Tribunalul Caraș-Severin. Expresii jignitoare de natură să afecteze reputația, onoarea, imaginea publică și demnitatea persoanei vizate. Daune morale
27 iunie 2018 | Andrei PAP
R O M A N I A
TRIBUNALUL CARAȘ SEVERIN
REȘIȚA
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. 463/290/2016
DECIZIA CIVILĂ NR. 100/A
Ședința publică din data de 06.04.2017
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: C. A., judecător
JUDECĂTOR : R. L.
GREFIER: B. L.
(…)
Tribunalul, analizând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, în raport de motivele invocate în cererea de apel, constată întemeiat apelul, pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reținută de prima instanță și de Tribunal este următoarea:
În data de 04.12.2015, declarațiile pârâtului C. I., conform cărora reclamantul S. S. D. „este un șantajist ordinar care vrea să-și mărească prețul vizavi de tot județul și să facă jocurile astea vizavi de gunoi, nu să desfășoare o activitatea economică normală”, au fost publicate în editorialul online Express de Banat.
Anterior acestei declarații, reclamantul a făcut declarații (publicate în același articol de Ziar) prin care arată că C. I. ” a promis că ne dă terenul, eu nu pot să fac ceva ilegal, ei îmi forțează mâna să fac un lucru ilegal pe care n-o să-l fac niciodată”. Instanța va avea în vedere aceste declarații, care determină existența unor circumstanțe ce au influențat comportamentul pârâtului în sensul că au contribuit la luarea deciziei de a face declarațiile în presă, pentru stabilirea întinderii reparației prejudiciului moral. Cu toate acestea însă, declarațiile reclamantului, care au provocat într-o oarecare măsură reacția pârâtului, nu sunt de natură să înlăture vinovăția (conform art. 1357, 1358 și urm. Cod civil) și obligația de reparare a prejudiciului, în cazul în care instanța va constata îndeplinite condițiile impuse de art. 1357 Cod civil.
Apărarea pârâtului, conform căreia fapta a fost săvârșită în exercitarea normală a unei obligații legale de informare a modului de gestionare privind serviciile furnizate către cetățeni, respectiv modul de colectare a deșeurilor și tarifele de plată, nu poate constitui o cauză exoneratoare de răspundere întrucât art. 1352 Cod civil exonerează făptuitorul de răspundere cu condiția ca dreptul să nu fie exercitat abuziv.
În cazul de față, instanța, având în vedere expresia folosită „șantajist ordinar”, constată că acest drept a fost folosit abuziv, întrucât au fost încălcate regulile de conduită existente în societatea noastră. De asemenea, mai are în vedere faptul că pârâtul avea posibilitatea, pentru a transmite exact informația dorită, să evite folosirea expresiei jignitoare.
Aceste considerente, instanța le va avea în vedere și pentru stabilirea caracterului ilicit al faptei, condiție cerută de art. 1357 Cod civil.
Cu privire la a doua condiție impusă de art. 1357 Cod civil, existența vinovăției, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 1357 alin. 2 Cod civil (conform cărora autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă).
Cu privire la îndeplinirea celorlalte două condiții, existența unui prejudiciu și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, instanța constată următoarele:
Instanța, în acord cu practica CEDO și cea a instanțelor naționale, constată că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, urmând ca producerea prejudiciului moral să se deducă din simpla natură să producă un asemenea prejudiciu. Această soluție este determinată de caracterul subiectiv intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă. [s.n. – A.P.]
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale întemeiate pe dispozițiile art. 1357 Cod civil se pune în discuție caracterul defăimător al afirmațiilor publice efectuate, dacă aceste afirmații au afectat dreptul la bună reputație și dreptul la imagine ale apelantului și dacă acestea pot atrage răspunderea civilă delictuală a celor doi autori sau se încadrează în limitele unor simple judecăți de valoare, care se circumscriu libertății de exprimare, consacrate de art. 10 din Convenția Europeană. [s.n. – A.P.]
În acest sens, trebuie să se găsească un echilibru între libertatea de exprimare și dreptul la viață privată, care cade sub incidența art. 8 din Convenția Europeană, echilibru ce impune tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea afirmațiilor denigratoare, dacă afirmațiile reprezintă situații factuale, lipsite de suport probatoriu, efectuate în cadrul unei adevărate campanii de denigrare și reiterate în public, prin mijloace de comunicare în masă, cu rea-credință. [s.n. – A.P.]
Afirmațiile intimatului sunt defăimătoare și denigratoare și afectează dreptul la reputație al apelantului. Însă, pentru a se atrage răspunderea civilă delictuală, este necesar să se verifice dacă aceste afirmații reprezintă judecăți de valoare, de natură a se circumscrie libertății de exprimare, sau situații factuale, care afectează viața privată a apelantului, respectiv dreptul la reputație și la demnitate. Dacă materialitatea faptelor poate fi dovedită, judecățile de valoare nu se pretează la o demonstrație a exactității lor. Pentru judecățile de valoare, obligația de a le dovedi este deci imposibil de îndeplinit și aduce atingere libertății de opinie, element fundamental garantat de art. 10 din Convenția europeană. Diferența dintre situațiile factuale și judecățile de valoare este dificil de realizat și este importantă, deoarece angajarea răspunderii civile delictuale se poate realiza numai pentru situațiile factuale, nu și pentru judecățile de valoare. [s.n. – A.P.]
În cauza de față, instanța constată că afirmațiile nu reprezintă judecăți de valoare, ci situații factuale, având în vedere că acuzarea unei persoane că „este un șantajist ordinar, care vrea să își mărească prețul…” reprezintă fapte de natură a atrage răspunderea penală a persoanei vinovate. Toate aceste situații factuale nu au fost probate de către pârât. De asemenea, aceste afirmații sunt de natură a afecta onoarea, demnitatea și reputația unei persoane care desfășoară o activitate comercială. Aceste afirmații, cu toate că vizează dezbaterile asupra unor chestiuni de interes general, depășesc cadrul libertății de exprimare prevăzute de art. 10 din Convenția europeană datorită cuvintelor folosite, mesajul putând fi transmis publicului și fără a se apela la acestea. Afirmațiile directe pe care pârâtul le-a făcut în legătură cu persoana reclamantului, reprezintă o afirmație concretă, denigratoare, în legătură cu activitatea desfășurată de către reclamant și depășește limitele rezonabile ale exagerării, reprezentând o afirmație directă a unei fapte de șantaj, în condițiile în care fiecare persoană este beneficiara dreptului efectiv la prezumarea nevinovăției sale. [s.n. – A.P.]
Instanța mai reține că, cuvintele respective nu reprezintă calificări sau judecăți de valoare, admisibile în cadrul unei dispute publice, ci expresii injurioase, care nu erau necesare pentru a exprima o opinie, fie ea și negativă. Folosirea unor asemenea cuvinte pentru a caracteriza o anumită persoană sau activitatea ei depășește, prin natura lor, limitele unei polemici publice, justificate de scopul -eventual legitim- al unei dezbateri legate de un anumit subiect, chiar interesant pentru publicul larg. Aceste expresii jignitoare sunt de natură să afecteze reputația, onoarea, imaginea publică și demnitatea persoanei vizate, fără a aduce publicului căruia i se comunicau, prin ele însele, vreo informație sau comunicare necesară și utilă cu privire la subiectul discutat, fiind făcute cu scopul unic de a-l discredita pe reclamant. Nu se redau, prin acești termeni, opinii sau aprecieri relevante în contextul subiectului abordat, ci doar se aduc insulte, injurii, fără niciun aport pentru tema în discuție și fără să reprezinte o argumentare. Desigur, în dezbaterea unui subiect de interes, pot fi făcute și aprecieri de natură negativă, însă acestea trebuie să aibă totuși consistența unor judecăți de valoare, chiar și subiective, în vreme ce folosirea unui limbaj injurios, insultător, inconsistent, prin el însuși, nu reprezintă o asemenea judecată de valoare și nu are nicio justificare în economia discursului, constituindu-se exclusiv într-un comportament abuziv, denigrator. De aceea, aceste afirmații depășesc limitele exercițiului firesc al dreptului de liberă exprimare, consacrat ca drept fundamental, reprezentând un exercițiu abuziv, ilicit. [s.n. – A.P.]
Libertatea de exprimare este statuată de practica instanțelor interne și de drept comunitar, ca fiind limitată de drepturile și libertățile fundamentale ale altei persoane, astfel spus, această libertate încetează acolo unde încep drepturile relative la demnitatea altei persoane, în sensul dispoziției art. 57 din Constituție, iar statul trebuie să vegheze la respectarea proporționalității între acestea.
Onoarea, reputația și demnitatea și, în mod deosebit, dreptul la propria imagine sunt atribute ale ființei omenești, fiind esența acesteia, și, totodată, condiții indispensabile ale unei concrete viețuiri sociale, ce necesită protecție juridică. În sensul celor de mai sus, CEDO afirmă că trebuie făcută o distincție clară între fapte și judecăți de valoare. Existența faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul unor judecăți de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit. Expunerea unor fapte are un efect sporit de convingere. În același timp, necesită demonstrarea veridicității faptelor. Formularea de opinii este legată de perceperea subiectivă a realității și, de aceea, este imposibil de a demonstra corespunderea lor realității, practic, numai expunerea de fapte poate fi verificată prin suprapunerea cu realitatea obiectivă. [s.n. – A.P.]
În ceea ce privește cuantificarea despăgubirilor cuvenite unei persoane, în cadrul răspunderii civile delictuale, nu există criterii legale de determinare, astfel încât daunele morale se stabilesc prin apreciere de către instanțele de judecată, în raport cu consecințele negative suferite de victimă, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, măsura în care i-au fost afectate situația familială sau profesională, dar și cea socială. Toate aceste criterii de cuantificare a prejudiciului moral sunt subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei, La stabilirea acestuia se urmărește acordarea unei reparații juste și echitabile în raport de natura vătămării și de modul în care valorile sociale protejate au fost lezate. [s.n. – A.P.]
În speță, instanța apreciază că suma de 5.000 lei și obligarea pârâtului să publice într-un ziar local prezenta hotărâre reprezintă o satisfacție echitabilă, acordată reclamantului pentru atingerea adusă onoarei, demnității și reputației sale, fiind de natură să împiedice realizarea, continuarea sau repetarea unor asemenea afirmații dăunătoare de către pârât.
Instanța, cu privire la cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 150 lei, având în vedere soluția ce se va da cererii de apel și cererii de chemare în judecată, în baza art. 453 Cod proc.civ., urmează a o admite.
Pentru aceste considerente, în baza art. 1349, 1357, 1353, 1381, 1385 Cod civil și art. 480 Cod proc. civ. va admite apelul formulat de către reclamantul S. S. D. împotriva sentinței civile nr. 1896/16.11.2016 pronunțată de către Judecătoria Reșița în dosarul nr. 463/290/2016 în contradictoriu cu pârâtul C. I., va schimba în totalitate sentința apelată în sensul că:
Va admite în parte acțiunea civilă formulată de către reclamantul S. S. D. împotriva pârâtului C. I. și, în consecință:
Va obliga pârâtul C. I. să plătească reclamantului S. S. D. suma de 5 000 lei reprezentând daune morale.
Va obliga pârâtul să publice într-un cotidian local prezenta hotărâre judecătorească.
Va obliga pârâtul C. I. să plătească reclamantului S. S. D. suma de 150 lei cheltuieli de judecată în fond și apel reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul formulat de către reclamantul S. S. D. împotriva sentinței civile nr. 1896/16.11.2016 pronunțată de către Judecătoria Reșița în dosarul nr. 463/290/2016 în contradictoriu cu pârâtul C. I., schimbă în totalitate sentința apelată în sensul că:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de către reclamantul S. S. D. împotriva pârâtului C. I. și, în consecință:
Obligă pârâtul C. I. să plătească reclamantului S. S. D. suma de 5 000 lei reprezentând daune morale.
Obligă pârâtul să publice într-un cotidian local prezenta hotărâre judecătorească.
Obligă pârâtul C. I. să plătească reclamantului S. S. D. suma de 150 lei cheltuieli de judecată în fond și apel reprezentând taxă judiciară de timbru.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 06.04.2017.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
