BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
Print Friendly, PDF & Email

ICCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Reprezentarea convenţională a persoanei juridice prin mandatar persoană juridică

25.06.2018 | Andrei PAP
Abonare newsletter
Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 iunie 2018 a fost publicată Decizia nr. 19/2018 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Sibiu – Secția I civilă în Dosarul nr. 8.860/306/2015 în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la o chestiune de drept.

I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Sibiu – Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 25 octombrie 2017 pronunțată în Dosarul nr. 8.860/306/2015, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menționată.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu – Secția I civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

44. Art. 664 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevede că cererea de executare silită se depune și prin reprezentant convențional la biroul executorului judecătoresc, care, în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, va solicita să se dispună încuviințarea executării silite de către instanța de executare, cum prevede art. 666 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

45. Deși cererea de executare se depune la executorul judecătoresc, acesta nu are competență în a o analiza, ci o înaintează instanței de executare, pe calea procesuală a încuviințării executării silite.

46. Scopul procedurii de încuviințare a executării silite constă în analizarea legalității și temeiniciei cererii de executare silită de către instanța de executare silită, având în vedere, astfel cum s-a subliniat în doctrină, și motivele pentru care se poate respinge cererea de încuviințare prevăzută de art. 666 alin. (5) din Codul de procedură civilă – cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat; hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu; înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege; creanța nu este certă, lichidă și exigibilă; debitorul se bucură de imunitate de executare; titlul cuprinde dispoziții care nu se pot duce la îndeplinire prin executare silită; există alte impedimente prevăzute de lege.

47. În ceea ce privește conținutul cererii de executare silită, art. 664 alin. (3) din Codul de procedură civilă face trimitere la art. 148 din același cod, articol care impune conținutul oricărei cereri adresate instanțelor judecătorești.

48. Activitatea executorului judecătoresc se limitează la acte de executare, care încep cu deschiderea dosarului de executare (sau, după caz, refuzul motivat al acestuia de deschidere a procedurii de executare), cum prevede art. 664 alin. (1) din Codul de procedură civilă, urmată de înaintarea cererii către instanța de executare, cu solicitarea de încuviințare a executării silite.

49. Atribuțiile executorului judecătoresc în etapa executării silite care interesează au fost explicitate și prin decizia Curții Constituționale nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 666 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale [potrivit art. 666 alin. (2), declarat neconstituțional, executorul judecătoresc se pronunță asupra încuviințării executării silite, prin încheiere, fără citarea părților]. Ca urmare a acestei decizii, atribuțiile care îi revin executorului sunt cele anterioareLegii nr. 138/2014, revenindu-se practic la reglementarea de sub imperiul Codului de procedură civilă anterior (art. 3731 prevedea că cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel, iar acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare și titlul respectiv).

50. Curtea Constituțională a reținut că „nu este de competența executorului judecătoresc să dispună el însuși executarea titlului executoriu, acesta putând efectua numai acte de executare în cadrul procedurii declanșate de către o instanță judecătorească. Intervenția instanței judecătorești nu se poate realiza ex post, eventual pe calea soluționării unei contestații la executare, conform art. 712 din Codul de procedură civilă, întrucât hotărârea acesteia nu poate nici înlătura și nici acoperi viciul de neconstituționalitate al actului care a declanșat executarea silită, fază a procesului civil, respectiv caracterul său extrajudiciar” (paragraful 23 al deciziei).

51. Totodată, a mai reținut Curtea Constituțională că „executorul judecătoresc, deși îndeplinește un serviciu public, îl reprezintă pe creditor în raportul execuțional care s-a născut între creditor și debitor, fiind, practic, un agent al acestuia; de altfel, onorariul său, parte a cheltuielilor de executare, chiar dacă, în final, cade în sarcina debitorului, este avansat de creditor [art. 670 din Codul de procedură civilă]. Astfel cum s-a subliniat și în Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, executorul judecătoresc nu face parte din autoritatea judecătorească, iar activitatea sa, potrivit art. 4 din Legea nr. 188/2000, se află sub coordonarea și controlul Ministerului Justiției. Mai mult, acesta nu dispune de imperium – atribut care caracterizează numai judecătorul – pentru a da o hotărâre în baza căreia se dispune declanșarea executării silite, respectiv încheierea de încuviințare a executării silite, și nu beneficiază de atributele de imparțialitate și de independență specifice numai instanțelor judecătorești (a se vedea și jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 22 mai 1998, pronunțată în Cauza Vasilescu împotriva României, paragraful 41, Hotărârea din 6 mai 2003, pronunțată în Cauza Kleyn și alții împotriva Olandei, paragraful 190, sau Hotărârea din 15 octombrie 2009, pronunțată în Cauza Micallef împotriva Maltei, paragrafele 93-99)” (paragraful 24 al deciziei).

52. Prin urmare, depunerea cererii de executare la executorul judecătoresc are loc în organizarea procedurii de executare, aceasta fiind făcută însă pentru instanța de executare, către care se și înaintează, singura abilitată legal să încuviințeze executarea și să declanșeze procedura de executare silită, raționament confirmat inclusiv prin decizia Curții Constituționale anterior citată, prin luarea din competența executorului judecătoresc a încuviințării executării silite și reconferirii acesteia instanței, tocmai pentru faptul că „acesta nu dispune de imperium – atribut care caracterizează numai judecătorul – pentru a da o hotărâre în baza căreia se dispune declanșarea executării silite, respectiv încheierea de încuviințare a executării silite . . .(…)”.

53. Calitatea executorului judecătoresc de titular al cererii de încuviințare a executării silite nu infirmă cele anterior reținute privind poziția sa în această fază de executare, având în vedere și faptul că încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată numai cu apel exclusiv de creditor, în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit art. 666 alin. (6) din Codul de procedură civilă.

54. În acest context, care lămurește sintagma „depunerii cererii”, conturată de poziția executorului judecătoresc în regimul cererii de executare silită, nu se mai justifică distincția făcută de instanțele naționale, generate de faptul că în art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă se face referire la reprezentarea convențională a persoanei juridice în fața instanței de judecată în vreme ce art. 664 alin. (1) arată că cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc.

55. Faptul că în cauză este pusă în discuție reprezentarea creditorului persoană juridică în formularea cererii de încuviințare a executării silite, și nu reprezentarea în fața instanței, ca etapă de judecată, nu înlătură aplicarea art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, date fiind caracterul acesteia de dispoziție generală în materia reprezentării convenționale în fața instanței de judecată (în speță instanță de executare) și dezlegările Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 9/2016, inclusiv din perspectiva cadrului procesual în care aceasta a avut a se pronunța [cauza în care s-a pronunțat decizia a avut ca obiect o cerere de învestire cu formulă executorie a unui contract de credit, cerere de natură necontecioasă, reglementată de o normă situată în cartea a V-a „Despre executarea silită”, art. 641 alin. (2) din Codul de procedură civilă (în forma în vigoare la data respectivă) făcând referire la depunerea cererii de învestire cu formula executorie de către creditor].

56. În concluzie, în condițiile în care instanța de executare este cea care analizează legalitatea și temeinicia cererii de executare silită formulate de creditor (încuviințând sau respingând cererea de încuviințare a executării silite), cerere care numai i-a fost înaintată de executorul judecătoresc, pe calea solicitării de încuviințare a executării silite, îi sunt aplicabile creditorului persoană juridică dispozițiile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură, astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că reprezentarea convențională a persoanei juridice în formularea cererii de executare silită nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă”.

57. Prin Decizia nr. 9/2016 (cu referire și la Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile unite în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 20 noiembrie 2006, prin care s-a stabilit că „cererile de autorizare a constituirii și de înmatriculare a societăților comerciale de consultanță, asistență și reprezentare juridică sunt inadmisibile” – paragraful 26) s-a dat o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, statuându-se că „limitarea prevăzută de art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă intervine numai în situația în care persoana juridică optează pentru reprezentarea convențională în fața instanței, caz în care își poate alege reprezentantul doar dintre categoriile prevăzute de textul menționat” (paragraful 32), precum și că „contractul de mandat încheiat între două persoane juridice produce efecte doar în planul dreptului material, nu și în planul dreptului procesual, guvernat, în material reprezentării, de norme imperative” (paragraful 33).

58. În concluzie, în condițiile în care se pune problema puterii unui mandat în planul dreptului procesual (cu rezerva infirmării cazului de reprezentare legală, cum s-a arătat mai sus), al redactării unei cereri pentru creditorul din titlul executoriu, supuse confirmării din punctul de vedere al legalității și temeiniciei de către instanța de judecată (instanța de executare), reprezentarea convențională a persoanei juridice nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, potrivit art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia nr. 9/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

„Admite sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu – Secția I civilă în Dosarul nr. 8.860/306/2015 și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea art. 664 alin. (2) din Codul de procedură civilă, reprezentarea convențională a persoanei juridice nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, potrivit art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia nr. 9/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2018.”

Andrei Pap
Avocat colaborator SVS & PARTNERS

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week