Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Asigurări
CărţiProfesionişti
Millenium Insurance Broker
 
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





CJUE. C-542/16, Länsförsäkringar Sak Försäkringsaktiebolag. Consiliere acordată în cadrul unei intermedieri de asigurări și care vizează plasarea de capital în cadrul unei asigurări de viață în capital
31.05.2018 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Trimitere preliminară – Directiva 2002/92/CE – Domeniu de aplicare – Noțiunea «intermediere de asigurări» – Directiva 2004/39/CE – Domeniu de aplicare – Noțiunea «consiliere în investiții» – Consiliere acordată în cadrul unei intermedieri de asigurări și care vizează plasarea de capital în cadrul unei asigurări de viață în capital – Calificarea activității unui intermediar de asigurări în lipsa intenției acestuia de a încheia un contract de asigurare real

Connecta Fond och Försäkring AB (denumită în continuare „Connecta”), o întreprindere de intermediere de asigurări înregistrată, și‑a desfășurat activitatea în principal între anii 2004-2010, după ce a obținut autorizarea Autorității de supraveghere financiară. Întreprinderea a încheiat cu Länsförsäkringar o asigurare de răspundere civilă prevăzută de Legea privind intermedierea de asigurări.

Mai multe persoane au transferat sume către Connecta, pe parcursul mai multor ani, pentru a fi investite în „produse de obligațiuni corporative Connecta”, care urmau să fie plasate într‑o asigurare de viață în capital. În schimb, acestea au primit anumite documente emise de Connecta. Totuși, ulterior, s‑a constatat că directorul general al Connecta și‑a însușit sumele în discuție. Acesta a fost denunțat la poliție, iar autorizația acordată societății Connecta a fost retrasă. Directorul general a decedat în noiembrie 2010. Succesiunea sa, precum și societatea Connecta au fost declarate în stare de insolvență în decembrie 2010. În perioada 2004-2010, Connecta a desfășurat de asemenea o activitate reală de intermediere de asigurări.

Strobel și alții care au suferit astfel pierderi financiare au introdus o acțiune împotriva Länsförsäkringar solicitând despăgubiri în temeiul asigurării de răspundere civilă încheiate de Connecta, pentru motivul că aceasta din urmă avea o obligație de despăgubire în sensul articolului 7 din capitolul 5 din Legea privind intermedierea de asigurări. Ei au susținut că au dat instrucțiuni societății Connecta să investească banii lor într‑o asigurare de viață în capital și că, prin urmare, era vorba despre o intermediere de asigurări.

Länsförsäkringar a răspuns printre altele că prejudiciile suferite nu au apărut ca urmare a activității asigurate, întrucât produsele în discuție erau fictive. Potrivit acesteia, acțiunile directorului general al Connecta nu constituiau o activitate de intermediere de asigurări.

Strobel și alții au obținut câștig de cauză la instanța de prim grad de jurisdicție. Aceasta din urmă a considerat că reclamanții avuseseră intenția de a contracta o asigurare de viață în capital și că fuseseră îndreptățiți să creadă că era vorba despre o intermediere privind încheierea unor contracte de asigurare reale. Instanța de prim grad de jurisdicție a subliniat că, având în vedere percepția consumatorilor, percepția justificată a Strobel și alții cu privire la intențiile directorului general al Connecta pleda în favoarea concluziei potrivit căreia a existat o intermediere de asigurări. Instanța menționată a apreciat în plus că, din moment ce o astfel de intermediere include acțiunile pregătitoare, iar Connecta a desfășurat și o activitate reală de intermediere de asigurări, după cum se desfășuraseră faptele, acestea puteau fi incluse în mod obiectiv în noțiunea „intermediere de asigurări”.

Sesizată cu apelul declarat împotriva acestei decizii, instanța de apel a statuat că principiul protecției consumatorilor nu impune să se acorde relevanță opiniei subiective a consumatorului cu privire la ceea ce constituie intermediere de asigurări și că, în speță, în mod obiectiv nu putea fi vorba despre intermediere de asigurări.

Högsta domstolen (Curtea Supremă, Suedia) arată că, în temeiul articolului 2 punctul 3 din Directiva 2002/92, noțiunea „intermediere de asigurări” include și acțiunile pregătitoare și, prin urmare, nu impune, pentru ca directiva respectivă să fie aplicabilă, să fi fost efectiv încheiat un contract de asigurare. Instanța menționată ridică totuși problema relevanței, sub acest aspect, a intenției intermediarului de asigurări în ceea ce privește încheierea unui astfel de contract, precum și a percepției consumatorului.

Cauza Länsförsäkringar/Dödsboet efter Ingvar Mattsson

În luna ianuarie 2010, ca urmare a consultanței oferite de un angajat al European Wealth Management Group AB (denumită în continuare „EWMG”), o societate de intermediere de asigurări, domnul Ingvar Mattsson a investit, în cadrul unei asigurări de viață în capital, suma de 500 000 de coroane suedeze (SEK) (aproximativ 50 000 de euro) într‑un certificat de investiții, care este un instrument financiar structurat. Ulterior, această investiție și‑a pierdut întreaga valoare.

EWMG încheiase la Länsförsäkringar o asigurare de răspundere civilă, astfel cum prevede Legea privind intermedierea de asigurări. În conformitate cu condițiile acesteia, asigurarea acoperă o activitate astfel cum este prevăzută de legea menționată și constă într‑o obligație de despăgubire, în sensul articolului 7 din capitolul 5 din aceasta din urmă.

Întrucât EWMG a fost declarată în faliment, domnul Mattsson a introdus o acțiune împotriva Länsförsäkringar. Acesta a susținut, pe de o parte, că EWMG omisese cu intenție sau din neglijență să își îndeplinească obligațiile ce îi revin în temeiul articolului 4 din capitolul 5 din Legea privind intermedierea de asigurări și, prin urmare, trebuia să îi plătească despăgubiri. Pe de altă parte, acest comportament ar fi constituit un eveniment asigurat potrivit asigurării de răspundere civilă încheiate de EWMG.

Länsförsäkringar a recunoscut că intermedierea privind asigurarea de viață în capital intra în sine sub incidența Legii privind intermedierea de asigurări. Totuși, Länsförsäkringar a susținut, printre altele, că consilierea furnizată de EWMG nu a vizat această asigurare de viață în capital, ci investiția în instrumentul financiar care era legat de asigurarea respectivă. În consecință, această consiliere nu ar fi fost acoperită de asigurarea de răspundere civilă menționată.

Întrucât domnul Mattsson a obținut câștig de cauză la instanța de prim grad de jurisdicție și la instanța de apel, Länsförsäkringar a sesizat Högsta domstolen (Curtea Supremă), recunoscând în același timp că EWMG acționase cu neglijență. Această din urmă instanță solicită să se stabilească dacă consilierea furnizată în cadrul unei asigurări de viață în capital, care nu privește în sine semnarea contractului de asigurare, ci plasarea unui capital, intră în domeniul de aplicare al Directivei 2002/92, transpusă în dreptul suedez de Legea privind intermedierea de asigurări, ori al Directivei 2004/39, sau al celor două directive.

În aceste condiții, Högsta domstolen (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) a) [Directiva 2002/92] se aplică unei activități a unui intermediar de asigurări în care acesta nu a avut nicio intenție de a încheia un contract de asigurare real? Este relevant dacă lipsa unei asemenea intenții a existat încă dinaintea începerii activității sau a apărut abia ulterior?

b) În situația avută în vedere la întrebarea 1 a), este relevant dacă intermediarul a desfășurat de asemenea activitatea propriu‑zisă de intermediere de asigurări în paralel cu activitatea fictivă?

c) De asemenea, în situația avută în vedere la întrebarea 1 a), este relevant faptul că, la prima vedere, clientul a perceput activitatea ca făcând parte din acțiunile pregătitoare pentru încheierea unui contract de asigurare? Are vreo relevanță percepția clientului, fie aceasta fondată sau nefondată, cu privire la faptul dacă era vorba despre o activitate de intermediere de asigurări?

2) a) [Directiva 2002/92] se aplică în cazul consilierii, economice sau de altă natură, acordate în legătură cu intermedierea de asigurări, dar care, ca atare, nu vizează semnarea efectivă sau continuarea unui contract de asigurare? În această privință, ce soluție trebuie reținută în special în ceea ce privește consilierea privind plasarea de capital în contextul asigurării în capital?

b) Serviciilor de consiliere, cum ar fi cele menționate la întrebarea 2 a), atunci când, prin definiție, constituie consiliere în investiții în temeiul [Directivei 2004/39], li se aplică de asemenea dispozițiile acestei directive[, pe lângă cele ale Directivei 2002/92,] sau în exclusivitate dispozițiile [Directivei 2004/39]? În cazul în care li se aplică de asemenea [Directiva 2004/39], un regim are prioritate față de celălalt?”

Curtea (Camera a patra) declară:

1) Articolul 2 punctul 3 din Directiva 2002/92/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 decembrie 2002 privind intermedierea de asigurări trebuie interpretat în sensul că intră sub incidența noțiunii „intermediere de asigurări” efectuarea unor acțiuni pregătitoare în vederea încheierii unui contract de asigurare, chiar în lipsa intenției intermediarului de asigurări în discuție de a încheia un contract de asigurare real.

2) Consilierea financiară referitoare la plasarea de capital acordată în cadrul unei intermedieri de asigurări având ca obiect încheierea unui contract de asigurare de viață în capital intră în domeniul de aplicare al Directivei 2002/92, iar nu în cel al Directivei 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE și 93/6/CEE ale Consiliului și a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 93/22/CEE a Consiliului.

:: Hotărârea

Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.