JURIDICE SELECTED
 
Print Friendly, PDF & Email

ANSPDCP. Precizări ref. intrarea în vigoare a GDPR

23.05.2018 | JURIDICE.ro
Newsletter
Instagram
Facebook

Luni, 21 mai 2018, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a reamintit că, începând din data de 25 mai 2018, devin aplicabile în mod direct, în toate statele Uniunii Europene, prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE, adoptat de Parlamentul European şi Consiliu în data de 27 aprilie 2016, potrivit unui comunicat al ANSPDCP.

Efectul punerii în aplicare a Regulamentului constă în uniformizarea principiilor de protecție a datelor personale în toate statele membre ale Uniunii Europene și înlocuirea regimului juridic național existent, emis în temeiul Directivei 95/46/CE. Scopul principal al Regulamentului este acela de a adapta şi actualiza principiile și regulile generale de prelucrare a datelor cu caracter personal, în acord cu evoluţiile tehnologice contemporane.

Regulamentul general privind protecția datelor stabileşte un set unic de reguli destinate protejării mai eficiente a vieţii private a persoanelor fizice de pe teritoriul Uniunii Europene. Principiile şi regulile stabilite de Regulament privesc un drept fundamental al persoanei – dreptul la protecţia datelor personale, garantat de art. 8 al Cartei Drepturilor Fundamentale a UE și art. 16 al Tratatului UE.

Regulamentul general privind protecția datelor accentuează responsabilizarea operatorilor care prelucrează date cu caracter personal și consoliează totodată drepturile garantate persoanelor vizate (persoanele ale căror date sunt prelucrate) instituind, în anumite situații, obligativitatea desemnării unui responsabil cu protecția datelor.

Totodată, începând din data de 25 mai 2018, încetează obligativitatea de a notifica Autoritatea națională de supraveghere cu privire la prelucrările de date cu caracter personal efectuate de către operatori.

Materialele informative dedicate Regulamentului 2016/679 sunt disponibile aici.

Newsletter
Instagram
Facebook

Aflaţi mai mult despre ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate