Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
SAVESCU & ASOCIATII
 
Print Friendly, PDF & Email

RIL admis. Competența de soluționare a litigiilor privind ajutoarele salariale cuvenite cadrelor militare, polițiști și funcționari publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere
31.05.2018 | Andrei PAP


Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 30 mai 2018 a fost publicată Decizia nr. 5/2018 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava privind competența de soluționare în primă instanță a litigiilor având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea nr. 284/2010, respectiv prematuritatea/admisibilitatea acțiunilor având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea nr. 284/2010 formulate în perioada de suspendare a exercițiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații.

I. Obiectul recursului în interesul legii

Problemele de drept ce fac obiectul prezentului recurs în interesul legii vizează următoarele:

-competența de soluționare în primă instanță a litigiilor având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea- cadru nr. 284/2010;

-prematuritatea/admisibilitatea acțiunilor având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010, formulate în perioada de suspendare a exercițiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații.

II.  Optica jurisprudenţială

A. Cu privire la competența materială a instanței, titularul sesizării a arătat că s-au conturat două orientări jurisprudențiale, după cum urmează:

a) Într-o primă opinie s-a apreciat că astfel de litigii se soluționează în primă instanță de tribunalul/completul specializat în materia conflictelor de muncă și asigurări sociale, așa cum rezultă din minuta întocmită cu ocazia întâlnirii președinților secțiilor de contencios administrativ și fiscal de la Înalta Curte de Casație și Justiție și curțile de apel, organizată la Oradea.

În argumentarea acestei opinii, s-a stabilit că articolul 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 reglementează un ajutor social de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, iar nu un drept salarial cuvenit unor funcționari publici aflați în activitate, în derularea unui raport de serviciu, pentru a fi incidente dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, aceasta fiind interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, în deciziile nr. 2.965 din 7 martie 2013 și nr. 61 din 7 ianuarie 2011.

b) Într-o a doua opinie s-a considerat că acțiunile care au acest obiect sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal, reținându-se opinia formatorului Institutului Național al Magistraturii exprimată în cadrul întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale ale curților de apel, ce a avut loc la Craiova, a cărei minută nu este încă redactată și publicată.

În această interpretare, compensațiile acordate la încetarea raporturilor de muncă/de serviciu sau la concediere sunt drepturi născute – în temeiul legii sau contractelor colective de muncă – din raporturile de muncă sau de serviciu, fiind astfel judecate în raport de calitatea avută de solicitant – salariat sau funcționar public – ca litigii de muncă sau litigii de contencios administrativ.

În urma examenului jurisprudențial se constată că instanțele naționale au soluționat litigiile atât în cadrul secțiilor de contencios administrativ și fiscal (Curtea de Apel Bacău, Iași, Oradea, Galați, Brașov, Cluj, Pitești și București) în considerarea raportului de serviciu în care s-au aflat părțile, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, cât și în cadrul secțiilor/completurilor specializate în materia conflictelor de muncă și asigurări sociale (Curtea de Apel Timișoara, Cluj, Alba Iulia, Constanța, Ploiești, Craiova, București, Suceava).

B. Cu privire la prematuritatea/admisibilitatea acțiunilor având ca obiect plata sumelor de bani conform reglementărilor precizate s-au conturat două opinii:

a) Într-o primă orientare jurisprudențială s-a apreciat că acțiunile sunt prematur introduse.

(…)

b) Într-o a doua opinie, instanțele au admis acțiunile, angajatorul fiind obligat la plata ajutoarelor/indemnizațiilor, prin Decizia nr. 16/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, reținându-se că, prin actele normative învederate, s-a amânat pe o perioadă limitată de timp plata ajutoarelor/indemnizațiilor, pentru a nu se crea o datorie bugetară imposibil de acoperit, în contextul unui echilibru financiar marcat de criză.

Prin urmare, plata drepturilor nu poate fi amânată la infinit. De altfel, din preambulul ordonanțelor de urgență prin care s-a amânat plata rezultă că această decizie nu a fost determinată de o criză financiară, ci de un impact suplimentar asupra cheltuielilor bugetare și a deficitului bugetar. Or, plata oricărui drept salarial ori alt beneficiu în legătură cu raportul de muncă sau încetarea acestuia generează un impact bugetar suplimentar, astfel încât nu poate fi amânată plata an de an. Câtă vreme legiuitorul nu a abrogat drepturile litigioase, rezultă că nu este dată de o veritabilă criză financiară (care ar fi justificat o asemenea măsură, nefiind în discuție drepturi fundamentale, ci doar beneficii și privilegii), ci doar o chestiune de organizare a bugetului și de reducere a cheltuielilor publice, împrejurări care nu pot amâna sine die plata drepturilor recunoscute de lege.

Totodată, instanțele au apreciat că acțiunile sunt întemeiate, angajatorul fiind obligat la plata ajutoarelor/indemnizațiilor, la încetarea cauzei de suspendare legală, pentru considerente relativ identice cu cele anterior expuse (Curtea de Apel București).

III. Opinia Curții de Apel Suceava

Titularul sesizării nu a exprimat un punct de vedere cu privire la problemele de drept ce fac obiectul prezentului recurs în interesul legii.

IV. Opinia Procurorului General al PÎCCJ

Prin punctul de vedere exprimat, Ministerul Public a concluzionat că litigiile având ca obiect ajutoarele de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea- cadru nr. 284/2010 sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, iar cererile de chemare în judecată având ca obiect plata sumelor de bani corespunzătoare ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, introduse în perioada de suspendare legală a exercițiului dreptului sunt prematur formulate.

V. Opţiunea Înaltei Curți de Casatie şi Justiţie

Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului, pronunţând următoarea soluţie:
„Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava și, în consecință, stabilește că:

Litigiile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 sunt de competența în primă instanță a secțiilor/completurilor specializate în soluționarea litigiilor de muncă, respectiv raportat la calitatea de funcționar public a reclamanților, a secțiilor/completurilor specializate de contencios administrativ.

Acțiunile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere formulate în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 introduse în perioada de suspendare a exercițiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații sunt prematur formulate.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2018.”

Andrei Pap
Avocat colaborator SVS & PARTNERS

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate