Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Renunțare la urmărire penală. Confirmare. Natura juridică a termenului
04.06.2018 | Mihai-Costin TOADER

JURIDICE - In Law We Trust
Mihai-Costin Toader

Mihai-Costin Toader

Una dintre chestiunile care au generat o practică judiciară neunitară în materie procesual penală și care reclamă o dezlegare, se referă la natura juridică a termenului de sesizare a judecătorului de cameră preliminară, de către procuror, cu ordonanța de prin care s-a adoptat soluția de renunțare la urmărire penală, în vederea confirmării acesteia.

Examinând sediul materiei, conform art. 318, alin. 10-12 Cod de procedură penală, ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărire penală este verificată sub aspectul legalității și temeiniciei de procurorul ierarhic superior și se transmite spre confirmare, în termen de 10 zile de la data la care a fost emisă, judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece în primă instanță. Pornind de la aceste dispoziții legale, organele judiciare sunt chemate să analizeze și să interpreteze natura juridică a termenului de 10 zile, pentru ca ulterior, în cazul constatării nerespectării acestuia, să constate sancțiunea procesuală incidentă. A priori, este de menționat faptul că termenul stipulat de dispozițiile art. 318, alin. 12 Cod de procedură penală este un termen procedural, ci nu unul substanțial. Astfel, deosebirea între cele 2 categorii de termene este determinată de rațiunea, funcția și interesul diferit care dictează stabilirea lor. Termenele procedurale sunt impuse de interese pur procedurale fiind necesare pentru sistematizarea și disciplinarea activităților procesuale, pe când termenele substanțiale privesc proteguirea unor drepturi sau interese extrapocesuale, în situațiile în care atrag restrângerea sau privarea de acele drepturi ori îngrădirea unor interese[1].

În funcție de sancțiunea pe care o atrage încălcarea unui termen procedural, acestea se clasifică în termene de recomandare a căror nerespectare nu atrage o sancțiune procesuală legată de acel act, ci eventual intervenirea altor tipuri de sancțiuni (de exemplu răspunderea disciplinară a magistratului)[2], termenele peremptorii sau imperative în interiorul cărora trebuie exercitate drepturile procesuale sau îndeplinite actele procesuale și procedurale, a căror nerespectare atrage decăderea din aceste drepturi și nulitatea actului efectuat peste termen și termenele prohibitive care permit îndeplinirea unui act sau exercitarea unui drept doar după expirarea duratei sale, nerespectarea fiind sancționată cu nulitatea actului. În speță, este de dezlegat dacă termenul de 10 zile amintit mai sus este de recomandare sau de decădere. Opinia autorului articolului este că natura juridică acestui termen este cea a unui termen de recomandare, pentru următoarele considerente:

1. în primul rând, este de sesizat conținutul art. 268 Cod de procedură penală, care definește termenul procedural imperativ, respectiv când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen. Pentru celelalte termene procedurale se aplică, în caz de nerespectare, dispozițiile privitoare la nulități. În acest sens, pentru a se circumstanția unui termen imperativ, termenul prevăzut de dispozițiile art. 318, alin. 12 Cod de procedură penală, trebuie să privească exercitarea unui drept procesual. Ori, în conformitate cu prevederile art. 318, alin. 12 Cod de procedură penală, ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală verificată de procurorul ierarhic superior se transmite spre confirmare judecătorului de cameră preliminară. Din formularea textuală rezultă în mod neechivoc că Ministerul Public are obligația, ci nu dreptul, de a sesiza judecătorul de cameră preliminară pentru confirmarea soluției. Această obligație este justifică pe larg în considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 23/20 ianuarie 2016[3] prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 318 Cod de procedură penală, în esență procurorul fiind obligat să supună verificării judecătorului soluția de renunțare la urmărire penală, deoarece Ministerul Public nu dispune de aptitudinea funcțională ,,de a realiza în mod direct un act de justiție” Distincția fină între drepturile Ministerului Public și obligațiile acestuia, este conceptualizată și de Curtea Constituțională a României în decizia nr. 336/30. 04. 2015[4], referitoare la natura juridică a termenului de formulare a propunerii de arestare preventivă, în paragraful 34 al deciziei statuându-se că posibilitatea procurorului de a formula propunere de arestare preventivă este un drept, ci nu o obligație, și din acest motiv neexercitarea dreptului în termenul prevăzut de lege atrage decăderea și nulitatea absolută a actului făcut peste termen.

De asemenea, apreciem că este eronată interpretarea largă pornind de la teza existenței unui drept procesual propriu al persoanei față de care s-a dispus renunțarea la urmărire penală (în măsura în care există o astfel de persoană), drept pe care îl exercită în numele acestuia Ministerul Public, și care constă în prerogativa de a sesiza judecătorul de cameră preliminară, din moment ce rațiunile care au determinat o astfel de soluție procesuală sunt expres stabilite de legiuitor conform dispozițiile art. 318, alin. 1-2 Cod de procedură penală, iar Ministerul Public nu este reprezentant al vreunei părți ci exercită atribute proprii și specifice. Un alt aspect de subliniat este faptul că legiuitorul stabilește un regim juridic și pentru alte termene decât cele imperative, făcând trimitere la nulități. Astfel, cazurile de nulitate absolută sunt reglementate de art. 281 Cod de procedură penală, pentru încălcarea unui astfel de termen, nefiind prevăzută sancțiunea procesuală a nulității absolute. În consecință, încălcarea acestui termen ar putea atrage sancțiunea nulității relative dacă sunt îndeplinite în plenitudinea lor condițiile materiale (nerespectarea unei cerințe legale, cauzarea unei vătămări a drepturilor părților sau subiecților procesuali, imposibilitatea de a înlătura această vătămare altfel decât prin desființarea actului). În realitate, sesizarea tardivă a judecătorului de cameră preliminară cu ordonanța de renunțare la urmărire penală nu poate cauza o vătămare a unui drept al părții sau subiecților procesuali, deoarece această soluție stinge posibilitatea exercitării acțiunii penale încă din cursul urmăririi penale, fiind în mod cert în cvasimajoritatea situațiilor o soluție mai favorabilă făptuitorului/suspectului/inculpatului în raport cu o soluție de trimitere în judecată. Chiar dacă nu ar fi o soluție mai favorabilă, în măsura în care suspectul/inculpatul apreciază că există temeiuri factuale care să determine stingerea acțiunii penale față de acesta prin clasare, poate cere continuarea procesului penal, conform art. 18 Cod de procedură penală. Nu este însă de exclus existența vreunei situații particulare în care nerespectarea termenului de 10 zile să vatăme interesele vreunei părți sau subiect procesual (de exemplu al persoanei vătămate), sens în care s-ar putea pune în discuție invocarea nulității relative, însă acest aspect nu poate atribui valențele juridice ale unui termen peremptoriu.

2. în măsura în care s-ar aprecia că termenul stipulat de dispozițiile art. 318,alin. 12 Cod de procedură penală este un termen a cărui nerespectare atrage decăderea, judecătorul de cameră preliminară ar fi obligată să constate sancțiunea procesuală și să respingă cererea de confirmare a renunțării la urmărire penală. Ori, în aceste condiții, conform art. 318, alin. 16 Cod de procedură penală, în aceiași cauză nu mai poate fi dispusă o soluție de renunțare la urmărire penală, procurorul fiind obligat, în măsura în care nu apare un temei de clasare, să dispună trimiterea în judecată a inculpatului. O astfel de interpretare extensivă, prin analogie eventual cu alte instituții procesual penale ( de exemplu cu natura juridică de termen imperativ a termenului de formulare a propunerii de prelungire a arestării preventive), în defavoarea persoanei acuzate, contravine jurisprudenței CEDO, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând în mod constant că art. 7 din Convenție evidențiază, între altele, interdicția aplicării legii penale prin analogie în defavoarea acuzatului.

3. s-a mai arătat în practica judiciară, argument la care achiesăm, că din moment ce printre soluțiile de respingere a cererii de confirmare a renunțării la urmărire penală nu există și soluția de respingere ca tardivă, voința legiuitorului nu a fost aceea de a califica acest termen ca unul imperativ care să atragă decăderea Ministerului Public din prerogativa de a sesiza judecătorul de cameră preliminară, în vederea confirmării soluției de renunțare la urmărire penală. Analizând disociativ instituțiile procesual penale, acolo unde legiuitorul a dorit să califice un termen imperativ a prevăzut în mod expres și sancțiunea incidentă ca urmare a nerespectării acestuia (de exemplu art. 4251 Cod de procedură penală care reglementează soluțiile ce pot fi adoptate în calea ordinară de atac a contestației, prevede și soluția de respingere ca tardivă a contestației).

Față de argumentele invocare mai sus, considerăm că natura juridică a termenului de sesizare a judecătorului de cameră preliminară, de către procuror, cu ordonanța de prin care s-a adoptat soluția de renunțare la urmărire penală, în vederea confirmării acesteia, este aceea a unui termen de recomandare, nerespectarea acestuia neputând atrage sancțiunea procesuală a decăderii și eventual a nulității cererii Ministerului Public. Cu toate acestea, faptul că ne aflăm în fața unui termen de procedură cu caracter de recomandare nu atribuie organelor judiciare posibilitatea de a-l nesocoti, transformându-l în mod discreționar într-un termen facultativ, deoarece în acest fel ar fi golite de conținut prescripțiile procesual penale. Organelor judiciare le incumbă obligația de a-și exercita prerogativele legale în interiorul termenelor definite de legiuitor, chiar dacă acestea sunt calificate de recomandare, sub sancțiuni specifice.


[1] Vintilă Dongoroz, Constantin Bulai, Siegfied Kahane, Nicoleta Iliescu, George Antoniu, Rodica Stănoiu, ,,Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român, Ediția a doua”, Editura All Beck, București, 2003, pag. 383.
[2] Mihail Udroiu și colectivul, ,,Codul de procedură penală, Comentariu pe articole”, Ediția 2, Editura C. H. Beck, București, 2017, pag. 1254.
[3] Publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 240 din 31. 03. 2016.
[4] Publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 342 din 19. 05. 2015.


Judecător Mihai-Costin Toader
Judecătoria Răcari


Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.