Marea Britanie. Închisoare pe viaţă pentru planificarea unui atentat la British Museum
18.06.2018 | Irina RÎMARU

Vineri, 15 iunie 2018, Rizlaine Boular, în vârstă de 22 de ani, a fost condamnată la închisoare pe viaţă pentru planificarea unui atentat la British Museum, potrivit independent.co.uk.
De asemenea, au fost implicate Mina Dich, mama, Safaa Boular, sora sa mai mică dar şi o prietenă, Khawla Barghouthi.
Mina Dich a fost condamnată la 11 ani şi nouă luni de închisoare, dintre care cinci cu suspendare.Pedeapsa pentru Safaa Boular și Khawla Barghouthi va fi cunoscută pe 22 iunie.
Parchetul a subliniat că Safaa Boular preconiza atacarea muzeului londonez în perioadă de afluenţă de public utilizând arme de foc şi grenade. Ea s-a gândit la acest atac după ce a fost împiedicată de poliţie să se alăture logodnicului său în Siria, un luptător al grupării jihadiste Stat Islamic pe care l-a întâlnit online când avea 16 ani şi cu care voia să comită un atentat sinucigaş ţinându-se de mână.
Arestate pe 27 aprilie, ele s-au recunoscut vinovate de infracţiuni teroriste.