Secţiuni » Sistemul judiciar
Sistemul judiciar
Alegeri CSMActivitate parchete

Solicitările Adunării generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti
29.05.2018 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Sistemul judiciar
JURIDICE - In Law We Trust

Marți, 29 mai 2018, Judecătoria Sectorului 2 București a transmis următoarele, potrivit unui comunicat semnat de judecător Bogdan Alex Arghir, președintele instanței, al cărui text îl redăm integral:

Având în vedere dezbaterile publice, atât în rândul societăţii civile, cât şi în rândul magistraţilor, privind reglementarea unor dispoziţii legale care pot afecta statul de drept şi, în mod deosebit, sistemul judiciar,

Luând în considerare documentul intitulat REZOLUȚIA MAGISTRAŢILOR ROMÂNI PENTRU APĂRAREA STATULUI DE DREPT, adoptat până în prezent de peste 1.800 de magistraţi, precum şi de mai multe Adunări generale ale instanţelor de judecată,

În data de 29 mai 2018 a avut loc Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, convocată potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Cu respectarea cvorumului legal şi urmare voturilor liber exprimate de judecătorii prezenţi (40 de judecători din totalul de 55 de judecători), conform art. 17 alin. 9 şi 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, prin Hotărârea nr. 2/29.05.2018, a decis, cu majoritate, următoarele:

1. Solicităm insistent factorilor politici încetarea imediată a atacurilor la adresa statului de drept și a judecătorilor și procurorilor din România. România este și trebuie să rămână stat membru al Uniunii Europene și al Consiliului Europei.

2. Solicităm Președintelui României, Președintelui Senatului și Președintelui Camerei Deputaților consultarea urgentă a Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția) asupra unor aspecte curente vizând modificarea în România a Codului penal, Codului de procedură penală și Codului de procedură civilă, precum și unele aspecte conexe, fiind necesară suspendarea imediată a dezbaterilor Comisiei speciale comune până la data primirii Avizului Comisiei de la Veneția.

3. Solicităm amânarea luării oricăror decizii, din partea tuturor autorităților competente, în privința ”legilor justiției”, până la data primirii Avizului Comisiei de la Veneția și până la punerea de acord a textelor de lege cu solicitările Comisiei Europene și ale GRECO. Puterea judecătorească trebuie să fie independentă, ceea ce implică existența unor anumite garanții față de celelalte puteri ale statului, pentru a consolida independența și imparțialitatea magistratului.

4. Solicităm consultarea reală a corpului magistraților cu privire la pachetele legislative care vizează activitatea lor, prin Adunările Generale din cadrul instanțelor și parchetelor. Solicităm consultarea reală a societății civile, ale cărei reacții trebuie să fie avute în vedere în cadrul dezbaterilor legislative.

5. Solicităm condiții demne de muncă. Realizarea unui act de justiție de calitate presupune alocarea timpului minim necesar studierii cauzelor, analizării problemelor de drept și a legislației în continuă modificare, iar nu pronunțarea unor soluții ce pot fi afectate de inadecvarea condițiilor de lucru, de lipsa de timp și supraîncărcare.

6. Solicităm Ministrului Justiției să se abțină de la acțiunile care intimidează procurorii și afectează statul de drept și independența justiției.

7. Solicităm asumarea de către România a Protocolului nr. 16 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, al cărui text a fost adoptat de Comitetul Miniștrilor la data de 10 iulie 2013 și care a fost deschis spre semnare la 2
octombrie 2013, la Strasbourg. Protocolul nr. 16 prevede posibilitatea pentru cele mai înalte jurisdicții ale părților contractante de a solicita un aviz consultativ Curții Europene a Drepturilor Omului, atunci când apreciază că o anumită cauză aflată pe rolul lor ridică o problemă gravă privind interpretarea sau aplicarea Convenției sau a protocoalelor sale.

8. Solicităm Consiliului Superior al Magistraturii să îşi exercite rolul de garant al independenţei justiţiei şi să acţioneze cu fermitate faţă de atacurile la adresa statului de drept și a judecătorilor și procurorilor din România.

9. Solicităm puterii legislative și Consiliului Superior al Magistraturii să adopte măsuri imediate pentru a furniza un sprijin adecvat magistraților împotriva cărora sunt îndreptate critici care subminează independența justiției.

Preşedintele Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti
Judecător Bogdan Alex Arghir”

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti