ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

O contradicţie în termeni

06.06.2018 | Horaţiu PEPINE
Abonare newsletter
Horațiu Pepine

Horațiu Pepine

Decizia recentă a Curții Constituționale a declanșat o dezbatere care riscă să depășească nu doar limitele statului de drept, dar și ale logicii.

Am auzit în ultimele zile o frază surprinzătoare: ”Curtea Constituțională a încălcat Constituția”. Unii au spus-o direct, alții au insinuat-o numai, clamând ”datoria CCR de a apăra” Constituția, în fine alții au recurs la un mic truc retoric, anunțând că am asistat la ”o modificare” a Constituției. Este posibil ca destui oameni să creadă sincer că judecătorii Curții ”au încălcat” Constituția, fapt care le provoacă o indignare fără limite. Tocmai de aceea e nevoie să spunem câteva lucruri care vor fi poate deconcertante prin relativismul lor, dar care țin de natura însăși a democrațiilor liberale.

Atâta vreme cât democrațiile nu se întemeiază pe un adevăr absolut (ca monarhia de drept divin), ele au convenit să respecte anumite reguli cu privire la cine decide ”în ultimă instanță”. S-au creat astfel organele de jurisdicție constituțională, care pot ține de puterea judecătorească, ca în SUA, sau care pot fi independente, ca în Europa, dar de la care nu se așteaptă niciodată un adevăr absolut, ci o soluție rezonabilă de a ieși dintr-un impas. Desigur o instanță de jurisdicție constituțională se raportează în primul rând  la Constituție (deși nu numai) căutând să vadă în ce măsură o lege sau un act politic oarecare ”respectă” Constituția. De multe ori este evident pentru oricine că o lege este potrivnică Constituției, ca, de pildă, una prin care persoanele de confesiune greco-catolică nu ar putea ocupa funcții în stat. Este un exemplu-limită, neverosimil, dar care arată că există situații clare, în care ar putea practic să decidă oricine.

Există, în schimb, situații mai puțin clare, cum ar fi aceea a cvorumului de participare la referendumul pentru demiterea președintelui. Știm bine că la referendumul din 2007 nu a existat cvorum, tocmai ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale, dar el a fost introdus în 2012 printr-o decizie a aceleiași Curți. De ce a optat Curtea pentru două soluții diferite într-o situație aparent identică? Am putea remarca că în 2007, președintele suspendat Traian Băsescu avea majoritatea populară de partea lui și prin urmare singurul risc pentru el era nivelul scăzut de participare care ar fi invalidat scrutinul, pe când în 2012, același președinte suspendat Traian Băsescu avea majoritatea populară contra sa, el fiind avantajat tocmai de neîmplinirirea cvorumului de participare.

Dar nu are rost să reluăm acum dezbaterea din acei ani, este suficient să observăm că o instanță cum este Curtea Constituțională are două dimensiuni inseparabile, una juridică și alta politică, și că este imposibil să reduci deciziile ei la o problemă de drept. Curtea decide într-un fel sau altul și oricât de nedreaptă ar putea să pară o decizie, ea este ”constituțională”.

Așa cum spuneam, câtă vreme democrațiile nu invocă niciodată un adevăr absolut (de aici și exigența tot mai imperativă în ultimul secol a separației dintre stat și biserică), ele trebuie să se mulțumească cu un adevăr relativ. Hans Kelsen, unul dintre cei mai influenți teoreticieni ai ”statului de drept”, arăta că a declara o normă ”neconstituțională” nu este altceva decât o cale specială de abrogare a legii. El spunea, cu alte cuvinte, că decizia trebuie raportată în primul rând la formă și nu la o substanță. Dintr-o ambiție de coerență formală, Kelsen ducea lucrurile la limită, căci am văzut că, în practică, noi continuăm uneori să nutrim sentimentul că o decizie de neconstituționalitate e ”substanțială” – ca în situațiile în care libertățile civile sunt amputate.

În orice caz, Kelsen mai spunea un lucru care este incontestabil: un organ de jurisdicție constituțională este singurul care poate spune dacă o lege sau un act sunt ”neconstituționale”. Și nu pentru că judecătorii ar avea înzestrări ieșite din comun, ci pur și simplu prin convenție. Trebuie să oferi cuiva această prerogativă de a decide ”neconstituționalitatea”, asta fiind singura cale de a depăși un impas politico-juridic. De aceea cei care anunță că judecătorii CCR ”au încălcat Constituția” spun ceva cu totul lipsit de sens.

Asta nu înseamnă că n-ar trebui să criticăm deciziile Curții, așa cum pretindeau în vara lui 2012, cu efecte toxice pentru libertatea presei, chiar unii dintre exponenții Comisiei de la Bruxelles. Dimpotrivă, dezbaterea este oricând benefică, căci ea contribuie în felul ei la arhiva de argumente la care se va raporta o viitoare decizie a Curții Constituționale. E acceptabil să spui, cu argumente valide, că judecătorii ”au greșit”, dar să pretinzi că ”au încălcat Constituția” este o contradicție în termeni.

Horaţiu Pepine

* Mulţumim Deutsche Welle

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week