Ne bis in idem. Creanță fiscală = prejudiciu
7 iulie 2018 | Daniel UDRESCU
Daniel Silviu UDRESCU
Din punctul meu de vedere, ne bis in idem este doar o scuză pentru o lipsă clară de procedură. Și de ce spun acest lucru? Încep cu noi, cu art. 28 din Codul de procedură penală așa cum îl văd eu contabil că este scris: Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, și aici spun foarte clar, numai cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Nu discutăm de creanța fiscală aici, nu discutăm de prejudiciu pe care se zice că ar fi diferit Parchetul. Mergem la pct. 2: ”Hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organelor judiciare penale.” Și aici spun iarăși clar cu privire la existența faptei penale a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Dacă ne rezumăm numai la acest element, vedem că fiscalul este departe, nici nu există pe aici creanța fiscală sau prejudiciu penal.
Din punctul meu de vedere, dacă am fi clari în lege, creanța fiscală = prejudiciu. În momentul în care procurorul, expertul, specialistul, comisarul gărzii sau inspectorul de la DGAF, dacă ei stabilesc o creanță fiscală, care este numai o estimare, în acel moment se prejudiciază bugetul public național. Singura autoritate care poate stabili o creanță fiscală este ANAF-ul, dacă ne uităm foarte clar, nu se poate stabili nici prin hotărâre judecătorească. În contenciosul administrativ se anulează decizia de impunere, se trimite înapoi ca să se stabilească corect în funcție de ce s-a judecat. Așa ar fi normal, nu asta este practica noastră.
Prejudiciul trebuie să fie cert, direct, personal, să rezulte din încălcarea sau lezarea unui drept sau interes legitim. Dacă noi am avea o procedură corect aplicată, cum ar trebui să fie aceasta? Se face controlul, controlul nu stabilește un prejudiciu cert, face o estimare, inopinatul sau operativul, că este ANAF-ul sau că este DGAF-ul. În acel moment ar fi obligatoriu ca să se urmeze cu inspecție fiscală, dar practica noastră arată că de regulă sunt foarte multe procese în care nu se face inspecție fiscală și ajungem în fața domnului judecător fără o determinare clară a creanței fiscale. Vin experții și se pronunță. Eu sunt expert contabil și consider că este o eroare, nu am ce să caut să stabilesc eu o creanță, eu pot să spun numai dacă este corect stabilită, dacă s-a respecta legea, ajut avocatul sau judecătorul, sau procurorul, în funcție de cine mă angajează, și spun cum văd eu lucrurile.
În fiscal, dacă nu s-a făcut inspecție fiscală, am posibilitatea ca să corectez declarația mea. Dacă-mi corectez declarația, înseamnă că legea nu ar trebui să mă pedepsească. Se întâmplă și altfel, există o infracțiune, haideți să le rupem și să le punem fiecare în căsuța ei. Dacă, așa cum spune art. 28, penalul trebuie să facă anumite lucruri, înseamnă că penalul trebuie să se rezume la infracțiune și să determine această pedeapsă care ar trebui să fie pentru infracțiunea respectivă. Dar dacă ne ducem la Legea 241, observăm la art. 2 lit. f) cine face această determinare? „Organele competente, organe care au atribuții de efectuarea verificărilor financiare fiscale sau vamale potrivit legii.” Deci, singura care are această descriere corectă este ANAF-ul. ANAF-ul stabilește creanțe fiscale potrivit fostului 85, sau persoana care declară. Deci noi avem un act administrativ fiscal, decizia sau declarația, dacă o depun eu ca și contribuabil este declarație, dacă nu a fost verificată de către ANAF. ANAF-ul poate să vină să o anuleze prin Decizia de modificare a bazei impozabile cu Decizia 9 de impunere. Asta este procedura fiscală. Dacă tu vii și te implici ca procuror în acest aspect, înseamnă că încalci o competență pe care numai ANAF-ul o are dată de lege.
Din această perspectivă consider că nu ar trebui să fim în ne bis in idem. De ce? Fiscalul trebuie să-și rezolve problema fiscală, după ce a rezolvat problema fiscală și dispune cu privire la partea fiscală, își urmează cursul normal către contenciosul fiscal. În momentul în care ANAF-ul a determinat că există și o infracțiune comisă, atunci se poate suspenda și trimite cauza către Parchet. Atunci ar fi trebui în mod normal Parchetul să intervină, dar mai sunt infracțiuni care reies. În acel moment când avem acest aspect, Parchetul trebuie să vină la ANAF și să-i spună: „Ai făcut inspecție fiscală? Care este situația aici?” Codul fiscal german, secțiunea 396, Suspendarea procedurilor spune foarte clar: În cazul în care artul poate fi considerat drept evaziune fiscală, depinde de existența unei creanțe fiscale, de faptul că impozitele au fost subevaluate, sau dacă au fost obținute avantaje fiscale nejustificate, procedura penală se suspendă până la încheierea procedurii fiscale, și nu mai face apel. Deci un pic invers decât suntem noi. La noi se suspendă procedura fiscală.
Expert contabil Daniel Udrescu,
CABINET UDRESCU
*Opinie susținută în cadrul dezbaterii Să ne bis in idem, ediția 194, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ).
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
