« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Corporate
DezbateriCărţiProfesionişti
POPOVICI NITU STOICA & ASOCIATII
 

CCR. Prevedere din Legea societăților comerciale, neconstituțională
31.05.2018 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Joi, 31 mai 2018, Curtea Constituțională a României a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 114 alin. (3) din Legea societăților nr. 31/1990, având următorul conținut, potrivit unui comunicat.

(3)În cazul în care consiliul de administraţie, respectiv directoratul este mandatat să îndeplinească măsurile prevăzute de art. 113 lit. b) şi c), dispoziţiile art. 131 alin. (4) şi (5), ale art. 132, cu excepţia alin. (6) şi (7), precum şi prevederile art. 133 se aplică deciziilor consiliului de administraţie, respectiv celor ale directoratului, în mod corespunzător. Societatea va fi reprezentată în instanţă de către persoana desemnată de preşedintele instanţei dintre acţionarii ei, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată, până ce adunarea generală, convocată în acest scop, va alege o altă persoană.”.

În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 114 alin. (3) din Legea societăților nr. 31/1990, care nu permite contestarea în justiție, pe calea acțiunii în anulare prevăzute de art. 132 din lege, a deciziilor consiliului de administrație, respectiv directoratului luate în exercitarea atribuției delegate de majorare a capitalului social, este neconstituțională.

Cu privire la soluția pronunțată, Curtea a statuat, în esență, că art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 se referă doar la atribuțiile delegate privind mutarea sediului [art. 113 lit.b) din Legea nr. 31/1190] și schimbarea obiectului de activitate al societății [art. 113 lit. c) din Legea nr. 31/1190] nu și la atribuția delegată referitoare la majorarea capitalului social [art. 113 lit. f) din Legea nr.31/1190], situaţie în care imposibilitatea concretă de sesizare a unei instanțe, în acest din urmă caz, de către persoana interesată, constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție.

Așadar, excluderea de la controlul judecătoresc a deciziilor consiliului de administrație, respectiv directoratului adoptate în executarea mandatului acordat în vederea majorării capitalului social este de natură să încalce accesul liber la justiție al persoanelor interesate în apărarea drepturilor lor.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanțelor de judecată care au sesizat Curtea Constituțională, respectiv Curtea de Apel Constanța-Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Constanța – Secția a II-a civilă.

 
Secţiuni: CCR, Corporate, Drept constitutional, Jurisprudență, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD