
Marți, 15 mai 2018, Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și Jean-Claude Marin, procurorul general de pe lângă Curtea de Casație a Republicii Franceze au semnat la Paris o Declarație comună de intenție între cele două instituții, cu o durată de cinci ani, având ca scop facilitarea cooperării juridice și judiciare între Franța și România, prevăzută de mai multe convenții bilaterale în diverse domenii. Documentul reprezintă prima declarație comună de intenţie între Ministerul Public din România și cel din Franța și marchează un moment important în dezvoltarea cooperarii judiciare romano-franceze, întemeiat pe tradiția culturii juridice comune.
Documentul vizează stabilirea unei cooperări regulate în domeniile juridic și judiciar, atât în materia contenciosului, a problemelor de organizare și de procedură, cât și a unor schimburi regulate între magistrați. De asemenea, declarația stabilește realizarea schimbului de informații între instituțiile semnatare cu privire la legislația și la jurisprudența fiecăreia dintre curțile supreme. Organizarea de colocvii, seminarii și alte reuniuni tehnice și academice reprezintă un alt obiectiv stabilit prin documentul menționat.
Conform prevederilor declarației, părțile vor elabora un program anual de cooperare având posibilitatea de a crea grupuri de lucru și/sau de experți comuni, stabilindu-se, totodată, sporirea rolului magistraților de legătură din cele două state în realizarea cooperării instituționale.
În cadrul discuțiilor purtate cu ocazia semnării declarației comune, părțile au reafirmat dorința lor de a consolida instituțiile statului de drept, în mod special instituțiile judiciare. Printre subiectele abordate a fost și cel al întăririi independenței justitiei și rolului acesteia ca garant al ocrotirii demnității umane și respectării drepturilor omului și libertăților fundamentale, subliniindu-se nevoia actuală de a consolida statutul procurorului ca magistrat independent.
Totodată, s-a exprimat voința fermă a Ministerului Public din România de a avea o contribuție importantă, potrivit atribuțiilor constituționale și legale, la construcția instituțiilor Europei viitorului.
Reamintim că Jean-Claude Marin, procurorul general de pe lângă Curtea de Casație a Republicii Franceze, la invitația lui Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a efectuat o vizită de lucru în România, în noiembrie 2017, ocazie cu care a susținut la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti conferinţa cu tema „Le Parquet européen”.
:: Sursa : www.mpublic.ro
Aflaţi mai mult despre Augustin Lazăr, Declarație comună de intenție, Jean-Claude Marin, Parchetul General al Curții de Casație a Republicii Franceze, PICCJJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.