ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Închiderea procedurii de supraveghere de către Comitetul de Miniștri cu privire la grupul de cauze „Ruianu” – obligațiile pozitive ale statului în legătură cu executarea hotărârilor între persoane private

22.05.2018 | Roxana STANCIU
Abonare newsletter
Roxana Stanciu

Roxana Stanciu

CIOCODEICĂ împotriva României (cererea nr. 27413/09)[1]

Hotărârea din 16 ianuarie 2018 – Secția a IV-a a Curții Europene a Drepturilor Omului

ÎN FAPT

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

Reclamanta s-a născut în anul 1969 și locuiește în Timișoara.

Procedura desfășurată potrivit legislației muncii

În anul 2004 reclamantul a introdus o cerere împotriva angajatorului său, o companie privată, C.G.H.T. („compania”), solicitând anularea deciziei de concediere din 17 octombrie 2003 și acordarea de drepturi salariale.

Pe 29 aprilie 2004, Tribunalul Timiș a respins cererea ca neîntemeiată. Reclamanta a declarat recurs.

Prin decizia irevocabilă din 29 septembrie 2004 („decizia”), Curtea de Apel Timișoara a adis recursul reclamantei. A obligat compania să revoce decizia de concediere și să îi plătească reclamantei daune materiale reprezentând toate drepturile de natură salarială începând din 17 octombrie 2003 și până la pronunțarea deciziei irevocabile, actualizate cu indicele de inflație. Instanța a admis de asemenea cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Procedurile de executare silită

Pe 15 noiembrie 2004, Tribunalul Timiș a învestit hotărârea cu formulă executorie, potrivit art. 374 CPC, în forma aflată în vigoare la acea dată (…).

Reclamanta a inițiat procedura de executare silită pe 21 ianuarie 2005, adresându-se biroului de executori M.S.R. & S.A.I. („executorul”) pentru punerea în executare a hotărârii.

Pe 26 ianuarie 2005 executorul a emis somație pe care a comunicat-o companiei.

Potrivit procesului-verbal din 11 februarie 2005 întocmit de executor, acesta și avocatul reclamantei s-au deplasat la sediul companiei. Întrucât reprezentantul legal al companiei nu era prezent, executorul a acordat un termen de 5 zile în care compania să procedeze de bunăvoie la executarea hotărârii.

Cu toate acestea, compania a refuzat să își îndeplinească obligațiile. Mai mult, a formulat contestație la executare, în temeiul art. 399 CPC, în forma aflată în vigoare la acea dată (…). Pe durata judecării contestației și la cererea companiei, pe 24 februarie 2005, Judecătoria Timișoara a dispus suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a cauzei; în vederea suspendării a fost consemnată o cauțiune în valoare de 4.000.000 ROL, aproximativ 90 EUR.

În replică, pe 16 mai 2005 reclamanta a formulat cerere în procedura ordonanței președințiale pentru a obține ridicarea măsurii suspendării. Aceasta a motivat că situația era una urgentă întrucât avea nevoie de plata drepturilor salariale, pentru ași asigura traiul propriu și al copilului său.

Prin hotărârea pronunțată pe 18 mai 2005, Judecătoria Timișoara a respins cererea reclamantei, reținând că aceasta nu dovedise existența unui prejudiciu iminent, pentru a justifica urgența în adoptarea măsurii.

Pe 2 iunie 2005, Judecătoria Timișoara a admis contestația la executare formulată de companie. Instanța a reținut că nu au fost respectate dispozițiile referitoare la comunicarea actelor de procedură, întrucât executorul a omis să îi comunice debitoarei o copie a titlului executoriu.

Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei hotărâri. Pe 6 octombrie 2005 Tribunalul Timiș a respins recursul ca nefondat. Sentința primei instanțe a rămas astfel irevocabilă.

Compania a formulat ulterior contestație împotriva adresei de înființare a popririi emise de executor cu privire la conturile societății. Pe 21 aprilie 2005, Judecătoria Timișoara a admis contestația, reținând că adresa de înființare a popririi fusese emisă în ciuda suspendării executării silite dispuse de instanță (vezi paragraful 13 supra).

Între timp, pe 29 iunie 2005, executorul a emis o nouă adresă de înființare a popririi. Pe 4 iulie 2005 aceasta a fost comunicată prin afișare pe intrarea principală a adresei companiei, împreună cu o copie a titlului executoriu.

Pe 2 noiembrie 2005, executorul a primit o cerere de la reclamantă, prin care aceasta îi solicita să îi comunice dacă compania a executat hotărârea judecătorească. Executorul a răspuns în sens negativ la 4 noiembrie 2005.

Întrucât acesta a fost ultimul schimb de informații între reclamantă și executor cu privire la executarea în cauză, iar legea îi impune creditorului obligația de a juca un rol activ constant pe parcursul procedurii de executare silită, pe 28 mai 2007 executorul a emis un proces-verbal prin care a constatat că, în temeiul art. 389 CPC în forma în vigoare la acel moment, executarea silită era perimată (…). Nu rezultă dacă procesul-verbal a fost comunicat reclamantei sau nu.

Alte proceduri demarate de reclamantă în vederea obținerii executării hotărârii judecătorești

Acțiunea formulată în vederea accelerării procedurii de executare

Pe 5 mai 2005, reclamanta a sesizat Judecătoria Timișoara cu o cerere privind punerea în executare a hotărârii în temeiul art. 5803 CPC în forma în vigoare la acea dată (…).

Prin hotărârea din 18 august 2005, Judecătoria Timișoara a admis cererea reclamantei și a impus companiei o amendă civilă de 500.000 ROL pe zi de întârziere, până la îndeplinirea obligațiilor.

Recursul formulat de companie împotriva acestei hotărâri a fost admis pe 16 decembrie 2005 de către Tribunalul Timiș. Instanța a reținut că amenda civilă are natura unei sancțiuni cominatorii având ca scop aducerea la îndeplinire a obligațiilor de a face cu caracter personal și care nu pot fi îndeplinite prin alte persoane, așa cum dispune art. 5803. Însă obligația de plată a drepturilor salariale poate fi adusă la îndeplinire prin executor; prin urmare, cererea reclamantei a fost respinsă ca nefondată.

Cererea depusă de reclamantă la Ministerul Justiției

Pe 12 iulie 2005, reclamanta s-a adresat Ministerului Justiției cu o plângere în ceea ce privește efectele hotărârii din 2 iunie 2005 (vezi paragraful 16 supra). Cererea a fost înregistrată prin raportare la dispozițiile art. 303/2004, drept o solicitare privind răspunderea disciplinară și penală a magistraților.

Pe 24 august 2005, cererea reclamantei a fost înaintată Curții de Apel Timișoara. Pe 5 septembrie 2005 Curtea de Apel Timișoara a constatat că procedura la care făcea referire reclamanta se finalizase printr-o hotărâre irevocabilă și, prin urmare, nu mai putea fi exercitată o cale de atac suplimentară.

Procedurile penale demarate de reclamantă

În 2005, reclamanta a sesizat mai multe autorități cu plângeri privind neexecutarea de către companie a obligațiilor impuse prin hotărârea judecătorească. Aceasta a invocat art. 277, 278 și 280 din Codul muncii și art. 83 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă (…).

Pe 5 decembrie 2006 a fost deschisă o anchetă penală împotriva lui M.D., administratorul companiei, pentru refuzul de a executa hotărârea judecătorească. Pe 4 februarie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a dispus încetarea urmăririi penale cu privire la M.D. și i-a aplicat o amendă în cuantum de 1.000 RON, aproximativ 250 EUR. Procurorul în cauză a decis că fapta nu constituie infracțiune.

Plângerea formulată de reclamantă împotriva acestei măsuri a fost respinsă pe 8 aprilie 2008 de către procurorul șef din cadrul Parchetului.

Pe 2 iunie 2008, atât reclamanta cât și M.D. au formulat plângere împotriva soluției la Judecătoria Timișoara. Instanța a respins ambele plângeri pe 17 octombrie 2008. A reținut că plângerea reclamantei era tardiv formulată. Cu privire la plângerea lui M.D., a arătat că, deși acesta nu a executat hotărârea, fapta sa nu poate fi considerată infracțiune, astfel că aplicarea amenzii era corectă.

Prin hotărârea definitivă din 28 ianuarie 2009, Tribunalul Timiș a respins recursurile formulate de reclamantă și de M.D.

Închiderea companiei

Pe 5 august 2014, cei doi asociați ai companiei au hotărât dizolvarea acesteia, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale. La cererea acestora, Oficiul Registrului Comerțului a decis la 7 august 2014 publicarea hotărârii de dizolvare în Monitorul Oficial. Aceasta a fost publicată pe 26 august 2014, în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 116/2009 pentru instituirea unor masuri privind activitatea de înregistrare in registrul comerțului (…).

Într-un raport contabil întocmit pe 30 august 2014 că singurii creditori ai companiei erau cei doi asociați.

Pe 10 octombrie 2014, unul dintre asociați a solicitat Oficiului Registrului Comerțului radierea companiei. Cererea a fost admisă în aceeași zi, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial.

Nu au fost formulat apel cu privire la deciziile date de Oficiul Registrului Comerțului cu privire la companie.

(…)

LEGISLAȚIA INTERNĂ ȘI JURISPRUDENȚA NAȚIONALĂ RELEVANTĂ

(…)

Documente relevante emise de Consiliul Europei

Prin Rezoluția nr. 1787(2011) adoptată pe 26 ianuarie 2011, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a constatat existența în continuare, în mai multe state, a unor probleme structurale care conduceau la un număr mare de condamnări repetate pentru încălcări ale Convenției și care reprezentau un pericol serios la adresa ordinii de drept în cadrul acestor state. Adunarea a amintit, printre aceste deficiențe, câteva neajunsuri majore cu privire la organizarea judiciară și procedurile din România, inclusiv neexecutarea sistematică a hotărârilor judecătorești în general (a se vedea paragraful 7.6 din Rezoluție).

Cu toate acestea, cu privire la grupul de cauze românești care se ocupă cu neexecutarea hotărârilor raportat la lipsa de diligență a statului în sprijinirea creditorului la executarea hotărârilor judecătorești împotriva unor debitori privați, pe 22 noiembrie 2017 Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a adoptat Rezoluția CM/ResDH(2017)392[2] prin care, după ce a examinat în special raportul depus de Guvernul României cu privire la măsurile generale adoptate pentru a asigura executarea hotărârilor, a decis să închidă supravegherea, stabilind că toate măsurile adoptate corespund dispozițiilor Articolului 46 paragraful 1.

ÎN DREPT

PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 PARAGRAFUL 1 ȘI A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE, ȘI ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL ADIȚIONAL NR. 1

Reclamanta s-a plâns de faptul că statul pârât nu i-a acordat sprijin pentru executarea hotărârii irevocabile împotriva debitorului și că nu există niciun remediu eficient cu privire la această situație. Aceasta a invocat dispozițiile Articolelor 6 paragraful 1 și 13 din Convenție și pe cele ale Articolului 1 din Protocolul Adițional nr. 1 (…).

(…)

Aprecierile Curții

(…)

(α) Pretinsa încălcare a Articolului 13

(…)

Mai mult, Curtea ia act că, în legislația actuală, procedura execuțională se derulează în termene mai stricte și mai scurte, în timp ce limitele de amendă aplicabile autorităților care nu se conformează au crescut. În același timp, legea prevede garanții împotriva abuzului și a relei-credințe a debitorului sau a executorului, care sunt descurajați de la eludarea dispozițiilor legale prin suspendarea abuzivă a executării sau formularea de contestații la executare în mod abuziv (a se vedea atât mecanismele preventive, cât și cele compensatorii descrise în paragrafele 56-57, 69 și 79 supra; a se vedea, de asemenea, în contrast, paragrafele 93-94, supra).

(…)

(…) Curtea nu poate ignora faptul că reclamanta însăși nu a utilizat în mod corect remediile mai eficiente, relevante în cazul său, precum urmărirea procedurii de executare instrumentate cu ajutorul executorului, sau, în caz de nemulțumire față de prestația sau lipsa de diligență a executorului, invocarea acestui aspect în fața instanței prin promovarea unei contestații la executare potrivit art. 399 din Codul de procedură civilă aplicabil la acel moment. În acest context, Curtea consideră că este cu atât mai relevantă menționarea opiniei legale exprimate de mai multe instanțe naționale (a se vedea paragraful 50, supra), potrivit căreia, dacă ar fi sesizate cu o cerere de despăgubire din partea creditorului pentru daunele provocate de executor prin întârzierea în executare, această cerere, în situația întrunirii condițiilor legale, ar constitui un remediu efectiv.

Curtea mai consideră relevant faptul că, așa cum a susținut Guvernul (a se vedea paragraful 63, in fine, supra), reclamanta ar fi putut interveni, în calitatea sa de creditoare a companiei, în procedura care s-a finalizat prin radierea din Registrul Comerțului. În acest sens, Curtea remarcă faptul că reclamanta nu a formulat nicio cerere de apel în legătură cu respectiva procedură (a se vedea paragraful 35, supra). Omisiunea acesteia de a utiliza remediile aflate la dispoziția sa potrivit Legii societăților comerciale și OUG nr. 116/2009 (a se vedea paragraful 48, supra) a fost decisivă în aprobarea de către instanțe a raportului întocmit pe 30 august 2014 atunci când compania a fost lichidată, prin care se reținea că singurii creditori ai companiei erau cei doi asociați (a se vedea paragraful 33, supra). Aceasta ar putea ridica de asemenea dubii cu privire la rămânerea în ființă a obligației de plată către reclamantă până la acea dată.

În lumina acestor fapte, Curtea consideră că, în perioada relevantă în cauză, existau remedii legale disponibile reclamantei; cu toate acestea, nu este convinsă că reclamanta a utilizat în mod corespunzător și diligent aceste remedii legale individuale sau ca ansamblu.

Curtea constată, în consecință, că Articolul 13 din Convenție nu a fost încălcat.

(β) Pretinsa încălcare a Articolului 6 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul Adițional nr. 1

Curtea ia act că dispozițiile menționate au fost invocate de reclamantă care a susținut că, în ciuda numeroaselor sale demersuri de obținere a drepturilor recunoscute prin hotărârea irevocabilă, aceasta a rămas neexecutată. Între timp, debitorul nu mai există.

Având în vedere circumstanțele specifice cauzei și în lumina concluziilor la care a ajuns cu privire la Articolul 13 din Convenție (a se vedea paragrafele 110-112, supra), Curtea consideră că reclamanta nu a invocat niciun element de fapt sau argument capabile să o convingă că autoritățile statului nu ar fi acționat așa cum era rezonabil să se aștepte să acționeze pentru a executa hotărârea în cauză.

Prin urmare, nu au fost încălcate Articolul 6 din Convenție și Articolul 1 din Protocolul Adițional nr. 1.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

Constată cererea admisibilă;

Constată că nu a fost încălcat Articolul 13 din Convenție;

Constată că nu au fost încălcate Articolul 6 din Convenție și Articolul 1 din Protocolul Adițional nr. 1.


[1] Traducere neoficială realizată de jud. Roxana Stanciu – titular atestat Ministerul Culturii nr. C 0000884 din 06.02.2012 – după textul oficial din limba engleză disponibil pe pagina HUDOC la adresa de aici.
[2] Rezoluția este disponibilă la adresa de aici.


Rezumatul dosarului de supraveghere se găsește pe pagina HUDOC-EXEC la adresa de aici.

Judecător Roxana Stanciu
Tribunalul București

Această traducere a fost publicată integral, cu notă, în nr. 1/2018 al Revistei Române de Executare Silită

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate