Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că prin respingerea cererii formulate de un procuror privind numirea în funcția de judecător – prin raportare la Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (art. 61 alin. 1), Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor (art. 22 alin. 5), aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006, și Hotărârea Plenului CSM nr. 496/2016  (cererile de transfer au prioritate față de cererile de numire din funcția de procuror în funcția de judecător și invers) – Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu a săvărșit un exces de putere în sensul prevăzut de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ (art. 2 alin. 2 lit. m), ci și-a exercitat dreptul de apreciere în limita marjei permise de lege. În speță, s-a constatat, în baza datelor emise de direcția de specialitate a Consiliului Superior al Magistraturii, că după analizarea cererilor de transfer de către Secția pentru judecători, la instanțele la care procurorul a solicitat numirea în funcția de judecător, nu au mai rămas disponibile posturi de judecător din cele publicate la pe site-ul CSM. (Decizia nr. 1928 din data de 24 mai 2017 pronunțată de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect contestație împotriva Hotărârii Plenului CSM)