea de 20 de ani.

La 15 noiembrie 2000, Curtea Supremă a modificat pedeapsa reclamantului prin ajustarea acesteia în raport cu prevederile Noului Cod Penal din 1999, care a intrat în vigoare la 1 iunie 2000. El a fost condamnat la închisoare de la 18 la 20 de ani pentru tentativă de omor calificat și, respectiv, omor calificat și la zece ani de închisoare pentru luarea ilegală a unui vehicul fără intenția de a-l însuși. Ultima condamnare stabilea pedeapsa închisorii de 20 ani, fără a fi specificată modalitatea de calcul a pedepselor: sistemul cumulului, al absorbției sau o combinație dintre cele două.

La 18 martie 2002, a fost făcută o altă modificare cu privire la unul dintre aspectele condamnării reclamantului în hotărârea definitivă a Curții Supreme. Condamnarea la 20 de ani de închisoare a rămas neschimbată.

La 19 iunie 2003, Curtea Supremă l-a condamnat pe reclamant la pedeapsa cu închisoarea de 20 de ani în ceea ce pare a fi fost un alt set de proceduri penale. Instanța a mai adăugat o pedeapsă de 7 de închisoare la pedeapsa anterioară neexecutată a reclamantului și a stabilit închisoarea de 27 de ani ca fiind pedeapsa finală.

La 1 decembrie 2003, Curtea Supremă a redus pedeapsa reclamantului la închisoare de 22 de ani printr-o altă modificare.

La 23 mai 2007, Parlamentul Georgiei a adoptat amendamente cu privire la Codul Penal, care au eliminat articolul 184 (luarea ilegală a unui vehicul sau a unui alt vehicul motorizat fără intenția de a-l însuși) din Cod. La o dată nespecificată, reclamantul a solicitat Curții Supreme modificarea condamnării și, respectiv, a pedepsei.

La 7 noiembrie 2008, Curtea Supremă a respins cererea reclamantului printr-o decizie finală. Aceasta oferit următoarea motivare:

„În ceea ce privește fapta penală comisă de [reclamant] în temeiul articolului 184 alineatul (3) din Codul Penal, eliminarea articolului 184 din Cod, în urma modificărilor aduse acestuia la 23 mai 2007, altfel spus, inexistența elementelor constitutive ale infracțiunii conținute în acest articol în Codul Penal în vigoare în prezent, nu înseamnă că fapta respectivă nu este o activitate infracțională, că a încetat să reprezinte o amenințare publică și că a fost dezincriminată. În prezent, incriminarea faptelor cuprinse în articolul 184 este, de fapt, regăsită, în funcție de modul de deposedare, în dispozițiile relevante privind infracțiunile contra patrimoniului. Este luată în considerare practica existentă a Marii Camere a Curții Supreme din Georgia din 28 iunie 2007, potrivit căreia natura penală a unei fapte săvârșite în temeiul articolului 184 este regăsită în articolele relevante referitoare la infracțiunile contra patrimoniului, în funcție de metoda de deposedare [a proprietății].”

II. Capăt de cerere

Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 7 din Convenție, că instanța a refuzat să aplice retroactiv legea mai favorabilă și să-i reevalueze sentința datorită intervenției dezincriminării uneia dintre infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat.

III. Întrebări comunicate părților

Intră sub incidența articolului 7 § 1 al Convenției plângerea reclamantului cu privire la dezincriminarea infracțiunii după ce condamnarea acestuia a devenit definitivă?

În special, se referă plângerea la redefinirea sau la modificarea domeniului de aplicare al „pedepsei” impuse de instanța de judecată, spre deosebire de modificările aduse modului de executare a sentinței (a se vedea Del Río Prada v. Spania [GC], nr. 42750/09, §§88-90, CEDO 2013)?

În caz afirmativ, a fost încălcat articolul 7 al Convenției în condițiile prezentei cauze?
În special, a respectat Curtea Supremă, în timp ce a examinat cererea reclamantului în temeiul articolului 593 § 3 (b) din Codul de procedură penală, principiul potrivit căruia doar legea poate defini o infracțiune, impune o pedeapsă, șilegea penală nu trebuie interpretată în detrimentul persoanei acuzate, prin analogie (a se vedea Vasiliauskas v. Lituania [MC], nr. 35343/05, §154, CEDO 2015)?

Potrivit hotărârii Curții Supreme din 7 noiembrie 2008, mai exact ce dispoziție din Codul Penal în vigoare la momentul respectiv incriminează conținutul articolului 184 abrogat?

IV. Jurisprudența CEDO relevantă la care trimite chiar CEDO

4.1. Hotărârea din data de 21 octombrie 2013, Del Río Prada v. Spania, cererea nr. 42750/09, CE:ECHR:2013:1021JUD004275009

88. Curtea subliniază că termenul „aplica” din a doua frază a articolului 7 § 1 nu poate fi interpretat ca excluzând din câmpul său de aplicare toate măsurile introduse ulterior pronunţării unei sentinţe. Ea reiterează în acest sens că este de o importanţă crucială ca interpretarea şi aplicarea Convenţiei să se realizeze de o aşa manieră încât garanţiile sale să devină concrete şi efective, nu teroretice şi iluzorii (a se vedea Hirsi Jamaa şi alţii împotriva Italiei [MC], nr. 27765/09, § 175, ECHR 2012, şi Scoppola (nr. 2), citată mai sus, § 104).
89. În considerarea celor de mai sus, Curtea nu exclude posibilitatea ca măsurile adoptate de autorităţile legislative, administrative sau de către instanţe ulterior pronunţării sentinţei definitive sau în timpul executării acesteia, să se traducă într-o redefinire sau modificare a întinderii „pedepsei” aplicate de instanţa de judecată. În această ipoteză, Curtea apreciază că măsurile în cauză trebuie să intre sub incidența interdicției de aplicare retroactivă a pedepselor consacrată în articolul 7 § 1 in fine din Convenție. În caz contrar, Statele ar fi libere să adopte – de exemplu, prin amendamente aduse legilor sau prin reinterpretarea regulilor deja existente – măsuri care redefinesc în mod retroactiv întinderea pedepsei aplicate, în detrimentul persoanei condamnate, atunci când aceasta din urmă nu ar fi putut prevedea o astfel de evoluție la data săvârșirii faptei sau a pronunțării sentinței. În astfel de condiții, articolul 7 § 1 ar fi lipsit de orice utilitate pentru persoanele condamnate, față de care întinderea pedepselor aplicate a fost modificată a posteriori și în defavoarea lor. Curtea subliniază că astfel de modificări trebuie distinse de modificările aduse modalității de executare a pedepsei, care nu intră în domeniul de incidență al articolului 7 § 1 in fine.
90. Pentru a stabili dacă o măsură luată în timpul executării unei pedepse privește numai modalitatea de executare a acesteia sau, în mod contrar, îi afectează întinderea, Curtea trebuie să analizeze în fiecare caz în parte implicațiile reale ale „pedepsei” în dreptul intern în vigoare la epoca faptelor sau, cu alte cuvinte, natura sa intrinsecă. Pentru a proceda în acest fel, aceasta trebuie să țină seama de dreptul intern în ansamblul său și de modalitatea în care era aplicat la momentul respectiv (a se vedea Kafkaris, citată mai sus, § 145).

4.2. Hotărârea din data de 20 octombrie 2015, Vasiliauskas v. Lituania [MC], cererea nr. 35343/05, CE:ECHR:2015:1020JUD003534305 (nu există tradusă și în limba română în întregime, ci doar un rezumat)

154. Accordingly, Article 7 is not confined to prohibiting the retrospective application of the criminal law to an accused’s disadvantage: it also embodies, more generally, the principle that only the law can define a crime and prescribe a penalty (nullum crimen, nulla poena sine lege) and the principle that the criminal law must not be extensively construed to an accused’s detriment, for instance by analogy. It follows from these principles that an offence must be clearly defined in the law, be it national or international. This requirement is satisfied where the individual can know from the wording of the relevant provision – and, if need be, with the assistance of the courts’ interpretation of it and with informed legal advice – what acts and omissions will make him criminally liable. The Court has thus indicated that when speaking of “law” Article 7 alludes to the very same concept as that to which the Convention refers elsewhere when using that term, a concept which comprises written as well as unwritten law and implies qualitative requirements, notably those of accessibility and foreseeability (see Korbely v. Hungary [GC], no. 9174/02, § 70, ECHR 2008; Kononov, cited above, §§ 185 and 196; Del Río Prada, cited above, § 91).

Valeria Bălănel (traducere)
Student, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea din Pitești

dr. Mihaela Mazilu-Babel (coordonator și selecție)


Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan