« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii
3 comentarii

Pe intelesul tuturor: Decizia CCR din 30 mai 2018 cu privire la procurori
01.06.2018 | Cristi DANILEȚ

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Cristi Danileț

Cristi Danileț

CCR a pronunțat miercuri, 30 mai 2018, o decizie extrem de importantă prin care este interpretată Constituția în legătură cu puterile ministrului asupra procurorilor. Ținânt cont și de o altă decizie de acum două luni a CCR, pot spune că ministrul justiției a devenit șeful procurorilor, un lucru la care se renunțate în anul 2004.

La ce se referă Decizia CCR din 30 mai 2018?

Ministrul Justiției ceruse revocarea procurorului-șef al DNA pe motive manageriale. CSM a avizat negativ această solicitare, considerând că argumentele invocate nu se susțin. Președintele României a respins propunerea pe motiv că motivele invocate nu impun revocarea. Guvernul a contestat decizia șefului statului, iar CCR a decis pe 30 mai că solicitarea ministrului nu putea fi cenzurată de Președintele statului decât dacă nu s-ar respectat procedura legală de revocare, nicidecum pentru că el a considerat că nu ar fi suficiente motive de revocare; în final, CCRi îl obligă pe Președinte să revoce procurorul-șef al DNA.

Care e argumentul constituțional folosit de CCR în decizia sa?

Constituția nu reglementează cine anume numește și revocă înalții procurori.

În mod surprinzător, CCR folosește însă un text constituțional care se referă la orice procuror. Este vorba de art. 132 alin. (1) din Constituție care spune că „procurorii își desfășoară activitaea sub autoritatea ministrului justiției”. Dar acesta nu privește, încă o dată spun, funcțiile de conducere din parchete. Acestea din urmă sunt reglementate prin legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Care e aspectul de noutate în decizia CCR?

Acum două luni CCR a decis că ministrul joacă un rol important în numirea înalților procurori. Atunci a spus că nu e nicio problemă dacă Parlamentul reduce la o singură dată posibilitatea Președintelui țării de a refuza să accepte propunerea venită de la ministru pentru o persoană care să ocupe o astfel de poziție. CCR a arătat atunci că ministrul joacă un rol esențial în numirea înalților procurori.

Acum, practic CCR a spus același lucru cu privire la procedura de revocare. Dar subliniez că aici nu există posibilitatea Președintelui de a respinge – chiar și o singură dată – propunerea venită de la ministru.

Prin urmare: CSM și Președintele țării nu mai au de acum niciun rost în procedura de revocare. Oricum avizul CSM era până acum doar consultativ, dar totuși era important pentru că numai el putea face o evaluare a activității manageriale a oricărui magistrat din România, întrucât toate datele despre carieră respectivului și a instituției unde funcționează sunt păstrate exclusiv de către CSM. Dar de acum, practic, Președintele statului este redus sub rolul unui primar de comună: el va trebui să facă ceea ce îi spune ministrul chiar dacă este vorba de un înalt procuror din România.

Care e semnificația acestei decizii?

Fiecare procuror depinde, pe scară ierarhică, de procurorul care îi este șef. Astfel, din treaptă în treaptă, se ajunge la procurorul general, șeful DNA și șeful DIICOT. Dar cu privire la aceștia CCR tocmai a decis că ei pot fi numiți și revocați când vrea ministrul justiției, motivele găsite de el fiind imposibil de cenzurat. Prin urmare, se recunoaște că toți procurorii depinde de politic. Iar asta…. este constituțional.

De ce este important cine conduce procurorii?

Un procuror care știe că a lui carieră depinde de un ministru nu va îndrăzni să ancheteze politicieni de aceeași culoare politică cu ministrul. Asta a fost situația în România până în anul 2004.

Judecătorii au toată legitimitatea să fie preocupați de statutul procurorilor, pentru că până și un judecător poate fi pus sub anchetă penală de către un procuror. Și dacă procurorul este subordonat politicului, anchetarea judecătorului ar avea o miză politică. Știind că poate fi cercetat politic pentru soluțiile sale, nici un judecător nu va îndrăzni să condamne vreun politician din partidul ministrului care este găsit vinovat de comiterea unei infracțiuni. La nivel teoretic, justiția încetează când judecătorilor le este frică și politicienii de la putere sunt deasupra legii.

Poate fi contestată decizia CCR din 30 mai 2018?

Decizia CCR urmează a fi motivată pe larg și ea se va publica în Monitorul Oficial. Ea nu poate fi atacată de nimeni și nicăieri. Din momentul publicării ea devine obligatorie pentru toată lumea.

Ce va face Președintele statului în actuala procedură de revocare a șefului DNA?

Încă nu s-a motivat decizia CCR unde urmează să fie dezvoltată situația care a dus la această decizie. Nici nu am văzut motivele pentru care Președintele României nu a dat curs propunerii de revocare făcute de ministrul justiției cu privire la doamna Kovesi. De aceea îmi permit o concluzie tranșantă și o speculație:

a) Dacă Președintele statului își menține motivele de respingere a revocării, atunci nu are de ales: pentru a rămâne în matca constituțională el trebuie să emită decret de revocare din funcție a procurorului-șef al DNA. Dacă nu emite decretul, poate fi acuzat de Parlament de încălcarea Constituției și suspendat din funcție pentru a decide poporul revocarea lui din această funcție. Între timp, ar fi înlocuit de președintele Senatului care ar emite imediat decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al DNA;

b) Dacă Președintele statutului dorește, poate să își precizeze motivele de respingere a revocării, menținând doar pe cele legate de legalitate: poate să refuze în mod public și motivat revocarea procurorului șef pe motiv că ministrul justiției nu ar fi respectat legea cu privire la procedura de revocare a unui înalt procuror.

Care sunt efectele pe viitor ale deciziei CCR din 30 mai 2018?

CCR spune acum că procurorul-șef DNA poate fi revocat de ministrul justiției. Aceeași decizie va fi valabilă și pentru procurorul-șef al DIICOT și pentru Procurorul General al PICCJ. La fel, pentru adjuncții lor și șefii de secții de la aceste structuri. Așa că mă aștept la noi revocări.

Dar, mai mult, decizia CCR s-ar aplica, fără nicio îndoială, oricărui procuror din România. Cu alte cuvinte, chiar dacă legea spune că pe ceilalți procuror-șefi din România îi pune în funcții CSM în urma unui concurs, mâine ministrul poate cere ca aceste atribuții să îi fie date lui – și ar fi constituțional, spune azi CCR! Tot astfel, despre promovarea și transferareaprocurorilor nu se spune nimic în Constituție (așa cum se spune în privința judecătorilor și se dau aceste atribuții în sarcina CSM), ceea ce înseamnă că oricând acestea pot fi date ministrului – și ar fi constituțional, spune azi CCR!.

Cum pot fi îndreptate lucrurile?

Situația actuală provine din art. 132 alin. (1) din Constituție. Acea sintagmă „procurorii…sub autoritatea ministrului” trebuie eliminată. Pentru asta ar trebui un referendum de modificare a Constituției. Legea poate fi inițiată de Parlament sau de cetățeni.

Până atunci trebuie securizată cariera procurorilor și mijloacele de intervenție a ministrului justiției în cariera lor și dosarele instrumentate de ei. Asta se poate face prin modificarea legilor justiției care…tocmai au trecut de Parlament și față de care s-a cerut opinia Comisiei de la Veneția. Între timp președintele statului a cerut CCR o reevaluare a acestor legi, dar s-a respins o primă solicitarea a sa vizând una din cele trei legi, tot pe data 30 mai, pe motiv de depășire a termenului legal.

Jud. dr. Cristi Danileț

Cuvinte cheie: , , ,
Secţiuni: Drept penal, Opinii, SELECTED TOP LEGAL | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Au fost scrise până acum 3 de comentarii cu privire la articolul “Pe intelesul tuturor: Decizia CCR din 30 mai 2018 cu privire la procurori”

  1. Constantin STANCU spune:

    Din câte se cunoaște, președintele nu a emis un decret de refuz. Iată un prim aspect. La orice propunere trebuia să emită un decret. Pe de altă parte dacă procurorii își vor desfășura activitatea sub autoritatea președintelui, el va trebui să facă evaluarea acestora. Personalul de la MJ se va transfera la președenție. Ajungem în situația în care președintele evaluează, el decide, el ia aplauzele. Dacă va ajunge președinte un pesedist, va rămâne valabilă ipoteza? Iată întrebarea limitată la o situație concretă. Oricum, procurorii sunt subordonați șefului, sunt controlați de Inspecția Judiciară și actele lor se controlează de instanța de judecată la solicitarea oricărei părți (prin avocat, e mai cool). Deci ei sunt destul de independenți și dependenți de lege și Constituție. Nu fac un serviciul public, totuși? Poate își vor desfășura activitatea sub autoritatea CSM și, iată, nu mai avem politicul care se bate pe iluzii. Nu există independență absolută! Doar Dumnezeu este independent absolut!

  2. Amelia FARMATHY spune:

    Nici pe EL nu l-a văzut nimeni, așadar ar putea subzista dubii că ar Exista…
    De unde concluzia: nu există nimic absolut, nici măcar adevărul, ci doar tendința de a absolutiza.
    Un soi de variantă laică a lui Crede și nu cerceta.

    Cât despre susținerea potrivit căreia președintele – nu mă interesează culoarea – ar trebui să emită un decret ori de câte ori primește o propunere sau ceva ”la semnat”:))) – moda din vara aceasta constituțională -, ar însemna că și atunci când primește, spre exemplu, o propunere de decorare, a unor oameni de pe o listă, ar trebui să emită un… decret de refuz, când, în realitate, ia pixul sau îi dictează secretarei pe cine să taie de pe listă sau, mai clar, îi decorează numai pe unii de pe respectiva listă, restul nemaiașteptând niciun decret… de ”refuz”.
    Aș vrea să oferi și curioșilor măcar un singur exemplu din anterioarele mandate, în care Președinții să fi emis decrete de… refuz de nominalizare – să zicem că de decrete având ca obiect refuz al unor revocări nu aveți cum, că nu s-a pus problema – a unor persoane propuse în diferite funcții.
    Mă îndoiesc că veți găsi vreunul, dar, e drept, pe vremea aceea, CC avea o altă orientare… jurisprudențială (citiți, vă rog, și mesajul liniei punctate) și încă nu emitea dispoziții în sarcina Președintelui.

    Chestiunea aceasta cu decretul lui ”Nu” nu reprezintă altceva niște ziceri care au singura ”calitate” de a fi repetate, fără a avea nicio bază în toată activitatea președinției, ca instituție, de până acum, ca, de altfel, nici în jurisprudența CC a României.

    Eu sunt curioasă de ce a mai reglementat, logic vorbind, legiuitorul necesitatea avizului CSM, înainte de a …”semna” Președintele, dacă acesta din urmă trebuie doar să realizeze o simplă formalitate, indiferent ce îi spune avizul consultativ.

    Dacă e o formalitate, la ce îi mai trebuie Președintelui, când, el, musai, trebuie să îndepărteze din funcție un procuror-șef, ca să se ”supună” vrerii ministeriale?
    Încă o hârtie în plus, probabil, adică încă o formă fără fond, așa, cât să se mimeze separarea puterilor în stat și să umple bojocii cu aer respirat în filtru constituțional.
    Nu mă îndoiesc că se va găsi o explicație savantă și la această cel puțin aparentă lipsă de logică în transformarea Președintelui în cel ce… scrie de la Cotroceni sau, pur și simplu, nu se va insera nimic în motivare, că doar nu a făcut obiectul ”conflictului”.

    Am văzut și că domnul ministru scrie (la secțiunea cu… comments closed, desigur), în tandem cu o doamnă pe care – sper să nu greșesc – parcă o văd deseori, foarte sobră, uneori îmi pare de-a dreptul supărată, mărturisesc că și eu aș fi la fel, la dreapta domnului ministru – despre constituționalitate.
    Recunosc, am încercat să citesc, dar mi-am spus că o declarație de presă, în scris, nu mai citesc, aștept să îl aud grăind ceva mai în rezumat, inclusiv pe tema aceea, ce va necesita o consultare prealabilă a colegilor universitari de pe la matematică (algebră, logaritmi, poate și niște ecuații), pentru a se/ne lămuri cum 9 egal cu 10. Ani de mandat, cum altfel, decât curat constituțional.

    Câtă vreme durata și ”calitate” mandatelor procurorilor șefi au depins de tocul ministrului – nu mă refer la actualul ministru, să fie clar -, ci la trecut, rezultatele concretizate, place sau nu, în anchete, trimiteri în judecată și condamnări ale cazurilor mari de furt din banii publici(indiferent de cum sună încadrarea juridică) erau numărabile/scăpabile pe/printre degete, pentru că știau că, dacă întreprind ceva, a doua zi, fâl-fâl (adică zburau din funcție).
    Am prins acele vremuri, pe partea lor de final, și numai o inconștiență colectivă, generos indusă, îndreaptă spre același deznodământ.

  3. Procurorul este funcţionar în Executiv (nu în Autoritatea Judecătorească).
    Primul ministru are puterea politică de a alege, la discreţia sa, persoana pe care să o nominalizeze în Guvern, în funcţia de Ministru al Ministerului Public.
    Procurorul şef este un ministru în guvern.
    Preşedintele are o funcţie onorifică în Executiv, reprezentativă, conform Constituţiei.
    Mai simplu spus, procurorul şef a fost dintotdeauna un funcţionar politic, care şi-a exercitat mandatul la discreţia primului ministru.
    Miniştrii, şi deci şi procurorul şef nu sunt simpli salariaţi, ci sunt demnitari care pot fi numiţi sau revocaţi politic. Numirile/revocările politice nu se motivează.
    Procurorii sunt avocaţi publici, membri în Ministerul Public. Ei se bucură de independenţă în instrumentarea cauzelor şi este la discreţia lor dacă să trimită în judecată sau nu pe suspecţi.
    Ministerul Public, adică Parchetul a fost dintotdeauna în subordinea Guvernului în calitatea lor de avocaţi ai statului.
    Ministerul public nu a făcut parte niciodată din Autoritatea judecătorească, conform Constituţiei din 1991, deoarece s-ar încălca separaţia puterilor în stat. Nu poţi fi membru în Guvern şi în Autoritatea judecătorească în acelaşi timp (sau, şi mai caraghios, să fii membru şi în Parlament, în acelaşi timp).
    Constituţia spune: „procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției”.
    Adică, avocaţii statului îşi desfăşoară activitatea în subordinea statului.
    Este o situaţie absolut normală.
    Deşi Curtea europeană a drepturilor omului a spus clar că procurorul, în calitate de avocat nu se bucură de independenţa necesară autorităţii judecătoreşti, la noi în ţară se avansează în continuare această teorie profund greşită.
    A venit timpul ca instanţa constituţională să clarifice, dacă mai este nevoie, statutul procurorului ca egal al avocatului, nu al judecătorului.
    Din această neînţelegere şi din promovarea acestei doctrine juridice eronate, chiar la nivel de INM, răsar aceste anomalii politice.
    CCR face lumină, în sfârşit.
    În multe state, Ministrul Justiţiei este numit Avocat Şef al Statului şi bineînţeles, toţi subordonaţii din Ministerul Justiţiei sunt în subordinea lui, ca parte a guvernului, a executivului.
    Sistemul nostru constituţional nu funcţionează deoarece a păstrat multe interferenţe toxice din dreptul comunist, împreună cu dispreţul faţă de jurisprudenţă (înţelepciunea colectivă a judecătorilor).
    Racila cea mai periculoasă a dreptului civil este perpetua reinventare a memoriei juridice şi redactarea neclară a legilor.
    Cazuri, speţe rezolvate acum 200 de ani sunt reinventate şi resoluţionate, ca într-un joc al hazardului, de către judecători, fără să se uite că aceeaşi speţă a fost deja soluţionată de nenumărate ori în trecut.
    Lipsa jurisprudenţei normate în România face ca Justiţia să fie amnezică, o loterie cu soarta omului.
    Românii au fost forţaţi sute de ani în biserică, să vorbească slavona. S-a lipit ceva de noi din slavonă? Nimic. Mi-e teamă că la fel se va întâmpla cu jurisprudenţa obligatorie în limba engleză a CEDO, că va avea aceeaşi soartă. Judecătorii, la fel ca românii forţaţi să vorbească slavona, se revoltă împotriva limbii engleze, pe care nu o înţeleg şi nu vor respecta jurisprudenţa CEDO, unde străinii ăia vorbesc englezeşte (şi uneori franţuzeşte).
    Va fi doar o pagină de istorie, fără influenţă asupra viitorului.
    CEDO şi limba engleză vor avea soarta Fanarului turcesc. Aşa cum au venit, aşa vor dispărea din România iar noi vom rămâne să înventăm o justiţie originală, pe linia pe care o avem în prezent.
    Istoria României este o istorie a persoanelor: dictatori, comunişti, nazişti, patrioţi, etc. Este un şir lung de persoane, nu de principii.
    Nu există o contrapondere civică în ecuaţia politică.
    Până şi cei care, pasămite, reprezintă viaţa civilă, persoanele care ies în stradă umblă cu pancarte cu un slogan absurd: „CCR – Curtea Corupţiei”. Mânaţi de o ignoranţă extremă, sau de păpuşari politici, aceşti protestatari militează împotriva democraţiei.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD