« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
 
3 comentarii

România la CEDO: cauza pendinte O.C.I. și alții. Procedura de returnare a copiilor, risc de supunere la violență domestică, și obligația pozitivă impusă în mod direct instanțelor naționale (printre altele). UPDATE: Hotărârea CEDO (instanțele naționale nu și-au îndeplinit obligațiile specifice incidente, ba chiar au făcut niște afirmații înfiorătoare în motivările aferente)
22.05.2019 | Mihaela MAZILU-BABEL

Secţiuni: CEDO, Drept constitutional, Dreptul familiei, Procedură civilă, VIDEO | Toate secţiunile
JURIDICE - In Law We Trust
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

22 mai 2019: Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în complet de trei – comitet, și deci în unanimitate și definitiv de pe acum, arată că:

1. Declares the application admissible;

2. Holds that there has been a violation of Article 8 of the Convention;

3. Holds that no separate issue arises under Article 3 of the Convention;

4. Holds
(a) that the respondent State is to pay, within three months, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement:
(i) EUR 12,500 (twelve thousand five hundred euros) jointly to the applicants, plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage;
(ii) EUR 3,645 (three thousand six hundred and forty-five euros) to the first applicant, plus any tax that may be chargeable to her, in respect of costs and expenses;
(b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement, simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period, plus three percentage points;

5. Dismisses the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction.

Mai redăm și următorul pasaj care arată cât de bine pregătite în drept CEDO sunt unele instanțe din România. Pasaj de altfel care demonstrează că vina pentru această condamnare aparține numai și numai instanțelor, și mai ales unui complet al Curții de Apel București:

40. The Court reiterates that in the context of an application for return, which is distinct from custody proceedings, it is primarily for the national authorities of the requested State, which have, inter alia, the benefit of direct contact with the interested parties, to establish the best interests of the child and evaluate the case in the light of the exceptions provided for by the Hague Convention (see Ferrari v. Romania, no. 1714/10, § 46, 28 April 2015, and Anghel, cited above, § 80). Nevertheless, the Court must satisfy itself that the decision-making process leading to the adoption of the impugned measures by the domestic courts was fair and allowed those concerned to present their case fully, and that the best interests of the child were defended (for details, see X v. Latvia, cited above, § 102, with further references). This means, in the circumstances of the present case, that the Court must assess whether the allegations of “grave risk” raised by the first applicant before the domestic courts were genuinely taken into account by those courts (ibid., §§ 106, 107 and 115, with further references).

(…)

42. The domestic courts, while condemning in general terms abuse against children and reaffirming their right to respect for their dignity, were nevertheless satisfied that what the second and third applicants had suffered at the hands of their father had only been occasional acts of violence and would not reoccur “often enough to pose a grave risk” (see paragraphs 13 and 14 above). Moreover, the Court of Appeal seems to have considered that the children’s right not to be subject to domestic abuse was “to a larger or lesser extent debatable (see paragraph 14 above). The Court fails to see how those statements fit in with the relevant provisions of domestic law prohibiting in absolute terms domestic corporal punishment (see, mutatis mutandis, D.M.D. v. Romania, cited above, § 49). In fact, such assessments of the children’s rights run counter to the very prohibition of domestic abuse against children and cast doubt on the decision-making process.

(notă MMB – Doamne Dumnezeule Mare, cum să motiveze astfel o instanță în România ce mai este și Curtea de Apel București?!?!!?!?!?!?!?!?!?! Și într-o speță ce privește copilași?!?!?!?!?!? Alo! – sau poate sunt eu sensibilă pentru că sunt mamă și nu înțeleg cum ar fi vreodată acceptabil să lovești un copil, carne din carnea ta, sufletul tău cel mai de preț (știu, știu, devin chiar patetică), și mai ales când acea persoană nici măcar nu are forța ta fizică?!?! Dacă aș fi judecătorii din acest complet, mâine aș ieși la pensie specială și/sau pur și simplu aș alege să mă fac avocat de părinți violenți fizic cu ai lor copilași. Dar nu aș mai putea rămâne judecător cu o astfel de motivare făcută publică la nivel european și care va apărea în cărțile de drept CEDO de acum înainte. Nu-i așa că e frumos ca numele judecătorilor să fie anonimizat – cum numai în România e posibil?!?! Arată clar transparență și răspundere pentru deciziile pe care le pronunță.)

(…)

44. Furthermore, there is nothing in the domestic courts’ decisions that leads the Court to believe that they considered that the children were no longer at risk of being violently disciplined by their father if returned to his care. In fact, it can be inferred from the reasoning of the Bucharest Court of Appeal that that court accepted that if such a risk reoccurred, the Italian authorities would be able to react and to protect the children from any abuse of their rights, but only “if the risk was brought to their attention and supported by evidence” (see paragraph 14 above).

45. On this point, the Court notes that as member States of the European Union (“the EU”), both States are parties to the Brussels II bis Regulation, which is thus applicable in the case (see K.J. v. Poland, cited above, § 58). That Regulation, which builds on the Hague Convention, is based on the principle of mutual trust between EU member States (see Royer v. Hungary, no. 9114/16, § 50, 6 March 2018). However, in the Court’s view, the existence of mutual trust between child-protection authorities does not mean that the State to which children have been wrongfully removed is obliged to send them back to an environment where they will incur a grave risk of domestic violence solely because the authorities in the State in which the child had its habitual residence are capable of dealing with cases of domestic child abuse. Nothing in the Hague Convention or in the Brussels II bis Regulation allows the Court to reach a different conclusion.

46. In this connection, and bearing in mind that a child’s return cannot be ordered automatically or mechanically when the Hague Convention is applicable (see Neulinger and Shuruk v. Switzerland [GC], no. 41615/07, § 138, ECHR 2010, and M.K. v. Greece, no. 51312/16, § 75, 1 February 2018), the Court considers that the domestic courts should have given more consideration to the potential risk of ill-treatment for the children if they were returned to Italy. They should have at least ensured that specific arrangements were made in order to safeguard the children.

47. In the light of the above, and notwithstanding the principle of subsidiarity, the Court concludes that the domestic courts failed to examine the allegations of “grave risk” in a manner consistent with the children’s best interests within the scope of the procedural framework of the Hague Convention.

48. There has accordingly been a violation of Article 8 of the Convention.

:: hotărârea CEDO

***

229 mai 2018: Secția a patra, CEDO

Cererea nr. 49450/17
O.C.I. si altii împotriva României
depusă la 23 iunie 2017 și comunicată la 13 februarie 2018

1. Obiectul cererii (precum este rezumat de CEDO și tradus de mine repede cu Google Translate)

Cererea se referă la o presupusă încălcare a dreptului reclamanților (mama și fii ei) la respectarea vieții de familie în măsura în care o hotărâre judecătorească a ordonat copiilor să se întoarcă la locul lor obișnuit de reședință în Italia, acolo unde locuiește tatăl lor, pronunțată în cadrul unor proceduri care, potrivit reclamanților, nu au ținut pe deplin seama de riscul grav al faptului că întoarcerea ar expune copiii la vătămări fizice sau psihice din cauza faptului că tatăl lor a fost violent față de ei în trecut (excepție prevăzută la articolul 13 din Convenția de la Haga privind aspectele civile ale răpirii internaționale de copii).

2. Întrebări comunicate

1. A fost încălcat dreptul reclamanților la respectarea vieții de familie, contrar articolului 8 din Convenție, în contextul procedurii de returnare a copiilor care a dat naștere la decizia finală nr. 178 din 30 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 34969/3/2015 (1319/2016)?

În particular, instanțele judecătorești naționale (Tribunalul București și Curtea de Apel București) au ținut cont în mod corespunzător de probele aduse în fața acestora, în special de casetele video și evaluările psihiatrice, în evaluarea riscului la care s-ar expune al doilea și al treilea reclamant din cauza violenței domestice pricinuite de tatăl lor, dacă s-ar întoarce acasă în Italia?

2. Instanțele naționale și-au îndeplinit obligațiile pozitive conform celor impuse de articolul 3 din Convenție (a se vedea D.M.D. v. România, nr.23022 / 13, §§ 49-51, 3 octombrie 2017)?

În special, au luat în considerare în mod corespunzător riscul abuzurilor domestice întâmpinate de cel de-al doilea și al treilea solicitant, dacă s-ar întoarce la locuința tatălui lor din Italia?

3. Jurisprudența CEDO relevantă invocată chiar de CEDOHotărârea din 3 octombrie 2017, D.M.D. împotriva României, cererea nr. 23022/13:

49. The Court further notes that the District Court in the first round of the proceedings acquitted D.D., having found no crime in “his occasionally inappropriate behaviour towards the applicant” (see paragraph 9 above). Along this vein, the County Court later seemed to consider that “isolated and random” acts of violence could be tolerated within the family sphere (see paragraph 13 above). The Court fails to see how this statement fits in with the relevant provisions of domestic law prohibiting in absolute terms domestic corporal punishment (see paragraph 21 above). Moreover, the Court notes that the Council of Europe recognises that the best interests of the children, which unquestionably include the respect for their rights and dignity, are the cornerstone of the protection afforded to children from corporal punishment (see paragraphs 25 to 29 above).

50. It is also to be noted that the overriding concern in the 1989 United Nations Convention on the Rights of the Child (see paragraph 30 above) is dignity. Such a value is consistent with both evolving international law on human rights and the developing psychological perspective in jurisprudence. Respect for the dignity of children is consonant with provision of those elements important to their growth as full members of the community. Assuring basic dignity to the child means that there can be no compromise in condemning violence against children, whether accepted as “tradition” or disguised as “discipline”. Children’s uniqueness – their potential and vulnerability, their dependence on adults – makes it imperative that they have more, not less, protection from violence, including from domestic corporal punishment, the latter being invariably degrading (see General Comment No. 13 (2011) cited at paragraph 32 above).

51. It is thus clear that respect for children’s dignity cannot be ensured if the domestic courts were to accept any form of justification of acts of ill‑treatment, including corporal punishment, prohibited under Article 3. In this context, the Court considers that Member States should strive to expressly and comprehensively protect children’s dignity which in turn requires in practice an adequate legal framework affording protection of children against domestic violence falling within the scope of Article 3, including a) effective deterrence against such serious breaches of personal integrity, b) reasonable steps to prevent ill-treatment of which the authorities had, or ought to have had, knowledge, and c) effective official investigations where an individual raises an arguable claim of ill-treatment (see M. and M. v. Croatia, cited above, § 136, and Söderman v. Sweden [GC], no. 5786/08, §§ 80 and 81, ECHR 2013).

dr. Mihaela Mazilu-Babel

 
Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

3 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD