TOP LEGAL
Transmisiunile live, înregistrarile video şi transcripturile conferinţelor şi dezbaterilor JURIDICE.ro sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Avocaţii din Baroul Bucureşti, Baroul Ilfov, Baroul Dolj şi Baroul Timiş beneficiază de 40% reducere. UNBR încurajează extinderea la nivelul tuturor barourilor. Executorii Camerei Executorilor Bucureşti şi membrii UNELM beneficiază de 20% reducere.
Print Friendly, PDF & Email

Procedura fiscal-penală între CCR şi RIL. Competența Fiscului pentru identificarea prejudiciului ca urmare a comiterii infracţiunii fiscale este diferită de competența Parchetului de identificare a infracţiunii fiscale

21.05.2018 | Daniel UDRESCU

Daniel Silviu Udrescu

Daniel Udrescu

Scurtă explicaţie. Dezamăgirea unor proceduri pentru un sistem economic sănătos pleacă de la claritatea legilor, ce ar trebui să fie apanajul Parlamentului. Pentru că avem un Parlament slab, fără profesionişti în domeniu, de la apariţia Legii 227/2015, până azi au fost 28 de modificări (6 OUG cu 7 legi de aprobare/respingere, 9 OUG fără legi de aprobare 5 legi şi 2 OG), iar de la apriţia Legii 207/2015 au fost 10 modificări (o OUG cu o lege de aprobare, 6 OUG fără lege de aprobare, o lege şi o OG), un adevărat masacru ce nu inspiră încredere, ce nu dă siguranţă investiţiilor, fiind de fapt greutatea ce trage economia românească în jos.

Modificări ale Legii 227/2005

  1. OUG nr. 41/2015, cu L. nr. 112/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr. 41/2015
  2. OUG nr. 50/2015, cu L. nr. 358/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr. 50/2015
  3. OUG nr. 57/2015
  4. OUG nr. 8/2016
  5. nr. 57/2016
  6. OUG nr. 32/2016, cu L. nr. 136/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr. 32/2016
  7. OUG nr. 46/2016, cu L. nr. 26/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr. 46/2016, L. nr. 61/2017 pentru respingerea Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr. 46/2014
  8. OUG nr. 84/2016
  9. OUG nr. 3/2017, cu L. nr. 177/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr. 3/2017
  10. nr. 2/2017
  11. OUG nr. 9/2017
  12. nr. 107/2017
  13. OG nr. 4/2017
  14. OG nr. 25/2017 cu L. nr. 72/2018 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 25/2017
  15. nr. 196/2017
  16. nr. 209/2017
  17. OUG nr. 79/2017
  18. OUG nr. 2/2018
  19. OUG nr. 3/2018
  20. OUG nr. 18/2018
  21. OUG nr. 25/2018

Modificări ale Legii nr. 207/2015

  1. OUG nr. 50/2015
  2. OUG nr. 13/2016
  3. OUG nr. 84/2016 cu L. nr. 82/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2016
  4. OUG nr. 42/2017
  5. OG nr. 30/2017
  6. OUG nr. 113/2017
  7. nr. 30/2018
  8. OUG nr. 18/2018
  9. OUG nr. 25/2018

 

Spuneam aici (https://www.juridice.ro/358023/de-ce-ordonantele-de-urgenta-sunt-nelegale-in-domeniul-fiscal.html) că:

„În domeniul veniturilor la bugetul de stat din taxe, sintagma „orientarea nouă a Curţii Constituţionale” (Decizia CCR nr. 1072/2009) – parte lege organică, parte lege ordinară, în contradictoriu cu Decizia nr. 545/2005 a CCR -, este incorectă, pentru că indiferent ce este trebuiau judecate şi implicaţiile Legii nr. 500/2002 şi ale legilor de rectificare bugetară. Ţinând seama de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţia României, conform cărora, „În România, respectarea Constituţiei şi a legilor este obligatorie”, dar şi în baza art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992: „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale,” deoarece prin două decizii contradictorii, Curtea Constituţională se contrazice în îndrumarea oferită ca izvor de lege, a doua decizie încălcând legea în favoarea Guvernului.

Codul Fiscal este pentru Curtea Constituţională o struţo-cămilă, parte lege organică şi parte lege ordinară. Toate ordonanţele de urgenţă au modificat componenta Venituri la Bugetul de Stat fără a avea legi de rectificare ale Bugetului de stat, operând modificări fără a fi aprobate de Parlament cu consecinţe deosebit de grave asupra economiei româneşti şi cu încălcarea Legii nr. 500/2002.

Noţiunea „prin lege” a fost interpretată greşit în domeniul fiscal de Avocatul Poporului. Avocatul Poporului (la acea vreme Ioan Muraru) citează o decizie a Curţii Constituţionale nr. 65/1995 dată în mod specific pentru condițiile OUG nr. 1/1995, semnată de acelaşi Ioan Muraru, în calitate de Preşedinte CCR, decizie care a pervertit Constituţia cu caracterul excepţional al ordonanţei de urgenţă, transformat în ordinar de Decizia CCR nr. 65/1995, care, apoi, fără o analiză corectă a Constituţiei, a fost extrapolat şi aplicat la domenii reglementate de Constituţie pentru care ordonanţele de urgenţă nu sunt permise, în mod explicit. Cu alte cuvinte, Ion Muraru se făcea vinovat, în calitate de Avocat al Poporului, de extrapolarea unei Decizii CCR, fără să considere că, în domeniul fiscal, Ordonanţele de Urgenţă nu pot să aprobe BUGETUL, deci sintagma „prin lege” nu este corectă în domeniul fiscal. Am spus că nu pot să aprobe bugetul, pentru că în momentul în care o ordonanţă de urgenţă modifică o taxă, automat taxa are efect asupra Bugetului Public Naţional, ori bugetul poate fi rectificat numai printr-o lege de rectificare aprobată de Parlament.

Din punct de vedere constituţional, taxele şi impozitele fac parte din categoria de venituri reglementate prin bugetul anual al României, conform Legii nr. 500/2002. Formarea resurselor financiare ale statului reprezintă sistemul de impuneri, care se aprobă de Parlament sub forma unui buget de stat propus de Guvern şi votat în lege de Parlament. Luând în considerare prevederile constituţionale, rezultă că, în conformitate cu art. 56 din Constituţie, „Taxele şi impozitele sunt îndatoriri fundamentale.”; art. 137, „Formarea (…) resurselor financiare ale statului (…) sunt reglementate prin lege.”; şi art. 115 alin. (6), „Ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, (…) şi îndatoririle prevăzute de Constituţie”, rezultă că formarea resurselor financiare ale statului (sistemul de taxare şi impozitare, ca resursă a bugetului de stat votată PRIN LEGE de PARLAMENT) nu poate fi reglementat de ordonanţe de urgenţă. Noţiunea „prin lege” se referă indubitabil numai la acţiunea Parlamentului în conjunctura art. 138 alin. 2 din Constituţie. GUVERNUL NU ESTE LEGIUITOR.”

Dar cine sunt eu să corectez CCR? Doar avem PARLAMENT să o facă!!! Adevărul este că politicienilor le convine să modifice legea fără căpăstru.

Numărul mare de acte normative denotă faptul că Executivul este de regulă Legislativ, titlul de republică PARLAMENTARĂ, fiind de fapt o eroare în domeniul economic.  Cum modificările nu sunt efectuate de numiţii pe criterii politice ai partidului care a câştigat alegerile, ci de un grup de interese diferite numiţii funcţionari permanenţi, propun câteva modificări ce ar putea să scoată România din mocirla de astăzi:

  1. Pentru eliminarea nepotismului din sistem, nu pot fi numiţi funcţionari publici membrii familiei până la gradul 4, pentru orice funcţionar public angajat în administraţia centrală sau locală, indiferent de minister.
  2. Pentru ca Parlamentul să îndeplinească corect funcţia de legislativ, va transfera din cadrul ministerelor, către Parlament, toate departamentele care au funcţii de iniţiator de proiecte legislative.
  3. Parlamentul va constitui un Corp de Experţi Parlamentari, pe lângă comisiile din senat ce va iniţia proiecte de legi ce vor fi studiate de comisii, apoi prezentate Prlamentului.
  4. Guvernul nu va mai avea dreptul să emită OUG sau OG, ce modifică legi. Orice iniţiative se vor trimite Corpului de Experţi Parlamentari, sub formă de sugestii.
  5. Se elimină ordinele (ANAF, Ministere).
  6. În cadrul ANAF se va restructura Comisia de soluţionare a contestaţiilor, ce va avea şi rolul de a sesiza Corpul de Experţi Parlamentari cu speţe ce vor purta titlul de Interpretări. Comisia de soluţionare a contestaţiilor va solicita puncte de vedere de la ÎCCJ secţia de Contencios, CECCAR, CCF, Corpul de Experţi Parlamentari, pentru aspecte neclare din lege.  Comisia de soluţionare a contestaţiilor va avea caracter independent faţă de Inspecţia fiscală.
  7. În cadrul ANAF se va înfiinţa o Comisie de soluţionare a dosarelor pentru care în baza art. 132 se vor sesiza organele de urmărire penală.

Argumente.  În acest articol (https://www.juridice.ro/479610/anaf-spune-ca-ministerul-public-nu-are-competenta-sa-aprecieze-starea-de-fapt-fiscala.html) arătam un răspuns nr 864484/27.08.2013 al dlui Toma Costreie Directorul General din Direcţia Generală Juridică din catrul ANAF către Direcţia Generală Coordonare Inspecție Fiscală, în care se spune clar:

„… reprezentantul Ministerului Public în mod greşit (fără a avea în vedere legislaţia fiscală în materie precum şi practica instanţelor de judecată (sic!!! Zic eu care!!!)) s-a pronunţat cu privire la impozitarea persoanelor fizice ce defăşoară activităţi comerciale ce implică tranzacţii imobiliare.

… reprezentanţii Ministerului Public şi-au depăşit COMPETENŢA(!!!), când au stabilit obligativitatea sau nu a unei persoane fizice de a se înregistra ca plătitoare de TVA.

Pentru aceste considerente, apreciem că starea de fapt a unei persoane fizice sau juridice nu poate fi stabilită decât de organele competente in materie.

În acest articol https://www.juridice.ro/530274/raspuns-la-criticile-cu-privire-la-interpretarea-legii-nr-2412005.html şi cel precedent https://www.juridice.ro/529479/competenta-determinarii-creantelor-fiscale-din-2005-pana-2017.html, arătam claritatea Legii 241/2005 pentru care ANAF este ORGAN COMPETENT (art. 2 lit. g) – organe competente – organe care au atribuţii de efectuare a verificărilor financiare, fiscale sau vamale, potrivit legii), aşa cum arăta şi  Toma Costreie Directorul General din Direcţia Generală Juridică din catrul ANAF.  Dar Legea 554/2004 este puţin cunoscută de Ministerul Public şi instanţele penale, iar Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, mai deloc.  Parlamentul şi Guvernul sunt măcelăriţi, arestaţi şi condamnaţi la foc automat, fără însă să li se respecte drepturile constituţionale, dar pentru că nici ei nu înţeleg legea, nu ştiu să o aplice.  Vreau să fiu clar, foarte clar – CORIFEII din penal care nu au învăţat în facultate Legea 554/2004, NU ŞTIU să o coreleze cu CPP care şi el trebuie corelat cu CPF, pe elemente fiscalo-penale.  Deci parlamentarii nu fac nimic să preîntâmpine derapajele, avocaţii penali nu înţeleg, chiar argumentăndu-mi că procurorul este Dumnezeu şi face ce vrea!!! OARE!!!  Judecătorii de penal îmi spun şi ei că expertiza stabileşte creanţe fiscale.  ZĂU!!! Competenţa pentru evaziune fiscală este a inspectorului fiscal ca să o constate.

Problema pe care o aduc în discuţie este următoarea: competența Fiscului pentru identificarea prejudiciului ca urmare a comiterii infracţiunii fiscale este diferită de competența Parchetului de identificare a infracţiunii fiscale.

DE CE?

Soluţia dată de CEDO în cauza Lungu împotriva Romaniei este de natură a justifica o schimbare a art. 28 CPP, evident în cadrul unei propuneri de modificare legislativă.
“(1) Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.
(2) Hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare penale cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.”

Vreau să vă rog să citiţi art 28 CPP un pic altfel decât în actuala configuraţie:

Alin (1): Hotărârea definitivă a instanţei penale NU are autoritate de lucru judecat, cu privire la stabilirea creanţei fiscale, care se face NUMAI conform art. 14 alin. (3) lit. a) din Vechiul Cod de procedură penală, respectiv art. 19 alin. (5) din noul cod care arată că „Repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile.” Acest aspect arată că pe lângă aspectul penal, cu privire la „existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia”, care este apanajul strict al procurorului, există latura civilă ce trebuie judecată strict conform legii civile. ANAF trebuie, în temeiul art. 20 alin. (2) CPP, să se constituie ca parte civilă, ceea ce presupune o manifestare de voinţă a subiectului de drept, manifestare ce trebuie să se concretizeze într-o declaraţie scrisă de constituire de parte civilă, înscris care să conţină informaţii concrete cu privire la „natura şi întinderea pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care se întemeiează.”

Alin (2): Hotărârea definitivă a instanţei civile are autoritate de lucru judecat, cu privire la stabilirea creanţei fiscale, care se face NUMAI conform art. 14 alin. (3) lit. a) din Vechiul Cod de procedură penală, respectiv art. 19 alin. (5) din noul cod care arată că „Repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile.”

Interpretarea pe care am arătat-o mai sus este cât se poate de clară în trei privinţe:

  1. Ministerul Public şi instanţa penală se ocupă de aspectul penal, cu privire la „existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia”,
  2. ANAF este OBLIGATĂ de dispoziţiile Codului de procedură fiscală, care sunt foarte clare să facă determinarea creanţei fiscale ca organ competent. Citez în acest sens, dispoziţiile art 85 şi 86 fost Cod de procedură fiscală, respectiv art 93 şi 95 noul Cod de procedură fiscală.
  3. Contenciosul administrativ fiscal anulează sau nu actele administrative (nu stabileşte creanţe fiscale). Instanţa penală nu stabileşte prejudiciu, ci ANAF stabileşte creanţe fiscale.

Consider eronată înţelegerea art 28 alin (1) şi (2), de toţi cei care îmi spun că penalul ţine în loc civilul, pentru că hotărârea definitivă a instanţei civile are autoritate de lucru judecat cu privire la creanţa fiscală dată de contenciosul fiscal, dar nu are cu privire la existenţa faptei, a persoanei sau a vinovăţiei acesteia. Este absurd însă ca instanţa civilă să se pronunţe că nu există creanţă fiscală, dar există infracţiune economică (fără prejudiciu, când ştim că evaziunea fiscală este o faptă de prejudiciu). Drept pentru care intervine Legea 554/2004 între cele 2 autorităţi Ministerul Public şi ANAF, care trebuie să conveargă într-o singură judecată fără ne bis in idem, ne bis vexari sau ne bis puniri:

  1. Art. 3 Cod procedură fiscală nou, raportul Codului de procedură fiscală cu alte acte normative: (1) Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea creanțelor prevăzute la art. 2. (2) Unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă, republicat, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorități publice și contribuabili/plătitori.

Comentariu: Trebuie să remarcăm claritatea Legii, care indică procedura fiscală cu trimitere comparativă la CPP – art. 19 alin. (5) care arată că „Repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile.”

  1. ANAF este datoare a determina o creanţă fiscală, în urma procedurii specifice de inspecţie fiscală, sau să mnţină declaţia fiscală, ce reprezintă impunere finală:
    1. Prin declaraţie a contribuabilului
    2. Prin decizie de impunere ca urmare a inspecţiei fiscale
    3. Prin reverificare conform art. 128 Reverificarea

(1) Prin excepție de la prevederile art. 118 alin. (3), conducătorul organului de inspecție fiscală poate decide reverificarea unor tipuri de obligații fiscale pentru o anumită perioadă impozabilă, ca urmare a apariției unor date suplimentare necunoscute organului de inspecție fiscală la data efectuării inspecției fiscale, care influențează rezultatele acesteia.
(2) Prin date suplimentare se înțelege informații, documente sau alte înscrisuri obținute ca urmare a unor controale inopinate desfășurate la alți contribuabili/plătitori ori comunicate organului fiscal de către organele de urmărire penală sau de alte autorități publice ori obținute în orice mod de organul de inspecție fiscală, de natură să modifice rezultatele inspecției fiscale anterioare.

Comentariu:
În primă fază impunerea poate rămâne definitivă conform declaraţiei fiscale a contribuabilului, ca urmare a nemodificării bazei impozabile.

În a doua fază, ANAF dacă consideră necesar, sau Ministerul Public poate trimite ANAF o sesizare, care se poate transforma în inspecţie fiscală şi care stabileşte creanţa fiscală pe latura civilă a procesului penal.  ANAF are două opţiuni, nu modifică baza impozabilă, declaraţia fiscală fiind finală, sau modifică baza impozabilă şi emite decizie de impunere, ce îşi urmează cursul în Contenciosul administrativ pentru a rămâne impunere definitivă.

În a treia fază, după inspecţia fiscală, Ministerul Public poate să considere corecte creanţele fiscale stabilite de inspecţia fiscală sau dacă are date suplimentare poate solicita ANAF o reverificare.

Rog cititorul să mediteze asupra acestui aspect din CPF – Prin date suplimentare comunicate organului fiscal de către organele de urmărire penală, conducătorul organului de inspecție fiscală poate decide reverificarea. Rezultă că specialistul parchetului, DGAF, expertul contabil, consultantul fiscal, procurorul sau judecătorul nu stabilesc creanţe fiscale, ca urmare a urmării penale, ci toţi aceştia le comunică ANAF, care le ia în considerare ca date suplimentare.

Dacă Ministerul Public, nu este satisfăcut cu răspunsul ANAF, prin conducătorul organului de inspecție fiscală, poate solicita anularea actului administrativ fiscal, în contenciosul fiscal, sau ca parte a art 52 CPP, chestiuni prealabile, dar mă îndoiesc că în instanţa penală există judecători capabili să judece chestiuni prealabile aplicabile din contenciosul fiscal, dreptul fiscal, din facultate, fiind insuficient ca pregătire profesională.

  1. ANAF emite un act administrativ fiscal ce se anulează numai potrivit art 1 al Legii 554/2004: Alin (1) Orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atat privat, cat si public (adică şi Ministerul Public se poate adresa pentru anularea actului Decizie de impunere a ANAF)Alin (8) Prefectul, Agentia Nationala a Functionarilor Publici si orice subiect de drept public (care înseamnă şi Ministerul Public) pot introduce actiuni in contencios administrativ, in conditiile prezentei legi si ale legilor speciale. Alin (9) La solutionarea cererilor in contencios administrativ, reprezentantul Ministerului Public poate participa, in orice faza a procesului, ori de cate ori apreciaza ca este necesar pentru apararea ordinii de drept, a drepturilor si libertatilor cetatenilor.
  1. Actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuțiilor de administrare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, pentru stabilirea unei situații individuale și în scopul de a produce efecte juridice față de cel căruia îi este adresat, conform dispoziţiilor art 85 şi 86 fost Cod de procedură fiscală, respectiv art 93 şi 95 noul Cod de procedură fiscală.
  1. Art. 2 lit. g), din Legea 241/2005 – organe competente – organe care au atribuţii de efectuare a verificărilor financiare, fiscale sau vamale, potrivit legii, adică ANAF, nu DGAF sau specialiştii parchetului sau experţii contabili sau consultanţii fiscali.
  1. Art. 214 (fost Cod de procedură fiscală), respectiv art. 277 (din noul Cod de procedură fiscală) arată că în cazul în care împotriva unei decizii izvor de creanţă fiscală s-a formulat contestaţie (adică există o decizie de impunere), organul învestit cu soluţionarea contestaţiei poate suspenda soluţionarea contestaţiei până la soluţionarea cauzei penale cu privire la aspecte legate de naşterea creanţei fiscale.
  1. Art. 28 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ este foarte clar în a arăta că partea civilă în dosarul penal poate solicita continuarea judecăţii în faţa instanţei de contencios administrativ în cauza în care a fost învestită cu verificarea existenţei creanţei fiscale, chiar dacă există o cauză penală în curs;

Comentariu:
Fără decizie de impunere nu se poate suspenda soluţionarea contestaţiei.

Consider că aici este eronată legislaţia noastră şi ar necesita formarea unei comisii speciale care să investigheze astfel de cazuri ce îi revin ANAF conform legii, ca şi organ competent pentru investigarea fraudei fiscale. În Germania, se pare că fiscalul ţine în loc penalul – Secțiunea 396 Suspendarea procedurilor
(1) În cazul în care actul poate fi considerat drept evaziune fiscală depinde de existența unei creanțe fiscale, de faptul că impozitele au fost subevaluate sau dacă au fost obținute avantaje fiscale nejustificate, procedura penală se suspendă până la încheierea procedurii fiscale și nu mai face apel.
(2) In timpul investigatiilor, procuratura se pronunta asupra suspendarii; în cadrul procedurii după introducerea unor acuzații publice, instanța care se ocupă de acest aspect se pronunță asupra suspendării.
(3) Limitarea se întrerupe în timp ce procedura este suspendată.

În principiu, pentru a putea fi solicitată reparaţia, prejudiciul trebuie să fie cert, direct, personal, să rezulte din încalcarea sau lezarea unui drept sau interes legitim. Prejudiciul cert presupune atât existenţa lui sigură, cât şi posibilitatea evaluării lui în prezent, adică prin Declaraţie/Decizie de impunere. Dacă prejudiciul nu este sigur, nu se poate şti dacă s-a născut dreptul la reparaţie, iar dacă incertitudinea priveşte întinderea lui, obiectul creanţei în despăgubire nu poate fi stabilit prin proces verbal al DGAF, constatare a specialistului (părţii – ACUZAREA) sau expertiză.

Or art 150 alin. (3) CPF indică obligativitatea proceselor verbale ca manifestare de sesizare a organului penal, iar Decizia de impunere ca urmare a RIF/RVF ca manifestare de voinţă:

Drept pentru care stabilirea prin Decizie de impunere ca urmare a unui RIF trebuie să fie o determinare FINALĂ a creanţelor fiscale datorate.  Parchetul nu are competenţă de determinare a creanţelor fiscale, chiar dacă le consideră sub denumirea de prejudiciu, pentru că procesul penal pe latura penală pentru infracţiuni are o soluţionare, iar pe latura civilă are altă soluţionare ce trebuie să ţină cont de legea civilă care include şi contenciosul fiscal.

Până acum am clarificat LEGEA, aşa cum o vede un expert contabil.  Drept pentru care, faptul că am studiat DREPTUL, fiscal şi comercial, nu îmi dă dreptul decât de a-mi exprima o opinie, studiile mele nefiind elocvente pentru instanţă.

Am trecut în titlu două instituţii:

  1. Curtea Constituțională a României
  2. Înalta Curte de Casație și Justițșie, ca organ ce clarifică LEGEA prin RIL.

Cu privire la CCR aduc în discuţie, primul rând Decizia 654/2017, punctul 9, pentru o formulare ce lasă loc la interpretare şi nu îşi are locul într-o decizie CCR sub capitolui „Curtea reţine”:

Astfel, întrucât procesele-verbale/constatările tehnico-științifice efectuate de specialiști/consilieri, din dispoziția scrisă a procurorului, sunt considerate în practica Curții Constituționale drept proceduri simplificate de expertiză, li se aplică aceleași exigențe privind respectarea dreptului la un proces echitabil, egalitatea armelor, independența și imparțialitatea judecătorului.

Condamn o astfel de exprimare, chiar şi ca redare a argumentului autorului sesizării, pentru că reprezintă un afront adus experţilor contabili. Fără echivoc, CCR trebuie să condamne şi să ia atitudine pentru că procesele-verbale/constatările tehnico-științifice efectuate de specialiști/consilieri nu sunt proceduri simplificate de expertiză.

In acest articol https://www.juridice.ro/502084/expertul-consultant-pentru-avocat-procedura-fiscalo-penala.html spuneam că: „Standardul CECCAR spune ca Expertul contabil să se manifeste liber faţă de orice interes care este incompatibil cu integritatea, obiectivitatea şi, în general, cu independenţa sa profesională, adică exercitarea profesiei de expert contabil se face cu respectarea principiului independenţei profesiei, fiind incompatibil cu acesta orice mandat comercial, să nu se găsească în situaţia ca relaţia contractuală cu clientul său să îl pună în situaţia de a i se aduce atingere independenţei profesionale, având cu clientul un contract scris de prestări de servicii.

Sistemul nostru legal este unul conceput eronat. Într-un proces sunt două părţi, nu trei, puse pe talerele balanţei (până acum am văzut numai balanţe cu două talere în mâna zeiţei justiţie), unde sunt reclamantul şi pârâtul, acuzatorul şi acuzatul. Atât. Deci noţiunea de expert desemnat şi experţi parte este una viciată.

Codul de procedură penală prevede reguli obligatorii. Încep cu art. 100 Administrarea probelor:
(1) În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere.

Legea nu este una corectă, pentru că un acuzator nu poate să fie imparţial, iar urmărirea penală se face, de regulă, cu suspiciunea existenţei faptei, de către o echipă FORMIDABILĂ şi REDUTABILĂ, ce nu se vede, extrem de bine pregătită profesional, formată din strategi procurori, care au un talent la scris remarcabil, ocolind piedicile date de proceduri sau legislaţie, ce au rolul întocmirii unui rechizitoriu. Din echipă fac parte specialişti, ce au rolul de a pregăti rapoarte de constatare ale parchetului, inspectori DGAF, ce au rolul murdar de a împăuna situaţiile de pe teren, organele de cercetare, ce adună probe, dar şi organele de supraveghere, ce încearcă să pună cap la cap conecţii, fie prin filaj, fie prin interceptări, fie sub acoperire, deci cu tehnicieni bine pregătiţi, poliţişti, agenţi, ingineri, IT, contabili etc. În cazuri extra importante de securitate sau trafic, apar şi alte structuri. Dacă în spatele unor denunţuri sau sesizări se află şi interese obscure, politice, conflicte între structuri, de distrugere a competiţiei etc., numai punerea în mişcare a unor astfel de experţi ai statului poate crea pagube ireparabile, pentru că aceşti experţi nu sunt antrenaţi pentru favorizarea inculpatului, ci pentru strângerea de probe în defavoarea lui, cel puţin până când CLIENTUL devine inculpat.

Rolul strategilor este să manipuleze în favoarea lor, în primul rând, legea. Spun acest lucru, pentru că în războiul economic, „cârtiţele” pot fi oriunde, chiar şi în Ministerul Public. Drept pentru care AVOCATUL trebuie să facă, în faza incipientă, o analiză a situaţiei de ansamblu, plecând de la o întrebare simplă – dacă clientul este nevinovat cine beneficiază? Apoi decide protejarea clientului chiar şi prin procedura insolvenţei, ce poate feri societatea de acţiunea ANAF, dar şi de DGAF şi Ministerul Public ce este ostil.

De ce spun manipularea legii? Pentru că un prim-procuror, nu poate să nu respecte un act administrativ fiscal şi să-l manipuleze, înlocuindu-l cu o constatare fără valoare (proba părţii), dacă nu are în plan o strategie. Şi aici, Ministerul Public a reuşit un genocid economic, ce a folosit în mod sigur unui interest, suprimând autoritatea fiscală, fără ca instanţele să se trezească din coşmar, până când CCR a emis celebra Decizie nr. 68/2017 cu separarea puterilor în stat şi trimiterea conflictelor între autorităţi la instanţa de contencios şi la Legea nr. 554/2004.„

CCR a mai pronunțat şi Decizia 258/2016, din care prezint următoarele pasaje:

  1. … noţiunea de „prejudiciu” nu este definită, determinând incertitudine în stabilirea acestuia.
  1. În ceea ce priveşte legea penală aplicabilă unei fapte, Curtea reţine că aceasta trebuie să respecte anumite cerinţe pentru a fi respectat principiul legalităţii incriminării. Aceasta trebuie să fie clară, previzibilă, astfel încât orice persoană să îşi poată da seama dacă acţiunea sau inacţiunea interzisă sau ordonată intră sub incidenţa sa, şi accesibilă, ceea ce presupune posibilitatea oricărei persoane interesate de a lua cunoştinţă de existenţa şi conţinutul normei penale.
  1. Infracţiunile de evaziune fiscală fiind infracţiuni de prejudiciu, momentul naşterii prejudiciului este momentul comiterii faptei, această împrejurare având consecinţe în ceea ce priveşte cursul valutar aplicabil. Astfel, Curtea constată că stabilirea întinderii prejudiciului cauzat ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală produce consecinţe asupra încadrării juridice a faptei, dar şi asupra altor aspecte cum ar fi posibilitatea de exercitare a cauzei de nepedepsire/de reducere a pedepsei prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005 sau asupra întinderii măsurilor asigurătorii aplicate în vederea recuperării prejudiciului.
  1. Curtea observă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 23 noiembrie 2015, a statuat că, în cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.
  1. În ceea ce priveşte prejudiciul ce interesează în soluţionarea laturii penale a procesului în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală, Curtea apreciază că, în general, acesta este constatat de către organele fiscale prin actele de control pe care le întocmesc, iar, ulterior, acesta este stabilit prin raportul de constatare fiscală sau raportul de expertiză contabilă/fiscală.

Ce pot să spun?  Da EU SUNT DE ACORD că noţiunea de „prejudiciu” nu este definită de lege, determinând confuzie cu privire la cine anume are dreptul să stabilească prejudiciul, așa cum am exemplificat. Expertul în expertiză NU ARE ROL de stabilire a unui prejudiciu. Procesul verbal de constatare, atât al ANAF, cât şi al DGAF, precum şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică al specialistului, nu sunt acte administrative şi nu stabilesc creanţe fiscale, ci estimează pentru partea ACUZARE, o pretenţie, care se stabileşte doar în inspecţie fiscală şi se finalizează în contenciosul administrativ fiscal. Procurorul trebuie să determine o faptă dacă există o creanţă fiscală rezultată din infracţiune. Dar creanţa fiscală se stabileşte doar de ANAF.

Nici CCR, nici ÎCCJ nu cunosc legea, aşa cum am explicat-o.  O repet, obligaţia fiscală se stabileşte în condiţiile Codului de procedură fiscală, nu prin constatare, ci prin inspecţie fiscală, de către ANAF, cert presupunând atât existenţa sigură, cât şi posibilitatea evaluării în prezent.  Este eronat să consideri prejudiciu un animal numit „bou” şi nu să-l numeşti creanţă fiscală din familia „bovinelor”, pentru că „boul” este „bovină.”  Bovina (boul) este un animal domestic membru a subordinului Ruminantia (rumegătoarele), familia Bovidae și face parte din grupul vitelor cornute mari. Din punct de vedere al sistematicii zoologice, bovinele fac parte din clasa Mammalia, subclasa Eutheria, ordinul Ungulata, subordinul Artiodactyla, grupa Ruminantia, familia Cavicorne (Bovidae), subfamilia Bovinae.  Aşa, ca să fim exacţi cu stabilirea prejudiciului care este creanţă fiscală.

Concluzie. Atât procurorul cat si judecatorul, comit infracţiuni atunci când acceptă un prejudiciu fiscal care nu este stabilit de ANAF, pentru că prejudiciază Bugetul Public National, dar comit o infracțiune și față de contribuabil. Deci Procurorul este infractorul secolului 21 iar judecatorul, expertul, consultantul și specialistul parchetului sunt complicii lui.

Daniel Udrescu


Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.