TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Șerban Beligrădeanu s-a stins. UPDATE: Mesaje de condoleanţe

06.06.2018 | JURIDICE.ro


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Serban Beligradeanu

Marți, 5 iunie 2018: Comunitatea academică sibiană a aflat cu profundă tristețe încetarea din viață a ilustrului jurist Șerban Beligrădeanu, Dr.H.C. al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Drept.

Prin activitatea didactică și științifică, Profesorul Șerban Beligrădeanu a constituit un reper moral și științific semnificativ pentru toți teoreticienii și practicienii din domeniul dreptului, fiind o personalitate care a marcat domeniul științelor juridice, în special al dreptului muncii, domeniu științific în care s-a bucurat de o recunoaștere unanimă și de necontestat.

Trecerea în eternitate a profesorului reprezintă o ireparabilă pierdere, deopotrivă pentru colectivul de dreptul muncii, profesorul participând neostenit la manifestările științifice organizate de Facultatea de Drept, îndeosebi celor consacrate dreptului muncii, domeniu în care contribuția Domniei Sale a fost fundamentală.

Dumnezeu să îl odihnească!

Sincere condoleanțe familiei!

Decan,
Prof. univ. dr. Radu-Gheorghe Geamănu

Colectivul de drept al muncii
Prof. univ. dr. Marioara Țichindelean
Conf. univ. dr. Monica Gheorghe

***

Luni, 4 iunie 2018: Uniunea Juriștilor din România și redacția revistei “Dreptul” anunță cu deosebită tristețe stingerea din viată, la data de 3 iunie 2018, a profesorului universitar doctor honoris causa al Universității de Vest din Timișoara, doctor în drept al Universității din București din anul 1968, Șerban Beligrădeanu (n. 1928), fost secretar general de redacție la “Revista română de drept” (între anii 1977 și 1989), redactor-șef adjunct și apoi redactor-șef al revistei „Dreptul” (între anii 1990 și 2016), cea mai veche publicație juridică din România de astăzi, care anul acesta împlinește 147 de ani de apariție neîntreruptă. De asemenea, a fost arbitru la Curtea de Arbitraj Internațional a României, judecător ad-hoc la Curtea Europeană a Drepturilor Omului – Strasbourg 2000 și formator la Institutul Național al Magistraturii.

Prof. univ. dr. Șerban Beligrădeanu a fost autor a 70 de volume în domeniul dreptului muncii și a 263 de studii și 47 de adnotări jurisprudențiale publicate în reviste științifice de profil juridic.

Corpul neînsuflețit va fi depus astăzi, 4 iunie, la capela cimitirului Belu, iar ceremonia funerară se va desfășura marti, 5 iunie 2018.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

***

Duminică, 3 iunie 2018: A încetat din viață dr.h.c. Șerban Beligrădeanu, unul dintre fondatorii dreptului muncii din România, care a fost timp de zeci de ani un reper al cercetării științifice în această materie și un sprijin constant și neprecupețit pentru tinerii specialiști în dreptul muncii.

Corpul neînsuflețit va fi depus mâine, 4 iunie, la capela cimitirului Belu, iar ceremonia funerară se va desfășura marți, 5 iunie 2018.

În Laudatio cu prilejul conferirii titlului de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Ion Traian Ștefănescu se referea la ilustrul dispărut: “L-am cunoscut cu multe decenii în urmă. O fire scormonitoare, în perpetuă căutare a noului în materie legislativă, în practică şi în doctrina juridică, un îndrumător atent şi exigent al generaţiilor de specialişti care s-au consacrat cercetării ştiinţifice în domeniul dreptului. Şi pentru mine a reprezentat, din acest punct de vedere, la debutul meu în ale scrisului în domeniul juridic, un sprijin preţios.

Este dincolo de orice îndoială că Şerban Beligrădeanu. are o formaţie intelectuală plurivalentă – în zona dreptului privat, cu preocupări prioritare pentru dreptul muncii, pentru drept în general, dar şi în alte zone dintre care se detaşează cea a istoriei. O discuţie cu Şerban Beligrădeanu – care trece dincolo de graniţele dreptului – pune în evidenţă vasta sa cultură juridică, interesul pentru istoria românilor şi faţă de istoria universală, memoria prodigioasă, firea cumpătată, extrem de atentă la nuanţe, consecvenţa în convingerile sale ştiinţifice şi de viaţă.

Până la momentul susţinerii tezei sale de doctorat – în anul 1968 – cu tema „Evoluţia controlului judecătoresc în dreptul procesual civil român din anul 1948 şi până în prezent” – dr. Şerban Beligrădeanu se afirmase din anul 1955 în publicistica juridică, iar din anul 1958 în literatura juridică de drept al muncii, cu rigurozitate şi profunzime ştiinţifică, când publicase studiul „Răspunderea materială a angajaţilor pentru daunele produse în comun” (în revista „Legalitatea populară” nr. 4/1958). S-a scurs de atunci o jumătate de secol de efort şi performanţă ştiinţifică de excepţie. Ştiinţele dreptului – îndeosebi dreptul muncii – poartă pecetea ştiinţifică inconfundabilă a acestui împătimit cercetător.

Cu speranţa că voi reuşi o prezentare cuprinzătoare, menţionez în cele ce urmează instituţiile (materiile) juridice în care contribuţiile lui Şerban Beligrădeanu sunt de fond, de prim rang. Mă refer (în ordine cronologică) la: răspunderea materială a persoanelor încadrate în muncă; încheierea, modificarea şi încetarea contractului individual de muncă; vasta problematică a legislaţiei locative; reglementarea legală a concediilor de odihnă şi a celor fără plată; forma scrisă a contractului individual de muncă; efectele contractelor colective de muncă; regimul juridic al profesiilor de avocat, consilier juridic, magistrat, membru al Corpului diplomatic şi consular, cooperator; statutul juridic al funcţionarului public; noţiunea abuzului de drept în domeniul raporturilor juridice de muncă; soluţionarea conflictelor colective de muncă; dreptul la grevă şi exercitarea lui; cumulul de funcţii; admisibilitatea acordării daunelor morale cauzate părţilor în executarea contractului de muncă; clauza de neconcurenţă în contractele individuale de muncă; – procedura reorganizării şi lichidării judiciare şi legislaţia muncii; sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică; statutul legal al conducătorilor societăţilor comerciale şi ai regiilor autonome; analiza multilaterală a actualului Cod al muncii, la intrarea sa în vigoare; consideraţii referitoare la tribunalele specializate de muncă şi asigurări sociale, precum şi la asistenţii judiciari; perioada de probă, la încheierea contractului individual de muncă; aspecte diferite – corelate logic – ale răspunderii disciplinate; forţa majoră şi cazul fortuit în dreptul muncii; corelaţii între legislaţia muncii şi legislaţia civilă, comercială, administrativă sau penală.

La confluenţa dintre deceniile 7 şi 8 ale secolului trecut, am avut onoarea de a colabora la elaborarea celor trei volume ale „Tratatului de drept al muncii”, la care o contribuţie esenţială a avut Şerban Beligrădeanu. A fost unul dintre primele tratate complete din sfera dreptului privat, apărut în anii socialismului.

După 1989, autorul pe care îl omagiem a publicat, an de an, între 1990 şi 2003 (anul intrării în vigoare a Codului muncii), o suită de aproape 50 de volume intitulate „Legislaţia muncii, comentată” (la Editura Lumina Lex). Un opus impresionant – o adevărată operă ştiinţifică – în cadrul căreia au fost analizate toate actele normative apartenente la legislaţia muncii.

În afară de însemnătatea teoretică şi, îndeosebi, practică a acestor volume, ele au evidenţiat categoric o capacitate de adaptare rapidă la noile realităţi juridice – dar şi economico-sociale. S-a probat elocvent faptul că, a vieţui într-o anume orânduire socială, a avea anumite convingeri, o anumită vârstă, nu înseamnă că o personalitate de înalt nivel ştiinţific, nu se poate racorda la realităţile şi cerinţele altei orânduiri sociale. Este un adevăr pe care Şerban Beligrădeanu îl ilustrează în chip strălucit.

Enumerarea tematică a lucrărilor elaborate în timp de Şerban Beligrădeanu pare a nu fi suficient de concludentă. De aceea – cu riscul unor omisiuni săvârşite fără intenţie – evidenţiez, în continuare, domenii sau probleme în care contribuţiile sale au avut caracter de pionierat, au deschis orizonturi noi. Astfel, în lucrările sale, se demonstrează că: răspunderea materială a salariaţilor a reprezentat (şi reprezintă în măsura în care este încă aplicabilă unei sfere restrânse de salariaţi – respectiv, celor din autorităţile/instituţiile militare) o formă de răspundere reparatorie specifică dreptului muncii; reglementarea concediilor de odihnă, prin multiplele sale valenţe sociale, constituie o problemă esenţială a legislaţiei muncii, o componentă a asigurării securităţii şi sănătăţii în muncă; – forma scrisă a contractului individual de muncă inclusiv sub imperiul Codului muncii din 2003 – constituie o cerinţă ad probationem, iar nu ad validitatem (încadrându-se în regula consensualismului proprie dreptului intern în materia contractelor din dreptul privat); concedierea salariatului a fost şi este – cu anumite nuanţe intervenite în actualul Cod al muncii – o reglementare care stabileşte riguros condiţiile şi limitele pe care trebuie să le respecte angajatorul; fără a se ignora cerinţa cauzei reale şi serioase, Codul muncii a rămas cantonat, în favoarea salariaţilor, în viziunea reglementării cazuistice a concedierii, fără a se accepta o reglementare generică; abuzul de drept în domeniul raporturilor juridice de muncă implică distincţia necesară între existenţa dreptului şi exercitarea sa abuzivă şi inexistenţa dreptului; în cazul grevei ilegale, făcându-se aplicarea normelor de drept comun, se poate antrena răspunderea juridică reparatorie nu numai a organizatorilor grevei, dar, în anumite condiţii, şi a salariaţilor (care au participat la o grevă ilegală); în mod normal, contractul individual de muncă – încheiat, întotdeauna, intuitu personae – ar trebui să facă parte din categoria acelor contracte de drept privat în care este admisibilă acordarea – reciprocă – a daunelor morale (în prezent, acordarea acestor daune fiind posibilă legal numai în favoarea salariatului); obligaţia, legală, de fidelitate a salariatului, acoperă şi interdicţia concurenţei angajatorului de către salariat în timpul executării contractului individual de muncă; o clauză de neconcurenţă pe parcursul acestei executări este inutilă, iar o clauză de exclusivitate absolut inadmisibilă; între diversele categorii de contracte colective de muncă există o ierarhie stabilită de lege; contractul colectiv de nivel superior – începând cu cel de la nivel naţional – este obligatoriu pentru contractul colectiv de muncă plasat la un nivel inferior; contractelor individuale de muncă le este aplicabil, potrivit legii, contractul colectiv de muncă proxim; perioada de probă este şi potrivit reglementării actuale, o clauză de dezicere (a fiecăreia dintre părţile contractului individual de muncă), nefiind admisibilă calificarea sa drept condiţie (rezolutorie); forţa majoră şi cazul fortuit în dreptul muncii, comportă – ca şi alte instituţii juridice – o serie de particularităţi, dintre care se detaşează faptul că, în timp ce salariatul este exonerat de răspundere juridică în ipoteza ambelor evenimente (forţă majoră şi caz fortuit), angajatorul este exonerat, de regulă, numai în ipoteza forţei majore; – cheia înţelegerii mecanismelor de stabilire a salariilor în sectorul bugetar – ca şi a conţinutului acordurilor colective în cazul funcţionarilor publici – o constituie cerinţa sine qua non a încadrării stricte în rigorile bugetare (în bugetul autorităţii/instituţiei publice); principial, este firească soluţia legii de a nu se accepta ca administratorii/ directorii societăţilor comerciale să aibă calitatea de salariaţi; dar, alături de directorii numiţi potrivit Legii nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, pot exista şi directori încadraţi, conform Codului muncii, în temeiul contractelor individuale de muncă; – raportul de funcţie publică este, în realitate, un raport juridic tipic de muncă; particularitatea real existentă în cazul funcţionarilor publici care – spre deosebire de salariaţi – exercită puterea publică, nu este de natură să transforme raportul de funcţie publică în opusul categorial al raportului juridic de muncă; analiza acestei categorii de raporturi juridice nu ar trebui să fie integrată dreptului administrativ, ci dreptului muncii.

Adept consecvent al logicii clasice, formale, Şerban Beligrădeanu respectă, întotdeauna, anumite exigenţe şi anume: – fără a repudia componentele teoretice, se apleacă predilect spre aspectele pe care le ridică practica – orientare izvorâtă din obârşia sa profesională de competent practician al dreptului; – promovarea permanentă a poziţiei critice faţă de lacunele sau erorile cuprinse în actele normative; strădania de a da, chiar în aceste condiţii, soluţii concrete, raţionale şi utile pentru practică; – asigurarea – în funcţie de diverşi parametri de analiză, de posibile interpretări juridice – a primatului textului legal; acolo unde norma legala este clară, nu trebuie să încapă nicio discuţie, nicio speculaţie teoretică; în sensul cel mai pozitiv, reputatul autor este „robul” textului legal; – prezentarea istoricului unei anumite reglementări legale, numai în măsura în care un astfel de demers este necesar cu adevărat pentru clarificarea reglementării în cauză; – formularea, dacă este cazul, de propuneri de lege ferenda, cântărite atent, formulate riguros.

O dimensiune esenţială a preocupărilor sale, a constituit-o şi o constituie activitatea practică efectivă, iniţial în calitate de consilier juridic, mai apoi în cea de redactor-şef şi, în sfârşit în calitate de arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Solicitat de-a lungul anilor, datorită calităţilor sale, să ocupe diverse funcţii cu profil juridic în cadrul forurilor centrale ale statului, a refuzat şi a rămas credincios cercetării ştiinţifice, revistei sale de inimă „Dreptul” la apariţia căreia a adus şi aduce o contribuţie fundamentală de mulţi, mulţi ani. A acceptat însă să fie prezent, în calitate de competent formator, la acţiunile de perfecţionare profesională organizate de Uniunea Juriştilor şi de Camera de Comerţ. între 1993 – 1995 şi-a desfăşurat activitatea şi ca profesor universitar asociat la Facultatea Internaţională de Ştiinţe Umane – secţia Drept – din cadrul Universităţii Bucureşti. Prezenţa sa, ca dascăl, este integrată patrimoniului afectiv al celor care au beneficiat de prelegerile sale.

În galeria celor care îşi au un loc bine definit în evoluţia doctrinei de drept al muncii în perioada care s-a scurs de la intrarea în vigoare a primului Cod al muncii din 1950 – Marcu Witzman, Leonid Miller, Taşuli Zega, Coman Stoia, Constantin Flitan, Virgil I. Câmpianu, Gheorghe Mohanu, Sanda Ghimpu -, cât şi în rândul celor care aspiră la un astfel de loc, Şerban Beligrădeanu are o statură profesională distinctă. Este cel mai prolific autor de drept al muncii din ultimii mai bine de cincizeci de ani (peste 70 de volume, peste 230 de studii şi peste 40 de adnotări jurisprudenţiale) şi merită respectul nostru, al tuturor.”

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate