Tribunalul Bucureşti. Necesitatea înregistrării la ANPC în scopul recuperării creanţelor
22 mai 2018 | Miruna-Andreea DRĂGANTribunalul Bucureşti, în calitate de instanţă de control judiciar, a hotărât că, potrivit art. 951 alin. 1 din OUG nr. 50/2010, începând cu data de 1 ianuarie 2017, vor putea să desfășoare activitatea de recuperare creanțe doar entitățile înregistrate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor şi că potrivit alin. 10 al aceluiaşi articol, activitățile de recuperare creanțe pot fi desfășurate doar de creditorii prevăzuți la art. 7 pct. 5 (respectiv creditor – persoana juridică, inclusiv sucursalele instituțiilor de credit și ale instituțiilor financiare nebancare din străinătate, care desfășoară activitate pe teritoriul României și care acordă sau se angajează să acorde credite în exercițiul activității sale comerciale ori profesionale) și de entitățile care desfășoară activitatea de recuperare creanțe admise potrivit alin. 1-8. Or, în speţă, apelanta creditoare a învederat faptul că instanța de fond a respins cererea de încuviințare a executării silite în considerarea faptului că aceasta nu este înregistrată la ANPC ca entitate ce desfășoară activități de recuperare creanțe.
Cu toate acestea, Tribunalul Bucureşti a constatat că din înscrisurile anexate cererii de apel a rezultat ca atât creditoarea, cât şi administratorul de active sunt înscrişi în registrul ANPC ca entități ce desfășoară activitatea de recuperare creanțe. Din aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul a admis apelul şi a schimbat în tot încheierea civilă apelată, în sensul încuviinţării executării silite a titlului executoriu reprezentat de un contract de credit. (Decizia nr. 1959 din data de 11.05.2018 pronunţată de Secţia a IV-a Civilă a Tribunalului Bucureşti, având ca obiect o cerere de încuviinţare a executării silite)
Miruna-Andreea Drăgan
Facultatea de Drept a Universității din București, intern SSJ