Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

RIL admis. Competenţa materială de soluţionare a acţiunilor în despăgubiri formulate de ANAF, prin direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, împotriva administratorului unei societăţi înregistrate în registrul comerţului
19.06.2018 | Andrei PAP


Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 15 iunie 2018 a fost publicată Decizia nr. 7/2018 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia vizând stabilirea competenței materiale de soluționare a acțiunilor în despăgubiri formulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, împotriva administratorului unei societăți înregistrate în registrul comerțului, în situația în care s-a dispus achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, în sensul de a se determina dacă acțiunile având acest obiect sunt în competența instanței de contencios administrativ și fiscal sau în competența instanței civile.

I. Obiectul recursului în interesul legii

Problema de drept care a determinat jurisprudența divergentă derivă din modul diferit în care instanțele au interpretat dispozițiile legale care vizează competența materială de soluționare a litigiilor derivate din cauzele penale în care s-a dispus achitarea inculpatului (administrator al unei societăți supuse înregistrării în registrul comerțului), pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005, rămânând nesoluționată latura civilă, și care au ca obiect despăgubirile solicitate acestei persoane, în calitate de pârât, de către Agenția Națională de Administrare Fiscală.

II. Optica jurisprudenţială

Problema de drept care a creat divergență în practica judiciară vizează stabilirea instanței competente material să soluționeze acțiunile prin care Agenția Națională de Administrare Fiscală solicită obligarea administratorului societății comerciale să achite contribuțiile de asigurări sociale și impozitele reținute pentru salariul angajaților persoanei juridice, precum și accesoriile, acțiune întemeiată pe normele răspunderii civile delictuale pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor, după lăsarea nesoluționată a acțiunii civile în procesul penal, în condițiileart. 27 alin. (2) din Codul de procedură penală.

Asemenea acțiuni sunt întemeiate în drept pe prevederile art. 25, 27, 28 și art. 397 alin. (5), raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, art. 1.349, art. 1.357-1.371 și următoarele din Codul civil, invocându-se îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.

În motivarea lor se arată, în esență, că pârâtul, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, a reținut la sursă și nu a virat la bugetul de stat contribuții cu reținere la sursă.

Anterior, pârâtul fusese trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, faptă prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005. În cadrul dosarelor penale, statul român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, s-a constituit și parte civilă. Având în vedere admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005, instanțele penale au dispus achitarea inculpatului și, în temeiul art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, au lăsat nesoluționate acțiunile civile.

În cadrul Curții de Apel Alba Iulia problema de drept care a generat practică divergentă s-a ivit în cadrul soluționării cauzelor privind conflictele negative de competență dintre secțiile civile ale Tribunalelor Sibiu și Hunedoara și secțiile de contencios administrativ și fiscal ale acelorași instanțe.

Din verificările efectuate de titularul sesizării la nivelul celorlalte curți de apel s-a remarcat existența practicii neunitare la nivelul Curții de Apel Oradea, opinii divergente între judecătorii secțiilor a III-a civilă și a IV-a civilă ale Curții de Apel București, precum și între judecătorii secțiilor civile și de contencios administrativ și fiscal ale Tribunalului Suceava. De asemenea, și judecătorii Tribunalului Vrancea au opinat că astfel de litigii sunt de competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal.

S-a menționat totodată că, în cadrul întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel din 11-12 mai 2017 de la București, cu majoritate, participanții la întâlnire au agreat soluția propusă în punctul de vedere al Institutului Național al Magistraturii, în sensul că, în acest caz, competența materială aparține instanței civile, chiar dacă judecarea cererii presupune verificarea caracterului ilicit al faptei în raport cu dispozițiile legislației fiscale.

Cele două orientări jurisprudențiale identificate în practica judiciară la nivelul tribunalelor și curților de apel care au justificat prezenta sesizare de recurs în interesul legii sunt următoarele:

a) Într-o primă orientare, minoritară, pornind de la Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 23 noiembrie 2015, potrivit căreia „în cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanța, soluționând acțiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală”, s-a apreciat că sumele pe care Agenția Națională de Administrare Fiscală le pretinde nu reprezintă altceva decât o creanță fiscală pentru care legea prevede o cale specială de recuperare, organul fiscal neavând posibilitatea de a alege o altă cale. Prin urmare, fiind vorba de un litigiu referitor la valorificarea unei creanțe fiscale principale și a accesoriilor, astfel cum aceasta este definită de Codul de procedură fiscală, competența revine instanței de contencios administrativ.

b) Într-o altă orientare, majoritară, s-a apreciat, din perspectiva art. 1, 2 și 8 din Legea nr. 554/2004, că în cauzele de acest tip litigiul nu s-a născut din emiterea sau încheierea unui act administrativ sau din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a soluționa o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, chiar dacă una dintre părți este o autoritate publică.

Singurul text care face referire la o ipoteză în care instanței de contencios administrativ îi revine competența soluționării, pe cale principală, a unei cereri care are alt obiect decât cel menționat la art. 1 din lege este art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, cum competența materială a instanței de contencios administrativ este, în raport cu cea a instanțelor civile, una specială, nu îi poate fi deferită judecarea altor cereri decât cele menționate în Legea nr. 554/2004 ori, după caz, într-o lege specială.

Chiar dacă instanța civilă de drept comun este chemată să facă un examen al normelor de drept fiscal pentru a stabili condiția faptei ilicite, acest lucru nu schimbă datele problemei și soluția pe care o impune corelația normă generală – normă specială în stabilirea competenței instanței.

III. Opinia titularului sesizării

Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia nu și-a exprimat opinia cu privire la orientarea jurisprudențială pe care o consideră ca fiind legală.

IV. Opinia Procurorului General al PÎCCJ

Opinia procurorului general a fost în sensul că acțiunile în răspundere civilă delictuală îndreptate împotriva administratorului unei societăți, formulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, derivate din cauze penale în care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, sunt inadmisibile, iar constatarea inadmisibilității acestor acțiuni revine instanței civile – judecătoria sau tribunalul, după criteriul valoric.

V. Opţiunea Înaltei Curți de Casatie şi Justiţie

Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului, pronunţând următoarea soluţie:
„Admite recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. k), art. 95 pct. 1 și art. 96 pct. 1 din Codul de procedură civilă, precum și art. 281 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, competența materială de soluționare a acțiunilor în despăgubiri formulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, împotriva administratorului unei societăți înregistrate în registrul comerțului, în situația în care s-a dispus achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, revine instanței civile.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 martie 2018.”

Andrei Pap
Avocat colaborator SVS & PARTNERS

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate