Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

ICCJ. Sesizări adresate CCR ref. modificarea Codului de procedură civilă și a Legii privind măsuri alternative de executare a pedepselor. UPDATE: Sesizările, admise de CCR. Decizia

04.07.2018 | JURIDICE.ro

4 iulie 2018: Plenul Curții Constituționale a României a luat în discuție următoarele obiecții de neconstituționalitate, potrivit unui comunicat:

I. Obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic pct. 2-5 și pct. 10 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, obiecție formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispoziţiile articolului unic pct. 2-5 și pct. 10 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt neconstituționale.

În motivarea soluției pronunțate, Curtea a reținut că reglementarea unor norme imprecise privind dispunerea măsurii detenției la domiciliu, ca modalitate de individualizare a executării pedepsei cu închisoarea, afectează nu numai caracterul previzibil al legii, ci și scopul acesteia, acela de a institui măsuri de natură judiciară, alternative de executare a pedepsei privative de libertate. Prin urmare, Curtea a constatat că dispozițiile articolului unic pct. 2, 3, 4 și 5 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 nu respectă cerințele de calitate a legii, încălcând prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție.

Referitor la dispozițiile articolului unic pct. 10 din legea supusă controlului, Curtea a reținut că acestea creează incertitudine în procesul de aplicare a legii cu privire la autoritatea competentă să dispună liberarea condiționată, încălcând art. 1 alin. (5) din Constituție, din perspectiva lipsei de claritate și previzibilitate a normei legale.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului, prim-ministrului și Înaltei Curți de Casație și Justiție.

II. Obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 37 [cu referire la art. 402 din Codul de procedură civilă] și pct. 58 [cu referire la art. 497 din Codul de procedura civilă] și art. III pct. 3 [cu referire la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013] și pct. 4 [cu referire la art. XVIII1 din Legea nr. 2/2013] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, obiecție formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi:

1. A respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile art. I pct. 37 [cu referire la art. 402 din Codul de procedură civilă] şi pct. 58 [cu referire la art. 497 din Codul de procedură civilă] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

2. A admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că art. III pct. 3 [cu referire la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013] şi pct. 4 [cu referire la art. XVIII1 din Legea nr. 2/2013] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt neconstituţionale.

În privința soluției de admitere mai sus indicate, Curtea a statuat că este inadmisibil ca, în corpul uneia şi aceleiaşi legi, aceeaşi sintagmă, respectiv „data intrării în vigoare a prezentei legi”, cuprinsă în două articole succesive, aflate, la rândul lor, într-o strânsă interconexiune, să aibă două înţelesuri diferite, având în vedere că aceasta vizează atât Legea nr. 2/2013, cât şi prezenta lege supusă controlului de constituţionalitate.

Această formulare imprecisă duce la retroactivitatea normei procedural civile, în sensul că ar urma să confere o cale extraordinară de atac pentru hotărârile definitive pronunţate anterior Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, aşadar, în cauze deja finalizate; în aceste condiţii, norma juridică contravine art. 1 alin. (5) în componenta sa privind securitatea raporturilor juridice şi art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Curtea a mai constatat că textul criticat, pe de o parte, pare să condiţioneze aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr.369 din 30 mai 2017 de faptul ca data pornirii procesului civil să fie ulterioară publicării deciziei antereferite şi, pe de altă parte, pare să stabilească faptul că hotărârile pronunţate după publicarea deciziei Curţii Constituţionale devin susceptibile de recurs tale quale în temeiul legii supuse controlului de constituţionalitate, fără a lua în considerare decizia Curţii Constituţionale antereferite. Prin urmare, Curtea a constatat, cu privire la acest aspect, încălcarea art. 1 alin. (5) şi art. 15 alin. (2) şi a art. 147 alin. (4) din Constituție.

Totodată, Curtea a apreciat că dispoziţiile legale criticate nu stabilesc în mod clar raportul în care se află cu dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la aplicarea în timp a legilor şi omit să reglementeze competenţa de judecată a recursurilor formulate după 20 iulie 2017, drept pentru care, şi din această perspectivă, a constatat încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului, prim-ministrului și Înaltei Curți de Casație și Justiție.

:: Decizia nr. 453/4.07.2018

***

Vineri, 8 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, a decis să sesizeze Curtea Constituțională a României cu privire la aspectele de neconstituționalitate ale Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, potrivit unui comunicat.

:: Sesizarea ref. CPC
:: Sesizarea ref. măsurile alternative de executare a pedepselor


Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.